ICCJ. Decizia nr. 3240/2012. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată la data 26 martie 2010, reclamantul C.L. a chemat în judecată Regia Națională a Pădurilor Romsilva, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Mediului și Pădurilor și pe directorul Direcției Silvice V., P.D., solicitând anularea deciziei din 12 octombrie 2009 și a ordinului din 7 octombrie 2009 și obligarea primei pârâte să dispună reluarea raporturilor de muncă, ca director al Direcției Silvice V.
în motivarea cererii, reclamantul a învederat că a ocupat postul de director al Direcției Silvice V. din anul 2007, prin concurs, funcție transformată în post de director coordonator în urma adoptării O.U.G. nr. 37/2009. După abrogarea actului normativ, declarat neconstituțional, s-a dispus revocarea reclamantului din funcția de director, prin decizia nr. 1270/2009 fiind numit pe post pârâtul P.D.
Reclamantul a invocat nelegalitatea actelor administrative atacate, pe de o parte pentru că revocarea sa din funcție a avut loc în perioada când se afla în concediu medical, iar pe de altă parte, prin ignorarea prevederilor legii Statutului funcționarilor publici.
Prin cererea înregistrată la data de 8 decembre 2010, reclamantul a invocat excepția de nelegalitate a deciziilor din 24 aprilie 2009 și din 4 mai 2009 emise de Regia Națională a Pădurilor Romsilva.
în motivarea acestei solicitări, reclamantul a arătat că reorganizarea regiei în temeiul cărei operațiuni au fost emise cele trei decizii nu impunea încetarea raporturilor de muncă și reîncadrarea, astfel încât actele administrative respective sunt nelegale.
Prin sentința civilă nr. 2964 din 13 aprilie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile privind inadmisibilitatea, lipsa calității procesuale active a reclamantului, lipsa de interes și lipsa de obiect, precum și cea referitoare la lipsa calității procesuale pasive a pârâților Regia Națională a Pădurilor Romsilva și P.D.
Instanța a admis însă excepția lipsei calității procesuale invocate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și a respins acțiunea în contradictoriu cu acest pârât.
Prin aceeași hotărâre s-a admis în parte acțiunea și s-a dispus anularea deciziei nr. 1270/2009 și a ordinului nr. 1839/2009, admițându-se și excepția de nelegalitate a deciziei nr. 257 din 24 aprilie 2009.
Totodată, instanța a respins ca neîntemeiată excepția de nelegalitate a deciziilor nr. 354/2009 și nr. 408/2009 și a dispus obligarea pârâtei Regia Națională a Pădurilor Romsilva să reia raporturile de muncă cu reclamantul în calitate de director al Direcției Silvice V.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamantul justifică un interes legitim în promovarea acțiunii, în condițiile în care, urmare a declarării neconstituționalității unor acte normative avute în vedere la emiterea actelor administrative contestate, a încetat și suspendarea raporturilor de muncă instituite în baza contractului pentru postul de director al Direcției Silvice V.
De asemenea, instanța a constatat că, potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004, reclamantul afirmă o vătămare decurgând din emiterea deciziei prin care s-a dispus, până la organizarea concursului pentru ocuparea funcției de director al aceleiași direcții silvice, numirea cu delegație pe acel post a unei alte persoane.
Instanța a reținut ca nefiind întemeiată excepția lipsei de obiect a cererii de anulare a ordinului din 7 octombrie 2009, întrucât prin act s-a dispus încetarea aplicabilității ordinului din 28 mai 2009 care stabilea suspendarea de drept pe durata contractului de muncă avut anterior de reclamant, or acesta urmărește recunoașterea efectelor contractului de muncă încheiat pe durată nedeterminată.
Referitor la decizia nr. 1270 din 12 octombrie 2009, s-a constatat interesul reclamantului de a contesta dreptul pârâtului P.D., numit director cu delegație, la ocuparea respectivului post, considerente în raport de care instanța a respins excepțiile privind lipsa calității procesuale active și respectiv lipsa calității procesuale pasive a pârâtului.
Cu privire la excepția de nelegalitate a unor acte administrative, instanța de fond a reținut că aceasta este întemeiată doar referitor la decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, emisă în baza O.U.G. nr. 37/2009,act normativ declarat neconstituțional.
Instanța a respins excepția de nelegalitate a deciziilor nr. 354 din 4 mai 2009 și nr. 408 din 4 mai 2009, pe considerentul că au fost emise de persoana care avea calitatea de director general al regiei, potrivit contractului de mandat și în baza prevederilor H.G. nr. 229/2009 privind organizarea unităților Romsilva.
Pe fondul cauzei, instanța a constatat că actele a căror anulare s-a solicitat au fost emise în baza unor acte normative declarate neconstituționale - O.U.G. nr. 37/2009 și O.U.G. nr. 105/2009 - fiind astfel lipsite de fundament legal, iar desființarea postului ocupat de reclamant anterior adoptării acestor ordonanțe apare ca lipsită de efecte juridice, urmând a fi reluate raporturile de muncă dintre Regia Națională a Pădurilor Romsilva și reclamant în calitate de director al Direcției Silvice V.
împotriva sentinței au declarat recurs pârâții Regia Națională a Pădurilor Romsilva, Ministerul mediului și Pădurilor și P.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, pârâta Regia Națională a Pădurilor Romsilva a invocat greșita respingere a excepției lipsei de interes cu privire la petitul de anulare a deciziei din 12 octombrie 2009, în condițiile în care interesul reclamantului a devenit nelegitim ca urmare a declarării neconstituționalității O.U.G. nr. 37/2009 în baza căreia a fost emis ordinul din 28 mai 2009 prin care s-a dispus suspendarea raportului de muncă avut anterior, de director al Direcției Silvice V.
De asemenea, cu referire la ordinul din 7 octombrie 2009, pârâta a arătat că dreptul reclamantului, născut în baza ordinului din 28 mai 2009, fundamentat pe O.U.G. nr. 37/2009, a devenit nelegitim, în urma Deciziei Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009.
Pârâta a invocat lipsa de temei legal a hotărârii atacate, cât timp, pe de o parte, la momentul formulării acțiunii, nu exista contract de muncă pentru postul de director al direcției silvice, iar pe de altă parte, instanța de fond a acceptat legalitatea eliberării din funcție a reclamantului dispusă prin decizia din 4 mai 2009.
Și Ministerul Mediului și Pădurilor a criticat sentința sub aspectul reținerii calității reclamantului de persoană vătămată în sensul Legii nr. 554/2004, în cererea de anulare a ordinului din 7 octombrie 2009.
Sub acest aspect, pârâtul a învederat că postul de director ocupat de reclamant a fost desființat nu prin ordinul susmenționat, ci ca efect al Deciziei din 7 octombrie 2009 a Curții Constituționale, fiind astfel nelegală dispoziția instanței de reluare a raportului de muncă cu reclamantul în calitate de director.
Pârâtul a invocat și faptul că la momentul pronunțării sentinței, contractul de management al reclamantului, încheiat la 28 mai 2009 cu o durată de valabilitate de 1 an, ajunsese la termen, iar în lipsa unui act adițional nu mai există temei legal pentru ocuparea postului de director la Direcția Silvică V.
în recursul formulat de pârâtul P.D. s-a criticat sentința pentru nemotivarea soluției de reluare a postului de director, în condițiile în care deciziile din 4 mai 2009 prin care reclamantul a fost eliberat din acea funcție au fost considerate legale.
Pârâtul a mai arătat că hotărârea cuprinde motive contradictorii, întrucât, deși reține că toate actele administrative încheiate în baza O.U.G. nr. 37/2009 și O.U.G. nr. 105/2009, declarate neconstituționale, sunt lipsite de fundament legal, dispune anularea ordinului nr. 1839 din 7 octombrie 2009, dar nu aplică același regim și ordinului din 28 mai 2009 emis conform aceleiași ordonanțe nr. 37/2009.
Sub acest aspect și pârâtul P.D. a invocat lipsa calității de persoană vătămată a reclamantului prin emiterea ordinului din 7 octombrie 2009, dreptul său devenind nelegitim ca urmare a deciziei Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009.
în același sens, s-a precizat că reclamantul nu a făcut dovada dreptului subiectiv încălcat prin emiterea deciziei nr. 1270 din 12 octombrie 2009, selectarea și numirea directorilor de la nivelul unităților Romsilva fiind prerogativa exclusivă a directorului general al regiei.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare.
Astfel, din succesiunea actelor administrative emise în anul 2009 de Romsilva și de ministerul de resort cu privire la conducerea Direcției Silvice V. rezultă că pârâta regie a încălcat principiul stabilității raporturilor juridice ce stă la baza dreptului la muncă, respectiv al modalității de ocupare a funcției publice de conducere.
Din actele dosarului rezultă că reclamantul, în urma participării la concursul organizat pentru ocuparea unor funcții de conducere, a fost încadrat ca director al Direcției Silvice V. pe o perioadă de probă de 90 de zile - decizia din 24 iunie 2007 și apoi numit prin decizia din 28 septembrie 2007 director pe perioadă nedeterminată, încheind cu regia contractul individual de muncă din 28 iunie 2007 și actul adițional la contract din 28 septembrie 2007.
Prin O.U.G. nr. 37/2009 au fost eliminate din categoria funcțiilor publice de conducere cele de director executiv și director executiv adjunct ale serviciilor publice deconcentrate, fiind înființate funcțiile de director coordonator și director coordonator adjunct.
în aplicarea O.U.G. nr. 37/2009, Romsilva a emis decizia din 24 aprilie 2009 prin care s-a dispus începând cu data de 25 mai 2009, desființarea posturilor de director, director tehnic și director economic de la cele 41 de direcții silvice, unități fără personalitate juridică din structura regiei.
în vederea executării acestei decizii, la data de 4 mai 2009 pârâta a emis deciziile nr. 354 și respectiv 408 prin care a eliberat din funcție pe directorii unităților silvice din structura regiei și respectiv, l-a delegat pe reclamant pentru exercitarea atribuțiilor și competențelor funcției de director la Direcția Silvică V.
Ulterior, prin ordinul nr. 1329 din 28 mai 2009 emis în baza O.U.G. nr. 37/2009 de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, reclamantul este numit director coordonator la aceeași direcție, pentru ca prin ordinul din 7 octombrie 2009 emis de Ministerul Mediului și Pădurilor în aplicarea O.U.G. nr. 105/2009 să se dispună desființarea funcției de conducere respective.
De menționat că, urmare a declarării neconstituționalității legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 prin decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009, a fost adoptată O.U.G. nr. 105/2009, potrivit căror dispoziții conducerea serviciilor publice deconcentrate a fost încredințată acelorași directori coordonatori.
Prin Decizia nr. 1329 din 3 decembrie 2009 Curtea Constituțională a declarat ca neconstituțională și O.U.G. nr. 105/2009, iar prin decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010 a aceleiași instituții s-a admis excepția de neconstituționalitate a legii de modificare a unor prevederi din legea statutul funcționarilor publici, și s-a motivat că, începând cu data de 28 februarie 2010 continuă să-și producă efectele juridice Legea nr. 188/1999 cu conținutul său normativ de dinainte de modificările neconstituționale aduse prin cele două O.U.G. nr. 37/2009 și 105/2009.
în raport de cele expuse, Curtea reține că, fiind eliberat din funcția de director pe care o ocupa prin concurs, pe durată nedeterminată, reclamantul justifică interesul legitim de a contesta actele administrative emise în baza unor acte normative neconstituționale, precum și calitatea de persoană vătămată, astfel cum este definită această sintagmă de prevederile art. 2 lit. a) din Legea nr. 554/2004.
Sub acest aspect, apare ca întemeiată soluția instanței de fond de a admite excepția și a constata nelegalitatea deciziei nr. 257 din 24 aprilie 2009 emisă în aplicarea O.U.G. nr. 37/2007, fiind apreciată în mod corect îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în sensul că de acest act administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond.
Având în vedre data și conținutul deciziei nr. 257 din 24 aprilie 2009 a cărei nelegalitate a fost bine stabilită pe calea excepției, nu mai prezintă relevanță decizia nr. 354 din 4 mai 2009, pentru care s-a respins excepția de nelegalitate, măsura dispusă de regie privind desființarea funcției publice de director la Direcția Silvică V. fiind constatată în mod just ca nelegală, urmare a neconstituționalității actului normativ ce a stat la baza ei, O.U.G. nr. 37/2009.
Analizând legalitatea actelor administrative a căror anulare s-a dispus, ordinul din 7 octombrie 2009 și Decizia nr. 1270 din 12 octombrie 2009, Curtea constată că soluția instanței este corectă, prin prisma neconstituționalității actului normativ în aplicarea căruia au fost emise, O.U.G. nr. 105/2009, criticile formulate de pârâți sub acest aspect fiind nefondate.
Cât privește împrejurarea că nu s-a pus în discuție și legalitatea ordinului din 28 mai 2009, emis de asemenea în baza unei O.U.G. neconstituționale, O.U.G. nr. 37/2009, Curtea reține pe de o parte, că nu s-a solicitat anularea actului prin acțiunea introductivă, iar, pe de altă parte, că ordinul și-a încetat aplicabilitatea prin dispozițiile art. 3 ale Ordinului nr. 1839 din 7 octombrie 2009 prin care s-a desființat funcția de director coordonator.
Referitor la critica privind expirarea duratei de valabilitate de 1 an a contractului de management încheiat la 28 mai 2009, urmare a ordinului nr. 1329 din aceeași dată, acest aspect nu prezintă relevanță, instanța de fond dispunând în mod corect reluarea de către Romsilva a raporturilor de muncă cu reclamantul în calitate de director al Direcției Silvice V., în raport de decizia nr. 446 din 28 septembrie 2007 și de contractul individual de muncă, modificat prin actul adițional din 28 septembrie 2007, încheiat pe durată nedeterminată.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, Curtea a respins recursurile declarate de pârâți ca nefondate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3252/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3246/2012. Contencios → |
|---|
