ICCJ. Decizia nr. 3736/2012. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3736/2012
Dosar nr. 12415/2/2010
Şedinţa publică de la 25 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 17 decembrie 2010, reclamantul L.C. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru cetăţenie a contestat Ordinul nr. 22/P din 18 ianuarie 2011, emis de preşedintele autorităţii pârâte şi a solicitat obligarea pârâtei să dispună reevaluarea interviului în sensul acordării avizului pozitiv, pentru obţinerea cetăţeniei române solicitată prin Cererea nr. 21785/A/2009.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că este cetăţean libanez şi al Regatului Unit al Marii Britanii, născut la data de 15 iulie 1970 în Kornet El Hamra, Liban şi faptul că locuieşte în România de 11 ani împreună cu familia sa, fiind căsătorit cu T.L., cetăţean libanez şi având doi copii minori, L.F.C. de 8 ani şi L.W.C. de 14 ani.
Reclamantul a mai arătat că în luna noiembrie 2009 a depus o cerere pentru acordarea cetăţeniei române, iar autoritatea pârâtă l-a invitat să susţină un interviu la data de 20 iulie 2010, fără ca, anterior acestei invitaţii, să i se solicite acte de depus în completarea dosarului înregistrat la Comisia pentru Cetăţenie, respectiv cazier judiciar din Regatul Unit al Marii Britanii.
În urma solicitării acestui act de la Ambasada Regatului Unit la Bucureşti, a susţinut că a primit răspuns în sensul că nu se eliberează un asemenea înscris pentru cetăţenii britanici aflaţi pe teritoriul României, ori în afara Marii Britanii.
Reclamantul a mai arătat că autoritatea pârâtă a avut posibilitatea să solicite acest înscris de la autorităţile britanice, conform art. 15 alin. (2) din Legea nr. 21/1991 şi a susţinut că respingerea cererii sale de acordare a cetăţeniei, dar şi avizul negativ dat la interviu de către Comisia pentru Cetăţenie sunt arbitrare, în fapt şi în drept îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 8 din Legea nr. 21/1991, republicată, pentru acordarea cetăţeniei române şi a dovedit aceasta cu înscrisurile depuse la autoritatea pârâtă.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată pentru lipsa semnăturii, excepţia lipsei de obiect a acţiunii şi, în subsidiar, respingerea acţiunii ca neîntemeiată şi a depus la dosar documentaţia care a stat la baza actului contestat.
Cererea de chemare în judecată a fost formulată de reclamant prin avocat, acesta din urmă semnând acţiunea, astfel că după ce avocatul reclamantului a depus contractul de asistenţă juridică nr. 8574 din 20 august 2009, din care rezultă semnătura reclamantului, autoritatea pârâtă a renunţat la susţinerea excepţiilor nulităţii şi a lipsei de obiect a cererii.
Prin Sentinţa nr. 4920 din 7 septembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea formulată de reclamantul L.C. ca neîntemeiată.
S-a reţinut că din prevederile art. 8 rezultă că pentru dobândirea cetăţeniei române, condiţiile enumerate la alin. (1) lit. a) - g) trebuie să fie îndeplinite cumulativ de persoana care depune cerere de acordare a cetăţeniei.
Ca atare, neîndeplinirea unei singure cerinţe, în condiţiile în care celelalte cerinţe legale pot fi apreciate ca fiind satisfăcute, conduce la soluţia de respingere a cererii de acordare a cetăţeniei române.
Din actele aflate la dosar, cu referire la înscrisul Comisiei pentru cetăţenie în care s-a consemnat proba scrisă la interviul pentru acordarea cetăţeniei române, s-a apreciat că rezultă fără echivoc situaţia că reclamantul nu cunoaşte limba română, sau cel puţin nu în măsură suficientă pentru a demonstra că posedă noţiuni elementare de cultură şi civilizaţie românească pentru a se integra în viaţa socială.
Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamantul L.C. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurentul arată că deşi instanţa de fond, în motivarea sentinţei sale, susţine faptul că nu ştie să scrie în limba română, acest aspect este contrazis de cele consemnate în faţa Comisiei pentru Cetăţenie, întrucât ceea ce a scris nu poate fi considerat neinteligibil, iar faptul că nu are o scriere perfectă în limba română, derivă din diferenţele nete care există între alfabetul latin şi cel arab, precum şi modalitatea de scriere.
Se mai arată în motivarea căii de atac că şi chiar dacă s-ar considera că dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 21/1991 sunt imperative şi cumulative, tot nu se poate aprecia că nu îndeplinesc aceste condiţii, întrucât prevederea legală se referă la noţiuni elementare de cultură şi civilizaţie românească, pe care recurentul-reclamant le posedă, întrucât le-a dobândit în cei 11 ani în care a locuit neîntrerupt în România.
Examinând cauza şi sentinţa recurată în raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele în continuare arătate.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 17 decembrie 2010, reclamantul L.C. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie a contestat Ordinul nr. 22/P din 18 ianuarie 2011, emis de preşedintele autorităţii pârâte şi a solicitat obligarea pârâtei să dispună reevaluarea interviului în sensul acordării avizului pozitiv, pentru obţinerea cetăţeniei române solicitată prin Cererea nr. 21785/A/2009.
Înalta Curte constată că prin sentinţa recurată, în mod temeinic s-a reţinut faptul că Ordinul Preşedintelui ANC nr. 22/P din 18 ianuarie 2011, prin care a fost respinsă cererea de acordare a cetăţeniei române, este legal, fiind emis cu respectarea dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 21/1991, neconstituind pentru recurentul-reclamant un act vătămător în sensul dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 554/2004.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă fără putinţă de tăgadă că în urma susţinerii interviului organizat pentru verificarea condiţiilor prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. f) şi g) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, în data de 20 iulie 2010, s-a constatat în mod legal că recurentul-reclamant nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. f) şi g), deoarece nu cunoaşte dispoziţiile fundamentale ale Constituţiei, nu posedă noţiuni elementare de cultură şi civilizaţie românească, în măsură suficientă pentru a se integra în viaţa socială.
Înalta Curte constată că instanţa de fond, aşa cum rezultă din considerentele sentinţei atacate, a analizat toate răspunsurile formulate în cadrul interviului, inclusiv proba scrisă, concluzionând în mod temeinic şi legal că reclamantul nu deţine suficiente cunoştinţe în domeniu pentru a se integra în viaţa socială.
Aşa cum rezultă din consemnările interviului şi din proba scrisă la acelaşi interviu, Comisia pentru Cetăţenie a constatat că recurentul nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 8 lit. f) şi g) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, modificată şi completată, respectiv că „nu ştie să scrie şi să citească în limba română, nu cunoaşte dispoziţiile fundamentale ale Constituţiei, nu posedă noţiuni elementare de cultură şi civilizaţie românească legate de istoria şi geografia poporului român în măsură suficientă pentru a se integra în viaţa socială."
Evaluarea în cadrul interviului de către Comisia pentru Cetăţenie a cuprins atât răspunsurile la întrebările adresate, cât şi cunoştinţele de limbă română din proba scrisă, respectiv proba de citire a unui text în limba română, ocazie cu care s-a constatat că sunt insuficiente cunoştinţele recurentului.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de L.C. împotriva Sentinţei nr. 4920 din 7 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 25 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3735/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3741/2012. Contencios. Alte cereri.... → |
|---|
