ICCJ. Decizia nr. 3817/2012. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3817/2012

Dosar nr. 291/35/2011

Şedinţa publică de la 28 septembrie 2012

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 10 octombrie 2011, reclamantul a solicitat să se dispună obligarea pârâtei să elibereze reclamantului o copie a Raportului de control al C.N.A.S. întocmit ca urmare a verificărilor efectuate la C.A.S. Bihor în perioada 24 - 28 ianuarie 2011.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, cu motivarea că actul atacat nu este un act administrativ.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 169 din 9 septembrie 2011 a Curţii de Apel Oradea a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtă.

Instanţa a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul M.V.V., în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtă prin întâmpinare, este neîntemeiată, întrucât obiect al cererii introductive este refuzul nejustificat al unei autorităţi de a soluţiona o cerere privind un drept sau interes legitim, refuz care este asimilat actului administrativ, conform dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Instanţa a reţinut cu privire la fondul cauzei deduse judecăţii faptul că, prin acţiunea formulată, se solicită obligarea pârâtei C.N.A.S. să comunice reclamantului o copie a Raportului de control al C.N.A.S., întocmit ca urmare a verificărilor efectuate la C.A.S. Bihor în perioada 24 - 28 ianuarie 2011.

Reclamantul justifică interesul în cauză prin aceea că verificările efectuate la C.A.S. Bihor în perioada respectivă s-au datorat şi sesizărilor înaintate de reclamant.

Instanţa a constatat că prin Adresa nr. NLD 10010 din 7 martie 2011, pârâta a răspuns solicitării reclamantului. Prin această adresă, reclamantul este astfel informat de către pârâtă despre constatările controlului efectuat la C.A.S. Bihor, referitoare la neregulile sesizate de reclamant.

Prin urmare, instanţa a apreciat că nu se poate reţine un refuz nejustificat al pârâtei de a soluţiona cererea reclamantului, astfel cum este definit acest refuz în dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, respectiv exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane.

Solicitarea reclamantului de a i se comunica întregul raport de control a reţinut instanţa că este nejustificată. Acesta nu a indicat niciun text de lege care să-l îndreptăţească să solicite comunicarea raportului de control ce vizează activitatea unei instituţii publice, iar raportul de control nu reprezintă un act de interes public care să-l îndreptăţească pe reclamant să solicite comunicarea lui.

3. Recursul declarat de M.V.V.

Prin motivele de recurs formulate în cauză recurentul a criticat hotărârea instanţei de fond ca nelegală şi netemeinică.

Recurentul a criticat hotărârile de trimitere de la un complet la altul a dosarului de faţă, arătând că situaţia de fapt dedusă judecăţii este foarte simplă. A solicitat comunicarea unui raport de control, care a fost comunicat numai în extras de intimata-pârâtă părţilor care l-au solicitat.

A precizat că există pe rolul instanţelor mai multe litigii cu privire la acelaşi obiect, iar aceeaşi curte de apel s-a pronunţat în sensul obligării intimatei la comunicarea raportului în cauză.

II. Decizia instanţei de recurs

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:

Obiectul acţiunii judiciare în contencios administrativ este reglementat prin art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit acestui text de lege, persoana vătămată în vreun drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau dacă nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 7 alin. (4), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual reparaţii pentru daune morale.

De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept al său, recunoscut de lege, prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a cererii.

Noţiunea de contencios administrativ este definită de Legea contenciosului administrativ în art. 2 alin. (1) lit. f) ca fiind activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Verificând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că obiectul principal al cauzei deduse judecăţii îl reprezintă obligarea pârâtei la soluţionarea cererii reclamantului, aşa cum a solicitat expres prin cererea introductivă.

Instanţa de control judiciar reţine că recurentul-reclamant a invocat refuzul nejustificat al pârâtului de a-i soluţiona cererea, respectiv de a răspunde pretenţiilor sale, în sensul de a elibera reclamantului o copie a Raportului de control al C.N.A.S. întocmit ca urmare a verificărilor efectuate la C.A.S. Bihor în perioada 24 - 28 ianuarie 2011.

În cauza de faţă însă recurentul-reclamant nu a dovedit existenţa refuzului nejustificat din partea autorităţii pârâte de a răspunde sau a soluţiona cererile, deoarece răspunsul transmis de autoritatea pârâtă sesizată nu echivalează cu un refuz nejustificat, în sensul prevederilor legale.

În conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, prin refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere se înţelege exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Definiţia excesului de putere este dată de art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, constând în exercitarea dreptului de apreciere, aparţinând administraţiei publice, prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.

În cauza de faţă, nu îi poate fi imputată pârâtei împrejurarea că nu a procedat, urmare a cererii reclamantului, la comunicarea unui răspuns, în sensul că cererea reclamantului a fost analizată, având în vedere faptul că reclamantul a fost informat de către pârâtă despre constatările controlului efectuat la C.A.S. Bihor, referitoare la neregulile sesizate de reclamant.

În aceste condiţii, se constată că în mod corect prima instanţă a respins acţiunea reclamantului, întrucât soluţia dată are un temei legal.

Nici celelalte critici formulate de recurentul-reclamant nu pot fi reţinute şi, pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinţei atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de M.V.V. împotriva Sentinţei nr. 169 din 9 septembrie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2012.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3817/2012. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs