ICCJ. Decizia nr. 3057/2012. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3057/2012
Dosar nr. 37/42/2012
Şedinţa publică de la 15 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 9 din 24 februarie 2012 Curtea de Apel Ploieşti – secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, soluţionând conflictul negativ de competenţă ivit între Judecătoria Târgovişte şi Tribunalul Dâmboviţa a stabilit competenţa privind soluţionarea acţiunii formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Pucioasa - prin primar şi Primarul Oraşului Pucioasa - D.B., în contradictoriu cu pârâta Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Reabilitarea Colectării Transportului, Depozitării, Prelucrării Deşeurilor Solide în Judeţul Dâmboviţa”(A.D.I.), prin care a solicitat anularea hotărârii nr. 35/2011 adoptată cu încălcarea prevederilor legale şi obligarea pârâtei la comunicarea hotărârii, a proiectului hotărârii şi a documentelor de fundamentare, cum şi a procesului verbal al A.G. al A.D.I din 22 februarie 2011, în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că prin hotărârea nr. 35/2011 a fost completat regulamentul activităţilor de salubrizare şi s-a stabilit şi aprobat cuantumul taxei de Habitat cu destinaţie specială de salubrizare, acestea nefiind prezentate asociaţilor şi nefiind aprobate de Consiliile Locale care aveau calitatea de membrii asociaţi.
Instanţa de fond a considerat că Judecătoria Târgovişte în mod corect a apreciat că, faţă de obiectul litigiului, instanţa de contencios administrativ este competentă, deoarece aceasta este incidentă în ipoteza în care autoritatea publică emitentă cere, în principal, anularea actului administrativ unilateral nelegal emis de către ea.
Această concluzie se fundamentează pe faptul că reclamantul a solicitat anularea unui act administrativ propriu-zis sau asimilat emis de către A.D.I. cu un operator privat.
Competenţa instanţelor de contencios administrativ este incidentă în cazul în care, se soluţionează litigiile dintre unităţile administrativ teritoriale sau, după caz, dintre asociaţiile de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice şi operatori, în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea, modificarea şi încetarea contractelor de delegare a gestiunii, precum şi a celor privind acordarea de despăgubiri.
Curtea de apel, având în vedere şi prevederile art. 51 alin. (3) din Legea nr. 51/2006, a mai constatat că un contract administrativ încheiat de A.D.I. este asimilat unui contract administrativ şi, drept urmare, soluţionarea unor litigii ivite în legătură cu acesta este de competenţa Tribunalului – secţia de contencios administrativ, cu atât mai mult cu cât litigiul, în speţă, are ca obiect anularea unei hotărâri emise de această autoritate.
Împotriva hotărârii Curţii de Apel Ploieşti, pârâta Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară ";Reabilitarea Colectării, Transportului, Depozitării, Prelucrării Deşeurilor Solide în Judeţul Dâmboviţa a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că Hotărârea nr. 35 din 22 februarie 2011 adoptată de Adunarea Generală a Asociaţiei priveşte luarea măsurilor necesare în vederea derulării în bune condiţii a Acordului Cadru si a primului Contract Subsecvent încheiat cu SC F.E.F.M.N. SA.
Astfel, în speţă nu poate fi invocat ca temei juridic art. 51 alin. (31) din Legea nr. 51/2006, acesta neavând legătură cu cauza.
Recurentul mai consideră că s-a trecut cu uşurinţă peste încheierea nr. 1/A din 17 ianuarie 2001 pronunţată de Judecătoria Târgovişte în dosarul nr. 645/2001 care prevede că, Asociaţia a fost înfiinţată în baza O.G. nr. 26/2000, Statutul şi Actul Constitutiv fiind conform prevederilor acestui act normativ. În baza art. 23 alin. (3) din O.G. nr. 26/2000 „Cererea de anulare se soluţionează în camera de consiliu de către Judecătoria în circumscripţia căreia Asociaţia îşi are sediul. Hotărârea instanţei este supusă numai recursului";.
Nici motivarea potrivit căreia, în speţă se aplică prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu este legală, întrucât cu actele depuse la dosar s-a făcut dovada că Asociaţia a fost înfiinţată în baza O.G. nr. 26/2000.
Se mai susţine că cele două legi, Legea nr. 51/2006 şi Legea nr. 554/2004 nu-şi găsesc aplicabilitatea în prezenta cauză, obiectul acţiunii nefiind constatarea nulităţii unui contract administrativ.
În cauză, sunt aplicabile prevederile art. 23 alin. (2) din O.G. nr. 26/2000, asociaţia fiind înfiinţată în baza acestui act normativ, potrivit căruia „Hotărârile adunării generale, contrare legii, actului constitutiv sau dispoziţiilor cuprinse în statut, pot fi atacate în justiţie de către oricare dintre membrii asociaţi care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat împotrivă şi au cerut să se insereze aceasta în procesul verbal de şedinţă. în termen de 15 zile de la data când au luat la cunoştinţă despre hotărâre sau de la data când a avut loc şedinţa, după caz";.
Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.
Competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal este reglementată de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, noţiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice”.
Conform prevederilor art. 51 alin. (3) din Legea nr. 51/2006 „Soluţionarea litigiilor patrimoniale şi nepatrimoniale legate de încheierea, executarea contractelor reglementate de prezenta lege, precum şi a celor izvorâte din neplata contravalorii serviciilor furnizate/ prestate este de competenţa instanţelor de contencios administrativ şi fiscal şi se face, cu precădere, în procedură de urgenţă”.
În cauza de faţă, este atacată Hotărârea nr. 35/2011 emisă de A.D.I. prin care s-au dispus următoarele: „Pentru localităţile care nu au transmis situaţiile solicitate de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară şi SC F.E.F.M.N. SA, cu privire la actualizarea bazei de date a numărului de gospodării, SC F.E.F.M.N. SA este împuternicită de către Adunarea Generală a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară, în baza prezentei hotărâri, să emită facturi pentru fiecare contor din baza sa de date, cu excepţia primăriilor care transmit baza de date până la 24 februarie 2011”.
Deci, se solicită anularea unui act administrativ emis de către A.D.I. cu privire la derularea unor raporturi contractuale cu un operator privat.
Prin urmare, obiectul cauzei este circumscris prevederilor art. 51 din Legea nr. 51/2006 pentru că obiectul hotărârii atacate priveşte executarea contractelor reglementate de această lege, iar soluţionarea litigiilor este de competenţa instanţelor de contencios administrativ.
Înalta Curte apreciază că susţinerea recurentei-pârâte potrivit căreia în cauză sunt incidente prevederile art. 23 alin. (3) din O.G. nr. 26/ 2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii este neîntemeiată.
Asociaţiile de dezvoltare intercomunitară sunt de utilitate publică, prin efectul Legii nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, prin derogare de la prevederile O.G. nr. 26/2000 - art. 11 din Legea nr. 215/2001, iar persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică (cum este A.D.I.) sunt asimilate autorităţilor publice, potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Faţă de împrejurarea că pârâta Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară este o autoritate publică şi, totodată, emitentă a actului administrativ contestat, Curtea de apel a aplicat în mod corect regula prevăzută de art. 51 alin. (3) din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, stabilind competenţa în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că, în mod corect, Curtea de apel a apreciat că instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze pricina de faţă.
Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară ";Reabilitarea Colectării, Transportului, Depozitării, Prelucrării Deşeurilor Solide în Judeţul Dâmboviţa";, împotriva sentinţei civile nr. 9 din 2 februarie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti – secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 15 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3051/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3065/2012. Contencios. Conflict de... → |
|---|
