ICCJ. Decizia nr. 3869/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3869/2012
Dosar nr. 352/59/2011
Şedinţa publică de la 2 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, la 11 martie 2011, reclamanta P.R.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu handicap pentru Adulţi şi Consiliul Judeţean Caraş-Severin - Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap, să se dispună:
- anularea deciziei de încadrare în grad de handicap din 23 noiembrie 2010, emisă de Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi;
- anularea certificatului de încadrare în grad de handicap din 18 februarie 2010, emis de Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap de pe lângă Consiliul Judeţean Caraş-Severin şi obligarea la soluţionarea contestaţiei în sensul încadrării reclamantei în gradul de handicap grav cu asistent personal şi indemnizaţie de însoţitor începând de la data de 18 februarie 2010.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că prin certificatul de încadrare în grad de handicap din 18 februarie 2010, emis de Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Caraş-Severin i s-a respins cererea de încadrare în grad de handicap, pe motiv că nu se încadrează în Criteriile medico-psiho-sociale aprobate prin Ordinul nr. 762/2007.
În opinia reclamantei, actele astfel întocmite încalcă prevederile cuprinse la Capitolul VI pct. 2 din Ordinul nr. 762/2007, întrucât prin referatul medical din 22 octombrie 2009 s-a stabilit că suferă de hemiplegie stg., HTA, coxartroză şi obezitate şi se atestă că data ivirii handicapului este anul 2008.
Reclamanta mai arată că este indisponibilizată la pat şi necesită îngrijiri permanente, nefiind capabilă să se alimenteze singură sau să se deplaseze, astfel încât are nevoie de un însoţitor permanent.
Prin întâmpinare, pârâta Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Caraş-Şeverin, prin Consiliul Judeţean Caraş-Severin, a invocat excepţia lipsei calităţii procesual pasive a instituţiei, arătând că certificatul de încadrare emis de pârâta a fost contestat la Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi în conformitate cu prevederile art. 87 din Legea nr. 448/2006, iar conform art. 902 alin. (4) din Legea nr. 448/2006 deciziile emise de Comisia Superioară poate fi atacate la instanţa de contencios administrativ.
Pe fondul cauzei, se arată că reclamanta a fost diagnosticată cu codul de boală G 81, iar Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi a procedat în mod corect la neîncadrarea reclamantei într-un grad de handicap, făcând o aplicare corectă a prevederilor cuprinse la Capitolul III pct. 2.
Reclamanta nu se încadrează în criteriile medico-psiho-sociale prevăzute la acest capitol întrucât scrisoarea medicală la care face referire, menţionează ca diagnostic medical infarct lacunar şi nu accident vascular cerebral.
Pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale pentru Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi a formulat întâmpinare în cauză solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând că reclamanta nu îndeplineşte condiţiile cuprinse la Capitolul VII subcapitolul II pct. 2 lit. b) unde se stipulează accesul la încadrarea în grad de handicap a persoanelor cu accidente vasculare cerebrale hemoragice, trombotice sau embolice cu diverse localizări, cu deficit locomotor secundar, dispazie/afazie sau/şi tulburări sfincteriene indiferent de vârstă şi statut pentru persoanele cu sechele AVC care au drept cauză „malformaţii congenitale vasculare cerebrale; valvulopatii reumatismale contractate precoce sau congenitale; angiocardiomiopatii congenitale”.
Din analiza documentelor medicale depuse la dosar reiese că reclamanta nu îndeplineşte condiţiile anterior menţionate întrucât actele medicale depuse (biletul de ieşire din spital, scrisoarea medicală şi referatul medical) atestă că reclamanta, în anul 2008, la vârsta de 65 ani, pe fondul hipertensiunii arteriale şi a obezităţii a contractat un accident vascular cerebral transformat hemoragic în hemiplegie stângă, astfel încât cererea reclamantei este neîntemeiată.
Referitor la solicitarea reclamantei de a fi încadrată în gradul de handicap grav cu asistent personal şi indemnizaţie de însoţitor pârâta arată că potrivit art. 42 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 448/2006 nu se poate cumula dreptul de a beneficia de asistent personal cu indemnizaţia de însoţitor ci este necesar a se realiza o opţiune între cele două drepturi.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 410 din 03 octombrie 2011, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta P.R.M., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale - Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi şi Consiliul Judeţean Caraş-Severin - Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că reclamanta face referire în cuprinsul acţiunii la alte dispoziţii legale decât cele avute în vedere de Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi, în sensul că a invocat prevederile cuprinse la Capitol VI din Ordinul nr. 762/2007 ce are ca obiect funcţiile urogenitale, spre deosebire de pârâte care au reţinut încadrarea reclamantei în codul de boală G 81 Ia Capitolul VII din acelaşi ordin, ce are ca obiect funcţiile neuro-musculo-scheletice şi ale mişcărilor aferente.
În aprecierea instanţei, chiar dacă în ambele cazuri gradul de handicap grav vizează persoana care suferă de un deficit de locomoţie grav în sensul că nu se poate deplasa nici cu sprijin nici fără sprijin, fiind dependentă de un mijloc de transport adecvat sau este imobilizată la pat, nu îşi poate îndeplini activităţile vieţii cotidiene, nu-şi poate asigura existenţa prin activitatea pentru care a fost pregătită, nu se poate autoservi şi necesită asistent personal, încadrarea în grad de handicap presupune în mod esenţial ca accidentul vascular cerebral de care a suferit reclamanta să intervină pe un anume fond. Astfel se impune să intervină la persoanele cu: - Sechele AVC care au drept cauze o malformaţie congenitală vasculară; - Sechele AVC embolice după valvulopatii reumatismale contractate precoce sau congenitale; - Sechele AVC din angiocardiopatiile congenitale; - Sechele AVC din cardiomiopatiile primitive (idiopatice sau primare); - Sechele AVC din HTA reno-vasculară; - Deficite motorii din afecţiunile hemoragipare (cuagulopatii, trombocitopenii ş.a.), din afecţiuni hematologice (policitemia vera); - Deficite motorii ale unor neoplazii - primar sau secundar cerebrale - de sistem nervos, osteoarticular, părţi moi.
În speţă, din actele medicale depuse la dosar, respectiv, referatul medical, scrisoarea medicală din 06 noiembrie 2009 şi biletul de ieşire din spital - scrisoare medicală eliberată la 27 august 2008, rezultă că reclamanta, în anul 2008, la vârsta de 65 ani, pe fondul hipertensiunii arteriale şi a obezităţii, a contractat un infarct cerebral lacunar, transformat hemoragic în hemiplegie stângă, astfel încât nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la Capitolul VII subcapitolul III pct. 2 lit. b) din Ordinul nr. 762/2007.
Prima instanţă a apreciat că reclamanta nu se poate încadra la Capitolul VI subcapitol III pct. 2 lit. a), întrucât, capitolul în discuţie analizează funcţiile urogenitale.
Pe de altă parte, instanţa a reţinut faptul că reclamanta nu a contestat concluziile pârâtelor privind încadrarea în Capitolul VII subcapitolul III pct. 2 lit. b) din Ordinul nr. 762/2007, ci doar a precizat că suferă de hemiplagie stângă, HTA, coxartroză şi obezitate şi este imobilizată la pat necesitând îngrijiri permanente din partea altei persoane, aspecte care însă nu au fost contestate de pârâte întrucât acestea constituie starea fizică şi medicală a reclamantei la momentul întocmirii actelor medicale invocate, dar boala reclamantei nu a fost contractată în ipotezele reglementate de Capitolul VII subcapitolul III pct. 2 lit. b) din Ordinul nr. 762/2007 pentru a atrage astfel încadrarea în gradul de handicap grav, ci a fost contractată pe fondul vârstei, a obezităţii şi a hipertensiunii arteriale astfel încât soluţia pârâtelor apare ca fiind temeinică şi legală cu respectarea dispoziţiilor cuprinse în Ordinul nr. 762/2007.
În ceea ce priveşte necesitatea efectuării unei expertize medico-legale, s-a reţinut că reclamanta a renunţat la această probă care, în opinia instanţei, nu era concludentă cauzei, întrucât încadrarea în grad de handicap se face potrivit criteriilor medico-psiho-sociale cuprinse în Ordinul nr. 762/2007, conform art. 85 alin. (5) din Legea nr. 448/2006 a căror îndeplinire se verifică prin raportare la actele medicale depuse la dosar şi ancheta socială efectuată la domiciliul reclamantei.
Referitor la calitatea procesual pasivă a Comisiei de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi Caraş-Severin, instanţa a reţinut că obiectul acţiunii la instanţa de contencios administrativ îl reprezintă contestarea deciziilor emise de Comisia Superioară în soluţionarea contestaţiilor formulate la certificatele de încadrare în grad şi tip de handicap, eliberate de comisiile de evaluare, în conformitate cu prevederile art. 902 alin. (1) lit. a) şi alin. (4) din Legea nr. 448/2006, astfel încât pârâta Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi Caraş-Severin nu are calitate procesual pasivă în cauză, întrucât obiectul prezentei cauze îl constituie decizia de încadrare în grad de handicap din 23 noiembrie 2010, emisă de Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi.
3. Motivele de recurs înfăţişate de recurenta P.R.M.
Împotriva hotărârii primei instanţe, în termen legal a declarat recurs reclamanta solicitând admiterea acestuia, cu consecinţa modificării sentinţei recurate în sensul admiterii contestaţiei sale, astfel cum a fost formulată.
În esenţă, prin motivele de recurs dezvoltate recurenta-reclamantă a susţinut că în mod greşit prima instanţă i-a respins cererea, stabilind că nu se încadrează în Criteriile medico-psihosociale aprobate prin Ordinele nr. 762/2007 şi respectiv Ordinul nr. 1992/2007 întrucât nu este capabilă să se alimenteze, să se îngrijească singură, fiind indisponibilizată la pat, iar data ivirii handicapului este anul 2008, astfel cum rezultă şi din referatul medical din 22 octombrie 2009 eliberat de dr. N.I.
În fine, a mai arătat recurenta, că prima instanţă greşit a reţinut că hemiplegia stângă s-ar datora numai hipertensiunii arteriale şi obezităţii, fără a face vreo referire la paraliziile cerebrale, ceea ce atrage aplicabilitatea Capitolului VI pct. a) alin. (10) din actul normativ incident („Afecţiuni neurologice”).
4. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar
Recursul este fondat în sensul şi pentru argumentele în continuare arătate.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, raportat la actele şi lucrările dosarului şi faţă de prevederile legale aplicabile, incluzând art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că este incident în cauză motivul de casare reglementat de art. 312 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ. vizând necesitatea trimiterii cauzei spre rejudecare pentru administrarea de probe noi, faţă de cele expuse în cele ce urmează.
Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu cererea de anulare a deciziei din 23 noiembrie 2010 şi a certificatului din 18 februarie 2010, ambele emise de autorităţile pârâte competente citate în cauză ca şi cu solicitarea de obligare la emiterea unei noi decizii în sensul încadrării în gradul de handicap grav, cu asistent personal şi cu indemnizaţie de însoţitor, începând cu 18 februarie 2010.
Prin ambele acte administrative atacate s-a reţinut, în esenţă, că recurenta-reclamantă, pensionată pentru limită de vârstă, nu se încadrează în Criteriile medico-psihosociale aprobate prin Ordinul nr. 762/2007 al Ministrului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi nr. 1992/2007 al Ministrului Sănătăţii Publice.
Raportat la conţinutul actelor medicale depuse la dosar de către reclamantă şi la care s-a făcut referire şi prin motivele de recurs, Înalta Curte apreciază, contrar celor reţinute de prima instanţă, că efectuarea unei expertize medico legale ar fi utilă şi concludentă în cauză din perspectiva clarificării depline atât a afecţiunilor de care suferă reclamanta cât şi a istoricului şi a consecinţelor efective ale acestora, desigur raportat şi la Criteriile medicale şi psiho-sociale evocate şi de prima instanţă în considerentele hotărârii atacate.
Şi aceasta cu atât mai mult cu cât şi ancheta socială efectuată în cauză evidenţiază împrejurarea că reclamanta este imobilizată la pat şi necesită ajutor permanent, ceea ce demonstrează, prima facie, că afecţiunile de care suferă aceasta prezintă de o anumită gravitate.
Pentru a se putea aşadar soluţiona cererea reclamantei în sensul celor prevăzute de art. 129 alin. (4) şi (5) C. proc. civ., respectiv prin aplicarea corectă a legii, dar şi pentru lămurirea în întregime a circumstanţelor factuale ale cauzei, în scopul pronunţării unei hotărârii temeinice şi legale, Înalta Curte, pe temeiul legal indicat, va admite recursul cu consecinţa casării hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, ocazie cu care va fi suplimentat probatoriul în sensul arătat.
Desigur că instanţa de rejudecare va putea ordona, pe lângă expertiza medico legală arătată şi orice alte probe apreciate ca relevante şi utile, fiind menţinută, în sensul art. 315 C. proc. civ. dezlegarea dată cu privire la calitatea procesual pasivă a Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Caraş-Severin, pentru argumentaţia primei instanţe pe care şi Înalta Curte o împărtăşeşte.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de P.R.M. împotriva sentinţei nr. 419 din 03 octombrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3835/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 3916/2012. Contencios → |
|---|
