ICCJ. Decizia nr. 3726/2012. Contencios. Litigii Curtea de Conturi (Legea Nr.94/1992). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3726/2012
Dosar nr. 1642/2/2010
Şedinţa publică de la 25 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sesizarea nr. 378/147/1998 formulată de Procurorul financiar de pe lângă Camera de Conturi Bucureşti formulată în condiţiile art. 42 alin. (1) raportat la art. 96 alin. (1) din Legea nr. 94/1992 şi înregistrată la Colegiul Jurisdicţional al Camerei de Conturi Bucureşti sub nr. 89 din 24 iunie 1999 s-a solicitat la pct. I din sesizare, obligarea pârâţilor M.D. şi B.Ş. la plata despăgubirilor civile către bugetul de stat, în valoare de 472.277 mii lei (ROL).
În motivarea actului de sesizare, Procurorul financiar de pe lângă Camera de Conturi Bucureşti a arătat că organele de control ale Direcţiei de Control Financiar din cadrul Camerei de Conturi Bucureşti au verificat la Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, contul de execuţie şi bilanţul contabil încheiate pe anul 1997 pentru activitatea proprie şi modul de evaluare, constatare şi urmărire a încasării veniturilor de stat şi ale bugetului local pentru anul 1997.
În urma controlului au constatat că, urmare a inacţiunii organelor de control proprii ale Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, bugetul de stat a fost păgubit cu suma totală de 472.277 mii lei (ROL) reprezentând contravaloarea unui număr de 68 amenzi contravenţionale transmise acestei autorităţi publice spre executare de organele de urmărire din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor, Garda Financiară şi Poliţie, în sumă totală de 489.356 lei consemnate în Anexa IV/I la Procesul-verbal de constatare.
Procurorul financiar a apreciat, prin actul de sesizare, că răspunderea pentru neîncasarea înlăuntrul termenului de prescripţie de un an, prevăzut de art. 14 din Legea nr. 32/1968, a contravalorii amenzilor contravenţionale şi pentru neobservarea normelor legale menţionate revine pârâţilor care au avut aceste funcţii în perioada de referinţă, anul 1997, pentru amenzile transmise în perioada ianuarie - aprilie 1996 (conform procesului-verbal de constatare pag. 101 - 107 şi situaţia privind amenzile contravenţionale din Anexa IV/l).
Prin Sentinţa civilă nr. 7 din 17 ianuarie 2001, Colegiul Jurisdicţional al Municipiului Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Colegiului Jurisdicţional al Curţii de Conturi a României.
Pentru a se pronunţa astfel, Colegiul Jurisdicţional Bucureşti a reţinut că în urma admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti şi introducerea în cauză a pârâtului Ministerul Economiei şi Finanţelor, conform art. 45 din Legea nr. 94/1992, cauzele care privesc instituţiile publice, altele decât cele menţionate la art. 44, intră în competenţa Colegiului Jurisdicţional al Curţii de Conturi.
La această instanţă a Curţii de Conturi, cauza a format obiectul Dosarului nr. 14/2001 şi a fost soluţionată prin Sentinţa nr. 33 din 23 mai 2001 în sensul respingerii pct. I din actul de sesizare a Procurorului financiar.
Prin Decizia nr. 565 din 13 septembrie 2001, Secţia Jurisdicţională a Curţii de Conturi, a admis recursul formulat de Ministerul Economiei şi Finanţelor, a casat Sentinţa nr. 33 din 23 mai 2001 pronunţată de Colegiului Jurisdicţional al Curţii de Conturi în Dosarul nr. 14/2001 şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Împotriva Deciziei nr. 565 din 13 septembrie 2001, pronunţată de Secţia Jurisdicţională a Curţii de Conturi, pârâţii M.D. şi B.Ş. au formulat recurs la Curtea Supremă de Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, iar recursul a fost respins ca inadmisibil prin Decizia nr. 2148 din 3 iunie 2003.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a constatat că Decizia nr. 565/2001 este o soluţie intermediară şi nu o hotărâre care să consfinţească epuizarea căilor administrative jurisdicţionale reglementate de Legea nr. 94/1992.
Cauza a fost înregistrată, în fond, după casarea prin Decizia nr. 565/2001 a Secţiei Jurisdicţionale a Curţii de Conturi la Colegiul Jurisdicţional al Curţii de Conturi sub nr. 38/2003 şi ulterior la Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 3802/C/2003, ca urmare a preluării de către instanţele judecătoreşti a activităţii jurisdicţionale a Curţii de Conturi conform art. 151 alin. (6) din Legea nr. 429/2003 de revizuire a Constituţiei coroborate cu art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 117/2003.
Prin Sentinţa civilă nr. 325 din 24 noiembrie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis pct. I din actul de sesizare al Procurorului financiar şi a obligat, în solidar, pârâţii M.D. şi B.Ş. la plata către bugetul de stat a sumei de 248.942.972 lei (ROL) reprezentând despăgubiri civile rezultate din neîncasarea amenzii contravenţionale plus dobânda legală prevăzută de art. 71 alin. (2) din Legea nr. 94/1992 pentru perioada 19 martie 1997 şi până la data încasării efective a prejudiciului. În baza art. 67 din Legea nr. 94/1992, a dispus măsuri asigurătorii în sarcina pârâţilor în scopul asigurării reparării prejudiciului şi a beneficiului nerealizat ce urmează a fi calculat.
Prin Decizia nr. 1180 din 6 aprilie 2006 pronunţată în Dosarul nr. 3545/1/2005 (Dosar vechi nr. 783/2005) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursurile declarate de recurenţii-pârâţi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, B.Ş. şi M.D., a casat Sentinţa civilă nr. 3025 din 24 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În decizia de casare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a reţinut că, prin Decizia nr. 565 din 13 septembrie 2001 a Secţiei Jurisdicţionale din cadrul Curţii de Conturi, s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare cu obligaţia de a se pune în vedere Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti să întocmească un sinoptic, cuprinzând toate amenzile în cauză, data la care a început să curgă pentru fiecare dintre ele termenul de prescripţie, ţinând seama că, potrivit prevederilor art. 31 din Legea nr. 32/1968, termenul de prescripţie contravenţional începe să curgă după 15 zile de la comunicarea procesului-verbal şi poate fi întrerupt sau suspendat în condiţiile legii, apoi ce acte de executare au fost săvârşite (plăţi, sechestre, popriri) şi la ce date şi care a fost ultimul act de executare în raport de care se putea constata insolvabilitatea. S-a mai precizat că se impunea constatarea împrejurării dacă se mai putea interveni în vreun fel care să conducă la valorificarea, cel puţin parţială, a bunului celui urmărit şi dacă pârâţii au folosit această diligenţă şi s-a stabilit că numai în condiţiile unei asemenea culpe se pot pune în sarcina pârâţilor debite a căror executare s-a prescris şi aceasta pentru fiecare pârât prin raportare la perioada în care răspundea de urmărirea şi încasarea debitelor.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a constatat că aceste elemente de fapt şi de drept nu au fost lămurite pe deplin cu prilejul rejudecării cauzei şi a pronunţării Sentinţei civile nr. 3025 din 24 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, neputându-se astfel stabili cu certitudine, pentru fiecare dintre cei doi pârâţi, raportat la perioada în care au avut atribuţii în domeniul executării creanţelor bugetare, dacă poartă răspunderea pentru prescrierea amenzilor contravenţionale, având în vedere că la preluarea-predarea funcţiei de şef serviciu nu s-au întocmit situaţii centralizatoare din care să rezulte stadiul executării fiecărei creanţe bugetare constând în amenzi contravenţionale aplicate agenţilor economici.
Prin decizia de casare s-a dispus completarea probatoriului cu alte înscrisuri deţinute de organul de executare, eventual efectuarea unei expertize de specialitate care să oglindească situaţia detaliată a fiecărui dosar de executare şi a fiecărei amenzi contravenţionale pentru care se solicită angajarea răspunderii pârâţilor pe motivul prescripţiei creanţelor datorate statului, de natură să formeze convingerea instanţei în legătură cu vinovăţia pârâţilor, dar şi analizarea celorlalte critici invocate de recurenţii-pârâţi.
La Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, cauza ce formează obiectul Dosarului nr. 3545/1/2005 a fost înregistrată în fond după casare la data de 7 iunie 2006.
În cauză au fost administrate probele cu înscrisuri şi expertiză contabilă.
La termenul de judecată din 15 noiembrie 2006, în cauză a fost lămurită calitatea procesuală activă în raport de împrejurarea că actul de sesizare a fost formulat de Procurorul financiar de pe lângă Camera de Conturi Bucureşti, respectiv o autoritate publică desfiinţată în urma preluării activităţii jurisdicţionale de către instanţele judecătoreşti prin O.U.G. nr. 117/2003.
La termenul de judecată din 15 noiembrie 2006 la cererea pârâtei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală s-a dispus introducerea în cauză a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti.
În temeiul art. 161 din Legea nr. 554/2004, Curtea a dispus introducerea în cauză şi a celor 6 administraţii financiare publice de la nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti, faţă de împrejurarea că dosarele privind amenzile menţionate în actul de sesizare au fost transmise acestor instituţii publice.
La termenul de judecată din 20 iunie 2007, pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, iar instanţa a dispus unirea excepţiei cu fondul cauzei, în temeiul art. 137 alin. (2) C. proc. civ., la termenul de judecată din 17 octombrie 2007.
În şedinţa publică de la termenul de judecată din 26 noiembrie 2008, administraţiile financiare ale sectoarelor 4, 5 şi 6 au invocat de asemenea excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în cauză.
Prin Sentinţa nr. 3496 din 10 decembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţi procesuale pasive a pârâtelor Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, Administraţia Finanţelor Publice Sector 4, Administraţia Finanţelor Publice Sector 5 Bucureşti şi Administraţia Finanţelor Publice Sector 6 Bucureşti şi pe fond a respins punctul I din actul de sesizare obligând Curtea de Conturi la câte 3.500 RON, cheltuieli de judecată către cei doi pârâţi persoane fizice.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut că pârâtele au calitate procesuală pasivă, iar pe fond a reţinut că pentru 51 de amenzi aplicate unui număr de 46 de societăţi comerciale sumele au fost încasate, iar pentru 2 societăţi s-a admis plângerea contravenţională. S-a reţinut, de asemenea, că nu au fost încasate un număr de 16 amenzi. Pentru aceste 16 amenzi termenul de prescripţie este de 5 ani de zile conform O.G. nr. 11/1996, astfel încât nu era împlinit la data la care a încetat funcţia de conducere a fiecăruia dintre cei doi pârâţi.
Prin Decizia nr. 4559 din 22 octombrie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursurile declarate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti şi Administraţia Finanţelor Publice Sector 4 Bucureşti şi a admis recursul formulat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, casând sentinţa cu trimitere spre rejudecare.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că pentru cele 16 societăţi pentru care amenzile nu au fost încasate, termenul de prescripţie este cel prevăzut de Legea nr. 32/1968, adică termenul de 1 an, impunându-se completarea raportului de expertiză pentru aceste societăţi.
În ceea ce priveşte considerentele instanţei de fond cu privire la celelalte amenzi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a considerat că soluţia este legală şi temeinică.
În fond, după casare, Curtea de Apel a procedat la completarea raportului de expertiză conform dispoziţiilor instanţei supreme.
Prin Sentinţa nr. 5596 din 4 octombrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti admis în parte sesizarea formulată de reclamanta Curtea de Conturi a României, a obligat pârâtul M.D. la plata sumei de 470 RON cu titlul de despăgubiri în favoarea bugetului statului, a respins celelalte pretenţii faţă de pârâtul M.D., a respins sesizarea în ceea ce priveşte pe pârâtul B.Ş., a obligat reclamanta la plata sumei de 4.000 RON, cheltuieli de judecată în favoarea pârâtului B.Ş. şi la 3.960 RON, cheltuieli de judecată în favoarea pârâtului M.D.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a constatat că pentru amenzile aplicate societăţilor comerciale, altele decât cele 16, pentru care s-a impus completarea raportului de expertiză, pretenţiile reclamantei sunt neîntemeiate, instanţa de control judiciar stabilind în mod irevocabil că soluţia dată în ciclul procesual anterior este legală şi temeinică.
În ceea ce priveşte cele 16 societăţi pentru care s-a dispus completarea raportului de expertiză, Curtea a constatat că nu sunt întrunite condiţiile pentru angajarea răspunderii pârâtului B.Ş.
S-a apreciat că nu se poate imputa acestui pârât pasivitatea din primele 14 zile de la data la care procesul-verbal a intrat în evidenţa serviciului.
În opinia instanţei un astfel de raţionament ar fi extrem de formal şi nu ar ţine seama de modul în care se organizează în mod eficient un serviciu de urmărire. Un şef serviciu urmărire are posibilitatea, în condiţiile în care termenul de prescripţie pentru executarea amenzii este de 1 an, să stabilească priorităţi în raport de toate sarcinile de la un moment dat ale serviciului şi ţinând seama de gradul de urgenţă al fiecărei sarcini. Din acest punct de vedere o pasivitate de 14 zile se înscrie în limitele marjei de apreciere pe care o are funcţionarul public învestit cu sarcini de conducere, acesta fiind în măsură să aprecieze dacă este oportună demararea procedurilor de executare silită de a doua zi după primirea procesului-verbal de contravenţie sau, în raport de lucrările aflate în lucru şi de logistica pe care o are la dispoziţie, este preferabilă demararea ulterioară a acestor proceduri, cu condiţia ca actele să fie îndeplinite în termen util.
Concluzia expertului potrivit căreia pârâtul ar trebui să plătească suma de 112.328 ROL s-a reţinut că se întemeiază pe o interpretare eronată a dispoziţiilor Deciziei de casare nr. 4559 din 22 octombrie 2009. Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie a impus individualizarea sumelor datorate pentru fiecare dintre pârâţi în raport de perioada în care a deţinut funcţia de şef Serviciu Urmărire, nu proporţional cu această perioadă. Prejudiciul pentru fiecare amendă în parte este unitar, se produce la o dată determinată (data împlinirii termenului de prescripţie), iar la producerea lui pot concura fapte ilicite (omisive) ale mai multor persoane, situaţie în care ar interveni răspunderea solidară. Dispoziţiile deciziei de casare au în vedere faptul că pentru unele amenzi este posibil ca unul dintre pârâţi să nu aibă nicio culpă şi, în astfel de situaţie, răspunderea solidară este exclusă.
În speţă s-a constatat că pârâtul B.Ş. a procedat în limitele marjei sale de apreciere, pasivitatea sa în primele 14 zile de la data înregistrării procesului-verbal de contravenţie neconstituind o faptă ilicită.
În ceea ce priveşte celelalte amenzi aplicate în perioada în care pârâtul B.Ş. a avut funcţia de şef Serviciu Urmărire, expertul contabil a arătat în completarea raportului de expertiză realizată în fond după casare că aceste procese-verbale au fost înregistrate în evidenţa serviciului după data de 15 martie 1996, astfel încât acest pârât nu avea posibilitatea să îndeplinească niciun act de executare, vinovăţia sa fiind exclusă.
S-a mai reţinut că nu sunt întrunite condiţiile pentru angajarea răspunderii pârâtului M.D. pentru următoarele amenzi neexecutate: amenda de 5.838.000 ROL aplicată contravenientei SC A.I. SRL, amenda de 222.534.189 ROL aplicată contravenientei SC R. SRL, amenda de 212.333.972 ROL aplicată contravenientei SC D. SRL.
Pentru aceste trei amenzi s-a constatat, din probele administrate în dosar, că s-a început executarea silită şi aceasta s-a derulat pe parcursul mai multor ani, efectuându-se acte în vederea identificării bunurilor sau sumelor de bani care ar putea fi executate. În acest sens s-a constatat că dosarele de executare pentru cele trei societăţi au fost depuse la instanţă, iar expertul contabil a descris pe larg actele de executare efectuate în aceste trei cazuri, în raportul de expertiză efectuat în ciclul procesual anterior, făcând vorbire de aceste proceduri şi în completarea la raportul de expertiză realizată după casare.
Pârâtul, în calitatea sa de şef Serviciu Urmărire, nu avea o obligaţie de rezultat, ci una de diligenţă. În aceste condiţii s-a reţinut că răspunderea sa nu poate fi angajată ca urmare a simplei constatări că procesele-verbale de contravenţie nu au fost încasate în termenul de un an de la data întocmirii ci, pentru a se putea vorbi de o faptă ilicită, trebuie să se constate lipsa de diligenţă a funcţionarului public. Cât timp, din acte, rezultă că pârâtul nu a rămas în pasivitate, ci a iniţiat procedurile pe care le avea la dispoziţie, nu se poate vorbi de faptă ilicită, chiar dacă amenzile nu au fost încasate.
De altfel, a reţinut instanţa, în acest caz este incertă şi existenţa prejudiciului, iar prejudiciul se produce la data împlinirii termenului de prescripţie. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit, prin decizia de casare, că în cazul acestor amenzi sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 32/1968, care prevăd un termen de prescripţie de 1 an de zile. În ceea ce priveşte, însă, modul de calcul al acestui termen, Legea nr. 32/1968 nu conţine dispoziţii exprese, motiv pentru care urmează să se completeze cu dispoziţiile de drept comun în materie de prescripţie extinctivă, respectiv Decretul nr. 167/1958.
Astfel, s-a constatat că termenul de prescripţie de un an nu s-a împlinit, în cazul acestor trei societăţi, la un an de la data întocmirii procesului-verbal de contravenţie, întrucât au fost efectuate acte de executare. Aceste acte au avut ca efect întreruperea prescripţiei şi un nou termen de prescripţie a început să curgă după îndeplinirea ultimului act de executare.
Având în vedere că aceste acte de executare s-au efectuat, în cazul acestor trei societăţi, mult timp după ce pârâtul M.D. nu mai avea funcţia de conducere care a atras chemarea sa în judecată, în opinia instanţei rezultă că termenul de prescripţie nu s-a împlinit pe timpul mandatului său.
De asemenea, s-a reţinut că se poate stabili cu certitudine faptul că neîncasarea celor trei amenzi nu este imputabilă pârâtului M.D., întrucât în timpul mandatului său s-au realizat acte de executare menite, pe de o parte să întrerupă termenul de prescripţie, conservând, astfel, creanţa statului, şi, pe de altă parte, să conducă la recuperarea unei părţi din datorie, în măsura în care au fost identificate bunuri şi valori care să poată fi supuse executării.
S-a mai reţinut că nu sunt întrunite condiţiile pentru angajarea răspunderii pârâtului M.D. pentru următoarele amenzi neexecutate: amenda de 1.000.000 ROL aplicată contravenientei SC O. SRL, amenda de 200.000 ROL aplicată contravenientei SC N.W. SRL, amenda de 1.800.000 ROL aplicată contravenientei SC A.I. SRL.
Pentru aceste societăţi expertul contabil a arătat, în primul raport de expertiză, că s-au întocmit dosare de executare, acestea au fost înaintate administraţiilor financiare competente care au confirmat primirea dosarelor, dar nu au fost în măsură să le prezinte, precizând că dosarele nu se mai găsesc. Pornind de la principiul înscris în art. 1169 C. civ., potrivit căruia reclamantului îi revine sarcina probei, rezultă că îndoiala profită pârâtului (in dubio pro reo). În lipsa dosarelor care ar fi permis instanţei să stabilească dacă au fost efectuate acte de executare de natură să ducă la întreruperea termenului de prescripţie şi dacă pârâtul a dat sau nu dovadă de diligenţă în cele trei cazuri menţionate, concluzia instanţei a fost în favoarea pârâtului şi în aceste trei cazuri, ca şi în cele trei analizate anterior.
A mai reţinut instanţa că sunt întrunite condiţiile pentru angajarea răspunderii pârâtului M.D. pentru următoarele amenzi neexecutate: amenda de 2.000.000 ROL aplicată contravenientei SC M.I.E., amenda de 300.000 ROL aplicată contravenientei SC K. SRL, amenda de 300.000 ROL aplicată contravenientei SC A.S.I., amenda de 100.000 ROL aplicată contravenientei SC B.G., amenda de 100.000 ROL aplicată contravenientei SC F.M., amenda de 200.000 ROL aplicată contravenientei SC M.T.I., amenda de 200.000 ROL aplicată contravenientei SC M.I., amenda de 500.000 ROL aplicată contravenientei SC M.S.I., amenda de 500.000 ROL aplicată contravenientei SC L.I. LTD, amenda de 500.000 ROL aplicată contravenientei SC T.I.
A precizat instanţa că pentru aceste societăţi administraţiile de sector nu au confirmat primirea vreunui dosar de executare cu excepţia societăţii SC A.S.I., pentru care a fost întocmit dosar de executare, dar după împlinirea termenului de prescripţie. În aceste cazuri s-a tras concluzia lipsei de diligenţă a pârâtului M.D. care, în calitatea sa de şef Serviciu Urmărire, avea obligaţia să se asigure că funcţionarii subordonaţi îndeplinesc toate actele necesare pentru executarea creanţelor.
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, Curtea a obligat Curtea de Conturi la plata sumei de 4.000 RON cheltuieli de judecată în favoarea pârâtului B.Ş., conform art. 274 C. proc. civ.
Cât priveşte pe pârâtul M.D., Curtea a constatat că acesta a avansat aceleaşi cheltuieli de judecată, însă în privinţa sa sesizarea a fost admisă pentru suma de 470 RON (faţă de suma de 47.227,7 RON pretinsă de reclamantă). În aceste condiţii s-a reţinut că vor rămâne în sarcina acestui pârât o parte din cheltuielile de judecată avansate, proporţional cu partea pentru care s-a admis acţiunea (respectiv 1%), Curtea de Conturi fiind obligată la plata către acest pârât a diferenţei. În consecinţă, faţă de dispoziţiile art. 276 C. proc. civ. reclamanta a fost obligată la plata sumei de 3.960 RON, cheltuieli de judecată în favoarea pârâtului M.D.
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti au declarat recurs Curtea de Conturi a României, Administraţia Finanţelor Publice Sector 1, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti.
Motivele de recurs invocate conform art. 3041 C. proc. civ. se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocându-se greşita aplicare a legii în ceea ce priveşte soluţionarea sesizării Curţii de Conturi a României în faza rejudecării, pe fond în raport de dispoziţiile deciziei de casare respectiv Decizia nr. 4559 din 22 octombrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Motivele de recurs, de nelegalitate, sunt comune tuturor recursurilor ţinând cont de poziţia procesuală a autorităţilor pârâte în raport cu limitele casării şi respectiv rejudecării dispuse de instanţa de recurs.
Recurenţii critică sentinţa dată în urma rejudecării pronunţată la 4 octombrie 2011, prin care a fost admisă în parte sesizarea formulată de reclamanta-recurentă Curtea de Conturi şi a fost obligat pârâtul-intimat M.D. la plata sumei de 470 RON cu titlu de despăgubiri în favoarea bugetului de stat, fiind respinse celelalte pretenţii faţă de acest pârât şi sesizarea formulată faţă de pârâtul-intimat B.Ş.
Se arată în motivele de recurs că instanţa de fond, deşi a dispus completarea raportului de expertiză conform îndrumărilor date în decizia de casare, nu a verificat în concret existenţa condiţiilor pentru atragerea răspunderii civile delictuale pârâţilor - persoane fizice în ceea ce priveşte cele 16 societăţi comerciale pentru care s-a dispus completarea raportului de expertiză contabilă.
Se arată că în mod greşit s-a reţinut de instanţa de fond că în cauză nu trebuie angajată răspunderea celor doi pârâţi în condiţiile în care pentru aceste societăţii nu au fost formulate dosare de executare silită şi nu s-au întocmit acte de executare până la împlinirea termenului de prescripţie.
Se arată că în cauză erau îndeplinite condiţiile atragerii răspunderii civile delictuale deoarece pârâţii-intimaţi nu au îndeplinit formele de executare privind încasarea amenzilor, în termenul de prescripţie de 1 an prevăzut de Legea nr. 32/1968.
Se solicită admiterea recursurilor şi modificarea în parte a sentinţei atacate în sensul admiterii în totalitate a sesizării Curţii de Conturi.
La dosar, pârâţii-intimaţi au formulat întâmpinări în care au solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.
Analizând recursurile declarate, în raport de motivele invocate, Curtea le apreciază, pentru următoarele considerente comune, ca nefondate, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile motivului de recurs prevăzut de art. 304 C. proc. civ.
În faza rejudecării dispusă prin Decizia nr. 4559 din 22 octombrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prima instanţă, prin sentinţa recurată, a respectat limitele de casare şi a respectat considerentele instanţei de recurs privind menţinerea în parte a considerentelor Sentinţei civile nr. 3496 din 10 decembrie 2008.
Prin decizia pronunţată de instanţa de recurs s-a reţinut că pentru 16 societăţii pentru care amenzile nu au fost încasate în termenul de prescripţie de 1 an prevăzut de Legea nr. 32/1968 se impune completarea raportului de expertiză contabilă şi verificarea îndeplinirii condiţiilor pentru angajarea răspunderii civile delictuale conform art. 998 - 999 C. civ., în concret faţă de pârâţii-intimaţi.
Prin sentinţa recurată, în fond, după casare, au fost respectate dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., efectuând-se în cauză un nou raport de expertiză contabilă.
Cenzurând motivat concluziile acestui raport faţă de obiecţiunile depuse de părţi, prima instanţă a apreciat concret, în raport de fiecare pârât-intimat îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 98 - 999 C. civ.
Curtea constată că prima instanţă a verificat atât pentru pârâtul-intimat B.Ş., cât şi pentru pârâtul-intimat M.D. îndeplinirea condiţiilor pentru angajarea răspunderii.
Faţă de pârâtul intimat B.Ş. a cenzurat corect concluzia raportului de expertiză potrivit căruia pârâtul ar trebui să plătească suma de 112.328 RON. S-a constatat în mod corect că în cazul acestui pârât nu sunt îndeplinite condiţiile pentru angajarea răspunderii pârâtului în calitate sa de şef Serviciu Urmărire deoarece acesta a procedat în limitele marjei sale de apreciere, pasivitatea sa în primele 14 zile de la data înregistrării procesului-verbal de contravenţie constituind o faptă ilicită, ţinând cont de faptul că pârâtul nu avea o obligaţie de rezultat, ci una de diligenţă.
În ceea ce priveşte celelalte amenzi aplicate în perioada în care intimatul B.Ş. a avut funcţia de şef Serviciu Urmărire procesele-verbale au fost înregistrate în evidenţa serviciului după data de 15 martie 1996, când acesta nu mai îndeplinea funcţia şi pe cale de consecinţă nu este îndeplinită condiţia existenţei culpei şi a faptei de natură a produce un prejudiciu material.
În ceea ce priveşte pe intimatul-pârât M.D., în mod corect instanţa de fond a analizat îndeplinirea condiţiilor pentru angajarea răspunderii pentru toate concluziile verificate care nu au fost exercitate, pentru fiecare din societăţile controlate.
S-a stabilit că pentru o parte din amenzi nu este culpa pârâtului pentru neexecutarea în termen privind SC A.I. SRL, SC R. SRL, SC D. SRL, iar în celelalte trei societăţi nu s-a probat că pârâtul a dat dovadă de diligenţă privind executarea amenzilor, în condiţiile în care s-au întocmit dosarele de executare care nu au fost identificate în materialitatea lor.
S-a apreciat în mod corect că în cauză sunt îndeplinite condiţiile existenţei răspunderii civile delictuale pentru suma totală neîncasată în cuantum de 470 RON.
Nu pot fi reţinute susţinerile din recursurile declarate privind cuantumul sumei reţinute în sarcina acestui pârât cu titlu de prejudiciu în condiţiile în care pentru perioada 30 mai 1996 -14 februarie 1998 nu a existat probată în concret culpa acestui pârât în ceea ce priveşte prejudiciul material pretins prin actul de sesizare al Curţii de Conturi.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea, în baza art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate, menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de Curtea de Conturi a României, de Administraţia Finanţelor Publice Sector 1, de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti împotriva Sentinţei nr. 5596 din 4 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 septembrie 2012
| ← ICCJ. Decizia nr. 3721/2012. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 3727/2012. Contencios. Litigii Curtea de... → |
|---|
