ICCJ. Decizia nr. 3551/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3551/2012
Dosar nr. 1295/2/2011
Şedinţa publică de la 18 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul P.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală de Stabilirea a Despăgubirilor (C.C.S.D.), obligarea pârâtei la efectuarea controlului de legalitate în sensul analizării dosarului înregistrat la A.N.R.P. sub nr. 44254/ CC, sub aspectul legalităţii cererii de restituire în natură, în termen de maxim 30 de zile de la pronunţarea hotărârii şi la transmiterea dosarului către evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare a terenului, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin Dispoziţia nr. 9609 din 27 februarie 2008 Primăria Municipiului Bucureşti a propus acordarea măsurilor reparatorii, în echivalent, pentru terenul în suprafaţă de 1.080 mp, însa, nici până în prezent, dosarul său nu a fost analizat, deşi au trecut aproape 3 ani de la data la care s-a emis Dispoziţia nr. 9609 din 27 februarie 2008.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea cererii, arătând că dosarul reclamantului a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 44254/ CC, fiind transmis deja la evaluatorul desemnat de Comisia Centrală în vederea întocmirii lucrării de specialitate
2. Hotărârea instanţei de fond.
Prin sentinţa nr. 5494 din 30 septembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul P.E., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, şi a obligat pârâtul să transmită dosarul unui evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare a terenului de 1.080 mp din Bucureşti, sector 2.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că în cauza supusă judecăţii, dosarul aferent Dispoziţiei nr. 9609/2008, a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 44254/ CC, fiind analizat în privinţa legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat în condiţiile Legii nr. 10/2001, de către reclamanţi.
De asemenea, instanţa de fond a reţinut că pârâtul nu a făcut dovada că dosarul de despăgubire al reclamantului a fost transmis la o societate de evaluare în vederea întocmirii raportului de evaluare, astfel cum a susţinut prin întâmpinare.
Prin urmare, judecătorul fondului a constatat că în cauză, termenul rezonabil a fost depăşit, având în vedere conţinutul art. 6 din C.E.D.O., art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la C.E.D.O., art. 1 şi 18 din Legea nr. 554/2004 şi împrejurarea că aceste prevederi sunt incidente, indiferent de faza de desfăşurare, administrativă sau contencioasă.
3. Recursul declarat de autoritatea pârâtă.
Împotriva sentinţei Curţii de apel, a declarat recurs Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând ca temei legal al căii de atac exercitate prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În esenţă, recurenta-pârâtă a susţinut că în mod eronat prima instanţă a dispus pe cale judecătorească obligarea la transmiterea dosarului către un evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare câtă vreme o altfel de operaţiune a fost deja înfăptuită, fiind ataşată cererii de recurs dovada în acest sens.
4. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar.
Recursul nu este fondat.
Examinând cererea de recurs, Înalta Curte, constată cu prioritate, că recurenta-pârâtă nu formulează critici veritabile şi efective faţă de soluţia primei instanţe, sugerând şi indicând mai degrabă executarea benevolă a obligaţiilor ce-i revin în legătură cu dosarul reclamantului, înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 44254/ CC, potrivit procedurii administrative prevăzută în Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Analizând hotărârea primei instanţe şi recursul de faţă şi prin prisma art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte, apreciază că acesta nu este fondat şi nu poate fi primit câtă vreme nu subzistă potrivit art. 304 C. proc. civ. cauze de nelegalitate de natură a conduce, fie la modificarea, fie la casarea hotărârii atacate.
Instanţa de fond a analizat temeinic şi pertinent probele administrate în cauză pe baza cărora a stabilit necesitatea obligării autorităţii recurente la efectuarea evaluării în condiţiile în care s-a stabilit, pe de-o parte, stadiul soluţionării dosarului aferent Dispoziţiei nr. 9609/2008, iar pe de alta, împrejurarea că nu s-a depus la dosar, până la pronunţarea soluţiei, dovada transmiterii dosarului către o societatea de evaluatori.
Şi referirile primei instanţe la jurisprudenţa C.E.D.O. dezvoltată în aplicarea art. 6, cu privire la termenul rezonabil, apar ca fiind pe deplin justificate şi susţinătoare ale soluţiei adoptate.
În acest sens Înalta Curte, reafirmă, în acord cu cele statuate deja în practica sa consolidată în această materie că stăruinţa persoanelor îndreptăţite în soluţionarea dosarelor înregistrate pe rolul autorităţii recurente, neurmată de soluţionare efectivă pe intervale de timp îndelungate, în raport şi de data dispoziţiilor de propunere a acordării de măsuri reparatorii, este de natură a afecta respectiva persoană în dreptul la o soluţionare în termen rezonabil a cererii sale, raportat de prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004.
Mai mult, împrejurarea că la data formulării recursului obligaţia legală ce-i incumbă autorităţii recurente în temeiul prevederilor cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu referire la etapele administrative ce se impun a fi parcurse, a fost deja executată nu este nicidecum de natură a demonstra nelegalitatea hotărârii primei instanţe, ci, dimpotrivă, confirmă o dată în plus justeţea acesteia. Şi aceasta cu atât mai mult cu cât prima instanţă nici nu a fixat termene precise de executare şi nici nu a prevăzut alte sancţiuni, reţinând că etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce priveşte dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantului.
Reţinând aşadar, faţă de considerentele de mai sus, că nu este incident în cauză nici un motiv de nelegalitate de natură a antrena modificarea hotărârii primei instanţe dintre cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei nr. 5494 din 30 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3543/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 357/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
