ICCJ. Decizia nr. 3925/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3925/2012
Dosar nr. 1270/2/2012
Şedinţa publică de la 4 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC O.P. SA în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Zalău - Impozite şi Taxe prin Primar a formulat cerere de suspendare a executării deciziei de impunere nr. 1585 din 12 ianuarie 2012 pentru stabilirea impozitului pe clădiri pentru anul 2012 emisă de Municipiul Zalău - Impozite şi Taxe.
În motivarea acţiunii, în esenţă, reclamanta a arătat că Municipiul Zalău - Impozite şi Taxe a stabilit, în sarcina SC O.P. SA pentru anul 2012 un impozit pe clădiri în cuantum de 631.285 RON.
Raportat la perioada 2007-2011, valoarea totală a prejudiciului adus SC O.P. SRL ca urmare a executărilor silite abuzive este de 1.518.052,86 RON.
A mai arătat că prejudiciul adus SC O.P. SRL pentru anul 2007, datorită acestei erori de interpretare a legislaţiei, se ridică la suma de 252.777 RON - reprezentând impozit asupra rezervoarelor şi centralelor termice, la care se adaugă majorări de întârziere în cuantum de 35.429,94 RON.
Pentru anul 2008 s-a depus declaraţie fiscală pentru suma datorată cu titlu de impozit pentru clădiri, în cuantum de 26.030 RON, care a fost şi achitată de reclamantă.
Pentru suma impusă în plus, din oficiu (275.748 RON) Municipiul Zalău a emis adresa din 04 martie 2008, care nu reprezintă o decizie de impunere, încălcând astfel prevederile C. fisc.
Pentru anul 2009 a depus declaraţie fiscală pentru suma datorată cu titlu de impozit pentru clădiri, în cuantum de 26.576 RON, care a fost şi achitată de reclamantă.
Fără a respecta prevederile legale menţionate, Municipiul Zalău a transmis adresa de înfiinţare a popririi din 24 iunie 2009 şi a trecut la executarea silită.
A subliniat reclamanta faptul că raportat la perioada 2007-2009 la capitolul impozit există o suprasolvire în cuantum de 1.051.611,89 RON datorită impunerii nelegale a rezervoarelor şi centralelor termice şi a măsurilor abuzive de executare silită dispuse de Municipiul Zalău de-a lungul perioadei.
Pentru anul 2010 Municipiul Zalău a comunicat reclamantei decizia de impunere nr. 251 din 18 martie 2010 pentru suma de 16.400 RON şi ulterior decizia de impunere nr. 1104 din 18 martie 2010 pentru suma de 737 RON, ca urmare a punerii în funcţiune a unei clădiri, sume care au fost achitate de reclamantă.
Şi de această dată organul fiscal este nehotărât: pe de o parte lasă să se înţeleagă că reclamanta datorează impozit pe clădiri pentru anul 2010 în cuantum de 246.378 RON, iar pe de altă parte lasă să se înţeleagă că nu sunt diferenţe de plată pentru anul 2010.
Pentru anul 2011, cu rea credinţă Municipiul Zalău a comunicat decizia de impunere nr. 16621 din 23 martie 2011 în data de 28 martie 2011 cu numai 3 zile înainte de expirarea primului termen de plata a impozitului (respectiv 31 martie 2011).
În ceea ce priveşte condiţia existenţei unui caz bine justificat reclamanta a apreciat că aceasta este îndeplinită în cauză, deoarece Municipiul Zalău nu a respectat prevederile art. 43 alin. (2) lit. e) şi f) C. proc. fisc., nemenţionând în cadrul deciziei de impunere nr. 1585 din 12 ianuarie 2012 care sunt motivele de fapt şi temeiul de drept (cu indicarea alineatul din actul normativ aplicabil) pentru care a stabilit impozit pe clădiri aferent centralei termice, punctului termic şi rezervoarelor aparţinând O.P.
Astfel, O.P. se afla în imposibilitate de a verifica care au fost motivele de fapt şi temeiul de drept pentru care a stabilit impozit pe clădiri aferent centralei termice, punctului termic şi rezervoarelor.
S-a mai arătat că noţiunea de clădire este definită de prevederile art. 249 alin. (5) C. fisc., care menţionează că „în înţelesul prezentului titlu, clădire este orice construcţie situată deasupra solului şi/sau sub nivelul acestuia, indiferent de denumirea ori de folosinţa sa, şi care are una sau mai multe încăperi ce pot servi la adăpostirea de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalaţii, echipamente şi altele asemenea, iar elementele structurale de bază ale acesteia sunt pereţii şi acoperişul, indiferent de materialele din care sunt construite. Încăperea reprezintă spaţiul din interiorul unei clădiri".
De asemenea, la art. 250 alin. (2) C. fisc. se menţionează că „Nu intră sub incidenţa impozitului pe clădiri construcţiile care nu au elemente constitutive ale unei clădiri".
În plus, art. 250 alin. (1) pct. 16 C. fisc. menţionează că nu se datorează impozit pe clădiri pentru „construcţiile speciale situate în subteran, indiferent de folosinţa acestora (...).
Ministerul Economiei şi Finanţelor a clarificat acest aspect în adresa din 13 decembrie 2007 în care se precizează:
„Având în vedere prevederile art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările şi completările ulterioare, consideră că pentru rezervoarele situate deasupra solului, precum şi pentru cele situate în subteran, nu se datorează impozit pe clădiri întrucât, potrivit legii, nu au elemente constitutive ale unei clădiri-pereţi şi acoperiş".
S-a mai arătat încă o dată faptul că Municipiul Zalău este singura unitate administrativ-teritorială din cele aproximativ 600 la care O.P. datorează impozite şi taxe locale, care a interpretat eronat prevederile C. fisc. şi care consideră rezervoarele drept construcţii impozabile cu impozit pe clădiri.
În ceea ce priveşte existenţa unei pagube iminente s-a arătat că este îndeplinită această condiţie ori de câte ori se face dovada prejudiciului material viitor şi previzibil sau dovada unei potenţiale perturbări grave a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public, iar executarea silită asupra societăţii va produce cu siguranţă aceste efecte.
Prin sentinţa civilă nr. 1294 din 24 februarie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de O.P. SA., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Zalău-Impozite şi Taxe prin Primar, dispunând suspendarea deciziei de impunere nr. 1585 din 12 ianuarie 2012 pentru stabilirea impozitului pe clădiri, emisă de intimată, până la soluţionarea litigiului pe fond.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut următoarele:
- Cu privire la cazul justificat, s-a constatat că rezervoarele şi centralele termice ale petentei nu par a se încadra în ipoteza art. 249 alin. (5) C. fisc.: „În înţelesul prezentului titlu, clădire este orice construcţie situată deasupra solului şi/sau sub nivelul acestuia, indiferent de denumirea ori de folosinţa sa, şi care are una sau mai multe încăperi ce pot servi la adăpostirea de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalaţii, echipamente şi altele asemenea, iar elementele structurale de bază ale acesteia sunt pereţii şi acoperişul, indiferent de materialele din care sunt construite. Încăperea reprezintă spaţiul din interiorul unei clădiri”.
În raport de această definiţie, Curtea de apel a apreciat că neavând acoperiş rezervoarele nu pot fi incluse în categoria de „clădire”. Cu siguranţă, rezervoarele nu au încăperi, ci ele au o formă cilindrică tubulară care nu poate fi considerată încăpere. Pentru aceste motive, există indicii temeinice că decizia de imputare emisă de Municipiul Zalău a fost emisă fără a lua în considerare această condiţie legală pozitivă.
- Cu privire la paguba iminentă, prima instanţă a reţinut că este evident că prin plata acestei sume nedatorate, bugetul petentei ar suferi un prejudiciu cert.
În sprijinul soluţiei adoptate, Curtea de apel a invocat şi practica secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu referire la cazul justificat în sensul „existenţei unui argument juridic aparent valabil faţă de nelegalitatea actului” (decizia nr. 1380/2008), „împrejurarea de fapt şi de drept care este de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ” (decizia nr. 1837/2008). În plus, „condiţiile cazului bine justificat şi pentru prevenirea unei pagube iminente se impun a fi îndeplinite în mod cumulativ; aceste condiţii se determină reciproc, logic, neputându-se vorbi despre caz bine justificat fără a exista pericolul producerii unei pagube şi invers, despre iminenţa pagubei, în absenţa caracterului bine justificat al cazului” (decizia nr. 2954/2006).
Împotriva susmenţionatei sentinţe a declarat recurs pârâtul Municipiul Zalău - Impozite şi Taxe.
Critica adusă sentinţei a vizat, în principal, greşita aplicare a dispoziţiilor art. 14-15 din Legea nr. 554/2004 în condiţiile în care din considerentele expuse se poate observa că instanţa a prejudecat fondul cauzei atunci când a considerat că rezervoarele nu pot fi incluse în categoria clădirilor şi când, referindu-se la paguba iminentă, s-a pronunţat asupra legalităţii sumelor stabilite ca impozit în sarcina reclamantei.
Reiterând apărările formulate şi în faţa instanţei de fond, recurentul a subliniat că aparenţa dreptului de a stabili impozit în sarcina reclamantei rezidă chiar din adresa Ministerului Economiei şi Finanţelor din 6 martie 2008, că centralele termice intră sub incidenţa prevederilor art. 250 alin. (1) pct. 6 C. fisc. şi că în lipsa îndeplinirii cumulative a celor două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 s-a admis cererea de suspendare a executării deciziei de impunere nr. 1585 din 102 ianuarie 2012.
Prin întâmpinare, O.P. a arătat că soluţia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, este temeinică şi legală, punctul de vedere al intimatei în sensul că toate construcţiile destinate exclusiv adăpostirii centralelor termice care furnizează agent termic sunt scutite de impozit pe clădiri fiind confirmat şi de Ministerul Economiei şi Finanţelor prin adresa din 13 decembrie 2007 şi de sentinţa nr. 2391 din 9 iunie 2011 a Tribunalului Bucureşti rămasă irevocabilă.
Examinând cauza prin prisma normei care reglementează instituţia suspendării executării unui act administrativ, respectiv art. 14 din Legea nr. 554/2004, mai exact a condiţiilor cerute a fi îndeplinite cumulativ pentru a se dispune o asemenea măsură de protecţie provizorie, Înalta Curte reţine că recursul este nefondat şi îl va respinge ca atare.
Cererea formulată de reclamanta O.P. SA a vizat suspendarea executării deciziei de impunere nr. 1585 din 12 ianuarie 2012 pentru stabilirea impozitului pe clădiri pentru anul 2012 emisă de Municipiul Zalău - Impozite şi Taxe pentru suma de 628.817 RON reprezentând impozit pe clădiri.
Este corectă analiza instanţei de fond a condiţiilor privitoare la existenţa cazului bine justificat şi la iminenţa producerii unei pagube prin raportare la definiţiile date acestor sintagme prin art. 2 alin. (1) lit. t) şi ş) din Legea nr. 554/2004.
Prin soluţia adoptată, de admitere a cererii de suspendare a executării actului administrativ-fiscal, nu s-a prejudecat fondul, aşa cum susţine recurentul.
Tocmai faptul că este discutabilă încadrarea rezervoarelor şi centralelor termice în art. 249 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 571/2004 privind C. fisc. care atrage impozitarea societăţii reclamante cu suma de 628.817 RON cu titlu de impozit pe clădiri, aspect care va fi examinat de instanţa învestită cu anularea deciziei de impunere, a determinat pe judecătorul fondului să aprecieze că se află în faţa unui caz bine justificat în sensul legii.
Instanţa de control judiciar constată ca judicioasă şi examinarea condiţiei privitoare la paguba iminentă care s-ar produce societăţii reclamante prin executarea sumei menţionate în decizia de impunere şi care nu a putut fi combătută cu argumente pertinente de pârât.
Înalta Curte observă că abordarea instanţei fondului, argumentată în fapt şi în drept, este în acord cu principiile cuprinde în Recomandarea nr. R (89)8 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei către statele membre privind protecţia provizorie în materia contenciosului administrativ. Potrivit Recomandării, măsurile de protecţie provizorie pot fi îndeosebi acordate dacă executarea actului administrativ este de natură să cauzeze prejudicii grave, reparabile doar cu dificultate şi sub condiţia existenţei unui caz prima facie împotriva validităţii actului respectiv.
Aplicarea unei astfel de măsuri nu influenţează în nici un caz decizia ce urmează a fi luată de instanţa sesizată pentru contestarea, pe fond, a actului administrativ respectiv.
Toate celelalte aspecte detaliate atât prin cererea de recurs cât şi prin întâmpinare sunt aspecte care vizează fondului problemei litigioase, anume dacă SC O.P. datorează sau nu impozit pe clădiri pe anul 2012 conform deciziei de impunere nr. 1585 din 12 ianuarie 2012.
În acest context, Înalta Curte reţine că s-a făcut o corectă aplicare a art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi văzând şi dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Municipiul Zalău - Impozite şi Taxe, prin Primar, împotriva sentinţei civile nr. 1294 din 24 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 4 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3916/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3946/2012. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
