ICCJ. Decizia nr. 3807/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3807/2012
Dosar nr. 1852/59/2011
Şedinţa publică de la 28 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată adresată Curţii de Apel Timişoara, reclamanta K.L. a solicitat în contradictoriu cu Autoritatea Naţională a Vămilor anularea Ordinului nr. 7233 din 2 august 2011 emis de Autoritatea Naţională a Vămilor, prin care s-a dispus eliberarea din funcţia publică teritorială de execuţie de inspector vamal, grad profesional principal, reintegrarea pe funcţia publică deţinută anterior datei de 8 august 2011, plata drepturilor salariale de la data de 8 august 2011 până la data reintegrării şi suspendarea executării ordinului atacat până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Încheierea din 15 martie 2012 a Curţii de Apel Timişoara a fost respinsă cererea reclamantei privind suspendarea executării Ordinului nr. 7233 din 2 august 2011 emis de pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin ordinul a cărui suspendare se solicită s-a procedat la încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantei, prin eliberarea din funcţia publică de execuţie, măsură dispusă ca urmare a rezultatelor finale ale examenului de testare profesională desfăşurat în perioada 18 - 29 iulie 2011, pentru ocuparea funcţiilor publice vacante în cadrul instituţiei pârâte, urmare a aplicării dispoziţiilor cuprinse în Ordinele nr. 2406 şi 2407 din 4 iulie 2011.
Instanţa de fond a reţinut că în ceea ce priveşte cazul bine justificat se poate analiza existenţa unui indiciu evident de nelegalitate a actului administrativ, iar în cauza dedusă judecăţii nu s-a relevat un asemenea indiciu, întrucât măsura dispusă a avut la bază aplicarea prevederilor cuprinse în ordinele arătate, acte care reglementează o măsură distinctă de reorganizare a instituţiei pârâte, precum şi un caz de încetare a raporturilor de serviciu.
Instanţa de primă jurisdicţie a reţinut că nepublicarea Ordinelor emise de Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală cu nr. 2406 şi 2407 din 4 iulie 2011 nu este de natură să atragă suspiciuni asupra legalităţii ordinului de eliberare din funcţie, întrucât ordinele în discuţie sunt acte administrative cu caracter individual, instanţa reţinând că aceste acte vizează exclusiv aprobarea structurii organizatorice a aparatului central al Autorităţii Naţionale a Vămilor şi al direcţiilor regionale pentru accize şi operaţiuni vamale.
În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, instanţa a reţinut că în cauza dedusă judecăţii nu a fost dovedită îndeplinirea acestei condiţii.
3. Recursul declarat de K.L.
Prin motivele de recurs formulate, recurenta a criticat soluţia instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală, susţinând că cererea privind suspendarea actului administrativ atacat îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004.
S-a susţinut că ordinele invocate ca temei al emiterii ordinului atacat nu au fost publicate în Monitorul Oficial, iar instanţa de fond în mod greşit le-a calificat ca fiind acte administrative individuale.
Recurenta a precizat că Ordinele nr. 2406 şi nr. 2407 în discuţie reglementează structura organizatorică şi statele de funcţii ale Autorităţii Naţionale a Vămilor, astfel încât ordinele în discuţie sunt acte normative privind organizarea activităţii proprii a acestei autorităţi.
De asemenea, s-a susţinut că este îndeplinită şi condiţia pagubei iminente, întrucât de la data eliberării din funcţie reclamanta nu mai are mijloace de întreţinere, lucru dovedit în cauză prin înscrisurile depuse la dosar.
II. Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:
Prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 şi art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ indicat, cât şi în faza sesizării instanţei cu cererea de anulare a respectivului act administrativ.
Este bine cunoscut faptul că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumţia de autenticitate şi de veridicitate şi că acest act administrativ constituie el însuşi titlu executoriu.
A nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept şi o democraţie constituţională.
Tocmai de aceea suspendarea actelor administrative, ca operaţie juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ne apare ca o situaţie de excepţie, care poate fi de drept, când legea o prevede, sau judecătorească, dar în limitele şi condiţiile prevăzute de lege.
Înalta Curte a reţinut că Ordinul nr. 7233 din 2 august 2011, obiect al cererii de suspendare în litigiul de faţă, a fost emis de Vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în temeiul prevederilor H.G. nr. 110/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale a Vămilor, modificată şi completată prin H.G. nr. 565/2011, Legii nr. 188/1999, prevederilor Ordinului Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 2406/2011 privind aprobarea structurilor organizatorice ale aparatului central al Autorităţii Naţionale a Vămilor, direcţiilor regionale pentru accize şi operaţiuni vamale, direcţiilor judeţene şi a municipiului Bucureşti pentru accize şi operaţiuni vamale, prevederilor Ordinului nr. 2407/2011 privind aprobarea statului de funcţii al Autorităţii Naţionale a Vămilor, precum şi având în vedere avizele Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, opţiunea exercitată de reclamant şi rezultatele finale ale examenului de testare profesională.
Astfel, Înalta Curte reţine că prin Ordinele nr. 2406/2011 şi nr. 2407/2011, A.N.A.F. a aprobat structura organizatorică şi statele de funcţii ale Autorităţii Naţionale a Vămilor - aparat central şi structuri subordonate, situaţie necontestată în cauză.
Într-adevăr, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond”.
Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.
Noţiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat, care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.
Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reţinute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.
Ori, în situaţia de fapt dedusă judecăţii, Înalta Curte a constatat că nu sunt indicii de nelegalitate a actului atacat, neexistând nicio împrejurare vădită de fapt sau de drept care să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate a actului administrativ.
De asemenea, din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din lege rezultă că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu material viitor şi previzibil, greu sau imposibil de reparat, condiţie inexistentă în cazul unei diminuări salariale, care poate fi recuperată.
Pentru toate aceste motive, constatând că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu respectarea dispoziţiilor legale, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de K.L. împotriva Încheierii din 15 martie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3806/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3811/2012. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
