ICCJ. Decizia nr. 3811/2012. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3811/2012
Dosar nr. 382/43/2010
Şedinţa publică de la 28 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş la data de 7 decembrie 2010, reclamanta SC S. SRL a solicitat, în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Administraţie Fiscală, anularea Deciziei nr. 169 din 10 iunie 2010 emisă de Agenţia Naţională de Administraţie Fiscală, cu consecinţa obligării pârâtei la soluţionarea contestaţiei formulate de reclamantă împotriva Raportului de Inspecţie fiscală nr. 558 din 26 februarie 2010, cu cheltuieli de judecată.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 140 din 3 iunie 2011 a Curţii de Apel Târgu Mureş a fost admisă cererea formulată de reclamanta SC S. SRL în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în sensul că a fost anulată parţial Decizia nr. 169 din 10 iunie 2010 emisă de Agenţia Naţională de Administraţie Fiscală Bucureşti în privinţa dispoziţiei de suspendare a soluţionării contestaţiei SC S. SRL.
Instanţa a obligat pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală să soluţioneze contestaţia formulată de reclamantă împotriva Raportului de inspecţie fiscală nr. 558 din 26 februarie 2010 încheiat de Ministerul Finanţelor Publice- D.G.F.P. Mureş - Activitatea de Inspecţie Fiscală.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin Decizia nr. 169 din 10 iunie 2010 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală s-a dispus suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei administrative formulate de către SC S. SRL în ceea ce priveşte Raportul de Inspecţie fiscală nr. 558 din 26 februarie 2010 şi Decizia de Impunere nr. 276 din 26 februarie 2010, reţinându-se că în cauză sunt incidente prevederile art. 214 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Prin Raportul de Inspecţie Fiscală nr. 558 din 26 februarie 2010 şi Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată nr. 276 din 26 februarie 2010, organele de inspecţie fiscală din cadrul D.G.F.P. Mureş au stabilit suplimentar pentru SC S. SRL obligaţii fiscale în sumă totală de 3.198.708 RON reprezentând: 2.255.141 RON - impozit pe profit şi 943.567 RON - majorări de întârziere aferente impozitului pe profit.
Organele de inspecţie fiscală au constatat că societatea a înregistrat în contabilitate venituri din prestări servicii în baza unor facturi emise către S.G.G. din Austria, care au înscris la rubrica „Denumirea produselor sau serviciilor” menţiunea „Prestări servicii transport conform contractului şi anexei”. În acest sens, societatea a prezentat organelor de inspecţie fiscală un document intitulat „Transcrierea procesului-verbal despre convenţie” (fără număr de înregistrare), încheiat între cele două părţi în luna decembrie 2007.
Totodată, S.G.G. facturează către SC S. SRL diverse cheltuieli, în baza unor facturi care au înscrise diverse menţiuni: combustibil, reparaţii, diurnă, taxe, cheltuieli administrative şi alte cheltuieli.
Organele de inspecţie fiscală au constatat faptul că actul încheiat între cele două părţi nu face o departajare clară a veniturilor şi cheltuielilor care revin celor două societăţi.
De asemenea, organele de inspecţie fiscală susţin faptul că, reprezentantul legal al societăţii nu a fost în măsură să pună la dispoziţia acestora, documente justificative privind cheltuielile facturate de către S.G.G., care au stat la baza determinării sumelor înscrise în facturile emise către SC S. SRL, respectiv documente justificative privind veniturile facturate de către SC S. SRL, care au stat la baza determinării sumelor înscrise în facturile emise către S.G.G.
Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş, în temeiul art. 108 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările ulterioare, a înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Mureş Sesizarea penală nr. 558/26 februarie 2010/08 martie 2010, Procesul-verbal nr. 558 din 26 februarie 2010 având aceleaşi constatări cu cele ale Raportului de inspecţie fiscală nr. 558 din 26 februarie 2010, care a stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr. 276 din 26 februarie 2010, în vederea cercetării infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) pct. b din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.
Din Adresa nr. 6898/P/2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Mureş rezultă că se efectuează cercetări faţă de J.M., administratorul societăţii SC S. SRL, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de reţinere şi nevirare, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a obligaţiilor bugetare constituite prin reţinere la sursă, în formă continuă, prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen.
Instanţa de primă jurisdicţie a constatat că faţă de administratorul SC S. SRL se efectuează cercetări cu privire la infracţiunea de reţinere şi nevirare a obligaţiilor bugetare constituite prin reţinere la sursă şi nu pentru infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 214 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.
Instanţa a reţinut că organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urma să fie dată în procedura administrativă, însă în cauza de faţă instanţa a constatat că infracţiunea pentru care se efectuează cercetări de către organele de urmărire penală nu are o influenţă hotărâtoare cu privire la obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală.
Mai mult, aceste cercetări privesc persoana fizică J.M. şi nu SC S. SRL, iar faţă de această persoană nu s-a început urmărirea penală, până în prezent.
În condiţiile în care actele administrativ-fiscale au fost emise, ele pot fi puse în executare cu consecinţe prejudiciante pentru reclamantă, ale cărei apărări invocate pe calea contestaţiei administrative nu au fost analizate pe fond de organul fiscal competent.
3. Recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală
Împotriva sentinţei menţionate a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acţiunii, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta susţine că soluţia de anulare a actelor administrativ-fiscale este nelegală, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 214 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din O.G. nr. 93/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Având în vedere constatările organelor de control, D.G.F.P. Mureş a înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş actele încheiate cu ocazia inspecţiei fiscale, în vederea cercetării infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) pct. b din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.
Arată că există o structură interdependentă între stabilirea obligaţiilor constatate prin Raportul de inspecţie fiscală şi verificarea caracterului infracţional al faptelor săvârşite, de care depinde soluţionarea cauzei pe care administrativă astfel că, în cauză sunt întrunite toate condiţiile prevăzute de art. 183 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, pentru a se dispune suspendarea soluţionării contestaţiei pe cale administrativă până la soluţionarea definitivă a laturii penale.
În memoriul de recurs, recurenta-pârâtă menţionează şi practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, care a reţinut faptul că prioritatea de soluţionare a cauzei aparţine organelor de urmărire/judiciare penale care se vor pronunţa asupra caracterului infracţional al faptei/faptelor ce atrage/atrag plata la bugetul statului a obligaţiilor datorate şi constatate ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni.
Totodată, recurenta face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 449 din 26 octombrie 2004, prin care s-a respins excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 183 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc.
4. Apărarea intimatei.
Prin Întâmpinarea formulată conform art. 308 alin. (2) C. proc. civ. şi depusă la 26 septembrie 2012 intimata-reclamantă SC S. SRL Târgu Mureş a solicitat respingerea recursului ca nefondat, insistând asupra faptului că cercetările privesc persoana fizică J.M. şi nu SC S. SRL, iar faţă de această persoana fizică nu s-a început urmărirea penală până la soluţionarea pe fond a cauzei în primă instanţă, dar nici până în prezent.
Astfel, faţă de administratorul SC S. SRL se efectuează cercetări cu privire la infracţiunea de reţinere şi nevirare a obligaţiilor bugetare constituite prin reţinerea la sursa şi nu pentru infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor cuprinse în întâmpinare şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Intimata-reclamantă a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ Decizia nr. 169 din 10 iunie 2010 emisă de A.N.A.F. Bucureşti, prin care s-a dispus suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei administrative formulată împotriva Raportului de inspecţie fiscală nr. 558 din 26 februarie 2010 şi Decizia de impunere nr. 276 din 26 februarie 2010, reţinându-se că în cauză sunt incidente prevederile art. 214 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
În contextul faptic descris pe larg la pct. I.1 din cuprinsul prezentei decizii, soluţia de admitere a acţiunii pronunţate de prima instanţă nu este împărtăşită şi de instanţa de control judiciar.
Potrivit art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc. "organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când:
a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă."
Necontestat, în cauză recurenta prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş a sesizat conform art. 225 C. proc. pen. Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, în vederea cercetării faptelor descrise în actul administrativ constatat sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.
Din Adresa nr. 6898/P/2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş rezultă că se efectuează de către această instituţie cercetări faţă de J.M., administratorul societăţii SC S. SRL, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de reţinere şi nevirare, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a obligaţiilor bugetare constituite prin reţinerea la sursă, în formă continuă, prevăzute de art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Aşa cum rezultă din cuprinsul Deciziei nr. 169 din 10 iunie 2010 la pct. III temeiul suspendării îl constituie strânsa interdependenţă între stabilirea obligaţiilor fiscale constatate prin Raportul de inspecţie fiscală nr. 558 din 26 februarie 2010, anexă a Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. 276 din 26 februarie 2010, contestată, şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor săvârşite.
Această interdependenţă constă în faptul că, în cauză se ridică problema realităţii operaţiunilor cuprinse în facturile reprezentând prestări servicii de transport şi alte cheltuieli materiale şi administrative emise între reclamantă şi societatea austriacă, înregistrate în evidenţa contabilă a reclamantei fără documente justificative.
Potrivit textului de lege menţionat, organul de soluţionare a contestaţiei poate suspenda soluţionarea cauzei când se ivesc indiciile unei infracţiuni a căror constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a fi dată în procedura administrativă.
Prima instanţă a reţinut că cercetările penale privesc administratorul societăţii şi nu societatea comercială şi că infracţiunea sub aspectul căreia persoana fizică este cercetată nu are o influenţă hotărâtoare cu privire a obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală.
Contrar concluziilor primei instanţe, Înalta Curte reţine că sesizarea penală în discuţie priveşte activitatea desfăşurată de societatea reclamantă prin administratorul său, fiind lipsită de relevanţă împrejurarea că organele fiscale în sesizarea penală au indicat o altă încadrare juridică a faptelor descrise prin actele fiscale, deoarece competenţa în acest sens revine organelor de urmărire penală, iar situaţia trimiterii în judecată, instanţelor judecătoreşti competente.
În raport de data emiterii actului administrativ-fiscal contestat, de elementele precizate în cuprinsul acestuia şi sesizarea penală menţionată, nu se poate reţine că soluţia procedurală adoptată de recurenta-pârâtă este în contradicţie cu dispoziţiile art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc.
2. Temeiul legal soluţiei adoptate în recurs
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ. coroborat cu art. 20 şi 28 din Legea nr. 558/2004, va modifica sentinţa atacată, în sensul că va respinge ca neîntemeiată acţiunea formulată de SC S. SRL.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva Sentinţei nr. 140 din 3 iunie 2011 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea reclamantei ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2012
| ← ICCJ. Decizia nr. 3807/2012. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 3815/2012. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
