ICCJ. Decizia nr. 3873/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3873/2012
Dosar nr. 2332/54/2011
Şedinţa publică de la 2 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, secţia comercială şi contencios administrativ, la data de 7 octombrie 2011, reclamanta SC I.T.M. SRL a solicitat, în contradictoriu cu Direcţia Generală a Finanţelor Publice Olt, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării raportului de inspecţie fiscală nr. F-OT 476 din 28 iulie 2011 şi a Deciziei de impunere nr. F-OT 841 din 28 iulie 2011 emise de pârâtă, prin care au fost stabilite la plată obligaţii fiscale suplimentare.
În motivare, societatea reclamantă a arătat că a fost supusă unui control fiscal de către organele de control din cadrul D.G.F.P. Olt, care au stabilit pentru perioada 2008 - 2009 obligaţii fiscale suplimentare în ceea ce priveşte impozitul pe profit şi taxa pe valoare adăugată, astfel:
- 203.859 RON impozit profit;
- 113.713 RON majorări de întârziere aferente impozitului pe profit;
- 272.466 RON taxa pe valoare adăugată;
- 237.766 RON majorări de întârziere aferente taxei pe valoare adăugată. A mai arătat că în urma efectuării verificărilor încrucişate la nouă furnizori care au emis facturi către societatea reclamantă, organele fiscale au stabilit că facturile de aprovizionare nu au calitatea de document justificativ, fiind emise în acest sens raportul de inspecţie fiscală nr. F-OT 476 din 28 iulie 2011 şi Decizia de impunere nr. F-OT 841 din 28 iulie 2011, care a avut drept obiectiv verificarea modului de calcul al obligaţiilor la bugetul general consolidat, legalitatea şi conformitatea declaraţiilor fiscale şi organizarea corectă a evidenţei contabile.
Mai mult, organele fiscale au întocmit Procesul-verbal nr. 3810 din 29 iulie 2011, în conformitate cu prevederile art. 108 din O.G. nr. 92/2003, care a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt împreună cu plângerea penală nr. 3810 din 29 iulie 2011, subzistând, în opinia inspectorilor fiscali, indiciile săvârşirii unei infracţiuni.
Reclamanta a contestat în termenul legal raportul de inspecţie fiscală şi decizia de impunere, însă prin Decizia nr. 973 din 27 septembrie 2011, D.G.F.P. Olt a dispus suspendarea soluţionării acesteia până la pronunţarea unei soluţii definitive pe latură penală, procedura administrativă urmând a fi reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea, în condiţiile legii.
Cu privire la cererea de suspendare, întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, reclamanta a învederat că sunt întrunite condiţiile cerute de lege pentru a se dispune suspendarea executării până la pronunţarea instanţei de fond asupra anulării actelor administrative fiscale, respectiv cazul bine justificat şi necesitatea prevenirii unei pagube iminente
Astfel, există o îndoială serioasă asupra legalităţii actelor fiscale contestate, modificată, în condiţiile în care, în raportul de inspecţie fiscală şi în decizia de impunere temeiul de drept invocat nu are nicio legătură cu diferenţele de impozite şi taxe stabilite la impozitul pe profit, iar la taxa pe valoare adăugată temeiul invocat nu este prevăzut de lege.
Mai mult, diferenţele de obligaţii fiscale au fost stabilite pentru anii 2008 şi 2009, când actele normative respective erau abrogate, ceea ce echivalează cu o înfrângere a prezumţiei de legalitate.
A susţinut că societatea reclamantă nu are nicio culpă în ce priveşte documentele prezentate de societăţile furnizoare amintite, facturile aveau aparenţa de legalitate şi realitate şi nu putea să aibă cunoştinţă de faptul că au fost completate în mod nereal.
Facturile de la societăţile în cauză au fost înregistrate în contabilitate şi declarate inclusiv prin declaraţia 394, declaraţie în care societăţile furnizoare apar înregistrate nominal.
A apreciat reclamanta că nu poate suporta sancţiunea obligării la plata unor sume către bugetul statului întrucât vinovăţia cu privire la facturile întocmite de societăţile furnizoare în cauză nu le aparţine.
Mai mult, motivele invocate de organele fiscale (cu privire la faptul că societăţile în cauză aveau alt obiect de activitate, că nu au utilizat facturile în cauză, că nu au depus declaraţii, că nu au desfăşurat activitate sau se aflau în dizolvare) nu le sunt imputabile.
A arătat că nu au obligaţia legală şi nici posibilitatea să verifice societăţile furnizoare, de fapt, în cuprinsul raportului de inspecţie fiscală contestat, organele fiscale nu au consemnat dispoziţiile legale în baza cărora ei ar fi avut obligaţia legală să verifice societăţile furnizoare.
Chiar şi pentru organele fiscale verificarea societăţilor în cauză a necesitat o perioada mare de investigaţii, au fost făcute solicitări de verificare către organele fiscale din Bucureşti, apreciind că ei nu au posibilitatea de a face asemenea verificări.
A invocat principiul legalităţii actelor administrative, cu referire la Decizia nr. 2199 din 14 aprilie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, şi a susţinut că, atâta vreme cât însăşi D.G.F.P. Olt a procedat la suspendarea soluţionării contestaţiei înaintată potrivit art. 205 din O.G. nr. 92/2003, instanţa trebuie să fie de acord cu admiterea acestei cereri.
Pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Olt a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată, susţinând în esenţă că reclamanta nu a dovedit în ce măsură executarea actului administrativ produce o pagubă iminentă, în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004, simpla referire la destabilizarea gravă şi iremediabilă a activităţii nefiind suficientă pentru suspendarea actului administrativ, întrucât nu a fost probată în niciun fel.
De asemenea, simpla menţionare a creanţei constatate nu duce, de facto, la constatarea că există o pagubă iminentă. Nici simpla susţinere a reclamantei că nu datorează suma la care a fost obligată prin actul administrativ în discuţie nu satisface cerinţele art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, aşa cum nici faptul că prin executarea silită s-ar perturba în mod grav activitatea economică a reclamantei nu înseamnă că implicit există o pagubă iminentă.
A arătat că nu s-a demonstrat existenţa unor motive temeinice care să creeze o îndoială puternică asupra legalităţii actelor administrative atacate. Astfel, „argumentele" prezentate de reclamantă nu sunt în măsură să demonstreze nici măcar în aparenţă existenţa unor împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care să fie de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
A susţinut că, prin raportul de inspecţie fiscală din data de 28 iulie 2011, s-a stabilit în sarcina reclamantei o datorie bugetară de RON reprezentând T.V.A., majorări întârziere aferente TVA, impozit pe profit şi majorări de întârziere impozit profit. Întocmirea raportului de inspecţie fiscală şi emiterea deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată s-au realizat după o temeinică şi amănunţită acţiune de control derulată de organele competente într-o perioadă lungă de timp şi după o atentă verificare a activităţii desfăşurate atât de societatea reclamantă, cât şi de partenerii acestei societăţi. Cu acest prilej s-a constatat faptul că societăţile înscrise ca şi furnizori pe facturile în discuţie fie aveau un obiect de activitate cu totul diferit de comercializarea materialelor de construcţii, fie nu au utilizat facturile cu seriile respective sau se aflau în dizolvare ori fuseseră declarate inactive.
A susţinut că probele produse de reclamantă nu sunt în măsură să conducă la identificarea unor împrejurări din care să rezulte o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate, care constituie unul din fundamentele caracterului executoriu al actului administrativ.
Prin Sentinţa nr. 1193 din 15 noiembrie 2011, Tribunalul Gorj a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în temeiul art. 10 din Legea nr. 554/2004 reţinând că valoarea obligaţiilor stabilite prin actul administrativ fiscal a cărui suspendare se solicită este mai mare de 500.000 RON.
Ulterior declinării competenţei, a fost încuviinţată, în principiu, cererea de intervenţie în interesul pârâtului, formulată de terţul intervenient accesoriu Comuna Biertan, prin primar.
Prin Sentinţa nr. 131 din 23 februarie 2011, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta SC I.T.M. SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Olt şi terţul intervenient Comuna Biertan.
A admis cererea de intervenţie formulată în interesul pârâtului Direcţia Generală a Finanţelor Publice Olt, de către terţul intervenient Comuna Biertan.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a apreciat că nu sunt îndeplinite cerinţele impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube, pentru a se dispune suspendarea executării actelor administrative fiscale atacate, pentru următoarele considerente:
În analiza cazului bine justificat, instanţa a constatat că viciile actului administrativ fiscal, invocate în cuprinsul cererii de suspendare, respectiv indicarea greşită sau incompletă a temeiului în drept, atât în cuprinsul RIF cât şi în cuprinsul deciziei de impunere (prin raportare la disp. H.G. nr. 598/2002, act administrativ normativ dat în aplicarea Legii nr. 345/2002 privind TVA), fără aplicabilitate asupra impozitului pe profit, intervenţia unui eveniment legislativ implicit (abrogarea) cu privire la H.G. nr. 831/1997, indicarea temeiului de drept în cazul TVA, regimul deductibilităţilor la TVA, aparenţa de legalitate a facturilor fiscale ce constituie documente justificative constituie aspecte ale controlului judiciar ce necesită administrare de probatorii, nefiind în măsură să conducă la concluzia existenţei unor îndoieli serioase asupra legalităţii actului administrativ fiscal.
În ceea ce priveşte condiţia iminenţei producerii unui prejudiciu greu sau imposibil de reparat, instanţa a reţinut că reclamanta nu a indicat instanţei de fond niciun indiciu şi nici nu a făcut vreo dovadă a verosimilităţii acestuia. Reclamanta nu a invocat un prejudiciu material viitor şi sigur ca realizare şi care să exceadă limitelor normale ale executării actului administrativ fiscal.
Executarea deciziei care se bucură de prezumţia de legalitate nu poate constitui prin ea însăşi o pagubă, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.
A apreciat că din punct de vedere economic, orice diminuare a patrimoniului este echivalentă cu o pagubă, dar din punct de vedere juridic, paguba este reprezentată doar de o diminuare ilicită a patrimoniului.
Simpla referire la instrumentele juridice naţionale nu poate fundamenta însă, prin ea însăşi, luarea unei măsuri provizorii, pentru că suspendarea nu intervine de drept.
Cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată. Acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube, în cazul particular supus evaluării.
Raportat la dispoziţiile art. 49 alin. (3) C. proc. civ., precum şi la soluţia dată cererii de suspendare, instanţa a admis cererea de intervenţie formulată de terţul intervenient Comuna Biertan în interesul pârâtei D.G.F.P. Olt.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC I.T.M. SRL, care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta a adus următoarele critici sentinţei atacate:
- hotărârea este nelegală, deoarece cuprinde motive contradictorii, sub aspectul modalităţii de rezolvare a litigiului;
- instanţa s-a rezumat să redea în integralitate motivele contestaţiei şi să indice conţinutul textelor legale aplicabile în această materie, fără să analizeze însă condiţiile din care să rezulte răsturnarea prezumţiei de legalitate a actului administrativ;
- instanţa nu a dat semnificaţie juridică soluţiei pronunţată de organele de urmărire penală cu privire la constatarea inexistenţei actelor şi faptelor ilicite şi nu a motivat sub nicio formă intervenţia prezumţiei de nevinovăţie în favoarea administratorului societăţii cu privire la modul de întocmire a documentelor contabile, ceea ce echivalează cu un refuz nejustificat al instanţei de a verifica legalitatea şi temeiniciei deciziei de suspendare;
- hotărârea este nelegală şi în ceea ce priveşte admiterea cererii de intervenţie formulată în interesul pârâtei de către intervenienta Comuna Biertan, în sensul că nu este motivată sub acest aspect.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate şi în raport de cadrul legal aplicabil, Curtea îl va respinge ca nefondat pentru următoarele considerente:
Recurenta-reclamantă a solicitat prin acţiunea introductivă de instanţă suspendarea executării raportului de inspecţie fiscală nr. F-OT-476 din 28 iulie 2011, precum şi a Deciziei de impunere fiscală nr. F-OT 841 din 28 iulie 2011, acte administrative prin care s-a constatat existenţa unor abateri de la disciplina fiscală în ceea ce priveşte regimul fiscal al impozitului pe profit şi TVA, precum şi în ceea ce priveşte cheltuielile deductibile faţă de baza de impunere a impozitului pe profit şi TVA.
Cererea de suspendare a executării a fost formulată în condiţiile art. 14 din Legea contenciosului administrativ.
În raport de temeiul de drept care justifică o astfel de cerere (art. 14 din Legea nr. 554/2004), Curtea constată că în mod legal instanţa de fond a respins acţiunea, reţinând că cele două condiţii a căror existenţă cumulativă trebuie îndeplinită nu au fost dovedite.
Astfel, în privinţa „cazului bine justificat”, aşa cum este definit în art. 2 lit. t) din Legea contenciosului administrativ, Curtea reţine că motivele invocate de recurenta-reclamantă şi care privesc indicarea greşită sau incompletă a temeiurilor de drept cuprinse în cele două acte administrative contestate, precum şi abrogarea unor acte normative, nu pot constitui argumente privind existenţa cazului bine justificat, deoarece ele constituie prin excelenţă aspecte ale controlului judiciar, ceea ce implică în mod necesar administrarea de probatorii.
Altfel spus, motivele invocate nu sunt de natură a conduce la concluzia existenţei unor îndoieli serioase asupra legalităţii actelor administrative fiscale, condiţie impusă de dispoziţiile art. 14 din Legea contenciosului administrativ.
Tot astfel, condiţia privitoare la existenţa unei „pagube iminente”, astfel cum este definită de dispoziţiile art. 2 lit. ş) din aceeaşi lege, nu a fost dovedită de recurenta-reclamantă.
Sub acest aspect, în mod corect judecătorul fondului a reţinut că executarea unui act administrativ care se bucură de prezumţia de legalitate nu poate constitui prin ea însăşi o pagubă iminentă, în sensul dispoziţiilor art. 2 lit. ş) din Legea contenciosului administrativ, atâta timp cât recurenta-reclamantă nu a invocat şi nici nu a probat un prejudiciu material viitor şi sigur ca realizare şi care eventual să exceadă limitelor legale ale actului administrativ.
În consecinţă, în raport de cele mai sus reţinute şi în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat, soluţia recurată fiind dată în deplină concordanţă cu dispoziţiile legale aplicabile în materie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC I.T.M. SRL împotriva Sentinţei nr. 131 din 24 februarie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3868/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3875/2012. Contencios → |
|---|
