ICCJ. Decizia nr. 3464/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3464/2012
Dosar nr. 11444/2/2010
Şedinţa publică de la 13 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Sesizarea instanţei de fond.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 24 noiembrie 2010, reclamanta B.G.A.G. a chemat în judecată pe pârâţii Universitatea „S.H.” şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtului M.E.C.T.S. de a desemna unitatea de specialitate producătoare, de a pune la dispoziţia paratei U.S.H. tipizatul de diplomă în vederea eliberării actului de studii în favoarea sa, de a-i recunoaşte titlul de licenţiat în Ştiinţe Economice certificat prin Adeverinţele de studii nr. 152 din 04 iulie 2009 şi nr. 151 din 16 iulie 2010, toate aceste obligaţii, sub sancţiunea daunelor cominatorii în cuantum de 1.000 de Lei pentru fiecare zi de întârziere, începând cu a 10-a zi de la rămânerea definitiva a hotărârii ce urmează a se pronunţa în cauză şi până la executarea efectivă a obligaţiilor precizate.
A solicitat obligarea pârâtei Universitatea „S.H.” de a-i elibera Diploma de licenţă, conform Adeverinţelor de studii nr. 152 din 04 iulie 2009 şi nr. 151 din 16 iulie 2010, Suplimentul la diplomă, Foaia matricolă, sub sancţiunea daunelor cominatorii în cuantum de 500 de Lei pentru fiecare zi de întârziere, începând cu a 10-a zi de la rămânerea definitivă a hotărârii ce urmează a se pronunţa în cauză ş până la executarea efectivă a obligaţiei.
În situaţia în care pârâţii se opun acţiunii, a solicitat şi plata cheltuielilor de judecată.
La data de 11 aprilie 2011, pârâtul M.E.C.T.S. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei procedurii prealabile, a lipsei de obiect cu privire la desemnarea unităţii producătoare de a pune la dispoziţia celeilalte pârâte tipizatul de diplomă, a prematurităţii cererii de recunoaştere a unei diplome, ce nu a fost în prezent eliberată.
Pe fond a solicitat respingerea acţiunii reclamantei, ca neîntemeiată.
La data de 13 aprilie 2011 reclamanta a depus o cerere precizatoare prin care a arătat că nu solicită daune cominatorii ci plata de penalităţi conform art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
La dosarul cauzei a depus întâmpinare şi pârâta Universitatea „S.H.”, precum şi o cerere de chemare în garanţie a pârâtului M.E.C.T.S., pentru ca acesta să fie obligat să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomele de licenţă pentru reclamantă sub sancţiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 în cuantum de 500 lei pe zi de întârziere, începând cu a 30-a zi de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
2. Soluţia instanţei de fond.
Prin sentinţa nr. 6041 din 19 octombrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, (pentru lipsa procedurii prealabile).
A respins cererile reclamantei B.G.A.G. de obligare a pârâtului Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului de a desemna unitatea de specialitate producătoare şi de a pune la dispoziţia pârâtei Universitatea „S.H.” Bucureşti tipizatul de diplomă de licenţă, ca inadmisibile.
A admis excepţia prematurităţii în ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului la recunoaşterea titlului de licenţiat al reclamantei şi a respins acest capăt de cerere ca prematur formulat.
A admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta B.G.A.G. şi a obligat pârâta Universitatea „S.H.” Bucureşti să elibereze reclamantei diploma de licenţă în conformitate cu dispoziţiile legale.
A respins celelalte solicitări ale reclamantei, ca neîntemeiate.
A respins cererea de chemare în garanţie a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut următoarele considerente:
Referitor la excepţia lipsei procedurii prealabile, Curtea a apreciat că este întemeiată în raport cu pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, având în vedere că în raport cu solicitările reclamantei prin cererea de chemare în judecată, respectiv de obligare a acestei autorităţi de a desemna unitatea de specialitate producătoare şi de a pune la dispoziţia pârâtei Universitatea S.H. tipizatul de diplomă în vederea eliberării actului de studii în favoarea reclamantei, şi de a-i recunoaşte titlu de licenţiat în ştiinţe economice, sub sancţiunea de penalităţi pe fiecare zi de întârziere conform art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/ 2004, începând cu a 30-a zi de la rămânerea definitivă a hotărârii, reclamanta nu a formulat plângere prealabilă, cererea adresată de reclamantă acestui pârât cuprinzând doar solicitarea de a i se prezenta un punct de vedere cu privire la situaţia sa, reglementările în vigoare la momentul în care a început facultatea, dacă examenul de licenţă este recunoscut de acest pârât şi care sunt reglementările care îi sunt aplicabile.
Aşadar, Curtea, a constatat că, prin cererea adresată în prealabil pârâtului M.E.C.T.S., reclamanta nu a făcut nici o referire cu privire la solicitarea ca pârâtul să desemneze unitatea de specialitate producătoare (a tipizatelor) şi ca acelaşi pârât să pună la dispoziţia Universităţii S.H. tipizatul de diplomă de licenţă.
Prin urmare, Curtea, a constatat întemeiată excepţia lipsei procedurii prealabile şi a respins cererile reclamantei de obligare a pârâtului M.E.C.T.S. de a desemna unitatea de specialitate producătoare şi de a pune la dispoziţia pârâtei Universitatea „S.H.” Bucureşti tipizatul de diplomă de licenţă, ca inadmisibile.
Cu privire la excepţia prematurităţii, prima instanţă a reţinut că şi aceasta este întemeiată, în raport cu solicitarea formulată de obligare a pârâtului M.E.C.T.S. la recunoaşterea titlului de licenţiat al reclamantei.
Un astfel de titlu nu poate fi dovedit decât cu înscrisul care atestă conferirea titlului, respectiv diploma de licenţă, ori până în prezent un astfel de titlu nu a fost emis, acesta fiind şi obiectul acţiunii reclamantei în contradictoriu cu pârâta Universitatea „S.H.”.
Cu privire la cererea reclamantei, în contradictoriu cu pârâta U.S.H., Curtea, a apreciat că refuzul acestei pârâte, de neemitere a diplomei de licenţă şi a suplimentului acestei diplome, motivat de faptul că nu ar fi în posesia formularelor diplomei de licenţă, întrucât acestea nu au fost eliberate de M.E.C.T.S., nu poate fi considerat drept justificat, deoarece pârâtul M.E.C.T.S. nu eliberează formularele ori tipizatele individual, astfel că este la alegerea Universităţii cui eliberează sau nu diplome, în funcţie de numărul de tipizate primite.
Mai mult, Curtea, a reţinut că, din actele depuse la dosar, rezultă că M.E.C.T.S. i-a avizat în mai multe rânduri tipizate pârâtei U.S.H., iar aceasta din urmă nu a făcut dovada că nu i-au fost eliberate tipizate pentru toţi absolvenţii şcolarizaţi.
Cu privire la penalităţile solicitate de reclamantă, în temeiul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, instanţa a considerat că aceste penalităţi nu pot fi acordate decât dacă pârâta nu-şi îndeplineşte obligaţia stabilită de către instanţă, după expirarea termenului de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Referitor la cererea de chemare în garanţie a M.E.C.T.S., formulată de pârâta U.S.H., s-a reţinut ca fiind neîntemeiată, faţă de lipsa dovezilor în sarcina pârâtei U.S.H.
Curtea a reţinut şi un alt argument în acelaşi sens, respectiv faptul că M.E.C.T.S. nu aprobă tipărirea de formulare tipizate pentru o anumită persoană şi de asemenea că U.S.H. nu a dovedit că ministerul nu ar fi respectat dispoziţiile art. 7 din Ordinul nr. 2284/2007, în sensul că nu ar fi aprobat tipărirea şi difuzarea formularelor actelor de studii, în condiţiile legii.
3. Calea de atac exercitată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta B.G.A.G. şi pârâta Universitatea „S.H.” Bucureşti.
I. În recursul declarat de Universitatea „S.H.” se critică soluţia instanţei de fond în parte ca fiind nelegală şi netemeinică şi s-a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinţei, în sensul admiterii cererii de chemare în garanţie formulată de U.S.H. împotriva M.E.C.T.S. şi obligarea acestuia să aprobe formulare tipizate constând în diplomă de licenţă şi suplimentul de diplomă pentru reclamanta B.G.A.G. sub sancţiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 în cuantum de 500 lei/fiecare zi de întârziere începând cu a 30-a zi de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
S-a considerat de către recurentă că soluţia instanţei de fond s-a dat cu încălcarea principiului aflării adevărului în cauză, cu interpretarea greşită a materialului probator administrat şi cu aplicarea greşită a legii, în sensul că deşi aceasta a probat demersurile făcute încă din anul 2009 către intimatul-chemat în garanţie M.E.C.T.S. pentru a obţine aprobările pentru tot necesarul de formulare nu a primit aprobări decât pentru anul 2010, 2011 şi parţial pentru 2009.
S-a arătat că deşi instanţa de fond a reţinut că intimatul-chemat în garanţie s-ar fi conformat solicitărilor recurentei de a da avizul să achiziţioneze formulare, în realitate ministerul nu a dat aprobare pentru numărul necesar de formulare care să acopere numărul de absolvenţi, cererile acesteia nefiind aprobate în totalitate.
Deşi recurenta a revenit cu adresa nr. 1054 din 3 februarie 2011 pentru obţinerea avizelor şi pentru diferenţa de formulare rămasă neacoperită pentru a fi eliberate diplomele tuturor absolvenţilor, M.E.C.T.S. nu a dat curs solicitărilor şi astfel se află în imposibilitatea de a-i elibera intimatei-reclamante diploma solicitată, chiar dacă s-a dispus prin hotărârea instanţei şi astfel subzistă în sarcina chematului în garanţie obligaţia legală de a aproba întreg necesarul de formulare, pentru a le putea elibera tuturor absolvenţilor.
Recurenta a considerat că dezlegarea cauzei prin respingerea cererii de chemare în garanţie a M.E.C.T.S. s-a făcut greşit de către instanţa fondului prin trimiterile la ideea de auditare pentru că această problemă este străină de natura litigiului şi pentru că faţă de reglementările cuprinse în Ordinul nr. 304/2006 recurenta avea dreptul de a organiza şi forma de învăţământ la distanţă.
II. În recursul declarat de reclamanta Buga Adriana Gabriela a fost criticată soluţia instanţei de fond în privinţa admiterii excepţiei inadmisibilităţii pentru lipsa procedurii prealabile faţă de pârâtul M.E.C.T.S. întrucât la dosar a fost depusă dovada că a depun un memoriu la M.E.C.T.S. la 15 iulie 2010 legat tocmai de implicarea acestuia în emiterea avizelor necesare ridicării actelor de studii.
De asemenea, nu a fost avută în vedere adresa nr. 632 din 18 noiembrie 2010 emisă de U.S.H. ca răspuns al solicitării sale de eliberare a diplomei.
În raport de aceste adrese, la 18 noiembrie 2010 a luat la cunoştinţă de refuzul nejustificat al M.E.C.T.S. de avizare a actelor de studii, adresat altui subiect de drept şi s-a adresat instanţei la 24 noiembrie 2010.
Recurenta a invocat şi faptul că prima instanţă avea şi opţiune de a admite cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta U.S.H. realizându-se pe această cale obligarea pârâtului M.E.C.T.S. la avizarea tipizatului diplomei de licenţă, cu atât mai mult cu cât fără co-participarea directă a acestuia alături de pârâta U.S.H. la eliberarea diplomei este imposibil să se atingă obiectul principal al acţiunii de faţă.
A fost criticată soluţia instanţei de fond în privinţa excepţiei prematurităţii în ceea ce priveşte obligarea pârâtului M.E.C.T.S. la recunoaşterea titlului de licenţiat în ştiinţe economice.
Din probele depuse la dosar rezultă că recurenta a susţinut şi promovat examenul de licenţă în conformitate cu normele legale aplicabile, obţinând astfel titlul de licenţiat în ştiinţe economice, iar acest titlu poate fi dovedit prin cele două adeverinţe eliberate de U.S.H., adeverinţe care au intrat în circuitul civil şi au produs efecte juridice, de aceea, nu este prematur să solicite recunoaşterea titlului de licenţiat obţinut.
În ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie formulată de Universitatea „S.H.” se consideră că soluţia de respingere este neîntemeiată.
Din înscrisurile depuse în faţa instanţei de fond rezultă că U.S.H. a solicitat ministerului întreg necesarul de tipizate pentru absolvenţii anului 2009, iar M.E.C.T.S. a avizat eşalonat o parte din totalul necesar de formulare de diplome, iar pentru restul USH a primit asigurări că se va obţine aprobarea pentru tipărirea acestora.
4. Soluţia instanţei de recurs.
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte, cu majoritate, va admite recursurile, dar pentru următoarele considerente.
La termenul din 13 septembrie 2012, cu majoritate, Înalta Curte, în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ. a pus în discuţia părţilor necompetenţa primei instanţe în soluţionarea cauzei, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
În legătură cu această chestiune, instanţa de contencios judiciar apreciază că prezintă relevanţă şi prevederile art. 159 alin. (1) pct. 2, precum şi cele ale art. 1591 alin. (4) C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 202/2010.
Astfel, conform art. 159 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., necompetenţa este de ordine publică în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad.
Potrivit art. 1591 alin. (4) C. proc. civ., la prima zi de înfăţişare, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate.
Înalta Curte, constată că cele două texte legale anterior citate nu au fost respectate de către judecătorul fondului cauzei.
Mai precis, investită cu soluţionarea cauzei, Curtea de Apel Bucureşti, nu a dat eficienţă dispoziţiilor art. 1591 alin. (4) C. proc. civ., întrucât nu a verificat dacă este competentă material să judece pricina. Astfel, în cuprinsul încheierii de şedinţă de la termenul de judecată din data de 13 aprilie 2011 nu se regăsesc temeiurile de drept pentru care instanţa a apreciat că este competentă material.
Totodată, Înalta Curte, apreciază că, în situaţia dată, nu pot fi incidente prevederile art. 158 alin. (3) C. proc. civ., care menţionează faptul că dacă instanţa se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanţei competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicţională competent.
Pe acest aspect, Înalta Curte, are în vedere, pe de o parte, textele legale mai sus indicate care nu au fost respectate de către prima instanţă, iar pe de altă parte, prevederile Titlului IV C. proc. civ., care reglementează conflictul de competenţă între instanţe.
Pentru că nu a fost stabilită potrivit legii competenţa instanţei, respectiv cu respectarea prevederilor art. 1591 alin. (4) C. proc. civ., modificat, Înalta Curte, poate invoca, din oficiu, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
În privinţa acestui motiv de recurs se constată că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea normelor de competenţă.
Obiectul litigiului, în faţa instanţei de fond l-a constituit, în principal, obligarea unei universităţi la eliberarea unei diplome de licenţă, dar a fost chemat în judecată şi M.E.C.T.S., pentru un capăt de cerere subsidiar.
Pârâta Universitatea S.H. poate fi încadrată în noţiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată, care include în această definiţie orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public.
Or, în speţa de faţă, prin Legea nr. 443/2002, a fost înfiinţată Universitatea „S.H.” din Bucureşti, ca instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ.
În altă ordine de idei, potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică în subordinea Guvernului şi are rol de sinteză şi coordonare în aplicarea strategiei şi Programului de guvernare în domeniul educaţiei, învăţământului, cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice, tineretului şi sportului.
Faptul că instituţiile de învăţământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, în condiţiile stabilite prin Legea nr. 84/1995 (act normativ în vigoare la momentul finalizării ciclului de pregătire urmat de reclamantă) nu le plasează în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului naţional de învăţământ. Această reglementare prevedea că, la nivel naţional, autonomia universitară se manifesta prin relaţia directă a rectorului instituţiei de învăţământ superior cu Ministerul Educaţiei care, printre altele, avea competenţa de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului şi de a-l suspenda din funcţie.
Aceste prerogative legale revin unui organ central al administraţiei publice, astfel că unitatea de învăţământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educaţiei.
În acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituţie, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autorităţile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului.
În cauza de faţă, Universitatea „S.H.” nu poate fi o autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le poate emite sunt consecinţa unei delegări de competenţe, iar nu a investirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem naţional de învăţământ.
În mod evident, Universitatea „S.H.” din Bucureşti este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial.
În alţi termeni, Universitatea „S.H.” nu îndeplineşte cerinţele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorităţii publice centrale. De altfel, niciun act normativ nu conţine o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în litigiu.
Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorităţi publice locale.
În raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, pârâta fiind o autoritate publică locală, competenţa de soluţionare a cauzei revine, în primă instanţă, Tribunalului, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Conform art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată, reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului, iar dacă reclamanta a optat pentru domiciliul pârâtului nu mai poate invoca excepţia necompetenţei materiale.
În cauză, reclamanta s-a adresat Curţii de Apel Bucureşti, care este competentă şi în raport de sediul pârâtului, cât şi de la domiciliul acesteia, astfel că instanţa competentă este Tribunalul Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
De asemenea, trebuie precizat că dispoziţiile art. 17 C. proc. civ. prevăd că cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală.
Or, în litigiul de faţă, este evident faptul că cererea de chemare în garanţie este o cerere incidentală care va fi soluţionată de către instanţa competentă să soluţioneze cererea principală.
Faţă de cele anterior prezentate, Înalta Curte, în majoritate, în temeiul art. 304 pct. 3 C. proc. civ., raportat la art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În majoritate, admite recursurile declarate de B.G.A.G. şi Universitatea „S.H.” Bucureşti împotriva sentinţei nr. 6041 din 19 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal.
Casează hotărârea atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Cu opinia separată a Dnei judecător C.I., în sensul admiterii recursurilor formulate, modificării sentinţei atacate şi admiterii cererii de chemare în garanţie a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, cu consecinţa obligării acestuia să aprobe formularele tipizate constând în diplomă de licenţă şi supliment de diplomă pentru reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3448/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3497/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
