ICCJ. Decizia nr. 357/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 357/2012
Dosar nr. 287/43/2010
Şedinţa publică de la 26 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta G.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, cu citarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, anularea H.G. nr. 737/2010 privind metodologia de calculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) şi h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor şi suspendarea executării H.G. nr. 737/2010, în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004.
În motivarea cererii, s-a arătat că prin H.G. nr. 737/2010 s-a aprobat metodologia de punere în aplicare a prevederilor Legii nr. 113/2010 prin care s-a dispus anularea pensiei de serviciu a reclamantei, stabilită prin Decizia de pensionare nr. 157501 din 28 mai 2008.
S-a susţinut că această hotărâre de Guvern este nelegală, întrucât contravine atât prevederilor art. 15 din Constituţia României, cât şi prevederilor art. 1 din protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Au fost dezvoltate argumentele pentru care H.G. nr. 737/2010 contravine atât art. 15 din Constituţia României, cât şi prevederile art. 1 din protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii în raport cu dispoziţiile O.G. nr. 137/2000 modificată şi completată, arătând că dispoziţiile unei legi, mai exact cele ale Legii nr. 119/2010, reclamate ca având efect discriminatoriu, nu pot face prin ele însele obiectul unei sesizări întemeiate pe O.G. nr. 137/2000, ci doar al unei excepţii de neconstituţionalitate în a cărei soluţionare Curtea Constituţională are atribuţii exclusive, conform art. 146 lit. d) din Constituţia României.
S-a invocat şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru neîndeplinirea procedurii administrative prealabile faţă de Guvernul României, invocându-se prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Apoi, s-a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, care, în raport de prevederile art. 52 din Constituţia României şi de cele ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, nu a făcut dovada drepturilor existente, prevăzute de lege şi care să fi fost vătămate prin actul contestat, după cum nu face nici dovada legăturii de cauzalitate între actul administrativ contestat şi vătămarea invocată.
S-a invocat şi excepţia lipsei de interes a reclamantei, având în vedere că actul administrativ a fost executat material şi a intrat în circuitul civil, astfel încât cererea nu asigură reclamantei un folos practic.
Cu privire la petitul de suspendare a executării H.G. nr. 737/2010, pârâtul a arătat că reclamanta nici nu menţionează şi, cu atât mai mult, nu face dovada vreunui caz bine justificat sau a pagubei iminente în legătură cu persoana sa (astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004) care să determine convingerea instanţei, în sensul că este oportună suspendarea executării actului .
Cu privire la petitul de anulare a H.G. nr. 737/2010, pârâtul a arătat că hotărârea contestată a fost adoptată de Executiv, astfel cum reiese şi din Nota de fundamentare care a însoţit proiectul actului administrativ, prin însuşirea proiectului iniţiat de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, organ de specialitate al administraţiei publice centrale cu atribuţii şi competenţe în domeniul administraţiei publice locale.
La elaborarea actului au fost respectate dispoziţiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, precum şi cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, regulament aprobat prin H.G. nr. 561/2009, proiectul actului administrativ fiind avizat de către autorităţile publice interesate în aplicarea acestuia, respectiv de Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Justiţiei.
Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal prin sentinţa civilă nr. 61 din 1 martie 2011 a admis excepţia inadmisibilităţii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile invocată de pârât prin întâmpinare şi a respins ca inadmisibilă cererea formulată de reclamantă.
Totodată, a respins ca rămasă fără obiect cererea de intervenţie accesorie formulată în favoarea Guvernului României de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut următoarele:
- Reclamanta nu a făcut dovada formulării plângerii prealabile, or, obiectul prezentei cauze este suspendarea şi anularea unui act administrativ cu caracter normativ, situaţie în care sunt aplicabile prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004.
- Faţă de soluţia dată excepţiei inadmisibilităţii, analiza celorlalte excepţii şi a fondului cauzei nu se mai poate efectua.
De asemenea, faţă de soluţia dată cererii principale, cererea de intervenţie va fi respinsă ca rămasă fără obiect, întrucât intervenţia accesorie are un scop limitat, intervenientul urmând ca prin apărările făcute să contribuie la pronunţarea de către instanţă a soluţiei în favoarea părţii pentru care a intervenit.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs reclamanta G.C..
Recurenta a susţinut, în esenţă, că soluţia instanţei de respingere a acţiunii ca inadmisibilă este nelegală, întrucât instanţa nu trebuia să înregistreze cererea ci să o trimită la pârâtă pentru îndeplinirea procedurii prealabile.
Recurenta susţine şi că, între timp, a trimis cererea pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, însă, aceasta i-a fost respinsă ca neîntemeiată prin adresa nr. 15/A/1333/ CA din 7 februarie 2011.
S-a mai susţinut de către recurentă că decizia de pensionare este un act juridic civil, şi, prin urmare, nu este necesară îndeplinirea procedurii administrative prealabile.
În fine, recurenta a susţinut şi că fiind titulara unui drept subiectiv încălcat, are atât calitate procesuală activă, cât şi un interes legitim întemeiat în promovarea acţiunii.
Recursul este nefondat.
Dispoziţiile art. 7 alin. (11) din Legea nr. 554/2004 permit ca în cazul actului administrativ normativ, plângerea prealabilă să poată fi introdusă oricând.
Aceste prevederi legale se interpretează prin raportare la art. 7 alin. (1), art. 7 alin. (5) şi art. 7 alin. (7) din Legea contenciosului administrativ.
Astfel, în conformitate cu art. 7 alin. (1), pentru actele administrative individuale, plângerea prealabilă se formulează în termen de 30 de zile de la comunicarea actului.
Art. 7 alin. (7) permite ca în cazul actelor administrative unilaterale, plângerea prealabilă să se introducă, pentru motive temeinice, şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului.
Art. 7 alin. (11) permite formularea plângerii prealabile oricând, ceea ce înseamnă că este obligatorie efectuarea procedurii înainte de introducerea acţiunii în justiţie, fără a se respecta termenul prevăzut la alin. (1) şi nici termenul de 6 luni prevăzut la alin. (7).
Plângerea prealabilă, în cazul actelor administrative, este totuşi obligatorie, deoarece numai în cazul acţiunilor de la art. 7 alin. (5) procedura este facultativă.
Dacă s-ar interpreta sintagma „oricând”, astfel cum susţine recurenta, în orice moment al soluţionării cauzei, obligativitatea procedurii nu ar mai fi respectată, deoarece de esenţa reclamaţiei administrative este formularea acesteia anterior sesizării instanţei de judecată.
Prin urmare, îndeplinirea procedurii prealabile după data introducerii acţiunii, conduce la considerarea ca neîndeplinită a formalităţii prevăzute de art. 7 alin. (11) şi la respingerea acţiunii ca inadmisibilă, cum în mod corect a procedat instanţa de fond.
Cât priveşte cererea de intervenţie accesorie formulată de Ministerul Muncii în favoarea Guvernului, urmează să se constate că soluţia instanţei de fond de a respinge această cerere ca rămasă fără obiect este o soluţie temeinică şi legală.
Într-adevăr, potrivit art. 49 C. proc. civ., „oricine are interes poate interveni într-o pricină ce se urmează între alte persoane”.
În intervenţia făcută în interesul uneia din părţi, cel care intervine poate face orice act de procedură care nu este potrivnic intereselor părţii în folosul căreia intervine.
Cum în cauză, instanţa a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi nu a mai soluţionat pricina pe fond, cererea intervenientului a rămas fără obiect, astfel încât, în mod corect instanţa de fond a dispus respingerea acesteia în acest sens.
Examinând şi din oficiu hotărârea recurată, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie şi neconstatându-se existenţa vreunui motiv de casare, recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de G.C. împotriva Sentinţei civile nr. 61 din 1 martie 2011 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3551/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 358/2012. Contencios → |
|---|
