ICCJ. Decizia nr. 3727/2012. Contencios. Litigii Curtea de Conturi (Legea Nr.94/1992). Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3727/2012

Dosar nr. 52/43/2011

Şedinţa publică de la 25 septembrie 2012

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş sub nr. 52/42/2011 la data de 15 februarie 2011, reclamanta Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a Judeţului Mureş a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, anularea Încheierii nr. 1 din 26 ianuarie 2011 prin care a fost respinsă contestaţia formulată împotriva Deciziei nr. 1514 din 4 noiembrie 2010 emisă de pârâtă, admiterea contestaţiei respective în ceea ce priveşte constatările de la pct. 6 şi 7 din decizia atacată şi înlăturarea măsurilor pentru recuperarea sumelor acolo stabilite.

În motivarea acţiunii s-a arătat că prin încheierea atacată a fost respinsă contestaţia formulată împotriva Deciziei nr. 1514 din 4 noiembrie 2010 emisă de pârâtă în urma acţiunii de audit financiar al contului de execuţie pe anul 2009. Cu privire la pct. 6 din decizie, s-a reţinut de către organele de control că în perioada ianuarie - iulie 2009 au fost efectuate plăţi nelegale din bugetul de stat în cuantum de 7.486 RON, reprezentând sporul de inspector A.N.S.V.S.A. de 10% acordat către 5 medici veterinari care activau în cadrul serviciului laborator.

S-a considerat că aceste persoane nu erau îndreptăţite la plata acestui spor întrucât nu au îndeplinit atribuţii suplimentare funcţiei de bază.

S-a mai arătat că medicii veterinari în cauză au îndeplinit şi funcţia de „inspector al autorităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor" care nu era cuprinsă în fişa postului, ceea ce a atras aplicabilitatea art. 93 din O.G. nr. 16/2008, iar prin îndeplinirea acestei funcţii suplimentare, aceste persoane desfăşurau acele activităţi specifice de fiecare dată când a intervenit o situaţie corespunzătoare.

În privinţa pct. 7 din decizie, care se referă la sporul de 50% din salariul de bază pentru condiţii periculoase sau vătămătoare acordat pe parcursul anului 2009 angajaţilor direcţiei, s-a arătat că nu au fost respectate dispoziţiile art. 92 din O.G. nr. 16/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 272/2008.

În acest sens, reclamanta a arătat că prin Ordinul nr. 56232 din 11 iunie 2007 pentru aprobarea Regulamentului privind acordarea sporurilor la salariul de bază şi Ordinul nr. 104/2008, ambele emise de Preşedintele A.N.S.V.S.A. de modificare a respectivului Regulament, s-au respectat dispoziţiile legale de mai sus, întrucât poartă avizele celor 2 ministere la care face referire art. 92 din O.G. 16/2008.

De asemenea, s-a mai arătat că susţinerile auditorilor conform cărora nu există buletine de determinare prin expertizare a locurilor de muncă sunt contrazise de starea de fapt şi prevederile legale.

Astfel, a arătat reclamanta că din interpretarea art. 2 şi 4 din Regulament, rezultă că doar în privinţa locurilor de muncă enumerate art. 2 lit. a), respectiv anexa 1, se întocmesc buletine de determinare prin expertizare.

Prin Sentinţa nr. 170 din 8 septembrie 2011, Curtea de Apel Târgu Mureş a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a Judeţului Mureş.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut în esenţă următoarele.

În urma controlului efectuat de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Mureş la instituţia reclamantă, prin Decizia nr. 1514 din 4 noiembrie 2010, s-a reţinut la pct. 6 că reclamanta a efectuat, în perioada ianuarie - iulie 2009 plăţi din bugetul de stat în cuantum de 7.486 RON reprezentând sporul de inspector al A.N.S.V.S.A. în procent de 10% acordat la 5 medici veterinari din cadrul serviciului Laborator.

Cu privire la acest aspect, s-a reţinut că susţinerile reclamantei sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 93 din O.G. nr. 16/2008, personalul care îşi desfăşoară activitatea în instituţii sanitar-veterinare publice beneficiază de un spor de inspector al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor în cuantum de 10% din salariul de bază, care face parte din acesta, pentru îndeplinirea unor atribuţii suplimentare funcţiei de bază.

Aşadar, a apreciat Curtea că, condiţia esenţială pentru acordarea acestui spor este aceea ca atribuţiile de inspector al A.N.S.V.S.A. să fie îndeplinite suplimentar faţă de funcţia de bază.

În speţă, a reţinut Curtea că din conţinutul fişelor de post, la pct. 8 de la "atribuţii şi responsabilităţi", rezultă că efectuarea de investigaţii epidemiologice în teritoriu, stabilirea diagnosticului de laborator pe baza probelor examinate face parte dintre atribuţiile funcţiei de bază şi nu reprezintă o atribuţie suplimentară funcţiei de bază. Pe de altă parte, a apreciat Curtea că nu s-a făcut nicio dovadă (ordine de deplasare, ordine de serviciu, etc.) că aceste persoane s-ar fi deplasat în teritoriu în vederea efectuării de analize epidemiologice, etc.

În acest sens, a concluzionat Curtea că reţinerea de către organele de control ca nelegal al acestui spor de 10% este întemeiată.

Pentru pct. 7 din decizie s-a reţinut efectuarea de plăţi nelegale în cuantum de 779.066 RON reprezentând sporul de 50%, respectiv, 30% din salariul de bază pentru condiţii periculoase sau vătămătoare - fără buletine de determinare prin expertizare a locurilor de muncă eliberate de compartimentele de specialitate din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică şi avizate de I.T.M. privind încadrarea acestora în condiţii periculoase sau vătămătoare.

În opinia instanţei susţinerile reclamantei sunt, de asemenea, neîntemeiate. Astfel, potrivit art. 92 din O.G. nr. 16/2008, în raport cu condiţiile în care se desfăşoară activitatea, pentru condiţii periculoase sau vătămătoare se acordă un spor de până la 50% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective, cu avizul Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse şi Ministerului Sănătăţii Publice.

De asemenea, potrivit art. 4 din Ordinul nr. 56232/2007 al Preşedintelui A.N.S.V.S.A. privind Regulamentul de acordare a sporurilor, acest spor se acordă potrivit buletinelor de determinare prin expertizare a locurilor de muncă eliberate de compartimentele de specialitate din cadrul direcţiilor de sănătate publică şi se avizează de inspectoratele teritoriale de muncă.

Aşadar, contrar susţinerilor reclamantei, pentru acordarea sporului este nevoie de buletinul de determinare prin expertizare a locurilor de muncă, doar ordinul amintit purtând avizele Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse şi Ministerului Sănătăţii Publice.

Având în vedere că niciunde în cuprinsul acestor dispoziţii nu se face trimitere la personalul prevăzut în art. 2 al ordinului, în opinia instanţei interpretarea dată de reclamantă în acest sens nu se justifică, fiind neîntemeiată.

Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş a declarat recurs reclamanta Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Mureş.

În motivarea recursului formulat, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., recurenta-reclamantă Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a Judeţului Mureş a criticat sentinţa pronunţată de instanţa de fond, susţinând în esenţă că aceasta a interpretat greşit şi aplicat dispoziţiile art. 92 şi art. 93 din O.G. nr. 16/2008, reţinând în mod eronat că plăţile reprezentând sporul de inspector A.N.S.V.S.A., de 10%, acordat unor medici veterinari din cadrul laboratorului ar reprezenta plăţi nelegale, întrucât aceştia au îndeplinit şi funcţia de inspector al unităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, care nu era cuprinsă în fişa postului.

În ceea ce priveşte interpretarea dispoziţiilor art. 92 din O.G. nr. 16/2008, privind acordarea sporului de 50% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat în locurile de muncă cu condiţii periculoase sau vătămătoare, recurenta a susţinut că şi aceste dispoziţii legale cu fost interpretate şi aplicate eronat de către instanţa de fond, întrucât singura condiţie impusă de textul legal pentru acordarea acestui spor salarial este avizul celor două ministere, iar Ordinul nr. 104 din 26 noiembrie 2008 al Preşedintelui A.N.S.V.S.A. poartă avizele Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse şi Ministerului Sănătăţii Publice.

Examinând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente în cauză, cât şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Prin Decizia nr. 1514 din 4 noiembrie 2010, emisă de Camera de Conturi Mureş, urmare a acţiunii de audit financiar privind contul de execuţie pe anul 2009 la Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a Judeţului Mureş, s-au constatat abateri de la legalitate şi regularitate constând în plata nelegală a unor sume de bani reprezentând sporul de inspector al A.N.S.V.S.A. în procent de 10% din salariul de bază acordat unui număr de 5 medici veterinari din cadrul Serviciului Laborator în valoare de 7.486 RON şi sporul de 50%, respectiv 30% din salariul de bază pentru condiţii vătămătoare sau periculoase, acordat fără buletine de determinare prin expertizare a locurilor de muncă (respectiv pct. 6 şi 7 din Decizia nr. 1514 din 4 noiembrie 2010).

Potrivit art. 93 din O.G. nr. 16/2008 privind nivelul salariilor de bază şi al altor drepturi ale personalului care îşi desfăşoară activitatea în sistemul sanitar veterinar, „beneficiază de un spor de inspector al Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor în cuantum de 10% din salariul de bază, care face parte din acesta, pentru îndeplinirea unor atribuţii suplimentare funcţiei de bază”.

Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că acordarea acestui spor este condiţionată de efectuarea unor activităţi de inspecţie şi control specifice funcţiei de inspector al A.N.S.V.S.A., suplimentar faţă de atribuţiile prevăzute de fişa postului aferentă funcţiei de bază.

Instanţa de control judiciar constată că în mod corect s-a reţinut prin sentinţa atacată faptul că atribuţiile îndeplinite de către cele cinci persoane - medici veterinari - din cadrul instituţiei sanitar-veterinare controlate, cum ar fi efectuarea de investigaţii epidemiologice în teritoriu, stabilire diagnostic de laborator pe baza probelor examinate fac parte din funcţia de bază şi în consecinţă nu reprezintă atribuţii suplimentare, care să permită acordarea sporului prevăzut de dispoziţiile legale ale art. 93 din O.G. nr. 16/2008.

Criticile recurentei-reclamante cu privire la interpretarea şi aplicarea eronată a acestor prevederi de către instanţa de fond nu pot fi primite întrucât din probatoriul administrat în cauză nu a rezultat că persoanele respective ar fi îndeplinit şi alte atribuţii suplimentare faţă de funcţia de bază, astfel încât aceştia să poată beneficia de sporul acordat nelegal.

Nu pot fi reţinute nici criticile recurentei cu privire la interpretarea eronată a dispoziţiilor art. 92 din O.G. nr. 16/2008, respectiv pct. 7 din decizia atacată, prin care s-a reţinut efectuarea de plăţi nelegale în cuantum de 779.066 RON, reprezentând sporul de 50%, respectiv 30% din salariul de bază pentru condiţii periculoase sau vătămătoare.

Susţinerile recurentei în sensul că potrivit acestor dispoziţii pentru acordarea sporului respectiv este necesară numai avizarea de către cele două ministere, iar buletinele de determinare şi expertizare ca şi avizele eliberate anterior de către Inspectoratul Teritorial de Muncă şi Autoritatea de Sănătate Publică ar rămâne valabile, nu pot fi primite, fiind nefondate.

Potrivit dispoziţiilor art. 4 din Ordinul nr. 56232/2007 al Preşedintelui A.N.S.V.S.A. privind Regulamentul de acordare a sporurilor, acesta se acordă potrivit buletinelor de determinare prin expertizarea locurilor de muncă, eliberate de compartimentele de specialitate din cadrul direcţiilor de sănătate publică şi se avizează de inspectoratele teritoriale.

Astfel fiind, se constată că în mod corect s-a reţinut prin sentinţa pronunţată de către instanţa de fond nelegalitatea acordării acestui spor în lipsa documentaţiei prevăzută de lege.

În consecinţă, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat în cauză ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a Judeţului Mureş împotriva Sentinţei nr. 170 din 8 septembrie 2011 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 25 septembrie 2012.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3727/2012. Contencios. Litigii Curtea de Conturi (Legea Nr.94/1992). Recurs