ICCJ. Decizia nr. 3867/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3867/2012
Dosar nr. 540/64/2011
Şedinţa publică de la 2 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 203 din 21 octombrie 2011, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta R.I., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Braşov.
A constatat calitatea acesteia de beneficiar al Legii nr. 189/2000, în condiţiile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, pentru perioada 6 noiembrie 1943 - 6 martie 1945.
A obligat pârâta la acordarea drepturilor băneşti cuvenite, începând cu data de 1 aprilie 2011 şi a respins restul pretenţiilor formulate.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Braşov a reţinut că la data de 15 martie 2011, reclamanta a înregistrat la Casa Judeţeană de Pensii Braşov, sub nr. 6548 o cerere prin care a revenit asupra cererii sale din 31 martie 2005, prin care a solicitat stabilirea calităţii de beneficiar al Legii nr. 189/2000, cerere respinsă prin Hotărârea nr. 4181/2005.
Reclamanta a arătat în această cerere că motivul formulării este acela că legislaţia în vigoare îi conferă dreptul de refugiat prin naşterea sa în localitatea de refugiu a părinţilor săi.
Pârâta Casa Judeţeană de Pensii Braşov a răspuns la această cerere prin adresa nr. 9054 din 20 mai 2004 comunicând reclamantei că prin Hotărârea nr. 4181/2005, Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 189/2000 a respins cererea sa de stabilire a calităţii de beneficiar al Legii nr. 189/2000, întrucât s-a născut după refugiul părinţilor nefiind supusă niciunui act de persecuţie pe motive etnice.
Ca urmare, deşi o cerere având acelaşi obiect a fost soluţionată de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Braşov în 2005 printr-o hotărâre a Comisiei de Aplicare a Legii nr. 189/00, reclamanta a revenit cu o nouă cerere în anul 2011, cerere la care pârâta i-a răspuns făcând referire la modul de soluţionare a primei cereri.
La dosarul cauzei nu există vreo dovadă în sensul că reclamanta ar fi atacat în contencios administrativ Hotărârea Casei Judeţene de Pensii Braşov din 2005, însă pârâta a analizat pe fond cererea reclamantei, manifestându-şi refuzul de a-i acorda acesteia drepturile solicitate.
Prima instanţă a reţinut că Hotărârea nr. 4181/2005 a Casei Judeţene de Pensii Braşov, chiar dacă nu a fost atacată în contencios administrativ nu poate reprezenta o piedică în exercitarea dreptului material al reclamantei de a formula o nouă cerere cu acelaşi obiect, cerere ce se impunea a fi analizată în lumina noilor interpretări ale dispoziţiilor legale în materie şi cu respectarea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
Reclamanta solicită să se recunoască dreptul său de beneficiar al Legii nr. 189/2000, în calitate de refugiat.
Dispoziţiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 prevăd încadrarea în categoria persoanelor care au avut de suferit persecuţii din motive etnice, şi a persoanelor refugiate.
Actele depuse atât ca anexă la cererea adresată Casei Judeţene de Pensii Braşov, cât şi la dosar, dovedesc faptul că reclamanta s-a născut la data de 6 noiembrie 1943, în localitatea Dărmăneşti, judeţul Dâmboviţa, iar declaraţiile de martori şi înscrisul provenit de la Arhivele Statului demonstrează că părinţii acesteia s-au refugiat în acea localitate, în toamna anului 1940, după Dictatul de la Cerna, din localitatea Cernatu de Jos, judeţul Treiscaune unde nu s-au mai întors.
Această stare de fapt nu a fost contestată de pârâtă care aceasta respingând cererea întrucât, în condiţiile în care părinţii s-au refugiat în toamna anului 1940, reclamanta nu face dovada refugiului.
Prin Legea nr. 189/2000 de aprobare a O.G. nr. 105/1999, s-a urmărit acordarea drepturilor compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor din motive etnice.
Prin urmare, situaţia copiilor care s-au născut în perioada în care părinţii s-au refugiat ca urmare a unor persecuţii etnice, este identică cu cea a părinţilor suferind toate consecinţele nefavorabile ce au decurs din acest refugiu.
Totodată, s-a constatat, din analiza Legii nr. 189/2000, că nu se exclude în vreun fel aplicarea acesteia şi pentru copii născuţi în refugiu.
Faţă de această stare de fapt, instanţa a constatat că şi reclamanta are calitatea de refugiat pentru perioada cuprinsă între data naşterii, 6 noiembrie 1943 şi data de 6 martie 1945, neexistând niciun motiv care să justifice aplicarea unui tratament discriminatoriu între membrii aceleiaşi familii.
2. Recursul pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Braşov
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termenul legal, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Braşov, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 8 şi 9 din C. proc. civ.
În dezvoltarea căii de atac, recurenta-pârâtă a arătat că instanţa de fond a interpretat în mod greşit actul dedus judecăţii, pronunţând o hotărâre cu aplicarea greşită a legii, atât în ceea ce priveşte stabilirea calităţii reclamantei de persecutat din motive etnice, cât şi în ceea ce priveşte data acordării drepturilor.
În esenţă, recurenta a arătat că instanţa de fond, în mod greşit, a acordat reclamantei calitatea de refugiat pe motivul că aceasta s-a născut în localitatea unde şi-au stabilit domiciliul părinţii acesteia după refugiere, în opinia recurentei o asemenea interpretare excede cadrului legal.
Statutul de persoană refugiată nu se poate transfera asupra copiilor născuţi după refugiul părinţilor, întrucât acest statut este strâns legat de persoana titularului şi nu poate fi valorificat de urmaşii acestuia.
Prin urmare, criteriul avut în vedere de instanţă şi care se bazează pe prevederile art. 13 din Decretul nr. 31/1954 şi art. 100 din C. fam. nu este adecvat prezentei cauze. La momentul refugierii, reclamanta nu era născută şi nici concepută, astfel că nu are calitatea de persoană refugiată şi nu poate fi beneficiar al Legii nr. 189/2000.
În optica recurentei, nu se poate pune semnul egalităţii între copilul conceput în timpul refugiului şi cel conceput după refugiu, astfel că raţionamentul instanţei de fond în sensul aplicării unui tratament nediscriminatoriu celor născuţi în refugiu este total greşit.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, în raport cu prevederile art. 304 şi art. 3041 din C. proc. civ., ale O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
În speţă, ceea ce contestă recurenta-pârâtă este acordarea beneficiului O.G. nr. 105/1999, persoanelor născute în refugiul părinţilor, însă Înalta Curte apreciază ca nefondate criticile formulate în acest sens.
În mod constant, în practica Instanţei Supreme s-a reţinut că, din interpretarea teleologică a prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi reparatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, iar copiii născuţi în perioada de refugiu a părinţilor au suferit aceleaşi consecinţe nefavorabile şi prejudicii pe care le-a suferit familia ca urmare a refugiului determinat de persecuţiile din motive etnice exercitate în localitatea de domiciliu.
Interpretarea corectă pe care instanţa de fond a dat-o dispoziţiilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, este în acord şi cu aspectele reţinute de Curtea Constituţională în Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005.
Astfel, Curtea Constituţională a reţinut că "stabilirea drepturilor ce se acordă cu caracter reparatoriu şi a persoanelor beneficiare ţine de opţiunea liberă a legiuitorului, cu condiţia să nu instituie tratament juridic diferit pentru persoane care se află în situaţii identice. .. Toate persoanele aflate în aceeaşi situaţie beneficiază de aceleaşi drepturi. Stabilirea faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna dintre măsurile de persecuţie prevăzute în ipoteza normei juridice reprezintă o problemă de aplicare a legii, de competenţa exclusivă a instanţei judecătoreşti".
A admite teza recurentei-pârâte ar însemna acceptarea aplicării unui tratament discriminatoriu între părinţi şi copiii lor aflaţi în aceeaşi situaţie, în speţă, aceea de refugiu.
Înalta Curte aminteşte faptul că situaţia juridică a copiilor minori este identică cu aceea a părinţilor, având în vedere şi prevederile art. 100 din C. fam., text potrivit căruia copilul minor locuieşte la părinţii săi.
În continuarea argumentelor care justifică acordarea drepturilor copiilor născuţi în timpul refugiului părinţilor, se circumscriu şi prevederile art. 7 din Decretul nr. 31/1954, potrivit cu care, drepturile copilului sunt recunoscute, de la concepţiune, însă numai dacă el se naşte viu.
În speţa de faţă, reclamanta s-a născut la data de 6 noiembrie 1943, în perioada refugiului, aşa încât situaţia părinţilor săi, de persoane refugiate, persecutate din motive etnice, se extinde şi asupra acesteia, pentru că nu ar fi putut avea o altă situaţie decât cea a părinţilor săi care şi-au schimbat domiciliul în altă localitate, din motive etnice.
Pe cale de consecinţă, faţă de cele arătate, atâta timp cât este necontestat faptul că s-a făcut dovada, cu acte oficiale, că părinţii reclamantei s-au refugiat în localitatea Dărmăneşti, judeţul Dâmboviţa, în toamna anului 1940, după Dictatul de la Cerna, din localitatea Cernatu de Jos, judeţul Treiscaune, unde nu s-au mai întors, rezultă că reclamanta se încadrează în ipoteza reglementată de art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, având dreptul de a i se acorda drepturile reparatorii legale pe perioada cuprinsă între data de 6 noiembrie 1943 - 6 martie 1945.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, în temeiul art. 312 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Braşov împotriva Sentinţei nr. 203 din 21 octombrie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 octombrie 2012.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 3866/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 389/2012. Contencios. Amendă pentru... → |
|---|
