ICCJ. Decizia nr. 3666/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3666/2012
Dosar nr. 167/42/2011/a1
Şedinţa publică de la 21 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Procedura în primul ciclu procesual
1. Obiectul cererii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, reclamantul A.I. a invocat, în contradictoriu cu pârâta A.J.P.S. Dâmboviţa, excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 2 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005, aprobate prin H.G. nr. 1825/2005, raportat la prevederile art. 1 şi art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005.
În motivarea cererii, reclamantul a criticat, în esenţă, definiţia dată noţiunii de naştere prin art. 2 din H.G. nr. 1825/2005, respectiv art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006, arătând că aceasta încalcă acte normative cu forţa superioară, inclusiv prevederile art. 16 alin. (1) şi art. 19 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, principiul egalităţii de tratament şi instituţia discriminării între persoane aflate în situaţii identice, respectiv între copiii proveniţi dintr-o naştere concomitentă, gemeni sau tripleţi, şi cei proveniţi dintr-o naştere simplă, articolele la care s-a făcut referire creând posibilitatea interpretării dreptului de acordare a indemnizaţiei pentru naştere, iar nu pentru topi copii rezultaţi din actul naşterii, aşa cum ar fi firesc.
A mai arătat că prin art. 1 din O.U.G. nr. 148/2005 se stipulează că pentru un copil născut părinţii pot beneficia de un concediu de 2 ani şi de indemnizaţie de 800 lei, respectiv 600 lei urmare modificărilor, aşa încât s-a dorit ca în cazul unei naşteri multiple fiecare dintre copii să beneficieze de aceleaşi drepturi ca şi copilul rezultat dintr-o naştere simplă, sens în care şi prin prevederile art. 6 din O.U.G. nr. 148/2005 se raportează acordarea indemnizaţiei lunare la numărul copiilor născuţi, iar nu la numărul naşterilor, situaţie faţă de care articolele ce fac obiectul excepţiei sunt nelegale.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 90 din 10 martie 2011, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 2 din H.G. nr. 1825/2005, motivat în esenţă de faptul că dispoziţiile menţionate, deşi abrogate prin H.G. nr. 1025/2006, au produs efecte juridice în ceea ce îl priveşte pe reclamant, că acordarea indemnizaţiei lunare trebuie raportată, conform art. 6 din O.U.G. nr. 148/2005, la numărul copiilor născuţi, iar nu al naşterilor, situaţie în care dispoziţiile art. 2 din Normele metodologice de aplicare sunt nelegale, acestea cerând o discriminare nepermisă între copii născuţi şi cei adoptaţi, la acordarea indemnizaţiei de naştere.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei nr. 90 din 10 martie 2011 a formulat recurs pârâta A.J.P.S. Dâmboviţa, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
4. Hotărârea instanţei de recurs
Prin decizia nr. 3388 din 10 iunie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa precizată anterior şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, motivat de faptul că prima instanţă nu a procedat la citarea emitentului actului administrativ a cărei nelegalitate s-a invocat, respectiv Guvernul României, încălcându-se astfel principiul contradictorialităţii şi al dreptului la apărare în procesul civil.
II. Procedura în cadrul celui de-al doilea ciclu procesual
1. Procedura în faţa instanţei de fond
În rejudecare, prin întâmpinarea depusă, pârâtul G.R. a invocat excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate, motivat, în esenţă, de faptul că, raportat la dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, excepţia de nelegalitate poate fi invocată doar în ceea ce priveşte un act administrativ unilateral cu caracter individual, în timp ce H.G. nr. 1025/2006 este un act administrativ cu caracter normativ, iar pe fond a solicitat respingerea excepţiei de nelegalitate ca neîntemeiată.
În cauză a formulat cerere de intervenţie accesorie M.M.F.P.S.), în interesul pârâtului G.R., în calitatea de contrasemnatar al hotărârii a cărei nelegalitate s-a invocat, solicitând respingerea excepţiei de nelegalitate a H.G. nr. 1825/2005, ca neîntemeiată.
Curtea de apel a încuviinţat în principiu cererea de intervenţie în interesul G.R., formulată de M.M.F.P.S., apreciind că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate reglementate de dispoziţiile art. 49 şi următoarele C. proc. civ., şi a respins excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate, motivat de faptul că, din interpretarea sistematică, logică şi istorico-teleologică a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, rezultă cu evidenţă că se poate invoca excepţia de nelegalitate şi faţă de un act administrativ cu caracter normativ, aşa cum este cazul în speţă.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Prin sentinţa nr. 54 din 20 februarie 2012, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de nelegalitate invocată de către reclamantul A.I. şi, în consecinţă, a constatat nelegalitatea dispoziţiilor art. 2 din H.G. nr. 1825/2005, respingând cererea de intervenţie formulată de M.M.F.P.S. în interesul G.R. ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a arătat că, deşi H.G. nr. 1825/2005 a fost abrogată în luna august 2006 prin intrarea în vigoare a H.G. nr. 1025/2006, raportat la împrejurarea că naşterea celor doi copii gemeni ai reclamantului a avut loc anterior acestui moment (22 iulie 2006), H.G. nr. 1825/2005 a produs efecte juridice în ce priveşte raportul juridic litigios dedus judecăţii de către reclamant, efecte care nu pot fi înlăturate prin evenimentul legislativ al abrogării, astfel că se impune examinarea excepţiei de nelegalitate cu care instanţa a fost investită.
Curtea a mai arătat că, deşi obiectul excepţiei de nelegalitate a fost clar precizat de către reclamant, respectiv art. 2 din H.G. nr. 1825/2005, totuşi criticile emitentului acesteia, G.R., formulate în cuprinsul întâmpinării privesc exclusiv dispoziţiile H.G. nr. 1025/2006, pârâtul precizat aflându-se deci în eroare cu privire la obiectul excepţiei de nelegalitate.
Instanţa fondului a apreciat, în esenţă, că dispoziţiile art. 2 din Anexa la H.G. nr. 1825/2005, privind Normele metodologice d e aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului sunt într-o evidentă contradicţie cu dispoziţiile legale pentru aplicarea cărora au fost emise, respectiv art. 1 din O.U.G. nr. 148/2005, fiind, astfel, susceptibile de a creea un regim discriminatoriu, pe de-o parte, între copii născuţi din sarcini multiple şi cei născuţi din sarcini simple şi, pe de altă parte, între copiii „născuţi” şi cei adoptaţi sau aflaţi într-una dintre celelalte situaţii prevăzute de art. 5 alin. (2) din O.U.G. nr. 148/2005 (aflaţi în plasament sau sub tutelă).
A mai arătat că dispoziţiile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005 prevăd că indemnizaţia se cuvine „pentru fiecare dintre primele 3 naşteri” sau, după caz, „pentru primii trei copii” în situaţiile prevăzute de art. 5 alin. (2), astfel acordarea indemnizaţiei lunare trebuie raportată la dispoziţiile art. 6 din O.U.G. nr. 148/2005, respectiv la numărul copiilor născuţi, iar nu la cel al naşterilor.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei nr. 54 din 20 februarie 2012 au declarat recurs pârâţii G.R. şi A.J.P.S. Dâmboviţa.
a. Recursul pârâtului G.R.
Recurentul a solicitat modificarea sentinţei contestate în sensul respingerii excepţiei de nelegalitate a dispoziţiilor art. 2 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005, aprobate prin H.G. nr. 1825/2005, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 304¹ C. proc. civ.
A susţinut că H.G. nr. 1825/2005 este legală şi temeinică, fiind adoptată cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, proiectul fiind avizat de către autorităţile publice interesate în aplicarea acestuia şi de către Ministerul Justiţiei.
A mai arătat că instanţa de fond nu a avut în vedere că măsurile de protecţie socială prevăzute de legea în aplicarea căreia a fost emis actul normativ contestat urmăresc îmbunătăţirea echilibrului social-economic al familiei şi nu reprezintă măsuri de protecţie a copilului, care fac obiectul de reglementare al altor acte normative.
Recurentul a precizat că norma legală a recunoscut dreptul la acordarea unei singure indemnizaţii pentru familie, chiar dacă aceasta are doi copii gemeni, reprezentând un substitut al salariului, şi că nu se încalcă principiul egalităţii de tratament între copiii proveniţi dintr-o sarcină simplă sau multiplă.
b. Recursul pârâtei A.J.P.S. Dâmboviţa.
La rândul său, aceasta a solicitat modificarea sentinţei recurate în sensul respingerii excepţiei de nelegalitate a dispoziţiilor art. 2 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005, aprobate prin H.G. nr. 1825/2005, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 304¹ C. proc. civ.
Recurenta a susţinut că dreptul în litigiu a fost acordat reclamantului începând cu data de 17 august 2006, dată la care în vigoare era H.G. nr. 1025/2006, şi nu de la data de 22 iulie 2006, aşa cum eronat a reţinut instanţa de fond, că recurentul-reclamant se afla în eroare cu privire la obiectul excepţiei de nelegalitate şi că dispoziţiile legale incidente în vigoare la momentul naşterii dreptului reclamantului sunt exprese şi imperative şi nu lasă loc pentru interpretare.
4. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Curte va respinge recursurile pentru următoarele considerente.
I. Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză de pârâta A.J.P.S. Dâmboviţa, Înalta Curte, verificând data la care a fost formulat recursul, constată că acesta a fost declarat peste termenul prevăzut de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Ca regulă, potrivit dispoziţiilor art. 301 C. proc. civ., „termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel .”
În speţă, instanţa a fost învestită cu examinarea excepţiei de nelegalitate a unui act administrativ, invocată în condiţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Dispoziţiile imperative ale art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 arată că hotărârea prin care instanţa se pronunţă asupra excepţiei de nelegalitate poate fi atacată numai cu recurs, care se declară în termen de 5 zile de la comunicare.
Or, din examinarea înscrisurilor depuse în recurs, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă a formulat recurs la data de 15 martie 2012, în condiţiile în care sentinţa recurată a fost comunicată la 6 martie 2012 şi, faţă de dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, termenul în care legea procedurală permitea declararea recursului, în cauză, s-a împlinit la data de 12 martie 2012.
În cauză nu s-a făcut nici dovada existenţei vreuneia din situaţiile prevăzute de art. 103 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
În aceste condiţii, Înalta Curte urmează a face aplicarea dispoziţiilor art. 103 alin. (1) teza I C. proc. civ. şi va constata că recursul este tardiv formulat, urmând a-l respinge în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
II. Recursul declarat de G.R. este nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
H.G. nr. 1825/2005 a fost adoptată pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului.
Prin acest act normativ au fost definiţi beneficiarii şi situaţiile de eligibilitate pentru acordarea dreptului de indemnizaţie pentru creşterea copilului şi au fost prevăzute condiţiile şi procedurile de acordare a dreptului.
Definind naşterea într-o manieră contrară literei şi spiritului O.U.G. nr. 148/2005 şi limitând acordarea drepturilor prevăzute de ordonanţa de urgenţă la numărul naşterilor, prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultaţi din fiecare naştere, art. 2 din H.G. nr. 1825/2005 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 şi art. 2 şi 3 din H.G. nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a aceluiaşi act normativ contravin prevederilor actului normativ în aplicarea căruia au fost adoptate.
De asemenea, definiţia dată noţiunii de naştere prin art. 3 din H.G. nr. 1825/2005, încalcă fără putere de tăgadă Constituţia României art. 16 şi art. 43, principiul egalităţii de tratament instituind discriminări între persoane aflate în situaţii identice, respectiv între copiii proveniţi dintr-o naştere concomitentă (gemeni, tripleţi) şi cei proveniţi dintr-o naştere simplă.
Definiţia stabilită pentru naştere, ca element de referinţă în acordarea indemnizaţiei lunare, creează o discriminare între persoanele aflate în situaţii identice, fără să există o justificare de ordin obiectiv.
Instanţa de fond a apreciat corect că acordarea indemnizaţiei lunare a fost raportată prin art. 6 din O.U.G. nr. 148/2005 la numărul copiilor născuţi, iar nu la numărul naşterilor, situaţie în care dispoziţiile art. 2 din normele metodologice sunt nelegale. Definind naşterea ca reprezentând aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, art. 2 din H.G. nr. 1825/2005 completează în mod nelegal actul normativ cu forţă superioară în aplicarea căruia a fost adoptat şi încalcă principiul egalităţii de tratament între copiii proveniţi dintr-o sarcină simplă şi cei proveniţi dintr-o sarcină multiplă.
Curtea mai reţine că, faţă de aspectele deja reţinute, nu pot fi primite susţinerile din recurs referitoare la faptul că H.G. nr. 1825/2005 a fost adoptată cu respectarea prevederilor art. 108 din Constituţie, republicată, şi ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, precum şi cu cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului, aprobat prin H.G. nr. 50/2005, abrogat prin H.G. nr. 1226/2007, întrucât din interpretarea coroborată a acestor dispoziţii legale în practică şi în doctrină s-a apreciat în mod unanim că actele administrative, cum este cazul Normelor metodologice aprobate prin H.G. nr. 1825/2005, se emit în executarea şi pentru organizarea executării dispoziţiilor cu forţă juridică superioară, cum sunt cele ale O.UG. nr. 148/2005, în temeiul cărora sunt emise.
Or, atâta timp cât s-a reţinut că dispoziţiile din Normelor metodologice aprobate prin H.G. nr. 1825/2005 contravin prevederilor art. 6 din O.U.G. nr. 148/2005 nu se poate considera că au fost respectate dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, republicată, conform cărora „ Actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă ”.
În aceste condiţii, apreciind că în mod corect, în exercitarea atribuţiilor jurisdicţionale, instanţa de fond a reţinut că prevederile din actele administrative normative atacate nu sunt conforme cu dispoziţiile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, sentinţa atacată se priveşte ca legală şi temeinică iar recursul declarat de pârâtul G.R. este nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de A.J.P.I.S. Dâmboviţa împotriva sentinţei civile nr. 54 din 20 februarie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.
Respinge recursul formulat de G.R. împotriva sentinţei civile nr. 54 din 20 februarie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3665/2012. Contencios. Acţiuni împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 367/2012. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
