ICCJ. Decizia nr. 3741/2012. Contencios. Alte cereri. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3741/2012
Dosar nr. 671/1/2012
Şedinţa publică de la 25 septembrie 2012
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 30 din 14 ianuarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant S.E., împotriva Sentinţei civile nr. 859 din 12 martie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 42101/3/2009, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi: SC N.P.C. SA, prin Administrator Judiciar SC C. SPRL, Grupul Şcolar Industrial „M.E.”, Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, Ministerul Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale, Ministerul Educaţiei Cercetării şi Inovării şi O.P. SA.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de control judiciar a reţinut faptul că sentinţa atacată a fost comunicată reclamantului la data de 16 iulie 2008, iar reclamantul nu a făcut dovada existenţei unei împiedicări rezultând dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa în exercitarea dreptului de a face cererea de revizuire, această cerere fiind formulată la data de 23 octombrie 2009, deci după împlinirea termenului legal pentru exercitarea acestei căi de atac.
În consecinţă, în mod legal, prima instanţă a respins cererea de revizuire, în temeiul art. 324 pct. 1 C. proc. civ.
Împotriva Deciziei astfel pronunţate de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat din nou recurs reclamantul S.E., fără a indica motivele pe care se sprijină cererea sa.
Examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii invocată în cauză, Înalta Curte a constatat că aceasta este întemeiată, respingând recursul ca inadmisibil.
Astfel, Înalta Curte a constatat că a fost învestită cu soluţionarea unui recurs declarat împotriva unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, pronunţate în soluţionarea unui recurs.
Declarând recurs împotriva unei hotărâri irevocabile, reclamantul S.E. nu s-a conformat condiţiei specifice de admisibilitate a recursului în această materie, încălcând dispoziţiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora sunt supuse recursului „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională".
Din interpretarea textului de lege menţionat rezultă că hotărârile judecătoreşti care potrivit legii sunt irevocabile nu mai pot fi atacate cu recurs.
Cum Decizia civilă nr. 30 din 14 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, nu se circumscrie categoriilor de hotărâri prevăzute de art. 299 alin. (1) C. proc. civ., fiind irevocabilă, prin Decizia nr. 5757 din 30 noiembrie 2011, recursul declarat în cauză a fost respins ca inadmisibil.
Împotriva Deciziei nr. 5757 din 30 noiembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie S.E. a formulat contestaţie în anulare, invocând generic dispoziţiile art. 317 alin. (2) şi ale art. 318 C. proc. civ.
Examinând actele dosarului, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, având în vedere considerentele în continuare arătate.
Contestaţia în anulare,cale extraordinară de atac de retractare, este deschisă exclusiv pentru situaţiile de la art. 317 C. proc. civ. şi art. 318 din acelaşi cod, iar nu pentru greşita apreciere a probelor sau aplicare a legii, care sunt motive de reformare a hotărârii, posibilă doar în recurs, şi nu în contestaţia în anulare.
Contestatorul nu invocă neîndeplinirea legală a procedurii de citare, Înalta Curte constatând că, faţă de părţile dosarului s-au îndeplinit toate actele de procedură în cadrul tuturor etapelor procesuale parcurse în judecarea prezentei cauze, motiv prevăzut de art. 317 alin. (1) C. proc. civ.
În ceea ce priveşte incidenţa art. 317 alin. (2) C. proc. civ., nici aceasta nu este justificată, deoarece se referă la ipoteza în care motivul prevăzut la art. 317 alin. (1), menţionat mai sus, a fost invocat în motivele de recurs, iar instanţa de recurs l-a respins. Or, se constatată că nu s-a invocat în cadrul motivelor de recurs existenţa vreunui viciu de procedură în judecarea fondului cauzei, pentru a deveni aplicabile dispoziţiile legale precizate.
Nu pot fi reţinute argumentele contestatorului nici în ceea ce priveşte ipoteza prevăzută de dispoziţiile art. 318 C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor legale anterior menţionate hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
În cadrul contestaţiei în anulare este necesar ca eroarea materială gravă să privească o problemă de procedură, o eroare evidentă, în legătură cu aspectele formale ale judecăţii în recurs, pentru verificarea căreia să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.
Prin greşeală materială se înţelege orice eroare materială evidentă pe care o săvârşeşte instanţa, prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale ale dosarului şi care este determinantă pentru soluţia pronunţată.
În sensul dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ., greşeala materială trebuie să fie esenţială, ceea ce înseamnă că în lipsa ei, situaţia ar fi fost alta.
De asemenea, trebuie să fie evidentă, în legătură cu aspectele formale ale judecăţii, fiind săvârşită de instanţă ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante.
Astfel, noţiunea de „greşeală materială” nu poate fi interpretată extensiv.
Calea contestaţiei în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ. este deschisă atunci când instanţa de recurs s-a pronunţat minus petita, fără a analiza toate motivele de recurs cu care a fost învestită.
De principiu, instanţa de recurs nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt şi de drept care susţin motivul de casare sau modificare, ci poate să le analizeze global, printr-un raţionament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esenţial, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit aspect sau o afirmaţie a recurentei nu deschide calea contestaţiei în anulare speciale, în condiţiile art. 318 teza II C. proc. civ.
Din examinarea considerentelor deciziei invocate în prezenta cale extraordinară de atac, Înalta Curte reţine că soluţia instanţei de recurs fiind de respingere a recursului ca inadmisibil, este evident că problema examinării motivelor de casare invocate nu mai putea fi abordată, neputând fi reţinută ca temei al contestaţiei în anulare.
În aceste condiţii, urmează a fi respinsă contestaţia în anulare formulată de S.E. împotriva Deciziei nr. 5757 din 30 noiembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de S.E. împotriva Deciziei nr. 5757 din 30 noiembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 25 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3736/2012. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3743/2012. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
