ICCJ. Decizia nr. 3815/2012. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3815/2012
Dosar nr. 11544/2/2010
Şedinţa publică de la 28 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 26 noiembrie 2010, sub nr. 11544/2/2010, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat constatarea existenţei calităţii de lucrător al Securităţii în privinţa pârâtului D.T.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 4394 din 22 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul D.T., în sensul că a fost constatată calitatea de lucrător al Securităţii în privinţa pârâtului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că potrivit înscrisurilor existente la dosarul cauzei, între anii 1978 şi 1979, pârâtul a avut gradul de căpitan în cadrul Inspectoratului Judeţean Constanţa, Securitatea Oraşului Medgidia.
În raport de conţinutul înscrisurilor care atestă aceste calităţi, instanţa de primă jurisdicţie a apreciat îndeplinită prima condiţie impusă de dispoziţiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, în sensul că pârâtul a avut calitatea de ofiţer al Securităţii.
În dosarul de urmărire informativă nr. I 588, având ca titular pe numitul L.I., pârâtul la data de 25 aprilie 1978 a întocmit dactilo şi a semnat olograf raportul cu propunere de luare în supraveghere informativă a persoanei menţionate, în care s-au consemnat următoarele: „(...) Sus-numitul a fost semnalat organelor noastre cu intenţia de trecere frauduloasă a frontierei de stat. La solicitarea organelor noastre, Postul de Miliţie Aninoasa ne-a trimis un raport de investigaţii, în care, printre altele, se menţionează că sus-numitul este cunoscut ca legătură a lui P.G., că audiază şi comentează emisiunile Postului de Radio „Europa Liberă”. Faţă de cele raportate, propunem a se aproba luarea numitului L.I. în supraveghere informativă în cadrul dosarului obiectiv 129 (...).”.
În cadrul aceluiaşi dosar de supraveghere informativă, pe marginea notei informative a unei surse, prin nota întocmită şi semnată dactilo de către pârât în calitate de ofiţer de legătură, la data de 21 martie 1978, s-au dispus cu privire la numitul L.I. următoarele măsuri: „verificarea la cazierul judiciar; verificarea la Serviciul de paşapoarte din cadrul Inspectoratului Judeţean Hunedoara; se vor solicita măsuri pe linia Compartimentului „S” pe o perioadă de 6 luni; se vor solicita investigaţii la ultimul domiciliu şi loc de muncă; prin sursa „V.” se vor urmări să se stabilească în continuare comportarea, legăturile, preocupările şi intenţiile lui L. şi dacă acesta intenţionează şi cum anume să părăsească fraudulos ţara. În acest sens, sursa „V.” a primit indicaţiile necesare privind conduita ce trebuie să o adopte faţă de L., în scopul câştigării încrederii acestuia.”.
În sensul celor arătate, prin nota întocmită şi semnată dactilo de către pârât, în calitate de ofiţer de legătură, la data de 24 aprilie 1978, pe marginea notei informative a sursei „V.”, în legătură cu numitul L.I., s-au consemnat următoarele: „(...) Colaboratorul a primit sarcina de a stabili prin discuţii personale, modalităţile prin care vrea să părăsească ţara, de cine este ajutat, care este anturajul său, dacă are rude în străinătate, cine l-a influenţat în luarea acestei hotărâri, ce pregătiri a făcut în sensul plecării din ţară, fiind instruit concret asupra modului când şi cum să abordeze problemele.”.
Instanţa de primă jurisdicţie a reţinut că măsurile operative privind persoana urmărită, astfel cum au fost propuse de către pârât, au fost puse în aplicare, procedându-se la interceptarea corespondenţei persoanei respective pe o perioadă de 6 luni, comunicarea de către Postul de Miliţie Aninoasa a unui raport de investigaţii în care se precizează despre legătura numitului L.I. cu P.G., fapt ce a declanşat în fapt, propunerea de deschidere a supravegherii informative. De asemenea, în urma instructajului primit, sursa „V.” a furnizat nota informativă din data de 24 aprilie 1978.
În concluzie, instanţa a reţinut că înscrisurile existente la dosarul cauzei demonstrează că în desfăşurarea supravegherii informative, pârâtul a dispus măsuri de natură să aducă atingere drepturilor persoanelor urmărite, documentele întocmite şi semnate de către acesta, precum şi măsurile dispuse în calitatea sa de lucrător al securităţii, conţinând informaţii referitoare la persoanele aflate în supravegherea organelor de securitate.
În consecinţă, Curtea a reţinut că şi a doua condiţie prevăzută de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 este îndeplinită, în sensul că prin acţiunile întreprinse în calitatea sa de angajat al Securităţii cu atribuţii pe linie de securitate, pârâtul a adus atingere dreptului la viaţă privată, prevăzut de art. 33 (secretul corespondenţei) din Constituţia României din anul 1965, coroborat cu art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice.
Îngrădirea acestui drept s-a realizat prin instrumentarea dosarului de supraveghere informativă deschis în privinţa numitului L.I., în vederea stabilirii activităţii şi atitudinii faţă de regim, a naturii relaţiilor acestuia cu diverse persoane, prin activitatea de dirijare a unei surse recrutate pentru încadrarea informativă a persoanei urmărite, sursă care a oferit date referitoare la viaţa privată a acestuia.
Curtea reţine că erau considerate drept ostile regimului total comunist orice critici aduse ideologiei oficiale, inclusiv legăturile cu anumite persoane cunoscute ca având o atitudine potrivnică regimului comunist, iar măsurile luate de către pârât au urmărit anihilarea demersurilor persoanei vizate, nu în scopul apărării ţării, ci în mod evident, pentru susţinerea sistemului totalitar comunist.
3. Recursul declarat de D.T.
Împotriva sentinţei curţii de apel a declarat recurs D.T., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru motive pe care le-a încadrat în drept în prevederile art. 304, pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac recurentul a susţinut că hotărârea recurată este dată cu aplicarea greşită a legii, respectiv a prevederilor O.U.G. nr. 24/2008, deoarece cea de-a doua condiţie prevăzută de art. 2 lit. a) nu este îndeplinită în speţa de faţă, respectiv nu a desfăşurat activităţi care au avut drept consecinţă suprimarea sau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, în scopul susţinerii puterii totalitar comuniste.
În concepţia recurentului din interpretarea prevederilor normative menţionate şi art. 112 C. proc. civ., instanţa de judecată trebuia să se raporteze la motivele de fapt invocate prin cererea de chemare în judecată, respectiv la documentul datat 21 martie 1978, când se presupune că a dispus măsuri faţă de cel în cauză, înscris care trebuia să fie cenzurat, în raport de principiul disponibilităţii părţilor.
Susţine recurentul că au fost ignorate apărările formulate la fondul cauzei cu privire la faptul că reclamantul nu a probat faptul că înscrisurile depuse la dosar sunt redactate şi însuşite de către recurent, observându-se faptul că acestea nu poartă semnătura sa, precum şi faptul că se solicită a se constata calitatea sa de lucrător al Securităţii pentru o perioadă în care avea funcţia de comandant al Penitenciarului Slobozia, deşi O.U.G. nr. 24/2008 nu are aplicabilitate faţă de salariaţii Penitenciarelor.
Mai precizează că activitatea pe care a desfăşurat-o ca ofiţer de securitate s-a înscris în prevederile regulamentelor militare, al legilor statului, în vigoare în acea perioadă.
Arată că în ceea ce priveşte declaraţia urmăritului C.P.C., în legătură cu comportamentul său religios, din timpul deţinerii, în calitate de comandant de Penitenciar avea obligaţia legală şi morală, de a preveni abaterile din rândul deţinuţilor, prin atenţionarea celor predispuşi la comiterea de infracţiuni sau abateri, iar în situaţia în care acestea nu dădeau rezultat, prin măsuri de constrângere.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, precum şi în baza art. 3041 C. proc. civ. sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Acţiunea în constatare formulată de C.N.S.A.S. a avut în vedere cererea numitului C.C., de verificare sub aspectul calităţii de lucrător al securităţii, pentru ofiţeri sau subofiţeri care au contribuit la instrumentarea dosarelor la care petentul a avut acces în temeiul art. 1 alin. (7), alin. (8) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008.
Conform înscrisului aflat la fila 16 dosar fond şi datat la 3 august 1984, petentul arată că a fost chemat şi atenţionat de comandantul unităţii asupra comportamentului religios din timpul detenţiei.
Din cuprinsul cererii de chemare în judecată şi actele dosarului rezultă că recurentul-pârât a avut gradul de căpitan în 1978, 1979 în cadrul Inspectoratului Judeţean de Securitate Constanţa, Securitatea Oraşului Medgidia.
Aşa cum a apărut, înscrisul care vizează persoana care a solicitat verificarea priveşte perioada anului 1984, când recurentul-pârât îndeplinea funcţia de Comandant al Penitenciarului Slobozia.
Potrivit art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, pentru a se constata calitatea de lucrător al Securităţii, persoana în cauză trebuie să fi avut calitatea de ofiţer sau subofiţer al Securităţii în perioada 1945 - 1989.
Înalta Curte apreciază că este fondată critica recurentului în sensul că prima instanţă, adăugând la lege, a făcut o interpretare eronată a prevederilor art. 1 alin. (1), (7) şi (9) din ordonanţa mai sus arătată, şi a limitelor învestirii. Astfel, conform art. 1 alin. (1) din această reglementare, orice cetăţean român sau cetăţean străin care după 1945 a avut cetăţenie română, precum şi orice cetăţean al unei ţări membre a Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord sau al unui stat membru al Uniunii Europene au dreptul de acces la propriul dosar întocmit de Securitate, precum şi la alte documente şi informaţii care privesc propria persoană, potrivit acestei ordonanţe şi în conformitate cu prevederile legii privind protejarea informaţiilor care privesc siguranţa naţională; acest drept se exercită la cerere şi constă în studierea nemijlocită a dosarului şi eliberarea de copii de pe actele dosarului şi de pe alte înscrisuri care privesc propria persoană.
Art. 1 alin. (7) din ordonanţă prevede că persoana, subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de Securitate, are dreptul, la cerere, să afle identitatea lucrătorilor Securităţii şi a colaboratorilor acesteia, care au contribuit cu informaţii la completarea dosarului, şi poate solicita verificarea calităţii de lucrător al Securităţii pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului.
Art. 1 alin. (9) din ordonanţă precizează faptul că exercitarea drepturilor prevăzute la alin. (1) - (3), (6) şi (7) se face personal sau prin reprezentant cu procură specială şi autentică.
Din interpretarea textelor legale anterior citate, se poate desprinde ideea că nu orice persoană poate solicita verificarea calităţii de lucrător al Securităţii pentru ofiţerii şi subofiţerii care au contribuit la instrumentarea unui dosar întocmit de această instituţie, ci numai acele persoane care, având acces la propriul dosar, au constatat că au fost subiecţi ai unui dosar din care rezultă că au fost urmărite de Securitate.
Pe de altă parte, în ceea ce priveşte sfera verificării calităţii de lucrător al Securităţii, aceasta este limitată la ofiţerii şi subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului solicitantului, respectiv persoana subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de Securitate, iar nu şi a altor persoane.
Cu alte cuvinte, legea în materie a statuat că verificarea calităţii de lucrător al Securităţii se face numai cu privire la ofiţerii şi subofiţerii care au contribuit la instrumentarea propriului dosar al solicitantului, iar nu şi la instrumentarea dosarelor altor persoane care nu au cerut verificarea.
Mai mult decât atât, niciun text din O.U.G. nr. 24/2008 nu prevede extinderea verificărilor calităţii de lucrător al Securităţii cu privire la alte persoane decât solicitantul, presupuse a fi fost subiecte ale unui dosar întocmit de Securitate, dacă aceste persoane nu au formulat o cerere în acest sens.
Ca atare, exercitarea dreptului de a solicita verificarea calităţii de lucrător al Securităţii pentru ofiţerii şi subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului de Securitate al unei persoane aparţine în exclusivitate numai acelei persoane, iar nu şi altor persoane, cu excepţia situaţiei în care acestea din urmă au fost împuternicite cu procură specială şi autentică în acest scop.
Prima instanţă a reţinut calitatea de lucrător al Securităţii în privinţa pârâtului prin raportare la notele întocmite în anul 1978 care priveau alte persoane care nu au formulat cerere în sensul O.U.G. nr. 24/2008.
Ca atare, în raport de probatoriul administrat, numitul C.C.nu poate avea calitatea de subiect al unui dosar din care să rezulte că ar fi fost urmărit de către Securitate, mai precis, de către recurent, prin activităţile întreprinse sau dispuse de către acesta.
Instanţa de fond era obligată ca, mai înainte de a analiza dacă activitatea desfăşurată de recurentul-pârât în perioada când a deţinut funcţia de ofiţer în structurile fostei Securităţi, îndeplineşte condiţiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, să stabilească în mod neechivoc faptul că acesta a contribuit la completarea dosarului de urmărire a persoanei îndreptăţite care a formulat cererea de verificare, şi dacă în această perioadă deţinea funcţia de ofiţer al Securităţii.
Or, este de necontestat că recurentul-pârât a fost verificat la cererea formulată de C.C. pentru perioada cât acesta se afla deţinut - Penitenciarul Slobozia, precum şi faptul că din conţinutul Notei de constatare, cât şi al celorlalte acte aflate Ia dosarul cauzei rezultă că recurentul-reclamant a contribuit la instrumentarea dosarelor altor persoane, care, însă, nu au formulat cerere de verificare, în temeiul art. 1 alin. (7) şi (8) din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările şi completările ulterioare.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate
Astfel, instanţa de fond nu a manifestat rol activ în ceea ce priveşte înlăturarea acestei contradicţii şi nu a cerut autorităţii publice reclamante să probeze afirmaţia că pârâtul ar fi contribuit la instrumentarea dosarului persoanei care a cerut verificarea acestuia, în perioada cât a deţinut funcţia de ofiţer al Securităţii.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate
Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ. coroborat cu art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va admite recursul, va modifica sentinţa atacată, în sensul că va respinge ca neîntemeiată acţiunea formulată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de D.T. împotriva Sentinţei civile nr. 4394 din 22 iunie 2911 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea C.N.S.A.S. ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3811/2012. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 3816/2012. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
