ICCJ. Decizia nr. 381/2012. Contencios. Pretentii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 381/2012
Dosar nr. 19493/325/2009
Şedinţa publică de la 26 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC S. SRL a chemat în judecată Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Timiş, Agenţia Domeniilor Statului şi Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâţii să dispună obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 53.205,46 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate în baza raporturilor contractuale, cu dobânzi legale începând cu data introducerii acţiunii şi până la stingerea efectivă a obligaţiilor cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că între pârâtul Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor şi V.T.D.M. s-a încheiat Contractul de concesiune nr. 632 din 1 septembrie 1999, modificat prin acte adiţionale succesive, concedent fiind Agenţia Domeniilor Statului iar concesionar SC S. SRL.
În baza acestui contract şi a actelor adiţionale reclamanta a desfăşurat activităţi sanitar veterinare potrivit obiectului său de activitate însă pârâtele nu i-au onorat creanţa, deşi reclamanta a înregistrat la Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Timiş deconturile justificative pentru plata serviciilor prestate.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la 8 noiembrie 2009 pârâtul Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor a invocat excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Timişoara precum şi excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a fost invocată şi de pârâta Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Timiş precum şi de pârâta Agenţia Domeniilor Statului.
Analizând cu prioritate excepţiile invocate în cauză conform art. 137 C. proc. civ. instanţa a constatat că sunt întemeiate.
Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal prin sentinţa civilă nr. 265 din 15 iunie 2011 a admis în parte acţiunea formulată şi precizată de reclamanta SC S. SRL, a obligat pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor prin Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Timiş să achite reclamantei contravaloarea serviciilor prestate în sumă de 43.955,63 RON şi plata de dobânzi legale, începând cu a 71-a zi după înregistrarea la Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Timiş a fiecărei facturi cu deconturile justificative ale efectuării acţiunilor sanitare veterinare publice de interes naţional.
A respins în rest acţiunea faţă de ASVSA şi a respins ca fiind îndreptată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă acţiunea faţă de Agenţia Domeniilor Statului şi faţă de Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor.
Totodată a obligat pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor să achite reclamantei suma de 2.374,22 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut cu privire la excepţiile invocate următoarele:
Pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor are calitate de concedent în cauză iar nu Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Timiş care figurează doar în calitate de reprezentant.
S-a mai reţinut că pârâta Agenţia Domeniilor Statului a preluat, în calitate de concedent doar drepturile şi obligaţiile din contractul de concesiune aferente clădirii şi terenurilor iar nu şi cele aferente activităţilor sanitar veterinare astfel că are calitate procesuală pasivă în cauză doar Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, prin Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Timiş.
Pe fondul cauzei s-a reţinut că, concedentul recunoaşte dreptul pretins doar în limita sumei de 43.955,63 RON, precum şi faptul că reclamanta nu a depus probe din care să rezulte cuantumul actual al creanţei.
În ce priveşte dobânzile legale pretinse în cauză s-a reţinut că se datorează dobânzi legale pentru sumele neachitate, doar începând cu a 71-a zi de la data depunerii fiecărei facturi cu deconturile justificative privind efectuarea serviciilor concesionate, iar nu în termen de 60 de zile aşa cum a calculat reclamanta.
Împotriva acestei sentinţei, considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.
Criticile recurentei au fost subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., apreciindu-se că acesta atrage modificarea sentinţei în sensul respingerii în totalitate a acţiunii reclamantei SC S. SRL.
S-a arătat că este greşită soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a ANSVSA deoarece din succesiunea actelor normative rezultă că sunt aplicabile dispoziţiile art. II din Legea nr. 127/2005 privind aprobarea O.U.G. nr. 88/2004 pentru modificarea şi completarea O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, conform cărora în contractele de concesiune deja încheiate la data intrării în vigoare a legii menţionate, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, prin intermediul direcţiilor sanitar veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, se subrogă în drepturile şi obligaţiile Agenţiei Domeniilor Statului, în ceea ce priveşte activităţile sanitar-veterinare de interes naţional, prin încheierea de acte adiţionale. În speţă, Contractul de concesiune nr. 632 din 1 septembrie 1999 a fost modificat prin act adiţional şi în acest context concedent a devenit ANSVSA prin DSVSA Timiş, actul adiţional fiind semnat chiar de direcţie şi nu de organul ierarhic superior.
Pentru a accentua că nu există identitate între persoana pârâtului (ANSVSA) şi persoana despre care se afirmă că ar fi obligată în raportul juridic dedus judecăţii, recurenta a amintit dispoziţiile art. 15 alin. (2) din O.G. nr. 42/2004 potrivit cărora contractele de servicii de identificare şi înregistrare a animalelor şi a mişcării acestora se încheie de către direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene şi a municipiului Bucureşti.
Mai mult, procedura prealabilă s-a făcut cu DSVSA Timiş.
Recurenta a combătut argumentaţia instanţei de fond în sensul că încheierea contractelor de concesiune prin direcţiile judeţene semnifică doar atribuirea calităţii de mandatar pe seama acestora prin efectul legii, câtă vreme unităţile centrale stau în proces prin unităţile din subordine care au personalitate juridică (H.G. nr. 1415/2009 şi O.G. nr. 42/2004).
A doua critică a recurentei a vizat fondul litigiului arătându-se că greşit s-a reţinut că facturile au fost însuşite de DSVSA Timiş, întrucât primirea facturii de către pârât nu echivalează cu acceptarea plăţii, în acest sens dispoziţiile art. 46 C. com. care stabilesc că obligaţiile comerciale se probează cu acte autentice - facturi acceptate - fiind relevante. În privinţa dobânzilor legale acordate nu au fost îndeplinite de către reclamantă obligaţiile referitoare la indicarea cuantumului şi a modului de calcul al acestora, de la momentul scadenţei şi până la stingerea efectivă a debitului.
Examinând cauza prin prisma motivului de recurs indicat de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, respectiv art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat şi îl va respinge ca atare pentru cele ce vor fi punctate în continuare.
Obiectul acţiunii în contencios administrativ formulată de SC S. SRL a vizat obligarea în solidar a pârâţilor ANSVSA, DSVSA Timiş, ADS şi Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor (MAAP) la plata contravalorii serviciilor prestate în baza raporturilor contractuale, în sumă de 53.206,46 RON, cu dobânzi legale începând cu data introducerii acţiunii şi până la stingerea efectivă a obligaţiilor.
În temeiul art. 137 C. proc. civ., soluţionând cu prioritate excepţiile procedurale invocate de pârâţii MAAP şi ADS, instanţa a respins, motivat, acţiunea formulată în contradictoriu cu aceste autorităţi publice pârâte constatând că nu au calitate procesuală pasivă în cauză.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor în faţa instanţei de fond şi reluată prin cererea de recurs a primit o dezlegare corectă şi legală, dându-se o justă interpretare dispoziţiilor art. II din Legea nr. 127/2005 privind aprobarea O.U.G. nr. 88/2004 pentru modificarea şi completarea O.G. nr. 42/2004 (privind organizarea activităţii sanitar veterinare şi pentru siguranţa alimentelor) potrivit cărora: „ANSVSA, prin direcţiile sanitar veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, concesionează activităţile sanitar veterinare cuprinse în anexa 1 la H.G. nr. 446/1999 privind aprobarea concesionării unor activităţi sanitar-veterinare publice de interes naţional şi a unor bunuri proprietatea publică a statului, cu modificările ulterioare”.
Se observă că prin acelaşi text legal în alin. (3) se statuează:
„În contractele de concesiune deja încheiate ANSVSA s subrogă în drepturile şi obligaţiile ADS în ceea ce priveşte activităţile sanitar-veterinare de interes naţional, prin încheierea de acte adiţionale […]”.
În concret, Contractul de concesiune nr. 632 din 1 septembrie 1999 care a avut ca obiect, între altele, activităţi sanitar-veterinare de interes public naţional din cadrul circumscripţiei sanitar-veterinare Ortişoara, judeţul Timiş prevăzută în programul acţiunilor strategice de supraveghere, profilaxie şi combatere a bolilor la animale, de prevenire a transmiterii de boli de la animale la om şi protecţia mediului, a fost încheiat între numitul V.T.D.M. şi Ministerul Agriculturii şi Pădurilor.
Urmare Legii nr. 268/2001 calitatea de concedent a fost preluată de ADS car s-a subrogat în drepturile şi obligaţiile MAAP, prin încheierea de act adiţional.
Ulterior au intervenit modificările legislative citate mai înainte (art. II din Legea nr. 127/2005) şi contractul de concesiune a fost modificat prin act adiţional, calitatea de concedent fiind preluată de ANSVSA, organ de specialitate al administraţiei publice centrale şi unic concedent al activităţilor sanitar-veterinare de interes naţional prin Legea nr. 127/2005.
Semnificaţia sintagmei „ANSVSA prin direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene […]” trebuie înţeleasă, aşa cum bine reţine instanţa de fond, ca fiind aceea că are calitatea de concedent ANSVSA, direcţiile judeţene având atribuită prin lege doar calitatea de mandatar pe seama autorităţii centrale.
Vizarea de către ASVSA Timiş a documentelor justificative pentru efectuarea plăţii, precum şi înregistrarea acestora sunt aspecte nerelevante în stabilirea calităţii procesuale a ANSVSA, fiind evident că operaţiunile arătate vizează executarea aceluiaşi contract de concesiune în discuţie.
Nerelevante, de asemenea sub aspectul primului motiv de recurs referitor la invocata lipsă a calităţii procesuale pasive a ANSVSA, sunt şi împrejurările că direcţiile judeţene au personalitate juridică (anexa 2 la H.G. nr. 130/2006 privind organizarea şi funcţionarea ANSVSA) şi că plângerea administrativă prealabilă a fost îndeplinită faţă de DSVSA Timiş, autoritatea contractantă fiind în mod evident ANSVSA conform art. II din Legea nr. 127/2005.
Criticile succinte pe fondul cauzei nu pot fi primite deoarece atitudinea procesuală a DSVSA Timiş, care a recunoscut prezentarea şi înregistrarea facturilor, a fost corect calificată drept o recunoaştere a pretenţiilor societăţii reclamante însă într-un alt cuantum. Pentru acest motiv acţiunea a fost admisă în parte, recunoscându-se existenţa unei creanţe certe a SC S. SRL împotriva ANSVSA prin DSVSA Timiş în sumă de 43.955,63 RON, şi nu în cuantumul precizat ulterior (43.960,625 RON), în lipsa oricăror alte dovezi aduse de reclamantă, dovezi la care era obligată în considerarea art. 1169 C. civ.
Au fost acordate dobânzi la suma mai înainte menţionată, avându-se în vedere art. 43 C. com. şi clauza înscrisă la capitolul II secţiunea B art. 2 din contract conform căreia plata serviciilor prestate trebuie efectuată în termen de 70 de zile de la depunerea la DSVSA Timiş a documentelor justificative, iar calculul dobânzilor reprezintă o problemă de executare.
Constatându-se că nu există motive pentru casarea/modificarea sentinţei recurate, văzând şi dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor împotriva Sentinţei civile nr. 265 din 15 iunie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2012.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 3769/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3837/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
