ICCJ. Decizia nr. 3731/2012. Contencios. Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti (art.24 din Legea nr.554/2004 ). Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3731/2012
Dosar nr. 2195/54/2011
Şedinţa publică de la 25 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Pe rolul Curţii de Apel Craiova a fost înregistrată la data de 14 noiembrie 2011 cererea formulată de reclamanta G.F. în contradictoriu cu pârâţii Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Preşedintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând amendarea Preşedintelui Comisiei Centrale, cu amenda de 20% din salariul minim pe economie, pe zi de întârziere, până la executarea obligaţiei de a emite decizia privind titlul de despăgubire, pentru imobilul situat în Craiova, str. P., nr. 8, judeţul Dolj, obligaţie dispusă prin Sentinţa nr. 128 din 12 martie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, definitivă şi irevocabilă, precum şi obligarea Comisiei Centrale la plata sumei de 50.000 RON, cu titlu de despăgubiri de întârziere şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat ca prin Sentinţa nr. 128 din 12 martie 2010 a Curţii de Apel Craiova, definitivă şi irevocabilă, pârâta Comisia Centrală a fost obligată să emită decizia privind titlul de despăgubire, pentru imobilul situat în Craiova, str. P. nr. 8, judeţul Dolj.
Reclamanta a arătat că hotărârea judecătorească este executorie de drept, fără a fi necesare alte formalităţi şi nu fost executată de pârâtă nici după 30 de zile de la rămânerea irevocabilă şi în consecinţă, este sancţionabilă starea de pasivitate a pârâţilor.
La data de 6 decembrie 2011, reclamanta a depus precizare privind introducerea ca pârât a Preşedintelui Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
La data de 20 martie 2012, reclamanta a depus precizare la acţiune, solicitând introducerea în cauză, în calitate de pârâţi, a membrilor Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, S.C.M., G.T.N., M.A., B.A.M., V.O., B.D. şi A.L.
Prin Sentinţa nr. 667 din 12 iunie 2012 a Curţii de Apel Craiova s-a respins cererea astfel cum a fost precizată de reclamanta G.F.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut în esenţă următoarele.
Executarea hotărârii irevocabile prin care autoritatea publică era obligată să emită un act administrativ trebuie făcută în termenul prevăzut în cuprinsul ei, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
În speţă, s-a reţinut că pârâta, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a fost obligată prin Sentinţa nr. 128 din 12 martie 2010 a Curţii de Apel Craiova, definitivă şi irevocabilă, să emită reclamantei decizia privind titlul de despăgubire.
Cu toate acestea, prin O.U.G. nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziţii din titlul VII "Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, activitatea de emitere a titlurilor de proprietate este suspendată pentru o perioadă de 6 luni.
Având în vedere perioada prezentului litigiu, care se suprapune peste perioada de suspendare a activităţii pârâtei de emitere a titlurilor de despăgubire, precum şi faptul că în aprecierea atitudinii de pasivitate a pârâtei este cuprinsă inclusiv perioada de judecată în prezenta cauză, Curtea a reţinut că nu sunt îndeplinite la momentul pronunţării condiţiile prevăzute de art. 24 alin. (1) din Legea Contenciosului Administrativ.
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Craiova a declarat recurs G.F.
În motivarea recursului formulat, recurenta-reclamantă, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7, 9 şi 3041 C. proc. civ., a susţinut în esenţă că instanţa a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, în sensul că a dispus respingerea acţiunii pe considerentul că prin O.U.G. nr. 4/2012 a fost suspendată pe o perioadă de 6 luni emiterea titlului de despăgubire.
Consideră recurenta că, în fapt, prin O.U.G. nr. 4/2012 s-a dispus doar suspendarea emiterii titlurilor de despăgubire în procedura administrativă prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, fără a se suspenda punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti irevocabile, respectiv procedura de executare silită specială prevăzută de art. 24 din Legea nr. 554/2004, republicată.
Astfel fiind, recurenta-reclamantă apreciază că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor O.U.G. nr. 4/2012 şi că în mod greşit s-a respins şi capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 50.000 RON, cu titlu de despăgubiri de întârziere.
Totodată, recurenta a criticat sentinţa instanţei de fond, considerând că aceasta nu a fost motivată, sub aspectul că argumentele invocate de reclamantă au fost înlăturate fără a motiva această soluţie.
Intimata Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat în cauză şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii instanţei de fond, susţinând în esenţă că recurenta-reclamantă nu este titulara unei decizii conţinând titlul de despăgubire emis de Comisia Centrală, iar pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor O.U.G. nr. 62/2010, s-a prevăzut suspendarea emiterii titlului de plată şi plata despăgubirilor până la data de 15 mai 2013. Totodată, intimata a invocat şi dispoziţiile O.U.G. nr. 4/2012, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 117/2012, prin care au fost suspendate atât emiterea titlurilor de despăgubire şi de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri.
Examinând sentinţa atacată, în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente în cauză, cât şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004 „(1) Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un act înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive şi irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
(2) În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere”.
Aceste dispoziţii legale reglementează procedura specială de executare instituită de dispoziţiile Legii nr. 554/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 262/2007, constituind şi temeiul juridic invocat de recurenta-reclamantă pentru acţiunea promovată la instanţa de fond, prin care a solicitat aplicarea acestor dispoziţii, ca urmare a neexecutării Sentinţei civile nr. 128 din 12 martie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 55 din 7 ianuarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Instanţa de control judiciar constată că în mod corect s-a reţinut de către instanţa de fond, prin sentinţa pronunţată, că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile legale prevăzute de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, republicată, ca urmare a măsurilor dispuse prin O.U.G. nr. 4/2012, prin care activitatea de emitere a titlurilor de proprietate a fost suspendată pe o perioadă de şase luni, perioadă care a fost prelungită prin Legea nr. 117/2012 până la data de 15 mai 2013 (art. III).
Date fiind aceste dispoziţii legale şi având în vedere că suspendarea emiterii titlurilor de despăgubit a intervenit în timpul soluţionării cauzei de către instanţa de fond, în mod corect s-a reţinut prin sentinţa atacată că nu sunt îndeplinite la momentul pronunţării condiţiile impuse de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru aplicarea amenzii şi acordarea despăgubirilor solicitate.
În ceea ce priveşte criticile recurentei-reclamante potrivit cărora sentinţa instanţei de fond ar fi nemotivată, din analizarea acesteia rezultă că aceasta îndeplineşte toate cerinţele impuse de dispoziţiile art. 261 C. proc. civ., fiind arătate toate motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei.
Nu pot fi primite, fiind nefondate, nici criticile recurentei-reclamante privind respingerea capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 50.000 RON, cu titlu de despăgubiri pentru întârziere, datorat neexecutării hotărârii, în condiţiile în care instanţa de fond a reţinut în mod corect că nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru aplicarea dispoziţiilor art. 24 din Legea contenciosului administrativ, în sensul că neexecutarea hotărârii irevocabile s-a datorat suspendării legale intervenite prin adoptarea O.U.G. nr. 4/2012 şi a Legii nr. 117/2012, nefiind consecinţa unei stări de pasivitate sau refuz de îndeplinire a obligaţiilor impuse.
Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte, reţinând că hotărârea atacată este legală şi temeinică urmând a fi menţinută şi în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de G.F. împotriva Sentinţei nr. 667 din 12 iunie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 25 septembrie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 3727/2012. Contencios. Litigii Curtea de... | ICCJ. Decizia nr. 3732/2012. Contencios. Amendă pentru... → |
---|