ICCJ. Decizia nr. 3081/2012. Contencios
| Comentarii |
|
I. Circumstanțele cauzei
Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția civila la data de 14 iunie 2010, reclamantul S.A. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată A.N.R.P. București să urgenteze procedura de retrocedare.
Prin precizarea depusă la data de 13 octombrie 2010, reclamantul a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să oblige pârâta să urgenteze emiterea deciziei Comisiei Centrale din cadrul A.N.R.P., în temeiul Legii nr. 10/2001,art. 1 și 10 C. proc. civ., deoarece dosarul a fost completat prin adăugarea celor două acte cerute de A.N.R.P.: certificat de moștenitor, certificat de moștenitor din 05 iunie 1998.
Pârâta A.N.R.P. a formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul S.A. prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Dolj privind cererea de chemare în judecată și excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.R.P. cu privire la cererea introductivă de instanță.
Prin sentința nr. 8 din 14 ianuarie 2011, Tribunalul Dolj, secția civilă, a admis excepția necompetentei materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut, în analiza excepției de necompetența materială a Tribunalului Dolj, invocată de pârâta A.N.R.P. prin întâmpinare, ca, potrivit art. 3 pct. C. pen.civ., Curțile de Apel judecă în primă instanță, procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor publice centrale.
2.Hotărârea Curții de Apel
Prin sentința nr. 319 din 15 iunie 2011 a Curții de Apel Craiova, a fost admisă în parte acțiunea precizată, formulată de reclamantul S.A. în contradictoriu cu pârâtele A.N.R.P. și C.C.S.D., în sensul că a fost obligată pârâta C.C.S.D. să emită reclamantului titlul de despăgubire pentru imobilul-teren, în suprafață de 163 m.p., situat în Craiova, str. T., jud. Dolj.
Instanța a respins acțiunea față de pârâta A.N.R.P.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a admis excepția invocată, reținând că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.N.R.P. este întemeiată, având în vedere următoarele considerente.
Potrivit art. 2 din H.G. nr. 361/2005, A.N.R.P. acordă sprijin și îndrumare metodologică autorităților administrației publice locale și centrale.
De asemenea, Autoritatea asigură organizarea și funcționarea Secretariatului C.C.S.D., secretariat care asigură lucrările acestei comisii.
Prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 cu modificările și completările ulterioare, au fost reglementate atât sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001, cât și înființarea unei entități, respectiv C.C.S.D., cu atribuții în privința emiterii deciziilor conținând titlurile de despăgubire.
Prin urmare, instanța de fond a concluzionat că întrucât emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire constituie atributul exclusiv al C.C.S.D., potrivit art. 13 alin. (1) Titlul VII, excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta A.N.R.P. este întemeiată.
Pe fondul cauzei, instanța reține că reclamantul a solicitat ca, în baza Legii nr. 10/2001, să i se restituie imobilul teren în suprafața de 163 m.p., situat în Craiova, strada T.
Prin dispoziția nr. 32 din 15 ianuarie 2003, Primarul Municipiului Craiova, a respins cererea privind restituirea terenului, motivat de faptul că terenul este ocupat de investiții, propunând acordarea de măsuri reparatorii sub formă de titluri de despăgubiri pentru imobilul mai sus precizat.
Dosarul a fost transmis către C.C.S.D.
Ca răspuns la demersurile reclamantului, pârâta a emis adresa din 11 iunie 2010, prin care 1-a informat cu privire la faptul că, în urma analizării dosarului, s-a constatat necesitatea completării acestuia cu dovada calității de moștenitor de pe urma fostului coproprietar, numitul S.D., dosarul fiind restituit Primăriei municipiului Craiova.
Instanța a reținut că, pe parcursul derulării litigiului, pârâta a avut aceeași atitudine, invocând culpa reclamantului pentru lipsa documentației necesare.
Contrar susținerilor pârâtei, instanța de primă jurisdicție a reținut, din răspunsul emis de Primăria municipiului Craiova, că dosarul de notificare al reclamantului a fost restituit în vederea completării la data de 06 ianuarie 2011, deci după data promovării prezentei acțiuni la Tribunalul Dolj -14 iunie 2010.
în ceea ce privește lipsa documentației necesare pentru emiterea titlului de despăgubire, instanța apreciază, de asemenea, ca nefondată apărarea pârâtei, rezultând din înscrisurile prezentate că reclamantul a depus actele solicitate, respectiv dovada calității de moștenitor de pe urma fostului coproprietar S.D., înscrisuri care se află și la dosarul cauzei.
Pe de alta parte, instanța apreciază, față de data înregistrării dosarului la C.C.S.D., ca fiind excesivă durata procedurii administrative în discuție, ceea ce este de natură a încălca în mod evident principiul procesului echitabil.
Noțiunea de proces echitabil implică și respectarea unui termen rezonabil de soluționare a unei cauze.
Termenul rezonabil la care se referă art. 6 parag. 1 din C.E.D.O. cuprinde și durata procedurilor administrative, deoarece aceasta constituie o premisă indispensabilă prevăzută în dreptul intern pentru sesizarea instanței.
împrejurarea că autoritățile administrative române nu au luat măsuri eficiente de soluționare a cererilor constituie culpa acestora și nu poate să conducă la împiedicarea realizării dreptului reclamantului.
Instanța a reținut că autoritățile unui stat nu pot să invoce chestiuni de organizare a aplicării legii împotriva dreptului la proces rezonabil, pentru că aceasta înseamnă să invoce propria culpă în încălcarea C.E.D.O.
în afara argumentului decurgând din art. 6 al Convenției, se reține că prin neîndeplinirea obligației de a se emite titlurile de despăgubire, autoritatea pârâtă aduce o evidentă atingere noțiunii de bun și a obligației statului de a proteja bunurile, valorile patrimoniale ale persoanelor, obligație asumată de către România prin Protocolul Adițional nr. 1 la C.E.D.O.
3. Recursul declarat de C.C.S.D.
Recurenta a criticat soluția instanței de fond apreciind că este netemeinică, întrucât a demonstrat prin apărările formulate, faptul că procedura administrativă reglementată prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 cuprinde mai multe etape.
S-a precizat că în cauza dedusă judecății a fost parcursă etapa transmiterii și înregistrării dosarelor, în sensul că dosarul aferent dispoziției a fost transmis de Primăria Municipiului Craiova, în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 34352/CC. De asemenea, s-a arătat că dosarul reclamantului a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat.
Recurenta a precizat că în urma analizării dosarului aferent dispoziției s-a constatat că acesta trebuie completat cu dovada calității de moștenitor de pe urma fostului coproprietar, menționându-se că în mod greșit a reținut instanța de fond că a fost făcută această dovadă.
A fost criticată soluția instanței de fond de obligare la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, arătându-se că nu se poate trece peste nicio etapă administrativă necesară în derularea procedurii de acordare a despăgubirilor.
II. Decizia instanței de recurs
înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:
Verificând actele și lucrările dosarului, înalta Curte a constatat că prin notificarea depusă în baza Legii nr. 10/2001 reclamantul a solicitat restituirea în natură a imobilului teren în suprafață de 163 m.p., situat în Craiova, str. T., județul Dolj, iar prin dispoziția din 15 ianuarie 2003 emisă de Primarul Municipiului Craiova s-a propus acordarea de despăgubiri, dispoziții care au fost comunicate C.C.S.D. și înregistrate de aceasta la nr. 34352/CC, în vederea emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire, obligație ce nu a fost adusă la îndeplinire până la acest moment de către pârâtă, deși la dosarul înregistrat au fost depuse toate înscrisurile necesare soluționării cauzei.
în conformitate cu dispozițiile din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, procedura administrativă de soluționare a dosarelor privind acordarea de măsuri reparatorii presupune parcurgerea mai multor etape și anume: etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor; etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării; etapa evaluării, etapă în care dacă după analizarea dosarului se constată că în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi transmis evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și valorificarea acestui titlu în condițiile prevăzute de art. 26 din O.U.G. nr. 81/2007, care include în cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Capitolul V, Secțiunea I intitulată "Valorificarea titlurilor de despăgubire".
în aceste condiții, verificând actele și lucrările dosarului, înalta Curte a constatat că refuzul pârâtei de rezolvare a cererii reclamantului se privește ca fiind nejustificat, cum în mod corect a apreciat instanța de fond.
Critica formulată de recurent este neîntemeiată, întrucât instanța de fond a obligat pârâta C.C.S.D. să emită reclamantului decizie conținând titlul de despăgubire pentru imobilul individualizat mai sus, cu respectarea dispozițiilor din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, deci cu respectarea obligatorie a etapelor prevăzute de lege, etape care se finalizează odată cu emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
înalta Curte a constatat că reclamantul s-a adresat pârâtului, manifestându-și stăruința în soluționarea cererilor sale, însă cererea a rămas fără soluționare efectivă, împrejurare care este de natură a-l afecta pe reclamant în soluționarea într-un termen rezonabil a cererilor sale, raportat la prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004.
Or, din această perspectivă înalta Curte reține că nesoluționarea cererii formulată de reclamant, indiferent de motivația autorității recurente, ar echivala cu o vătămare a acestuia în dreptul consacrat de lege, privind posibilitatea reparării injustițiilor și abuzurilor din legislația trecută.
Principiul legalității înseamnă, înainte de toate, existența unor norme de drept intern, suficient de accesibile și previzibile, ori, în cauza de față, Legea nr. 247/2005 a stabilit procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001.
înalta Curte constată că întotdeauna durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei, așa cum a reținut în jurisprudența sa C.E.D.O., luând în considerare criteriile consacrate de jurisprudență, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și miza litigiului pentru persoana interesată.
împrejurarea că legea specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja autoritatea competentă, în tergiversarea cererilor formulate în temeiul Legii nr. 247/2005.
Interpretarea pe care instanța de fond a dat-o dispozițiilor din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, este în acord și cu considerentele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 724 din 1 iunie 2010, conform cărora "prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor și a libertăților fundamentale fac parte din ordinea juridică internă a statelor semnatare, acest aspect implicând obligația pentru judecătorul național de a asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională. "
Pentru aceste motive, în temeiul art. 312 C. proc. civ. înalta Curte a respins recursul formulat ca nefondat, menținând hotărârea instanței de fond ca legală și temeinică.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3080/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3077/2012. Contencios → |
|---|
