ICCJ. Decizia nr. 3048/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3048/2012
Dosar nr. 469/54/2011
Şedinţa publică de la 15 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta D.T. în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat obligarea acestora la emiterea deciziei de acordare a despăgubirilor reprezentând titluri de despăgubire pentru imobilul situat în Drobeta Tr. Severin, strada Prahova, compus din teren în suprafaţă de 600 mp, notificat sub nr. 273/N/2002.
Reclamanta a arătat că prin Dispoziţia nr. 184 din 24 februarie 2005 emisă de Primarului Municipiului Drobeta Tr. Severin, s-au stabilit despăgubiri pentru imobilul menţionat în cuantum de 59.559,70 lei.
Ulterior emiterii acestei dispoziţii, prin apariţia Legii nr. 247/2005 dosarul a fost înaintat Autorităţii Naţionale Pentru Restituirea Proprietăţilor, unde a fost înregistrat sub numărul 4057/CC/2005.
Prin întâmpinare pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat excepţia de nelegalitate a Dispoziţiei nr. 184/2005 emisă de Primarul Municipiului Drobeta Tr. Severin, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Pârâta Autoritatea Naţională pentru restituirea Proprietăţilor a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.R.P., arătând că atribuţiile sale sunt prevăzute de art. 2 din H.G. nr. 361/2005, cu modificările şi completările ulterioare, iar în cursul procedurii administrative privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu A.N.R.P. este investită cu emiterea deciziei conţinând titlul de despăgubire, ci Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Faptul că A.N.R.P. asigură organizarea şi funcţionarea Secretariatului Comisiei Centrale nu îi conferă calitate procesuală pasivă în cauză.
La data de 29 martie 2011 pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat cerere de chemare în garanţie a Primăriei Municipiului Drobeta Tr. Severin.
În motivarea cererii a arătat că Primăria Municipiului Drobeta Tr. Severin în calitate de entitate ce a soluţionat notificarea reclamantei, în procedura administrativă instituită de Legea nr. 10/2001 avea obligaţia legală să trimită dosarul aferent notificării însoţit de actele prevăzute de pct. 16.5 din H.G. nr. 1095/2005.
La aceeaşi dată pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat obligarea reclamantei să facă dovada dreptului de proprietate asupra imobilului notificat, respectiv să facă dovada încheierii în formă autentică a contractului de vânzare – cumpărare referitor la imobilul ce face obiectul măsurilor reparatorii.
Prin sentinţa civilă nr. 293 din 30 mai 2011Curtea de Apel Craiova – secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.N.R.P. şi a respins acţiunea faţă de această pârâtă, a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta D.T. în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Direcţia pentru Coordonarea Aplicării Legii nr. 10/2001 şi Ministerul Economiei şi Finanţelor - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a obligat pârâta Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor să emită reclamantei decizia reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul imposibil de restituit în natură conform Dispoziţiei nr. 184 din 24 februarie 2005 a Primarului Municipiului Drobeta Tr. Severin, a respins cererea de sesizare a Tribunalului Mehedinţi cu excepţia de nelegalitate a dispoziţiei nr. 184 din 24 februarie 2005 a Primarului Municipiului Drobeta Tr. Severin şi a respins cererea de chemare în garanţie a Primarului Municipiului Drobeta Tr. Severin şi cererea reconvenţională.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că Dispoziţia Primarului Municipiului Drobeta Tr. Severin a cărei legalitate s-a solicitat a fi analizată pe calea incidentală reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004 nu constituie un act administrativ ci un act de natură civilă emis în condiţiile Legii nr. 10/2001, deoarece prin emiterea dispoziţiei a cărei nelegalitate se solicită a fi analizată pe cale incidentală în cadrul prezentului litigiu primăria nu a acţionat ca autoritate publică ci în calitatea sa de deţinător sau entitate învestită potrivit Legii nr. 10/2001 cu soluţionarea notificării persoanei care se pretinde îndreptăţită a beneficia de măsurile reparatorii reglementate de această lege, subiect de drept civil ce prin emiterea dispoziţiei în condiţiile Legii nr. 10/2001 participă la raporturi juridice de drept civil.
În acest sens Curtea de Apel a avut în vedere şi dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ „nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede prin lege organică, o altă procedură judiciară”.
Referitor la „cererea reconvenţională” formulată în cauză s-a reţinut că aceasta este inadmisibilă, deoarece nu întruneşte condiţia de fond şi esenţială a unei astfel de cereri, respectiv aceea ca prin cererea formulată pârâtul să ridice „pretenţii în legătură cu cererea reclamantului”, în sensul art. 119 alin. (1) C. proc. civ.
Pe fondul cauzei s-a apreciat că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil.
S-a făcut aplicarea art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, autoritatea pârâtă fiind obligată să emită dispoziţia pentru stabilirea despăgubirilor privitoare la imobilul pentru care s-a constatat îndreptăţirea reclamantei la acordarea de măsuri reparatorii.
Instanţa de fond a apreciat că termenul rezonabil la care se referă art. 6 paragraful I din C.E.D.O. cuprinde şi durata procedurilor administrative, deoarece aceasta constituie o premisă indispensabilă prevăzută în dreptul intern pentru sesizarea instanţei.
Ca urmare nu au fost reţinute ca întemeiate apărările pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor prin care s-a invocat caracterul neîntemeiat al cererii promovate de reclamantă privind obligarea acesteia la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire. Instanţa de fond a respins acţiunea faţă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor ca fiind promovată faţă de o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.
Deoarece pârâta Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor nu a căzut în pretenţii materiale faţă de reclamantă s-a respins cererea de chemare în garanţie formulată de această pârâtă şi cererea reconvenţională, ca inadmisibilă.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că instanţa de fond în mod netemeinic şi nelegal a respins cererea de sesizare a Tribunalului Mehedinţi în vederea soluţionării excepţiei de nelegalitate a Dispoziţiei nr. 184 din 24 februarie 2005 emisă de primarul Municipiului Drobeta Turnu Severin
În speţa de faţă, există o dependenţă evidentă între soluţionarea pe fond a litigiului, respectiv cererea reclamantei privind obligarea Comisiei Centrale la emiterea titlului de despăgubire şi Dispoziţia nr. 184 din 24 februarie 2005 emisă de primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, a cărei excepţie de nelegalitate a fost invocată pe cale de excepţie (art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001).
Recurenta mai susţine că instanţa de fond, în mod greşit a respins cererea reconvenţională formulată de către Comisia Centrală.
Prin cererea reconvenţională formulată s-a solicitat obligarea reclamantei D.T. să facă dovada proprietăţii pentru suprafaţa de 600 m.p., situat în Drobeta Turnu Severin, strada Prahova, imobil imposibil de restituit în natură, pentru care au fost propuse măsuri reparatorii prin Dispoziţia nr. 184 din 24 februarie 2005, emisă de către Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin.
Prin urmare, în situaţia în care reclamanta nu face dovada dreptului de proprietate asupra imobilului teren notificat nici Comisia Centrală, nu poate fi obligată la emiterea deciziei, reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în municipiul Drobeta Turnu Severin, strada Prahova, aşa cum a fost acordat prin Dispoziţia nr. 184/2005 de către Primăria Municipiului Craiova, obligaţie ce se situează în afara cadrului legal reglementat de Legea nr. 10/2001 şi Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
De asemenea, recurenta consideră că instanţa a respins în mod greşit cererea de chemare în garanţie, cerere formulată potrivit art. 47 C. proc. civ., prin care s-a arătat instanţei de fond că, Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin în calitate de entitate ce a soluţionat notificarea reclamantei, în procedura administrativă instituită de Legea nr. 10/2001 avea obligaţia legală să trimită dosarul aferent notificării însoţit de actele prevăzute de pct. 16.5 din H.G. nr. 1095/2005.
Astfel, prin adresa nr. 4057/CC din 02 noiembrie 2009, ataşată în copie, s-a remis, în original, întreaga documentaţie, în vederea reanalizării şi completării dosarului de despăgubire cu înscrisurile care să justifice soluţia adoptată de către primărie, în procedura administrativă de soluţionare a acestei notificări, cu precizarea că retransmiterea dosarului de despăgubire către primărie urmează a se face prin intermediul Instituţiei Prefecturii Judeţului Mehedinţi, conform prevederilor O.U.G. nr. 81/2007.
Cu alte cuvinte, scopul urmărit de Comisia Centrală este acela de a acorda despăgubiri juste şi rezonabile persoanelor care au, într-adevăr, dreptul la astfel de despăgubiri, evitând astfel o îmbogăţire fără justă cauză a persoanelor, care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr. 10/2001, respectiv Titlul VII din Legea nr. 247/2005, şi, pe cale de consecinţă, o prejudiciere a Statului Român, mai ales în condiţiile crizei economice actuale.
Or, această comisie îşi poate îndeplini scopul pentru care a fost înfiinţată, numai prin verificarea dosarelor privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, prin prisma documentelor, pe care aceste dosare trebuie să le cuprindă, înscrisuri expres prevăzute de pct. 16.5 din Normele de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005.
Faţă de împrejurarea că dosarul de despăgubire al reclamantei a fost transmis entităţii ce l-a soluţionat pentru lămurirea aspectelor menţionate mai sus, Comisia Centrală nu mai este învestită cu atribuţiile legale, procedura administrativă reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 fiind reluată numai după transmiterea dosarului către Secretariatul Comisiei Centrale de către Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin.
Totodată, instanţa de fond a obligat Comisia Centrală la emiterea directă a deciziei conţinând titlul de despăgubire, fără a lua în considerare ca impunerea unei astfel de obligaţii, cu trecere peste etapele administrative, este nu numai nejudicioasă, dar poate conduce şi la conjuncturi juridice anormale, şi anume, existenţa unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, care nu poate fi pusă în executare având în vedere aspectele legate de legalitatea dispoziţiei emise de entitatea notificată, devenind astfel aplicabile dispoziţiile art. 24 din Legea contenciosului administrativ.
Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
În ceea ce priveşte motivul de recurs potrivit căruia instanţa de fond în mod greşit a respins excepţia de nelegalitate a Dispoziţiei nr. 184 din 24 februarie 2005 emisă de Primarul Municipiului Drobeta Turnu Severin, Înalta Curte constată că acesta este neîntemeiat şi nu poate fi primit.
Potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ:
„Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate. În acest caz, instanţa, constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanţa de contencios administrativ competentă şi suspendă cauza. Încheierea de sesizare a instanţei de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de nelegalitate este instanţa de contencios administrativ competentă să o soluţioneze.”
Prima instanţă, verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute în textul citat, a respins în mod corect excepţia de nelegalitate.
Înalta Curte, în acord cu cele reţinute de instanţa de fond, constată că Dispoziţia primarului a cărei legalitate s-a solicitat a fi analizată, nu constituie un act administrativ, ci un act de natură civilă emis în condiţiile Legii nr. 10/2001, iar căile de atac împotriva acestuia sunt prevăzute prin art. 26 din lege.
Pe fondul cauzei, Înalta Curte reţine următoarele:
Legea nr. 247/2005 stabileşte procedura administrativă şi etapele din cadrul acesteia care trebuie parcurse în vederea emiterii unei decizii de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, reprezentând titlul de despăgubire.
Astfel fiind, în acord cu prevederile art. 16 din Legea nr. 247/2005 deciziile/dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administraţiei publice centrale învestite cu soluţionarea notificărilor şi în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoţite, după caz, de situaţia juridică actuală a imobilului obiect al restituirii şi întreaga documentaţie aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcţii demolate depuse de persoana îndreptăţită şi/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe judeţe, conform eşalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Dispoziţiile autorităţilor administraţiei publice locale vor fi centralizate pe judeţe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoţite de referatul conţinând avizul de legalitate al instituţiei prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta. Deciziile/dispoziţiile sau, după caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi însoţite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii, în compensare, total sau parţial, a unor alte bunuri sau servicii disponibile, deţinute de entitatea învestită cu soluţionarea notificării.
Alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Biroul Central va proceda la predarea, pe bază de proces-verbal de predare-primire, către Secretariatul Comisiei Centrale a tuturor documentaţiilor depuse de către titularii deciziilor/dispoziţiilor motivate prin care s-a stabilit ca măsură reparatorie acordarea de titluri de valoare nominală şi care nu au fost soluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Pe baza situaţiei juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2) în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură. Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.
După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate şi va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conţine cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.
Legiuitorul a menţionat în mod detaliat şi procedura care urmează după efectuarea raportului de evaluare de către evaluatorul numit.
În mod expres în art. 16 alin. (7) al acestui act normativ se menţionează că în baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.
În alin. (8) se arată că dispoziţiile alin. (1) - (2) şi (7) reglementează procedura de emitere a titlului de despăgubire se aplică în mod corespunzător şi deciziilor/ordinelor emise în temeiul art. 6 alin. (4) şi art. 31 din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, în care s-au consemnat/propus sume care urmează a se acorda ca despăgubire. În cazul prevăzut la alin. (8), titlul de despăgubire se va emite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor până la concurenţa sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor consemnate/propuse, actualizate cu indicele de inflaţie.
În cauza de faţă reclamanta s-a adresat instanţei de fond pentru a solicita obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită titlu de despăgubire pentru un imobil situat în Drobeta Turnu Severin, care nu poate fi restituit în natură, iar instanţa de fond a admis cererea, pornind de la nesoluţionarea dosarului într-un termen rezonabil.
Criticile din motivele de recurs ce vizează netemeinicia soluţiei instanţei de fond sub acest aspect sunt nefondate.
După cum s-a arătat, Legea nr. 247/2005, în Titlul VII nu a prevăzut un termen în care să se soluţioneze dosarele în care s-au stabilit despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv şi nici prin Normele metodologice de aplicare a Titlului VII, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005 nu s-au stabilit termene de soluţionare.
Iniţial, Comisia Centrală a stabilit soluţionarea aleatorie a dosarelor, iar ulterior, prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 s-a prevăzut că ordinea de soluţionare a dosarelor înaintate va fi cea a înregistrării.
Cu toate acestea, dosarul reclamantei, în care a fost emisă Dispoziţia nr. 184/2005 a Primarului Municipiului Drobeta Turnu Severin cu propunere de acordare a despăgubirilor, nu a fost soluţionat deşi au trecut câţiva ani de la înregistrare.
Una dintre garanţiile prevăzute de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului este principiul celerităţii procedurilor judiciare.
Termenul rezonabil impus de art. 6 cuprinde şi durata procedurii administrative preliminare, atunci când posibilitatea sesizării unei jurisdicţii este condiţionată de normele de drept intern, de parcurgerea, în mod obligatoriu, a unei asemenea proceduri, aşa cum este cazul în speţă.
Pentru respectarea termenului rezonabil statul trebuie să-şi organizeze sistemul puterilor sale, astfel încât să răspundă acestei cerinţe, dincolo de dificultăţile generate de diverşi factori care pot întârzia procedurile, inclusiv pe cea administrativă.
Raportat la criteriile recunoscute în jurisprudenţa C.E.D.O. se constată că sunt nefondate criticile recurentei deoarece nu s-au invocat motive care să justifice durata excesivă a procedurii administrative.
Activitatea pârâtei trebuie organizată de organele competente din interiorul său în aşa fel încât să asigure rezolvarea dosarelor înregistrate într-un termen rezonabil, iar prin conduita pârâtei de a tergiversa soluţionarea cererii reclamantei de emitere a titlului de despăgubire se aduc grave prejudicii acesteia.
Nici criticile privind greşita soluţionare a cererii reconvenţionale şi a cererii de chemare în garanţie nu pot fi primite.
Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod temeinic a apreciat că cererea reconvenţională nu îndeplineşte condiţiile expres şi limitativ prevăzute de art. 119 alin. (1) C. proc. civ.
Pârâta a solicitat ca reclamanta să facă dovada dreptului de proprietate prin înscris autentic.
Or, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora: „(1) În absenţa unor probe contrare, existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive. (2) În aplicarea prevederilor alin. (1) şi în absenţa unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deţine imobilul sub nume de proprietar”.
Potrivit adresei din 4 mai 2004 (aflată la fila 45 - dosar fond), rezultă că imobilul situat în Drobeta Turnu Severin, proprietatea reclamantei, a fost expropriat conform Decretului nr. 436/1966.
Prin urmare, se constată că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 24 din Legea nr. 10/2001, privind proba dreptului de proprietate, situaţie în care criticile formulate sub acest aspect sunt nefondate.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt nefondate, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
În temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta la plata sumei de 1000 lei către intimata D.T., reprezentând cheltuieli de judecată, în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, împotriva sentinţei civile nr. 293 din 30 mai 2011 a Curţii de Apel Craiova – secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata sumei de 1000 lei, către intimata D.T., reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 15 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3043/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3049/2012. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
