ICCJ. Decizia nr. 3608/2012. Contencios. Alte cereri. Revizuire - Fond

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3608/2012

Dosar nr. 1010/44/2011

Şedinţa publică de la 19 septembrie 2012

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul acţiunii şi hotărârea supusă revizuirii.

Prin acţiunea înregistrată sub nr. 3640/91/2010 la Tribunalul Vrancea, reclamantele SC G.C. SRL, SC M. SRL Focşani, SC L.S. SRL Suraia, SC M.A. SRL Focşani şi SC G.T. SRL Focşani au chemat în judecată pârâţii SC T. SRL Focşani, SC G.N.C.A.T. SRL Gologanu, SC V. SRL Focşani şi ARR Bucureşti, solicitând anularea licenţelor de traseu emise pentru pârâte, susţinând că atribuirea licenţelor s-a făcut prin procedura de licitaţie, în condiţiile în care era suspendată atribuirea licenţelor în dosarul nr. 2144/91/2008.

Prin sentinţa civilă nr. 795/2011, Tribunalul Vrancea, a respins atât excepţiile invocate, cât şi acţiunea reclamantelor, reţinându-se în esenţă faptul că, în cauză, nu s-au constatat încălcări ale dispoziţiilor legale sau cauze de nulitate absolută.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamantele SC G.C. SRL, SC M. SRL şi SC L.S. SRL.

Prin Decizia nr. 2627 din 29 iulie 2011, Curtea de Apel Galaţi, a admis recursul formulat, a modificat sentinţa atacată şi a admis, în parte, acţiunea reclamantelor, în sensul că:

- a anulat licenţele emise de Autoritatea Rutieră Română pentru traseele Focşani – Gologanu, Focşani - Suraia, Focşani - Urecheşti, Focşani - Râmniceni şi Focşani - Câmpineanca, emise la data de 4 august 2008, pe numele societăţilor SC T. SRL, SC G.N.C.A.T. SRL şi SC V. SRL;

- a anulat procedura de desfăşurare a licitaţiei din data de 30 aprilie 2008 şi de desemnare a câştigătoarelor SC T. SRL, SC G.N.C.A.T. SRL şi SC V. SRL;

- a anulat Hotărârea Comisiei Paritare emise la data de 9 iunie 2008.

Totodată, Curtea de Apel, a obligat pârâtele Consiliul Judeţean Vrancea şi Autoritatea Rutieră Română să atribuie reclamantelor programul de transport călători pe bază de grafic şi licenţe de traseu pe rutele Focşani – Milcovul - Gologanu; Focşani - Râmniceni şi Focşani - Câmpineanca, ca urmare a îndeplinirii criteriilor de câştigare a licitaţiei.

De asemenea, Curtea de apel, a respins atât capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor civile, cât şi cererea privind obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată în recurs, ca fiind nefondate.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de recurs a constatat că, prin sentinţa civilă nr. 387 pronunţată la data de 11 iunie 2008, s-a dispus suspendarea atribuirii licenţei de traseu pe rutele Focşani - Tătăranu, Focşani - Gologanu, Focşani - Suraia, Focşani – Câmpineanca, Focşani - Rîmniceni şi Focşani - Suraia, până la soluţionarea pe fond a cauzei, iar prin încheierea pronunţată de Curtea de Apel, la data de 26 iunie 2008, s-a dispus suspendarea efectelor sentinţei civile nr. 387/2008, suspendare care a operat până la soluţionarea recursului declarat împotriva acestei hotărâri.

S-a mai reţinut în considerentele deciziei că, prin decizia civilă nr. 525 pronunţată la data de 30 septembrie 2008, Curtea de Apel Galaţi, a respins ca nefondate recursurile declarate împotriva sentinţei civile nr. 387/2008, dată la care au încetat efectele încheierii de suspendare a sentinţei civile arătate mai sus dispusă prin încheierea din data de 26 iunie 2008, context în care, începând cu data de 30 septembrie 2008, efectele hotărârii nr. 387/2008 au devenit operante, astfel că nu se putea emite nici-o licenţă de transport pe rutele menţionate mai sus.

Prin urmare, Curtea, a constatat că, în mod nelegal, la data de 10 noiembrie 2008, s-a emis hotărârea nr. 114 de către Consiliul Judeţean Vrancea prin care s-a dispus emiterea licenţelor de traseu în favoarea pârâtelor din prezenta cauză, contrar dispoziţiilor sentinţei civile nr. 387/2008

În acest context, pe baza probatoriului aflat la doar, instanţa a constatat că licenţele de traseu au fost emise cu încălcarea dispoziţiilor sentinţei civile nr. 387/2008 a Tribunalului Vrancea, iar desemnarea pârâtelor ca fiind câştigătoarele licenţei s-a făcut contrar situaţiei de fapt constatate.

2. Cererea de revizuire.

Împotriva acesteia decizii, în temeiul art. 322 pct. 2 şi pct. 7 C. proc. civ., Autoritatea Rutieră Română a formulat cerere de revizuire.

În motivarea cererii sale, revizuenta a arătat că, sub aspectul primului motiv de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., decizia nr. 2627 este nelegală, întrucât instanţa de recurs s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut.

În acest sens, revizuenta a arătat că, în ceea ce priveşte traseul Focşani - Râmniceni, SC M.A. SRL, cel desemnat câştigător al traseului 43, nu a formulat recurs, iar în ceea ce priveşte traseul Focşani - Câmpineanca, recurentele SC G.C. SRL, SC M. SRL şi SC L.S. SRL nu au participat la atribuirea acestui traseu, iar câştigătorul desemnat pentru traseul 30 Focşani - Câmpineanca, respectiv SC G.T. SRL, nu a formulat recurs.

Sub aspectul motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuenta a susţinut că acesta este aplicabil pentru traseul 38 Focşani - Gologanul, având în vedere că există hotărâri potrivnice date de instanţe de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.

Astfel, revizuenta arată că, prin încheierea din 28 octombrie 2008 pronunţată în dosarul nr. 2099/91/2008, Tribunalul Vrancea, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Rutieră Română . Revizuenta susţine că premisa de la care a pornit Tribunalul Vrancea, în motivarea încheierii prin care a admis această excepţie, are în vedere faptul că este lipsit de relevanţă că din Comisia Paritară fac parte şi reprezentanţi ai acestei autorităţi, reţinând că numai Consiliul Judeţean are calitatea de a sta în judecată.

De asemenea, revizuenta a susţinut că în ceea ce priveşte motivul de nelegalitate vizând eliberarea licenţelor de traseu, chiar dacă această operaţiune era suspendată prin Sentinţa nr. 387 din 11 iunie 2008, această sentinţă a fost suspendată prin încheierea din 26 iunie 2008 a Curţii de Apel Galaţi, astfel că, prin Hotărârea nr. 114 din 10 noiembrie 2008, Consiliul Judeţean Vrancea a dispus eliberarea licenţelor de traseu.

În fine, revizuenta învederează că A.R.R.-ul eliberează licenţele pentru transport numai în conformitate cu rezultatele atribuirii stabilite în şedinţa publică de atribuire.

II. Considerentele Înaltei Curţi, asupra revizuirii.

Examinând cerea în condiţiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constată inadmisibilitatea căii de atac formulate de revizuenta Autoritatea Rutieră Română.

Potrivit art. 322 pct. 2 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri se poate cere când instanţa „s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut”.

Acest motiv de revizuire constituie o exigenţă a principiului disponibilităţii procesuale, principiu în conformitate cu care instanţa este „în drept” să statueze numai în limitele în care a fost sesizată, fiind obligată, potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ., să se pronunţe numai cu privire la ceea ce s-a cerut, neputând să hotărască asupra unui lucru care nu s-a cerut, să dea mai mult decât s-a cerut sau să nu se pronunţe asupra unui lucru cerut.

Nerespectarea acestor exigenţe poate conduce la exercitarea revizuirii în condiţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., însă cererea de revizuire nu declanşează un litigiu nou, ci reprezintă o fază procesuală a aceluiaşi litigiu, care se desfăşoară în cadrul procesual conturat de etapele anterioare.

Însă, Înalta Curte, constată faptul că, în argumentarea acestui motiv de revizuire, sunt combătute motivele de recurs formulate de societăţile recurente şi reiterate apărările expuse în întâmpinarea depusă la instanţa de recurs, în susţinerea unei soluţii de respingere a recursului.

În această situaţie, revizuirea formulată cu scopul de a obţine o nouă analiză şi rejudecare a cauzei nu poate fi primită, întrucât ar interveni o încălcare a principiului securităţii raporturilor juridice care implică respectarea principiului res iudicata.

De altfel, în astfel de situaţii şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că „o cale” extraordinară de atac introdusă de una din părţile în proces, nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanţa cărei hotărâre este atacată a apreciat greşit probele sau a aplicat greşit legea în absenţa unui „defect fundamental”.

Faptul că instanţa care soluţionează contestaţia şi instanţa a cărei hotărâre este contestată au două puncte de vedere diferite cu privire la admisibilitatea şi relevanţa probatoriului este un caz tipic în care nu se justifică desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile (cauza M. vs. România, 26105/03, Hotărârea din 29 iulie 2008).

Sub aspectul motivului prevăzut de art. 322 pct. 7, instanţa reţine că., „revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una sau aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate. Aceste dispoziţii se aplică şi în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanţe de recurs”.

În jurisprudenţă şi doctrină s-a reţinut că pentru a fi aplicabil acest motiv de revizuire, „este necesar ca hotărârile să conţină elemente caracteristice pentru existenţa lucrului judecat. Revizuirea nu poate fi admisă atunci când între decizia instanţei de recurs şi celelalte hotărâri invocate de revizuientă nu există contrarietate, întrucât acestea nu conţin elementele caracteristice pentru existenţa lucrului judecat”.

În cauză, Înalta Curte, constată că:

- Decizia nr. 2627 din 29 iulie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost pronunţată în cauza având ca obiect cererea reclamantelor SC G.C. SRL, SC M. SRL Focşani, SC L.S. SRL Suraia, SC M.A. SRL Focşani şi SC G.T. SRL Focşani, formulată în contradictoriu cu pârâtele SC T. SRL Focşani, SC G.N.C.A.T. SRL Gologanu şi SC V. SRL Focşani şi A.R.R. Bucureşti, solicitându-se anularea licenţelor de traseu;

Încheierea din 28 octombrie 2008 a Tribunalului Vrancea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a fost pronunţată în cauza având ca obiect cererea reclamantei SC G.C. SRL formulată în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Judeţean Vrancea, Autoritatea Rutieră Română – AG. Vrancea şi SC G.N.C.A.T. SRL.

Înalte Curte, reţine că, în privinţa celor două hotărâri judecătoreşti nu există identitate de părţi, motiv pentru care, în raport cu dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., este inadmisibilă cererea de revizuire formulată de Autoritatea Rutieră Română.

Independent de aceste aspecte, Înalta Curte, nu poate reţine susţinerile revizuentei cu privire la contrarietatea hotărârilor, întrucât deşi, într-adevăr, prin încheierea din data de 26 iunie 2008 a Curţii de Apel Galaţi, s-a dispus suspendarea sentinţei civile nr. 387/2008, totuşi prin decizia civilă nr. 525 pronunţată la data de 30 septembrie 2008, Curtea de Apel Galaţi, a respins ca nefondate recursurile declarate împotriva sentinţei civile nr. 387/2008, dată la care au încetat efectele încheierii de suspendare a sentinţei civile menţionate.

Pentru considerentele arătate, în raport cu dispoziţiile art. 322 pct. 2 şi pct. 7 cu referire la art. 326 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de Autoritatea Rutieră Română împotriva deciziei nr. 2627 din 29 iulie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge cererea de revizuire formulată de Autoritatea Rutieră Română împotriva deciziei nr. 2627 din 29 iulie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 septembrie 2012.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3608/2012. Contencios. Alte cereri. Revizuire - Fond