ICCJ. Decizia nr. 3884/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3884/2012
Dosar nr. 1600/1/2012
Şedinţa publică de la 3 octombrie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea din 7 decembrie 2011, Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a dispus următoarele:
- a admis în parte cererea formulată de reclamanta SC B.D.P. SRL, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală;
- a suspendat în parte executarea Deciziei de impunere nr. F-BV 698 din 25 iulie 2011 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. F-BV 547 din 25 iulie 2011, emise de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov, sub aspectul sumei de 596.613 RON, stabilită cu titlu de impozit pe profit suplimentar şi a majorărilor de întârziere şi a obligaţiilor fiscale accesorii de plată aferente acestei sume, a sumei de 9.445.874 RON, stabilită cu titlu de TVA şi a majorărilor de întârziere şi a obligaţiilor fiscale accesorii de plată aferente acestei sume şi a sumei de 189.057 RON, stabilită cu titlu de TVA şi a majorărilor de întârziere şi a obligaţiilor fiscale accesorii de plată aferente acestei sume;
- a respins restul pretenţiilor formulate de reclamantă cu privire la cererea de suspendare.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, faptul că, sub aspectul condiţiilor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, obiectul cererii de suspendare îl constituie actele administrativ-fiscale împotriva cărora s-a formulat contestaţie, astfel că analiza va privi îndeplinirea celor două condiţii cerute de textul de lege menţionat, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.
S-a reţinut, astfel, că reclamanta a invocat, în susţinerea existenţei cazului bine justificat, criticile aduse prin acţiunea introductivă, sub aspectul netemeiniciei şi nelegalităţii actelor fiscale atacate, cea mai mare parte a acestora vizând starea de fapt reţinută de organele fiscale cu privire la achiziţiile intracomunitare din anul 2010.
S-a apreciat de către instanţa de fond că, în speţă, criticile aduse de reclamantă cu privire la modul de stabilire a bazei impozabile suplimentare sunt de natură a reprezenta împrejurări legate de starea de fapt de natură să creeze o îndoială asupra legalităţii actului, fiind necesară o analiză pe fond a cauzei cu administrare de probe în vederea verificării corectei stabiliri a stării de fapt fiscale.
Prin prisma aspectelor invocate de reclamantă privitor la legătura sa cu presupusele neregularităţi constatate de organul de control referitor la cele trei firme furnizoare, instanţa a constatat că, până la analiza pe fond a cauzei, sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, există un caz bine justificat referitor la stabilirea acestei stări de fapt fiscale.
S-a mai reţinut în considerentele încheierii atacate faptul că celelalte critici aduse prin acţiunea introductivă şi la care se face referire în motivarea cererii de suspendare, nu sunt de natură a reprezenta împrejurări dintre cele care definesc „cazurile bine justificate”, neputând conduce la îndeplinirea condiţiei cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Cu privire la condiţia pagubei iminente, instanţa a reţinut că în raport de actele depuse la dosar este evident că executarea silită a sumelor contestate ar conduce la crearea unui prejudiciu material previzibil societăţii reclamante, cu consecinţe şi asupra angajaţilor acesteia.
Pentru toate aceste considerente, instanţa a constatat ca fiind îndeplinită în cauză şi condiţia pagubei iminente, astfel că, urmare a întrunirii tuturor condiţiilor cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, a admis în parte cererea de suspendare a executării raportului de inspecţie fiscală şi a deciziei de impunere emisă în baza acestuia şi care reprezintă titlul de creanţă, sub aspectul sumei de 596.613 RON, stabilită cu titlu de impozit pe profit suplimentar şi a majorărilor de întârziere şi a obligaţiilor fiscale accesorii de plată aferente acestei sume, a sumei de 9.445.874 RON, stabilită cu titlu de TVA şi a majorărilor de întârziere şi a obligaţiilor fiscale accesorii de plată aferente acestei sume şi a sumei de 189.057 RON, stabilită cu titlu de TVA şi a majorărilor de întârziere şi a obligaţiilor fiscale accesorii de plată aferente acestei sume şi a respins restul pretenţiilor formulate de reclamantă sub aspectul cererii de suspendare.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
I. Prin motivele de recurs formulate, pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov arată că aspectele invocate de către instanţa de fond nu sunt de natură a proba îndeplinirea condiţiilor imperative impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, că instanţa de fond a dispus suspendarea executării actelor atacate atât în ceea priveşte accesoriile, cât şi în ceea ce priveşte debitele stabilite de către organele fiscale şi, astfel, hotărârea recurată apare ca fiind dată în mod evident cu aplicarea greşită a legii şi cu reţinerea unei stări de fapt neconformă cu realitatea.
Recurenta-pârâtă mai arată că, deşi este evident că executarea silită este de natură să producă o aşa-zisă pagubă în patrimoniul reclamantei, nu s-a făcut niciun moment dovada că această pagubă are natura juridică a unei pagube iminente, astfel cum este definită de Legea nr. 554/2004 şi de jurisprudenţa în materie şi că reclamanta îşi poate permite plata acestor obligaţii fiscale, pentru că în fapt aceste obligaţii, exceptând accesoriile, reprezintă obligaţii fiscale pe care societatea trebuia să le declare şi să le plătească cu mult timp în urmă.
Se mai arată în motivele de recurs formulate că instanţa de fond şi-a însuşit susţinerile reclamantei şi nu a motivat în niciun fel soluţia adoptată, fiind încălcate prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., iar nerespectarea acestor dispoziţii atrage nulitatea hotărârii, potrivit art. 105 alin. (2) C. proc. civ. şi, ca atare, singura soluţie pe care o poate da instanţa învestită cu soluţionarea recursului este aceea de casare şi trimitere spre rejudecare a cauzei.
Concluzionează recurenta că reclamanta trebuia să probeze îndeplinirea în mod cumulativ a condiţiilor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, însă în cauză cererea de suspendare formulată nu a fost probată nici sub aspectul cazului justificat şi nici al pagubei iminente.
II. Recurenta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală critică hotărârea pronunţată de instanţa de fond, arătând că aceasta a fost dată cu aplicarea greşită a legii.
Recurenta reiterează excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive în ceea ce priveşte capătul de cerere privind suspendarea Deciziei de impunere emisă de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Braşov, precum şi a raportului de inspecţie fiscală pe care se întemeiază titlul de creanţă contestat, arătând că instanţa trebuia să reţină că are calitate procesuală pasivă pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Braşov, în calitate de emitent al actelor solicitate a fi suspendate, astfel că solicită instanţei să respingă cererea ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Recurenta învederează faptul că, deşi s-a invocat, prin întâmpinarea formulată pentru termenul din data de 2 decembrie 2011, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra acestei excepţii.
Recurenta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală invocă şi motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., arătând că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, că motivarea instanţei de fond este inexistentă, fiind lacunară, iar anumite sesizări expuse de instituţia recurentă, în speţă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, lipsesc cu desăvârşire.
Susţine recurenta că din considerentele hotărârii criticate nu rezultă motivele care au constituit baza luării acestei hotărâri în ceea ce priveşte întrunirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 15, raportat la prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru a se putea dispune suspendarea şi că în speţă nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a celor două condiţii prevăzute expres de lege, respectiv cazul bine justificat şi existenţa iminenţei unei pagube.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, pentru considerentele în continuare arătate.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta SC B.D.P. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, anularea Deciziei de impunere emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov şi înregistrată la organul emitent sub nr. F-BV 698 din 25 iulie 2011, precum şi a Raportului de inspecţie fiscală pe care se întemeiază titlul de creanţă contestat, identificat sub nr. F-BV 547 din 25 iulie 2011, precum şi suspendarea acestor acte administrative fiscale, în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004.
Prin încheierea pronunţată la data de 7 decembrie 2011, Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamantă, a suspendat în parte executarea actelor administrativ-fiscale contestate, sub aspectul sumei de 596.613 RON, stabilită cu titlu de impozit pe profit suplimentar şi a majorărilor de întârziere şi a obligaţiilor fiscale accesorii de plată aferente acestei sume, a sumei de 9.445.874 RON, stabilită cu titlu de TVA şi a majorărilor de întârziere şi a obligaţiilor fiscale accesorii de plată aferente acestei sume şi a sumei de 189.057 RON, stabilită cu titlu de TVA şi a majorărilor de întârziere şi a obligaţiilor fiscale accesorii de plată aferente acestei sume şi a respins restul pretenţiilor formulate de reclamantă cu privire la cererea de suspendare.
Recurenta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a învederat în cadrul motivelor de recurs formulate faptul că înţelege să reitereze excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestei instituţii în ceea ce priveşte capătul de cerere privind suspendarea actelor administrativ-fiscale contestate, arătând că instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra acestei excepţii invocate în faţa Curţii de Apel Braşov prin întâmpinarea formulată pentru termenul din data de 2 decembrie 2011.
Înalta Curte, examinând actele şi lucrările dosarului, precum şi criticile recurentelor-pârâte, constată faptul că de la dosarul cauzei lipseşte încheierea de amânare a pronunţării din data de 2 decembrie 2011, care, potrivit legii, face corp comun cu încheierea recurată, precum şi dovada achitării cauţiunii datorate pentru cererea formulată şi actele administrative contestate, în baza cărora s-a pronunţat soluţia de către instanţa de fond.
De asemenea, se constată că încheierea recurată, prin care s-a admis cererea de suspendare, este nesemnată de către judecător şi grefier, nerespectându-se prevederile art. 261 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Înalta Curte apreciază, totodată, că hotărârea recurată este nemotivată, nerespectându-se prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., devenind astfel incidente dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
În conformitate cu dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă „motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor”.
Se poate aprecia că textul legal anterior enunţat consacră principiul motivării hotărârilor, pentru a se asigura o bună administrare a justiţiei şi pentru a se putea exercita controlul judiciar.
Motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv, o hotărâre care nu evocă reţinerile ei constituind o dispoziţie arbitrară, care anulează aproape toate principiile care guvernează procesul civil, aceasta fiind şi raţiunea pentru care a fost reglementat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., potrivit căruia se poate dispune casarea unei hotărâri atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină.
Prima instanţă trebuia să examineze dacă dispoziţiile menţionate în cererea de chemare în judecată sunt legale şi să menţioneze care sunt motivele pentru care a adoptat soluţia de admitere în parte a cererii de suspendare.
Aşa cum s-a precizat mai sus, hotărârea instanţei de fond nu este motivată, iar, în lipsa motivării, Înalta Curte nu poate exercita controlul legalităţii şi temeiniciei hotărârii, potrivit argumentelor ce se vor enunţa în continuare.
Căile de atac se exercită de partea nemulţumită de hotărârea unei instanţe şi reprezintă mijlocul procesual prin care se realizează pe calea justiţiei protecţia dreptului subiectiv sau al interesului şi ele se constituie ca un remediu pentru eventualele erori ce se pot strecura într-o hotărâre.
În situaţia în care hotărârea nu este motivată, instanţa de control judiciar nu poate să analizeze dacă hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică, pentru că hotărârii îi lipsesc elementele esenţiale.
Legiuitorul a stabilit în sarcina judecătorului obligaţia legală de a motiva în fapt şi în drept hotărârea, întrucât în hotărâre trebuie să se explice părţilor, atât în fapt, cât şi în drept, care au fost raţiunile care au condus la adoptarea soluţiei.
În lipsa motivării, nici părţile nu sunt în măsură să analizeze legalitatea şi temeinicia hotărârii judecătoreşti şi nici instanţa de control nu poate să exercite controlul judiciar în limitele stabilite de lege.
Înalta Curte arată că prin nemotivarea hotărârii se aduce atingere şi prevederilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind procesul echitabil, aşa cum a fost consolidat textul în practica Curţii Europene a Drepturilor Omului.
În acest sens, arătăm că potrivit jurisprudenţei Curţii, noţiunea de proces echitabil este înfrântă atunci când o instanţă a motivat pe scurt hotărârea, fără a examina în mod real problemele esenţiale care au fost supuse spre analiză.
În cauza de faţă, în mod cert judecătorul fondului nu a realizat o analiză efectivă a cauzei supuse judecăţii.
Cu alte cuvinte, motivarea reprezintă un element esenţial al unei hotărâri judecătoreşti, iar lipsa acesteia atrage casarea ei. Scopul motivării este acela de a fundamenta şi explica măsurile adoptate de instanţă în cadrul dispozitivului.
În concluzie, în speţă, instanţa de fond nu a realizat o motivare suficientă a soluţiei pronunţate, pe de o parte, iar, pe de altă parte, la dosarul cauzei nu au fost depuse actele administrativ-fiscale a căror suspendare s-a solicitat, dovada achitării cauţiunii, ca şi condiţie obligatorie pentru admiterea unei astfel de cereri, Încheierea de dezbateri din data de 2 decembrie 2012, pentru a se putea analiza motivele de recurs invocate cu privire la aspectele asupra cărora instanţa de fond nu s-a pronunţat, astfel că Înalta Curte este în imposibilitate să-şi exercite controlul judiciar cu privire la fondul cauzei.
Faţă de considerentele expuse mai sus, Înalta Curte, văzând şi dispoziţiile art. 314 C. proc. civ., în vederea pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice şi cu respectarea tuturor principiilor de drept, apreciază că se impune casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, pentru a se relua judecata.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond va avea în vedere şi toate celelalte critici formulate în recurs de către recurentele-pârâte, inclusiv criticile referitoare la calitatea procesuală pasivă a recurentei-pârâte Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
Pentru considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursurile declarate, va casa hotărârea recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov, împotriva Încheierii din 7 decembrie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează hotărârea atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3883/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3885/2012. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
