ICCJ. Decizia nr. 3718/2012. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3718/2012
Dosar nr. 1115/59/2010
Şedinţa publică de la 25 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara sub nr. 1115/59/2010, la 1 noiembrie 2010, reclamanta SC „U.C.M.R." SA în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală -Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a solicitat anularea Deciziei nr. 256 din 23 septembrie 2010 privind soluţionarea contestaţiei depusă de reclamantă şi înregistrată la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală sub nr. 907860 din 25 iulie 2008 pentru suma de 11.405.475 RON reprezentând accesorii stabilite pe perioada 9 ianuarie 2004 - 03 aprilie 2006.
În motivarea acţiunii s-a arătat că societatea reclamantă a fost privatizată în anul 2003 prin semnarea contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni încheiat între A.V.A.S. şi consorţiul format din Asociaţia S.U.C.M. şi I.A. Elveţia. Cu ocazia privatizării, reclamanta a beneficiat de înlesnirile la plata obligaţiilor bugetare prevăzute prin O.G. nr. 45/2004, înlesniri care au fost acordate prin Ordinul comun nr. 6/502 din 3 aprilie 2006 emis de A.V.A.S. şi Ministerul Finanţelor Publice, iar sumele ce fac obiectul înlesnirilor la plată au fost identificate prin Certificatul de obligaţii bugetare nr. 4334 din 25 februarie 2005 eliberat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin.
S-a mai arătat că în urma procesului-verbal de control încheiat de inspectorii din cadrul autorităţii pârâte în sarcina reclamantei s-au emis deciziile de calcul a accesoriilor prin care s-a stabilit de plată suma totală de 11.405.475 RON, ce i-au fost comunicate prin Adresa nr. 1047309 din 21 martie 2008.
Împotriva titlului de creanţă reclamanta a formulat contestaţie apreciind că sumele reprezentând obligaţii bugetare restante sunt scutite la plată în baza principiului de drept potrivit căruia accesoriul urmează principalul.
Prin Decizia nr. 256 din 23 septembrie 2010 s-a procedat la respingerea contestaţiei formulată de reclamantă ca neîntemeiată pentru suma de 6.395.789 RON; s-a suspendat soluţionarea contestaţiei pentru suma de 2.667.103 RON şi s-a respins ca nemotivată contestaţia pentru suma de 2.342.583 RON.
Reclamanta a mai apreciat că actele administrativ-fiscale anterior menţionate sunt nelegale întrucât organele fiscale nu a au avut în vedere prevederea cuprinsă la art. 4 din Ordinul comun nr. 6/502 din 3 aprilie 2006, conform căreia nerespectarea condiţiilor şi a termenelor în care s-au aprobat înlesnirile la plată prin prezentul ordin atrage anularea acestora, începerea sau continuarea, după caz, a executării silite pentru întreaga sumă neplătită şi obligaţia de plată a obligaţiilor fiscale accesorii calculate de la data la care termenele şi/sau condiţiile nu au fost respectate, iar sumele scutite la art. 1 alin. (1) lit. a) şi b) din prezentul ordin se repun în sarcina debitorului şi se recuperează conform prevederilor legale în vigoare.
A mai arătat reclamanta că s-au încălcat astfel prevederile art. 1 din O.G. nr. 45/2004, ale art. 114 - 115 şi art. 120 C. proc. fisc., precum şi ale art. 2 alin. (1) şi alin. (21) din O.U.G. nr. 26/2005.
Pe de altă parte, reclamanta a mai arătat că emiterea Ordinului comun nr. 6/502 din 3 aprilie 2006 cu o întârziere de peste 2 ani de la data emiterii O.G. nr. 45/2004 nu este culpa sa, ci a emitenţilor A.V.A.S. şi Ministerul Finanţelor Publice.
În privinţa Deciziei nr. 256 din 23 septembrie 2010 s-a mai arătat că aceasta a fost fundamentată în mod subiectiv pe diverse adrese transmise de către Direcţia juridică din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală cu încălcarea astfel a actelor normative anterior invocate.
Prin Sentinţa nr. 440 din 10 octombrie 2011, Curtea de Apel Timişoara a respins acţiunea formulată de reclamanta SC U.C.M.R. SA.
În ceea ce priveşte modul de soluţionare a contestaţiei cuprins la pct. 1 şi 2 din Decizia nr. 256/2010, instanţa a reţinut în esenţă că problema de drept ce se impune a fi lămurită vizează modul de aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale cuprinse în O.G. nr. 45/2004 şi Ordinul comun nr. 6/502 din 3 aprilie 2006, prin care s-au acordat reclamantei o serie de facilităţi fiscale că urmare a privatizării.
Instanţa a reţinut astfel că, potrivit O.G. nr. 45/2004 pentru finalizarea privatizării unor societăţi comerciale din portofoliul Autorităţii pentru Privatizare şi Administrare a Participaţiilor Statului, aflate în dificultate în cazul reclamantei SC „U.C.M.R." SA s-au luat anumite măsuri pentru finalizarea privatizării în sensul acordării înlesnirilor Ia plată reglementate de art. 1 din textul de lege menţionat.
A reţinut Curtea că aceste înlesniri se împart în două categorii, şi anume: scutirile Ia plată a anumitor obligaţiuni restante cuprinse la art. 1 alin. (1) lit. a), b) şi c) împreună cu scutirea de la plata dobânzilor şi penalităţilor de orice fel aferente obligaţiilor bugetare prevăzute Ia lit. a), b) şi c), care scutiri au vizat accesoriile calculate până Ia data transferului dreptului de proprietate (art. 1 alin. (1) lit. d), e) şi f)).
S-a mai reţinut că pe lângă scutirile anterior menţionate, reclamantei i-au fost acordate şi alte înlesniri constând în eşalonări la plată a anumitor obligaţii bugetare restante reglementate la art. 1 alin. (2), (3) şi (4) din O.G. nr. 45/2004, iar la alin. (6) s-a precizat expres că se scutesc de la plată dobânzile şi penalităţile de orice fel aferente obligaţiilor bugetare eşalonate conform alin. (2), (3) şi (4), calculate între data transferului dreptului de proprietate şi data emiterii ordinului comun şi neachitate, prin ordin comun suplimentar.
A apreciat Curtea că în conformitate cu prevederile cuprinse la art. 1 alin. (13) din O.G. nr. 45/2004, înlesnirile la plată prevăzute în prezentul articol (adică scutirile şi eşalonările la plată) se acordă prin ordin comun al creditorilor bugetari şi A.P.A.P.S. sau prin hotărâre a consiliului local, urmând ca întocmirea graficelor de eşalonare la plată şi precizarea sumelor care fac obiectul înlesnirilor să se realizeze de către creditorul bugetar, autoritatea administraţiei publice locale sau A.P.A.P.S., după caz.
Curtea a reţinut că, prin deciziile de calcul a accesoriilor comunicate reclamantei cu Adresa nr. 1047309 din 21 martie 2008, s-au stabilit accesorii totale de plată în sumă totală de 11.405.475 RON din care 6.395.789 RON reprezentând accesorii calculate la sumele scutite prin Ordinul comun nr. 6/502 din 3 aprilie 2006, adică la sume de natura celor cuprinse la art. 1 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 45/2004, iar referitor la această sumă instanţa este chemată a stabili dacă reclamanta datorează sau nu accesoriile aferente ce au fost calculate de la data transferului dreptului de proprietate (1 ianuarie 2004) şi până la data emiterii ordinului comun (3 aprilie 2006).
Curtea a mai reţinut că obligaţiile fiscale bugetare de natura celor scutite la plată în conformitate cu art. 1 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 45/2004, transpuse la art. 1 alin. (1) lit. a) din Ordinul comun nr. 6/502 din 3 aprilie 2006 au fost scutite la plată dobânzile şi penalităţile de orice fel aferente acestora calculate însă doar până la data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor aşa cum rezultă din dispoziţiile cuprinse la art. 1 alin. (1) lit. d) din O.G. nr. 45/2004 transpus în practică prin art. 1 alin. (1) lit. c) din Ordinul comun nr. 6/502 din 3 aprilie 2006, aşa cum rezultă din prevederile cuprinse la art. 1 alin. (3) din ordinul comun.
În speţă este vorba despre obligaţii de plată accesorii calculate între data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor şi data emiterii Ordinului comun nr. 6/502 din 3 aprilie 2006, obligaţii ce au fost calculate ţinând cont de dispoziţiile art. 1 alin. (13) din O.G. nr. 45/2004, conform căreia înlesnirile la plată prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 45/2004 se acordă prin ordin comun al creditorilor bugetari şi A.P.A.P.S. sau prin hotărâre a consiliului local rezultând astfel că scutirea de la plata obligaţiilor bugetare restante acordate prin O.G. nr. 45/2004 trebuie materializată prin întocmirea unui ordin comun conform dispoziţiilor procedurale cuprinse la art. 1 alin. (13) din O.G. nr. 45/2004, astfel încât până la emiterea acestui ordin Curtea a reţinut că sumele principale reglementate de art. 1 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 45/2004 erau datorate de societate astfel încât în mod corect s-au calculat şi accesorii pe perioada cuprinsă între data transferului dreptului de proprietate şi data emiterii ordinului.
Având în vedere că accesoriile scutite la plată, aferente obligaţiilor fiscale principale de natura celor cuprinse la art. 1 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 45/2004 au fost calculate doar până la data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor, s-a apreciat că în mod corect organele fiscale au calculat aceste accesorii în sarcina reclamantei pe perioada cuprinsă între data transferului dreptului de proprietate şi data emiterii Ordinul comun nr. 6/502 din 3 aprilie 2006 prin care s-a finalizat procedura reglementat de O.G. nr. 45/2004.
A apreciat Curtea că reclamanta nu are nicio vină în faptul că ordinul comun a fost emis după mai bine de doi ani de la apariţia O.G. nr. 45/2004, dar aceasta nu înseamnă că reclamanta poate beneficia de scutire de la plata obligaţiilor fiscale accesorii aferente obligaţilor principale reglementate de art. 1 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 45/2004, până la data emiterii ordinului comun întrucât aceasta ar însemna o încălcare a dispoziţiilor expres cuprinse la art. 1 alin. (1) lit. d) din O.G. nr. 45/2004.
În ceea ce priveşte suma de 2.667.103 RON reprezentând accesorii calculate la sumele eşalonate la plată, Curtea a observat că organele fiscale au procedat în mod corect la suspendarea soluţionării contestaţiei în conformitate cu prevederile art. 214 alin. (1) lit. b) C. proc. fisc. în condiţiile în care acest petit nu poate fi soluţionat până la emiterea actului adiţional la ordinul comun.
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Timişoara a declarat recurs reclamanta SC U.C.M.R.
În motivarea recursului formulat, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 3041 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut în esenţă că în mod greşit instanţa de fond a reţinut ca fiind legale actele administrativ-fiscale atacate, deşi suma de 11.405.475 RON reprezentând accesorii stabilite pe perioada 9 ianuarie 2004 - 3 aprilie 2006 nu este datorată, având în vedere prevederile art. 4 din Ordinul comun nr. 6/502 din 3 aprilie 2006 emis de A.V.A.S. şi Ministerul Finanţelor Publice.
Astfel susţine recurenta că prin sentinţa atacată au fost preluate doar argumentele invocate de pârâtă, care prin actele întocmite de organul de inspecţie fiscală, respectiv Raportul de Inspecţie Fiscală nr. 773335 din 15 noiembrie 2006, cât şi Procesul-verbal din 17 decembrie 2007, acte în baza cărora s-au emis deciziile de calcul accesorii prin care s-a stabilit în sarcina recurentei-reclamante suma de plată totală de 11.405.475 RON, fără a avea în vedere prevederile Ordinului comun nr. 6/502 din 3 aprilie 2006 emis de A.V.A.S. şi Ministerul Finanţelor Publice, potrivit cărora pentru sumele restante la data de 31 decembrie 2003, scutite la plată ca şi pentru cele eşalonate la plată de la data de 9 ianuarie 2004, au calculat accesorii, considerând în mod eronat că SC U.C.M.R. SA nu a respectat condiţiile şi termenele în care s-au aprobat înlesnirile la plată prin ordinul comun.
Recurenta a criticat sentinţa atacată prin care s-a reţinut în mod eronat că, dispoziţiile O.U.G. nr. 26/2005 nu îi sunt aplicabile întrucât aceasta a beneficiat de înlesniri în baza O.G. nr. 45/2004, deşi potrivit art. 1 şi 2 alin. (21) din O.U.G. nr. 26/2005 rezultă că acestea sunt aplicabile şi reclamantei, întrucât aceasta a beneficiat de înlesnirile la plată acordate prin O.G. nr. 45/2004 anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 26/2005 şi, în consecinţă, nu se pot calcula şi nu se datorează dobânzi şi penalităţi, între data transferului dreptului de proprietate şi data emiterii ordinului comun.
O ultimă critică vizează neînsuşirea de către instanţa de fond a concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, potrivit cărora pentru debitele existente la data de 31 decembrie 2003 şi scutite de plată, după această dată nu se calculează accesorii, ca şi în cazul sumelor eşalonate la plată, sunt scutite în conformitate cu art. 1 alin. (6) din O.G. nr. 45/2004.
Examinând sentinţa atacată în raport de criticile formulate de dispoziţiile legale incidente în cauză, cât şi în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele expuse în continuare.
Potrivit dispoziţiilor O.G. nr. 45/2004 pentru finalizarea privatizării unor societăţi comerciale din portofoliul Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, cât şi a dispoziţiilor Ordinului comun nr. 6/502 din 3 aprilie 2006, au fost acordate societăţii recurente înlesniri la plată, constând în scutirea la plată a obligaţiilor restante la data de 31 decembrie 2003 constând în impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri bugetare, precum şi credite şi garanţii acordate de creditorii bugetari.
Conform dispoziţiilor art. 1 alin. (13) din O.G. nr. 45/2004, înlesnirile la plată urmau a fi acordate prin ordinul comun al creditorilor bugetari şi A.P.A.P.S. sau prin hotărâre a consiliului local, urmând ca întocmirea graficelor de eşalonare la plată şi precizarea sumelor care fac obiectul înlesnirilor să se realizeze de către creditorul bugetar, autoritatea administraţiei publice locale sau A.P.A.P.S., după caz.
În speţă, astfel cum rezultă din materialul probator administrat în cauză, a fost emis Ordinul comun nr. 6/502 din 3 aprilie 2006, prin care recurenta-reclamantă a beneficiat de scutire în sumă de 56.246.741 RON, sumă reprezentând obligaţii bugetare restante la data de 31 decembrie 2003, conform art. 1 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 45/2004 şi de eşalonarea la plată a unor obligaţii bugetare restante la 31 decembrie 2003 în sumă totală de 11.481.862 RON, conform art. 1 alin. (1) lit. b) fiind scutită şi de dobânzile şi penalităţile aferente acestor obligaţii, în sumă de 114.160.603 RON.
În ceea ce priveşte accesoriile calculate pentru perioada 9 ianuarie 2004 - 3 aprilie 2006, cuprinsă între data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor SC U.C.M.R. SA ca urmare a privatizării şi apariţia Ordinului comun nr. 6/502 din 3 aprilie 2006, instanţa de control judiciar constată că în mod corect s-a reţinut prin sentinţa atacată că acestea sunt datorate de recurenta-reclamantă, întrucât potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 45/2004, cât şi a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) lit. a) din Ordinul comun nr. 6/502 din 3 aprilie 2006, aceasta a beneficiat de scutire doar în ceea ce priveşte plata dobânzilor şi penalităţilor aferente obligaţiilor fiscale, calculate doar până la data transferului dreptului de proprietate, conform dispoziţiilor art. 1 alin. (1) lit. d) din O.G. nr. 45/2004 şi art. 1 alin. (3) din ordinul comun.
Criticile formulate de recurenta-reclamantă potrivit cărora instanţa de fond nu şi-a însuşit concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză nu pot fi primite, întrucât pe de o parte prin expertiza respectivă s-a verificat corectitudinea modalităţii de calcul a sumelor reprezentând penalităţi şi majorări de întârziere stabilite prin actul administrativ-fiscal atacat, iar pe de altă parte, instanţa de judecată are atributul exclusiv al interpretării şi aplicării dispoziţiilor legale, în speţă a dispoziţiilor cuprinse în O.G. nr. 45/2004 şi Ordinului comun nr. 6/502 din 3 aprilie 2006.
Având în vedere toate aceste considerente de fapt şi de drept, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., reţinând că sentinţa pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică, nefiind întrunite motivele de modificare sau casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. şi nici alte aspecte în sensul art. 3041 C. proc. civ., va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC „U.C.M.R.” SA împotriva Sentinţei nr. 440 din 10 octombrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 25 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3717/2012. Contencios. Contract administrativ.... | ICCJ. Decizia nr. 3720/2012. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
