ICCJ. Decizia nr. 3734/2012. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3734/2012
Dosar nr. 389/2/2011
Şedinţa publică de la 25 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 389/2/2011 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta SC I. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltare Rurale şi cu Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Ialomiţa obligarea acestora de a da curs favorabil cererii înregistrată sub nr. 3772 din 21 iulie 2010 pentru eliberarea de fonduri publice conform Legii creditului agricol nr. 150/2003, pentru plăţile efectuate în anul 2010 la contractele de credit aferente anului 2009.
În motivare, reclamanta a învederat următoarele:
SC I. SA a depus la Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Ialomiţa cererea înregistrată sub nr. 3772 din 21 iulie 2010 pentru încasarea subvenţiei conform Legii creditului agricol nr. 150/2003, pentru plăţile efectuate în anii 2009 şi 2010, aferente contractelor de credit încheiate în anul 2009, subvenţie în valoare de 1.440.914 RON.
Prin adresa f.n. din 15 noiembrie 2010, Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Ialomiţa a comunicat reclamantei că cererea a fost avizată favorabil doar parţial, respectiv "pentru cheltuielile efectuate din credit în anul 2009" şi că se refuză avizul "pentru cheltuielile efectuate din credit în anul 2010" în suma de 510.539 RON.
Pentru motivarea refuzului a fost invocată o adresă nr. 105910 din 1 iulie 2010 a Secretarului General Adjunct din Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin care s-a transmis către direcţiile pentru agricultură judeţeană ca "Conform reglementarilor comunitare în vigoare, respectiv Liniile directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol, Legea creditului agricol pentru producţie nu mai poate fi aplicată începând cu data de 1 ianuarie 2010" şi că "în consecinţă pentru plăţile efectuate în anul 2010 aferente contractelor de credit încheiate în anul 2009, nu se pot acorda bonificaţii în baza Legii nr. 150/2003".
Prin prezenta acţiune în contencios administrativ, SC I. SA a solicitat obligarea pârâţilor Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Ialomiţa să rezolve cererea înregistrata sub nr. 3772 din 21 iulie 2010 pentru "acordarea bonificaţiilor conform Legii nr. 150/2003 pentru plăţile efectuate în anul 2010 aferente contractelor de credit încheiate în anul 2009" întrucât refuzul de a soluţiona cererea nr. 3772 din 21 iulie 2010 este nejustificat şi îi vatămă în interesele şi drepturile sale legitime.
Pârâta Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Ialomiţa a formulat întâmpinare invocând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Ialomiţa.
Pârâtul M.A.D.R. a formulat întâmpinare, invocând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.A.D.R. şi a inadmisibilităţii, iar pe fond respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Prin Sentinţa nr. 5739 din 10 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiate excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor şi excepţia inadmisibilităţii, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC I. SA şi a obligat pârâţii să efectueze demersurile legale şi să dispună efectuarea plăţii către aceasta a fondurilor aferente subvenţiei în temeiul Legii nr. 150/2003.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut în esenţă următoarele.
Astfel asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocată în cauză s-a constatat că există o identitate între persoana acestuia şi persoana în contradictoriu cu care reclamanta are posibilitatea legală de a solicita soluţionarea cererii privind alocarea fondurilor necesare soluţionării favorabile a cererii formulată de către aceasta în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 150/2003.
Prin urmare s-a constatat că revine pârâtului M.A.D.R. obligaţia de a întocmi situaţia centralizatoare şi de a solicita ulterior deschiderea creditelor bugetare de către Ministerul Finanţelor, urmând a fi alimentate cu sumele necesare conturile direcţiilor pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, care virează sumele aprobate în conturile în RON ale beneficiarilor, astfel încât va fi respinsă această excepţie ca neîntemeiată.
S-a mai reţinut că neîntemeiată este şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei D.A.J. Ialomiţa având în vedere aceleaşi prevederi menţionate anterior, existând identitate între persoana acestei pârâte şi persoana în contradictoriu cu care reclamanta poate solicita în temeiul Legii nr. 150/2003 obligarea la plata sumelor obiect al cererii în cauză.
Asupra excepţiei inadmisibilităţii, Curtea a constatat de asemenea că este neîntemeiată având în vedere împrejurarea că deşi potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 281 din 24 decembrie 2010 pentru abrogarea unor reglementări din domeniul ajutorului de stat în agricultură şi pentru completarea O.G. nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, publicată în M. Of. nr. 888/30.12.2010 se abrogă dispoziţiile Legii nr. 150/ 2003, totuşi potrivit alineatului al doilea din acelaşi articol din acelaşi act normativ măsurile adoptate în baza actelor normative prevăzute la alin. (1), aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei legi, se finalizează conform dispoziţiilor în vigoare la data iniţierii acestora, dacă respectivele măsuri au fost aplicate anterior datei de 1 ianuarie 2010 şi produc efecte şi după această dată.
Prin urmare, s-a constatat că prin cererea formulată de către reclamantă la data de 21 iulie 2010 acesteia i-a fost aprobată în parte decontarea contravalorii creditului utilizat (conform contractului de credit încheiat în 31 august 2009 tocmai în considerarea dispoziţiilor Legii nr. 150/2003, creditul fiind efectiv acordat la data de 3 septembrie 2009 şi fiind rambursat integral la 16 iulie 2010), respectiv pentru creditul rambursat în cursul anului 2009, împrejurare necontestată de către ambii pârâţi.
Pe de altă parte, Curtea a reţinut că măsura decontării unei părţi din contravaloarea creditului agricol obţinut de către reclamantă a avut la bază tocmai încheierea contractului de credit anterior anului 2010, contract aflat în derulare la data intrării în vigoare a Legii nr. 281/2010, publicată la data de 24 decembrie 2010, urmând ca decontarea să se finalizeze conform dispoziţiilor Legii nr. 150/2003, în vigoare la data iniţierii contractării creditului agricol, a cărui rambursare s-a efectuat integral la 16 iulie 2010.
În plus, Curtea a apreciat că adresa aflată la fila 7 a prezentului dosar confirmă această împrejurare, în sensul că urmau a fi efectuate şi plăţile aferente anului 2010, dar asumate în temeiul unor contracte de credite agricole încheiate în 2009, fiind excesivă interpretarea dată de către pârâtul M.A.D.R. din cuprinsul aceluiaşi înscris (preluată şi de către pârâta D.A.J. Ialomiţa în răspunsul oferit reclamantei), în sensul că nu se vor efectua plăţile în anul 2010, aferente contractelor încheiate în anul 2009, măsura de ajutor incluzând chiar posibilitatea încheierii contractului de credit agricol anterior datei abrogării dispoziţiilor Legii nr. 150/2003, respectiv în anul 2009.
Asupra fondului cauzei, Curtea a constatat din analiza documentaţiei aflată la dosarul cauzei şi a adresei de răspuns formulată de către pârâta D.A.J. Ialomiţa, că reclamanta a înţeles să depună cererea în temeiul Legii nr. 150/2003, însoţită de documentaţia prevăzută în normele metodologice de aplicare a Legii nr. 150/2003, nefiind evidenţiate nereguli în cuprinsul documentaţiei, refuzul decontării întregii sume solicitate fiind întemeiat exclusiv pe împrejurarea abrogării dispoziţiilor Legii nr. 150/2003, în temeiul dispoziţiilor cuprinse în Tratatul de Aderare a României la Uniunea Europeană, la Anexa V, capitolul III, punctul B „Agricultura”.
Având în vedere împrejurările menţionate în privinţa soluţionării excepţiei inadmisibilităţii invocată de către pârâtul M.A.D.R., s-a constatat că refuzul manifestat de către pârâţi întruneşte condiţiile prevăzute de art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, în sensul existenţei unui exces de putere din partea autorităţii publice, soluţionând cererea formulată de către reclamantă cu încălcarea drepturilor şi intereselor legitime ale acesteia din urmă.
Astfel, s-a mai constatat că reclamantei i-a fost aprobată numai decontarea plăţilor efectuate în anul 2009, iar nu şi pentru cele din anul 2010, deşi temeiul tuturor plăţilor era contractul de credit din anul 2009, interpretare care excede dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 281/2010 şi dispoziţiilor Tratatului de Aderare, care vizează în fapt contractele de credite agricole încheiate în al patrulea an de la aderare, respectiv 2010.
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti au declarat recurs Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Ialomiţa.
Motivele de recurs invocate conform art. 3041 C. proc. civ., se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocându-se greşita aplicare a legii atât în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiilor invocate de recurentul M.A.D.R., cât şi în ceea ce priveşte soluţionarea pe fond a cauzei, prin admiterea nelegală a acţiunii, astfel cum a fost formulată.
În recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale se critică greşita respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive şi a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii.
Legat de acest motiv de recurs se arată că în cauză, în raport de obiect, recurentul-pârât nu are calitate procesuală pasivă deoarece raportul juridic în baza Legii nr. 150/2003 nu există decât între reclamanta-intimată şi pârâta Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Ialomiţa, autoritatea centrală neavând calitatea de debitor al obligaţiei pretinse de reclamantă.
Excepţia inadmisibilităţii acţiunii a fost greşit respinsă în opinia recurentului în raport de dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care reglementează obiectul acţiunii în contencios administrativ şi în raport de dispoziţiile art. 18 alin. (1) din acelaşi act normativ, prin care sunt reglementate soluţiile pe care le poate pronunţa în baza aceluiaşi act normativ, iar în raport de aceste dispoziţii rezultă că principală este solicitarea recunoaşterii dreptului pretins şi subsidiară cererea privind acordarea drepturilor pretinse.
Pe fondul cauzei, în ceea ce priveşte soluţia de admitere a acţiunii recurată, motivele de recurs, de nelegalitate sunt comune ambelor recursuri declarate de autorităţile pârâte.
Se arată că soluţia de admitere a acţiunii este lipsită de temei legal şi este nelegală în raport de legislaţia comunitară, iar instanţa de fond, potrivit principiului priorităţii normei comunitare, era obligată să o aplice cu prioritate prezentei cauze şi să înlăture motivat şi justificat aplicarea Legii nr. 150/2003, ca normă internă incompatibilă cu norma comunitară, în acord cu dispoziţiile art. 148 alin. (2) din Constituţia României.
Se arată că în mod nelegal, prima instanţă, prin soluţia de admitere a aplicat greşit Legea nr. 150/2003, deşi avea obligaţia să o înlăture motivat de faptul că acest act normativ era incompatibil cu dreptul comunitar în materia ajutoarelor de stat, aceasta cu atât mai mult cu cât Legea nr. 150/2003 a fost abrogată expres prin Legea nr. 281/2010.
S-a apreciat că pretenţia reclamantei era în raport cu normele comunitare aplicabile direct, era atât inadmisibilă, cât şi nefondată, pe fond. Se solicită admiterea recursurilor, modificarea sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii în principal ca nefondată şi în subsidiar, ca inadmisibilă.
La dosar, intimata-reclamantă a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.
Curtea, analizând recursurile declarate în raport de motivele invocate, le apreciază ca nefondate pentru următoarele considerente:
Sentinţa recurată prin care au fost respinse ca neîntemeiate excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de recurenţii-pârâţi şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii este dată cu aplicarea şi interpretarea corectă a legii, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, în mod corect a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a ambelor autorităţi, acestea având fiecare în raport de competenţele specifice calitatea de debitor al obligaţiei pretinse de reclamanta-intimată, prin cererea de chemare în judecată având ca obiect soluţionarea cererii sale în raport de dispoziţiile Legii nr. 150/2003.
Curtea nu va reţine susţinerea recurentului-pârât M.A.D.R. privind calitatea sa procesual-pasivă, în raport de obiectul cererii reclamantei, deoarece calitatea sa rezultă atât din H.G. nr. 816/2003 privind aplicarea Normelor metodologice a Legii creditului agricol de producţie nr. 150/2003, cât şi din faptul că refuzul soluţionării favorabile a cererii reclamantei comunicat prin Adresa din 15 noiembrie 2010 emisă de recurenta Direcţia pentru Agricultură a fost determinată de poziţia exprimată de recurentul-pârât M.A.D.R., prin Adresa nr. 105910 din 1 iulie 2010, în care se arată că „pentru plăţile efectuate în anul 2010, aferente contractelor de credit încheiate în anul 2009, nu se pot acorda bonificaţii în baza Legii nr. 150/2003”, adresă calificată de instanţă, pe fond, ca fiind un refuz nejustificat în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii, în mod corect aceasta a fost respinsă, soluţia dispusă de instanţa de fond fiind admisibilă atât în raport de dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cât şi conform soluţiilor pe care le poate pronunţa instanţa de contencios administrativ conform dispoziţiilor art. 18 alin. (1), (3) din Legea nr. 554/2004.
Instanţa de judecată era obligată a analiza aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor Legii nr. 150/2003, în raport de art. 1 alin (2) din Legea nr. 281 din 24 decembrie 2010, publicată în M.Of. din 2 ianuarie 2011 prin care deşi abrogată Legea nr. 150/2003, se dispune că măsurile adoptate în baza acestei legi aflate în derulare se finalizează conform dispoziţiilor în vigoare la data iniţierii acestora, dacă respectivele măsuri au fost aplicate anterior datei de 1 ianuarie 2010 şi produc efecte şi după această dată.
În raport de aceste dispoziţii speciale, prima instanţă a respins corect excepţia inadmisibilităţii acţiunii, urmând a analiza pe fond îndeplinirea condiţiilor existenţei sau nu a unui refuz nejustificat de soluţionare a cererii în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Aceasta tocmai în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 281/2010, instanţa de fond fiind obligată a verifica dacă măsurile dispuse în baza unui act normativ abrogat, respectiv Legea nr. 150/2003 pot fi finalizate conform dispoziţiilor în vigoare la data iniţierii acestora.
Pe fondul cauzei, soluţia de admitere a acţiunii şi de obligare a pârâţilor-recurenţi să efectueze demersurile legale şi să dispună efectuarea plăţii către reclamantă a fondurilor aferente subvenţiei în baza Legii nr. 150/2003 pentru plăţile efectuate în 2010 este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a legii, în raport de situaţia de fapt.
În cauză, nu pot fi reţinute aspectele de nelegalitate privind lipsa de temei legal datorită abrogării Legii nr. 150/2003 şi încălcarea principiul priorităţii dreptului comunitar.
Pe situaţia de fapt, prima instanţă, reţinând că deşi potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 281/2010 pentru abrogarea unor reglementări din domeniul ajutorului de stat în agricultură şi pentru completarea O.G. nr. 14/2010 pentru măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli începând cu 2010 (publicată în M.Of. din 2 ianuarie 2011) se abrogă dispoziţiile Legii nr. 150/2003, totuşi potrivit alineatului al doilea al aceluiaşi articol din acelaşi act normativ se dispune că măsurile adoptate în baza actelor normative prevăzute la alin. (1) aflate în derulare se finalizează conform dispoziţiilor în vigoare la data iniţierii acestora, dacă respectivele măsuri au fost aplicate anterior datei de 1 ianuarie 2010 şi au produs efecte şi după această dată.
Instanţa de fond a reţinut că în speţă contractul de credit a fost încheiat în anul 2009, creditul fiind efectiv acordat în 3 septembrie 2009, fiind rambursat integral la 16 iulie 2010, iar cererea reclamantei privind decontarea contravalorii creditului conform Legii nr. 150/2003 a fost aprobată în parte. Instanţa de fond a mai reţinut că măsura decontării unei părţi din contravaloarea creditului agricol a avut la bază tocmai încheierea contractului de credit anterior anului 2010, contract aflat în derulare la data publicării Legii nr. 281/2010, urmând ca decontarea să se finalizeze conform art. 1 alin. (2) din această lege, Legea nr. 150/2003 fiind în vigoare la data încheierii contractului de credit, respectiv în anul 2009.
S-a reţinut corect că reclamanta a contractat şi încasat un credit agricol în anul 2009, o parte din cheltuieli efectuându-se şi în anul 2010, apreciindu-se corect derularea în continuare a măsurilor în sensul dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 281/2010.
În mod corect s-a apreciat că în cauză reclamanta-intimată are un drept recunoscut de lege vătămat în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, iar refuzul pârâţilor-recurenţi de a-i soluţiona cererea îndeplineşte condiţiile existenţei unui refuz nejustificat de soluţionare a cererii în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.
În cauză nu poate fi reţinută încălcarea invocată a priorităţii dreptului comunitar în ceea ce priveşte soluţionarea cererii formulată în baza Legii nr. 150/2003. Aceasta deoarece legislaţia comunitară nu se aplică în mod general, în cauză fiind aplicabilă situaţia de excepţie reglementată de dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 281/2010 ţinându-se cont de efectele care s-au produs anterior în aplicarea unui act normativ abrogat, respectiv Legea nr. 150/2003.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., se vor respinge recursurile ca nefondate, menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Ialomiţa împotriva Sentinţei nr. 5739 din 10 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3732/2012. Contencios. Amendă pentru... | ICCJ. Decizia nr. 3735/2012. Contencios → |
|---|
