ICCJ. Decizia nr. 3040/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3040/2012
Dosar nr. 1872/2/2011
Şedinţa publică de la 15 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 4591 din 29 iunie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia netimbrării invocată de pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor, ca rămasă fără obiect, a admis excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtaşi pe cale de consecinţă a respins acţiunea formulată de reclamantul R.A., ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut, în esenţă,că prin cererea formulată, urmare a disjungerii capetelor de cerere de la pct. I lit. b) de celelalte petite ale acţiunii ce a făcut obiectul dosarului nr. 20/2/2010 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, măsură dispusă de instanţă la termenul de judecată din 10 noiembrie 2010, reclamantul R.A. în contradictoriu cu pârâţii Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Guvernul României, a solicitat anularea Deciziei nr. 476/2006 a Directorului General al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, anularea dispoziţiilor art. 80 din H.G. nr. 1897/2006 şi obligarea pârâţilor la plata unor despăgubiri în cuantum de 1.600.000 euro.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că Decizia nr. 476/2006 priveşte Metodologia de executare a regimului de detenţie „grad sporit de risc”, care în fapt, este un regim de detenţie restrictiv şi nelegal.
Prin întâmpinare pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor a invocat excepţia netimbrării cererii, în raport de dispoziţiile art. 1 şi art. 9 din Legea nr. 146/1997 şi excepţia prematurităţii cererii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
De asemenea, pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor a solicitat respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect, cu motivarea că Decizia Directorului General al A.N.P. nr. 478/2006, a cărei anulare se solicită, a fost abrogată prin Decizia Directorului General al A.N.P. nr. 611/2010, ataşând, în copie deciziile menţionate.
Având în vedere cele susţinute de pârâtă, la termenul de judecată din 29 iunie 2011, reclamantul a învederat că renunţă la judecata capătului de cerere formulat în contradictoriu cu Guvernul României, având ca obiect anularea dispoziţiilor art. 80 din H.G. nr. 1897/2006.
Excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată a fost respinsă ca rămasă fără obiect, instanţa de fond având în vedere că prin încheierea pronunţată în şedinţa camerei de consiliu din 28 iunie 2011, a fost admisă cererea reclamantului de acordare a ajutorului public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru.
În ceea ce priveşte excepţia prematurităţii acţiunii, faţă de motivele în fapt arătate de pârâtă în susţinerea excepţiei, care fac trimitere la neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Curtea de apel a calificat excepţia invocată drept excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
Astfel, instanţa de fond a apreciat că din interpretarea sistematică a dispoziţiilor legale enunţate anterior, rezultă că reclamantul avea obligaţia de a adresa în prealabil o cerere pârâtei Administraţia Naţională a Penitenciarelor, prin care să solicite anularea Deciziei nr. 478 din 26 iunie 2006 şi doar în cazul refuzului sau nesoluţionării acestei cereri se putea adresa instanţei de contencios administrativ.
Susţinerile reclamantului în sensul că pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sunt înregistrate un număr de 7 dosare civile şi penale în care are calitatea de reclamant şi care privesc deţinuţii cu grad sporit de risc, în aceste cauze fiind depuse dovezi privind îndeplinirea procedurii prealabile, nu pot fi reţinute, în lipsa indicării în concret a numărului de dosar şi a obiectului fiecărei cauze, fapt ce face imposibilă verificarea de către instanţă a afirmaţiilor reclamantului sub aspectul îndeplinirii procedurii prealabile.
Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamantul R.A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului recurentul susţine, că,în cazul neîndeplinirii procedurii prealabile, judecătoarea, având în vedere obligaţia profesională şi legală de a lămuri pricina cu imparţialitate, putea şi trebuia să verifice susţinerile fie înaintea termenului de judecată, potrivit precizărilor scrise, fie acordând un alt termen.
Proba îndeplinirii procedurii prealabile fiind la îndemâna instanţei şi având şi caracterul notorietăţii publice.
Se mai arată că instanţa de fond nu a verificat susţinerile orale şi scrise, nu a acordat termen de judecată pentru a-i permite probarea suplimentară a susţinerilor, fiindcă „judecătorul român ca parte a naţiei funcţionarilor publici e inferior în grad funcţionarilor Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor”.
Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, anterior sesizării instanţei de contencios administrativ, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, trebuie să solicite autorităţii publice emitente, revocarea în tot sau în parte a actului, în termen de 30 de zile de la data comunicării acesteia.
În cauză, recurentul nu a făcut dovada îndeplinirii acestei proceduri.
Aşadar, neîndeplinirea de către recurent a acestei cerinţe procedurale a fost corect constatată de către instanţa de fond în soluţionarea excepţiei invocate de pârâtă.
Recurentul a avut cunoştinţă de această excepţie de procedură, prin întâmpinarea depusă de pârâtă şi a cărei copie i-a fost comunicată, conform dispoziţiilor cuprinse în încheierea de şedinţă din data de 23 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Cu toate acestea, recurentul nu a formulat apărări şi nu a prezentat dovezi privind îndeplinirea procedurii prealabile, în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Este adevărat că recurentul a susţinut că şi alte instituţii au solicitat anularea Deciziei nr. 478/2006, însă aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, Înalta Curte apreciază că acest lucru nu echivalează cu îndeplinirea procedurii prealabile.
Sub acest aspect Înalta Curte are în vedere şi prevederile art. 109 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora: „în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanţei competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile în condiţiile stabilite de acea lege.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de R.A., împotriva sentinţei civile nr. 4591 din 29 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 15 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 304/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3043/2012. Contencios → |
|---|
