ICCJ. Decizia nr. 3065/2012. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3065/2012
Dosar nr. 60/102/2011
Şedinţa de la 15 iunie 2012
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2145 din 24 octombrie 2011 Tribunalul Mureş – secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a tribunalului şi, în consecinţă, a declinat în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş – secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, acţiunea formulată de reclamanta Primăria Comunei Bichiş, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României.
Pentru a hotărî astfel tribunalul a reţinut că reclamanta a solicitat anularea încheierii nr. VI/377 din 16 decembrie 2010 emisă de Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României, aceasta fiind autoritate publică centrală.
Învestită prin declinare, Curtea de Apel Târgu Mureş – secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 42 din 9 martie 2012 a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Târgu-Mureş, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Curtea de Apel Târgu-Mureş şi Tribunalul Mureş, a suspendat, din oficiu, orice procedură şi a înaintat dosarul instanţei în drept să hotărască asupra conflictului, respectiv Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel a reţinut că actul administrativ producător de efecte juridice este Decizia nr. 1177/2010, iar nu Încheierea nr. VI.377 din 16 decembrie 2010, aceasta fiind dată în soluţionarea plângerii prealabile.
În condiţiile în care Legea nr. 94/1992 nu conţine norme derogatorii de la regulile generale de determinare a competenţei materiale a instanţelor de contencios administrativ, aşa cum sunt reglementate în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, este lipsit de relevanţă că prevederile art. 228 din Hotărârea nr. 130/2010 trimit la Curtea de Apel, în a cărei rază teritorială se află situat sediul entităţii verificate de controlorii financiari din cadrul Curţii de Conturi.
Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, în baza art. 20 alin. (2) coroborat cu art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru soluţionarea acestuia.
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 şi art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunţa, în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, regulatorul de competenţă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş - secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Pentru a soluţiona conflictul negativ de competenţă, în raport cu actele depuse la dosarul cauzei, Înalta Curte reţine că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea Deciziei nr. 1177/2010 emisă de Camera de Conturi Mureş şi anularea Încheierii nr. VI.377/2010 a Curţii de Conturi a României, emisă în soluţionarea contestaţiei împotriva deciziei menţionate anterior.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, noţiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice”.
Având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată şi dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) se impune a stabili care este actul administrativ care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice şi care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanţei de contencios administrativ.
În raport cu dispoziţiile legale menţionate, se reţine că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligaţiei executării, este decizia structurii Curţii de Conturi prin care se respinge integral sau parţial contestaţia, acesta fiind actul care îndeplineşte cerinţele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Decizia structurii Curţii de Conturi este emisă la data de 24 august 2010, motiv pentru care, în cauză, aplicabil este Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 1/2009 a Plenului Curţii de Conturi, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 78 din 10 februarie 2009.
Potrivit pct. 106 – 108 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 1/2009, împotriva încheierilor emise în soluţionarea procedurii administrative de contestare reglementate la pct. 92 şi următoarele poate fi sesizată instanţa de contencios administrativ competentă în condiţiile Legii nr. 554/2004, competenţa revenind secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, pentru încheierile structurilor centrale ale Curţii de Conturi şi secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale tribunalelor, pentru încheierile emise la nivelul camerelor de conturi judeţene.
Conform dispoziţiilor art. 92 şi art. 98 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor de control rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 1/2009, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi judeţene se poate formula contestaţie în termen de 15 zile, care „nu suspendă obligaţia executării deciziei”.
Referindu-se la competenţa instanţelor de contencios administrativ, dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd că: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Reţinând, pe de o parte, că autoritatea emitentă a deciziei este o cameră judeţeană de conturi şi, pe de altă parte, că în materia contenciosului administrativ nu prezintă relevanţă personalitatea juridică a autorităţii publice, ci capacitatea ei de drept administrativ, respectiv aptitudinea de a emite acte administrative, în exercitarea unor prerogative de putere publică ori a unui serviciu public, Înalta Curte constată că nu curţii de apel, ci tribunalului, prin secţia specializată, îi revine competenţa de soluţionare a cauzei.
În consecinţă, pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că soluţionarea, în fond, a cauzei privind pe Primăria Comunei Bichiş şi Curtea de Conturi a României este de competenţa Tribunalului Mureş – secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe Primăria comunei Bichiş şi Curtea de Conturi a României, în favoarea Tribunalului Mureş – secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 15 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3057/2012. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3068/2012. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
