ICCJ. Decizia nr. 3259/2012. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată la data de 10 iunie 2011, reclamantul T.V.C. a chemat în judecată M.A.I., Direcția Generală de Informații și Protecție Internă și Serviciul de Informații și Protecție Internă Dolj, solicitând anularea dispoziției din 25 martie 2011 și a ordinului din 19 aprilie 2011 prin care a fost sancționat cu "amânarea promovării în funcții superioare pe o perioadă de 2 ani" pentru comiterea abaterilor disciplinare de neglijență în îndeplinirea dispozițiilor primite de la șefii ierarhici și respectiv, de încălcare a prevederilor legale referitoare la îndatoririle polițiștilor.
în motivarea cererii, reclamantul a învederat că sancționarea sa este abuzivă și nelegală, pârâții ignorând nejustificat apărările prezentate în timpul desfășurării cercetării disciplinare și încălcând dispozițiile legale în materie.
Prin sentința nr. 663 din 14 decembrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea și a dispus anularea actelor administrative atacate.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a constatat că pârâții au reținut în mod neîntemeiat săvârșirea abaterilor disciplinare în sarcina reclamantului, în condițiile în care nu sunt îndeplinite cerințele legale privind vinovăția, rezultatul dăunător și legătura de cauzalitate.
Sub acest aspect, instanța de fond a stabilit că reclamantul nu a avut cunoștință despre activitatea infracțională a persoanelor pe care le-a transportat cu propriul autoturism în seara de 20 noiembrie 2010, astfel încât în mod eronat s-a reținut că ar fi acționat în scopul favorizării infractorilor.
De altfel, a mai arătat instanța, în dosarul penal format la parchet nu s-a dispus nici un fel de măsură procesuală împotriva reclamantului, de natură să justifice sancțiunea disciplinară aplicată.
Instanța a constatat și faptul că pârâții nu au făcut dovada rezultatului dăunător, precum și a legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, respectiv între acțiunea de transport a celor implicați în furtul unor cabluri telefonice și compromiterea acțiunii de prindere în flagrant a făptuitorilor.
împotriva sentinței au declarat recurs pârâții M.A.I. și Direcția Generală de Informații și Protecție Internă, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, pârâții au învederat că instanța a interpretat eronat probele dosarului din care rezultă că ajutorul dat de reclamant participanților la furtul cablurilor telefonice a fost determinant în zădărnicirea prinderii în flagrant a făptuitorilor.
Prin fapta comisă, au arătat pârâții, reclamantul a încălcat cu vinovăție obligația statutară de a avea o conduită corectă, de a nu compromite prestigiul funcției sau al instituției.
Or, s-a precizat prin motivele de recurs, reclamantul a fost atras într-o activitate cu importante prejudicii de imagine atât carierei sale profesionale, cât și instituției unde funcționează ca subinspector.
Pârâții au învederat că instanța de fond a considerat în mod nejustificat că reclamantul nu ar fi vinovat de comiterea abaterilor disciplinare reținute, ignorând atât circumstanțele de fapt, cât și obligațiile de diligență și prudență, ce-i reveneau ofițerului în raport și de experiența și pregătirea sa profesională.
S-a menționat și faptul că, făcându-se dovada încălcării obligațiilor de serviciu, precum și a vinovăției reclamantului, sunt prezumate existența rezultatului dăunător și legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis și a se dispune modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate.
Astfel, rezultă din probele dosarului - situație necontestată de reclamant - că în seara de 20 noiembrie 2010, ofițerul s-a deplasat în comuna T. la solicitarea telefonică a lui S.V., pe care îl cunoștea ca informator al poliției și l-a transportat pe acesta și pe alți doi bărbați în Craiova, verificările ulterioare stabilind că cele trei persoane participaseră la furtul unor cabluri telefonice, iar în zonă se aflau mai multe echipaje de poliție pentru identificarea și prinderea făptuitorilor.
Instanța de fond a reținut neîndeplinirea condițiilor pentru angajarea răspunderii disciplinare față de lipsa vinovăției reclamantului care nu ar fi cunoscut ce prin activitatea sa, îi ajuta pe autorii furtului să fugă de la locul faptei.
Dar instanța nu era chemată să constate existența vinovăției ca element al răspunderii penale, având doar atributul de a stabili dacă reclamantul a comis abaterile disciplinare reținute, respectiv încălcarea dispozițiilor șefilor ierarhici, precum și a prevederilor legale referitoare la îndatoririle legale ale polițiștilor.
Sub acest aspect, prin actele administrative atacate s-a reținut în mod justificat că reclamantul nu a respectat dispoziția a directorului general al Direcției Generale de Informații și Protecție Internă pentru aprobarea codului deontologic al personalului instituției, potrivit căreia angajații sunt obligați să evite orice împrejurare care i-ar aduce deservicii, riscuri de imagine personală sau la adresa unității angajatoare.
De asemenea, corect s-a stabilit și încălcarea prevederilor art. 42 lit. d) din Legea nr. 360/2002, potrivit cărora polițistul este obligat să aibă o conduită corectă, să nu abuzeze de calitatea oficială și să nu compromită, prin activitatea sa publică ori privată, prestigiul funcției sau al instituției din care face parte.
Având în vedere fapta comisă, compromiterea probității profesionale a reclamantului prin mediatizarea negativă, de natură să aducă și prejudicii de imagine instituției, s-a conchis în mod justificat prin actele administrative contestate că reclamantul a comis abaterile disciplinare prevăzute de art. 57 lit. b) și k) din Legea nr. 360/2002, pentru care s-a aplicat sancțiunea reglementată de art. 58 lit. c) din același act normativ, ce apare ca fiind corect individualizată.
De menționat că împotriva reclamantului s-a început și urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen., la data de 31 ianuarie 2011, iar prin rechizitoriul din 28 aprilie 2011 prin care autorii furtului de cablu telefonic au fost trimiși în judecată s-a disjuns cauza referitoare la fapta ofițerului.
în raport de cele expuse mai sus, Curtea a admis recursurile declarate și a modificat sentința atacată, s-a respins acțiunea ca nefondată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3283/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3250/2012. Contencios → |
|---|
