ICCJ. Decizia nr. 3249/2012. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată la data de 14 decembrie 2009, reclamanții P.S. și P.M.I. au chemat în judecată C.C.S.D. și A.N.R.P., solicitând obligarea pârâților la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul situat în C., în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, sub sancțiunea plății unor daune cominatorii de 1.000 RON pe zi de întârziere.
în motivarea cererii, reclamanții au învederat că prin dispoziția din 1 decembrie 2005 Primarul Municipiului C. a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul ce nu mai poate fi restituit în natură. După trimiterea dosarului la autoritățile pârâte, cauza a rămas în nelucrare, încălcându-se astfel principiul soluționării cererii într-un termen rezonabil.
într-un prim ciclu procesual, cauza a fost soluționată în primă instanță prin sentința nr. 110 din 8 martie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin care s-a respins excepția de nelegalitate a dispoziției precum și acțiunea față de pârâta A.N.R.P.
Instanța a admis în parte acțiunea în contradictoriu cu C.C.S.D., care a fost obligată să emită în favoarea reclamanților decizia reprezentând titlu de despăgubire.
Recursul declarat de C.C.S.D. a fost admis de înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 679 din 4 februarie 2011 prin care s-a dispus casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
S-a motivat necesitatea completării documentației necesare evaluării imobilului și verificării apărării înfățișate de pârâtă, pentru a nu se ajunge la situația unei obligații imposibil de executat.
în fond după casare, prin sentința nr. 285 din 27 mai 2011 Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea și a dispus obligarea C.C.S.D. să emită decizie reprezentând titlu de despăgubire, corespunzător dispoziției.
Prin aceeași hotărâre a fost respinsă acțiunea față de A.N.R.P. pentru lipsa calității procesuale pasive.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a avut în vedere împrejurarea că au fost completate înscrisurile necesare identificării imobilului notificat din care rezultă temeinicia pretențiilor reclamanților.
Având în vedere durata procedurii declanșate în baza Legii nr. 247/2005, instanța de fond a reținut în esență că prin nesoluționarea cererii reclamanților s-a depășit termenul rezonabil pe care pârâta comisie trebuia să-l respecte.
împotriva sentinței a declarat recurs pârâta C.C.S.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel pârâta a invocat ignorarea de către instanța de fond a deciziei interne din 16 septembrie 2008 privind ordinea de soluționare a dosarelor privind acordarea de măsuri reparatorii.
Pârâta a relevat și că nu s-a avut în vedere faptul că dosarul a fost restituit Primăriei Municipiului C., procedura administrativă reglementată de Legea nr. 247/2005 urmând a fi reluată după completarea cu toate înscrisurile necesare.
Prin notele de ședință din 21 iunie 2012, pârâta a invocat nulitatea dispoziției a Primarului Municipiului C., excepție respinsă de această instanță în raport de modul de soluționare a dosarului al Tribunalului Olt.
Pârâta a precizat și faptul că obligația stabilită de instanța de fond nu poate fi executată, având în vedere dispozițiile O.U.G. nr. 4/2012, potrivit cărora se suspendă pe o perioadă de 6 luni emiterea titlurilor de despăgubire, precum și a procedurilor de evaluare a imobilelor pentru care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Astfel cum rezultă din actele dosarului, pe parcursul judecării cauzei, Primarul Municipiului C. a modificat dispoziția inițială nr. 4547/2005, emițând dispoziția din 20 iulie 2010 prin care a redus suprafața de teren pentru care a propus despăgubiri.
Această ultimă dispoziție a fost contestată de reclamanți, acțiunea formulată de aceștia formând obiectul dosarului aflat pe rolul Tribunalului Olt și fiind admisă prin sentința civilă nr. 1341 din 22 octombrie 2010 prin care s-a dispus anularea actului administrativ emis în 2010. Această hotărâre a rămas definitivă prin respingerea apelului prin decizia nr. 166 din 14 martie 2011 a Curții de Apel Craiova și irevocabilă prin decizia nr. 1797 din 13 martie 2012 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă prin care s-a respins recursul declarat de Primăria Municipiului C.
în raport de modul de soluționare a litigiului ce a format obiectul dosarului, Curtea a respins excepția nulității dispoziției nr. 5457/2005, repusă în vigoare, reținând că pârâta, față de atribuțiile conferite prin Legea nr. 247/2005, avea obligația de a-și organiza astfel activitatea încât să finalizeze procedura administrativă în dosarul reclamanților într-un termen rezonabil.
în exercitarea rolului stabilit prin Legea nr. 247/2005, pârâta nu beneficiază de o marjă de apreciere discreționară asupra ordinii de soluționare a dosarelor, neefectuarea activităților specifice chiar și după completarea documentației fiind corect sancționată de instanță care a admis acțiunea și a dispus obligarea autorității la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire.
Referitor la motivul de recurs privind intrarea în vigoare la 15 martie 2012 a O.U.G. nr. 4/2012, soluția legislativă adoptată prin acest act normativ reprezintă o normă temporară, care nu aduce atingere substanței dreptului la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, obligația urmând a se executa după expirarea perioadei de suspendare.
în raport de cele expuse mai sus, Curtea a respins recursul ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3246/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3248/2012. Contencios → |
|---|
