ICCJ. Decizia nr. 3527/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3527/2012

Dosar nr. 164/57/2011

Şedinţa publică de la 14 septembrie 2012

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Instanţa de fond

1) Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia - secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta P.F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Comisia Superioara de Evaluare a Persoanelor cu handicap pentru Adulţi şi Direcţia Generală pentru Protecţia Persoanelor cu Handicap din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, anularea Deciziei nr. 5517 din 13 decembrie 2010.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că este luata în evidenţă încă din anul 2005, cu grad de handicap grav, cu asistent personal pentru demenţă Azheimer având constituit dosarul medical, în vederea evaluării persoanelor adulte cu handicap, iar la data de 05 august 2010 Comisia Judeţeană Hunedoara i-a eliberat Certificatul de încadrare în grad de handicap, fiindu-i întocmit un nou dosar de evaluare în care figurează ca având doar grad de handicap mediu şi un alt diagnostic, diferit de cel cu care este luată în evidenţă încă din anul 2005 în dosarul iniţial, a contestat acest certificat, însă Comisia Superioară i-a emis Decizia de încadrare în grad de handicap nr. 5517 din 13 decembrie 2010 fără vreun alt răspuns.

Prin întâmpinare, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a arătat că acţiunea a rămas fără obiect, întrucât din data de 30 martie 2009 reclamanta beneficiază de gradul de handicap grav cu asistent personal, pe durată nedeterminată, ca urmare a emiterii Deciziei nr. 2504 din 07 martie 2011 prin care a fost pusă în executare Decizia nr. 1055/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

2) Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 143 din 3 mai 2011, Curtea de Apel Alba Iulia - secţia contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea, a anulat decizia de încadrare în grad de handicap nr. 5517 din 13 decembrie 2010 emisă de Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi şi certificatul de încadrare în grad de handicap din 05 august 2010, obligând pârâtele să plătească reclamantei suma de 500 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:

Prin certificatul din 30 martie 2009 Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap din cadrul Consiliului Judeţean Hunedoara a dispus încadrarea reclamantei în grad de handicap grav, deficienţă funcţională gravă, cu asistent personal pe o perioadă de 6 luni, cu termen de revizuire la 31 august 2009, iar împotriva acestuia reclamanta a formulat în termen legal contestaţie la Comisia Superioară.

Prin decizia nr. 8745 din 06 iulie 2009 emisă de Comisia Superioară au fost menţinute constatările certificatului din 30 martie 2009, însă cu perioadă de valabilitate de 12 luni, astfel cum rezultă din adresa din 08 octombrie 2010 depusă la fila 6 din dosar.

Potrivit susţinerilor reclamantei, necontestate de către pârâţi, decizia nr. 8745 din 06 iulie 2009 a fost anulată prin sentinţa nr. 131/2010 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, care a fost menţinută prin decizia nr. 1055/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind obligată Comisia Superioară să emită o nouă decizie cu aceleaşi constatări, însă cu caracter permanent.

Ulterior pronunţării sentinţei nr. 131/2010 de către Curtea de Apel Alba Iulia, Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap din cadrul Consiliului Judeţean Hunedoara a emis certificatul din 05 august 2010, prin care s-a dispus încadrarea reclamantei în grad de handicap mediu, deficienţă funcţională medie, pe o perioadă de 12 luni, cu termen de revizuire la 05 iulie 2011, menţinut prin decizia nr. 5517 din 13 decembrie 2010 a Comisiei Superioare.

Prin decizia nr. 2504 din 07 martie 2011 dată de Comisia Superioară în executarea hotărârilor judecătoreşti menţionate reclamanta a fost încadrată retroactiv în grad de handicap grav cu caracter permanent, începând cu data de 30 martie 2009.

Prima instanţă a reţinut că susţinerea pârâtei potrivit căreia acţiunea a rămas fără obiect, prin emiterea deciziei nr. 2504 din 07 martie 2011, nu poate fi primită, întrucât această decizie a fost emisă ca urmare a anulării deciziei nr. 8745 din 06 iulie 2009 de către instanţa de contencios administrativ şi nu în cadrul unei reevaluări periodice, ulterioare deciziei nr. 5517 din 13 decembrie 2010 atacată în prezenta cauză.

Concluzionând, judecătorul fondului a apreciat că în condiţiile în care reclamantei i-a fost recunoscut gradul de handicap grav cu caracter permanent începând cu data de 30 martie 2009, se impune anularea deciziei nr. 5517 din 13 decembrie 2010 şi a certificatului de încadrare în grad de handicap din 05 august 2010, care atestă un grad de handicap diferit de cel stabilit retroactiv ca urmare a punerii în executare a sentinţei nr. 131/2010 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, devenită irevocabilă prin decizia nr. 1055/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, vătămarea reclamantei rezultând din deţinerea a două certificate de încadrare în grad de handicap cu efecte diferite.

II. Instanţa de recurs

1. Criticile pârâtului

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale, care a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că acţiunea reclamantei este lipsită de interes, deoarece ulterior deciziei atacate – decizia nr. 5517 din 13 decembrie 2010 s-a emis decizia nr. 2504 din 7 martie 2011 prin care s-a recunoscut acesteia gradul grav de handicap cu asistent personal, din 30 martie 2009, pe o durată nedeterminată.

S-a mai arătat că potrivit art. 901 din Legea nr. 448/2006 numai Ministerul Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale avea calitatea procesuală pasivă în cauză, nu şi Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap şi cu atât mai puţin Direcţia Generală Protecţia Persoanelor cu Handicap.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

2. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa criticată prin prisma motivelor de recurs, ţinând cont de actele şi lucrările dosarului, precum şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că este afectată legalitatea şi temeinicia acesteia, după cum se va arăta în continuare:

Obiectul litigiului l-a constituit statutul reclamantei de persoană cu handicap grav, de care intimata – reclamantă a fost privată prin decizia Comisiei Superioare de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap nr. 5517 din 13 decembrie 2010, care a încadrat-o în gradul „mediu” de handicap, revizuibil la 12 luni.

Urmare a obligaţiei stabilite prin Decizia Înaltei Curţi de casaţie şi Justiţie nr. 1055 din 22 februarie 2011 intimata – reclamantă a fost încadrată începând cu 30 martie 2009 în gradul de handicap „grav”, cu valabilitate permanentă, nerevizuibil, acţiunea acesteia rămânând lipsită de interes, fiind evident că Decizia nr. 5517 din 13 decembrie 2010 a Comisiei Superioare de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi a rămas lipsită de orice eficienţă şi efecte la data soluţionării cauzei 3 mai 2010.

Faţă de această soluţie, este inutilă analiza excepţiilor lipsei calităţii procesuale pasive invocate de recurentă în privinţa sa şi pentru Direcţia Generală a Protecţiei Persoanelor cu Handicap.

Astfel fiind, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Ministerul Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale împotriva sentinţei nr. 143 din data de 3 mai 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, pe care o va modifica în sensul că va respinge acţiunea ca lipsită de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale împotriva sentinţei nr. 143 din 3 mai 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia – secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea ca lipsită de interes.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 septembrie 2012.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3527/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului). Recurs