ICCJ. Decizia nr. 3897/2012. Contencios. Anulare decizie Uniunea Naţionala a Barourilor din România. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3897/2012
Dosar nr. 82/64/2011
Şedinţa publică de la 3 octombrie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea atacată cu recurs
Prin Sentinţa nr. 175/F din 26 septembrie 2011, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta B.D.M. în contradictoriu cu pârâţii Baroul Sibiu şi Uniunea Naţională a Barourilor din România şi, pe cale de consecinţă, a obligat pârâtul Baroul Sibiu să anuleze Decizia nr. 254 din 5 iulie 2010, emisă de Consiliul Baroului Sibiu, precum şi pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România să anuleze Decizia nr. 970 din 10 - 11 decembrie 2010, emisă de Consiliul U.N.B.R., precum şi obligarea pârâţilor să emită decizii de primire a reclamantei în profesia de avocat cu scutire de examen, în conformitate cu art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, în vigoare la data înregistrării cererii reclamantei de intrare în profesia de avocat la Baroul Sibiu, la data de 3 iulie 2010.
Pentru a se pronunţa astfel, curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin Decizia nr. 254 din 5 iulie 2010, emisă de pârâtul Baroul Sibiu, a fost respinsă cererea reclamantei privind intrarea în profesia de avocat cu scutire de examen, pe considerentul că aceasta nu îndeplineşte condiţia de vechime în funcţia de consilier juridic ori jurisconsult prevăzută de lege, cu trimitere la art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, în vigoare la data formulării cererii reclamantei. Iar prin Decizia nr. 970 din 10 - 11 decembrie 2010, pârâta U.N.B.R. a respins contestaţia formulată de reclamantă, cu motivarea că este necesară vechimea în funcţia de consilier juridic sau jurisconsult, nu o altă funcţie cu implicaţie juridică, pentru a se da curs prevederii din art. 16 alin. (2) lit. b) din lege.
În cauză s-a solicitat un punct de vedere juridic de specialitate de la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, opinie juridică de specialitate, în care s-a arătat că, pornindu-se de la principiul egalităţii în faţa legii, pe baza probelor administrate la dosar şi puse la dispoziţia C.N.C.D. spre studiu, prin neluarea în seamă a vechimii reclamantei în funcţia de şef Birou recuperări creanţe din cadrul Oficiului Juridic al C.M. - Sucursala Braşov, funcţie ce include de plano funcţia de consilier juridic, se nesocoteşte linia de conduită antidiscriminare, prin raportare la regula potrivit căreia tratamentul egal se impune similarităţii de cazuri.
Instanţa de fond, analizând probatoriul cauzei, în special copia certificată a carnetului de muncă al reclamantei, contractul individual de muncă - actul adiţional al reclamantei, regulamentul cadru, atribuţiile biroului de recuperări creanţe, fişa postului pentru funcţia de şef birou recuperări creanţe, organigrama şi statul de funcţii ale instituţiei angajatoare în care îşi desfăşura activitatea reclamanta (C.M. - Sucursala Braşov), a apreciat că reclamanta a îndeplinit funcţii juridice propriu-zise de consilier juridic, respectiv jurisconsult, ca denumiri generice ale funcţiilor ocupate de aceasta, inclusiv funcţia de conducere de şef birou al Biroului de recuperare creanţe, birou aflat în structura Oficiului Juridic din cadrul C.M. - Sucursala Braşov, unde personalul de specialitate era format din consilieri juridici/jurisconsulţi, şeful de birou având de asemenea calificarea profesională de consilier juridic şi îndeplinind în esenţă activităţi juridice specifice pentru un consilier juridic cu atribuţii de conducere.
Prin urmare, a apreciat judecătorul fondului că nu poate reţine apărarea formulată de cele două pârâte prin întâmpinare, în sensul că perioada în care reclamanta a îndeplinit funcţia de şef de Birou recuperări creanţe nu constituie vechime ca jurisconsult ori consilier juridic pentru că ar fi fost vorba de ”o altă funcţie cu implicaţie juridică”, situaţie în care art. 16 alin. (2) lit. b) din lege nu ar fi incident.
2. Cererile de recurs
Împotriva Sentinţei nr. 175/F din 26 septembrie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs pârâţii Baroul Sibiu şi Uniunea Naţională a Barourilor din România.
2.1. Recursul promovat de Uniunea Naţională a Barourilor din România (U.N.B.R.)
Invocând ca temei legal al căii de atac exercitate prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului şi modificarea hotărârii în sensul respingerii acţiunii reclamantei, ca neîntemeiată, recurenta Uniunea Naţională a Barourilor din România a dezvoltat următoarele critici privitoare la hotărârea atacată, apreciată ca nelegală:
Astfel, se susţine că instanţa de fond nu a observat că din analiza stării de fapt rezultată din reglementările din cartea de muncă a reclamantei, precum şi din înscrisurile depuse de aceasta în probaţiune, respectiv adeverinţa emisă de către Uniunea Colegiilor Consilierilor Juridici din România, conform căreia aceasta este înscrisă pe Tabloul Colegiului Consilierilor Juridici din august 2004, rezultă faptul că, în cauză, nu este întrunită condiţia obiectivă privind experienţa de 10 ani, în profesia de jurisconsult sau consilier juridic pentru a putea intra ca şi avocat definitiv cu scutire de examen.
Mai arată recurenta că, conform art. 16 din Statut, funcţia de consilier juridic se dovedeşte cu carnetul de muncă, ori din carnetul de muncă depus de reclamantă rezultă fără putere de tăgadă că aceasta a îndeplinit pe o perioadă de peste 6 ani funcţia de şef Birou Recuperări Creanţe.
Consideră recurenta că nu este de competenţa Consiliului Baroului în a face echivalări între profesii şi meserii şi de asemenea pentru primirea în profesia de avocat cu scutirea de examen este necesară vechimea în funcţia de jurisconsult sau consilier juridic, şi nu o altă funcţie cu implicaţie juridică, cum în mod greşit a apreciat instanţa de fond.
2.2. Recursul promovat de Baroul Sibiu
La rândul său, pârâtul Baroul Sibiu, prin decan, a atacat cu recurs hotărârea primei instanţe, apreciată ca netemeinică şi nelegală.
Printr-o primă critică adusă hotărârii recurate susţine recurentul că instanţa de fond nu a observat că funcţia de jurisconsult este una de sine stătătoare, nefiind identică cu cea de şef birou recuperări creanţe şi neputând fi asimilată cu aceasta şi nu a ţinut cont de faptul că, consiliul baroului are competenţe stricte stabilite de lege, neputându-se substitui, cu privire la echivalarea unor funcţii, în competenţa şi atribuţiile instanţelor de judecată sau altor instituţii ale statului, respectiv Direcţia Muncii şi Inspectoratul Teritorial de Muncă.
Mai arată recurentul că instanţa de fond a pronunţat hotărârea cu încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, care prevăd limitativ condiţiile şi cerinţele necesare pentru primirea în profesia de avocat, dar şi fără a ţine cont de faptul că, conform art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, raportat la art. 16 alin. (3) din Statutul Profesiei de avocat dovada vechimii pentru primirea în profesia de avocat se face cu carnetul de muncă. În acest sens susţine recurentul că, din verificarea carnetului de muncă al reclamantei se poate constata că aceasta nu are vechimea cerută de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, aşa încât în mod corect, prin actele contestate, s-a dispus respingerea cererii acesteia de primire în profesia de avocat fără examen.
Consideră recurentul că susţinerile instanţei referitoare la discriminare nu sunt aplicabile în cauză pe motiv că alte persoane de asemenea încadrate la C.M. au fost primite în profesia de avocat, cu scutire de examen, în condiţiile în care fiecare dosar este verificat în parte, iar toate persoanele la care face referire intimata au fost încadrate ca jurisconsult sau consilier juridic peste 10 ani, cu menţiunea expresă în carnetul de muncă.
3. Hotărârea instanţei de recurs
3.1 Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs, în raport cu dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., şi ţinând seama de toate susţinerile şi apărările părţilor, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta-pârâtă U.N.B.R. nu este fondat şi urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, cu modificările şi completările ulterioare, „la cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen, cel care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcţia de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puţin 10 ani.”
Aşadar, este de necontestat faptul că prin dispoziţia legală mai sus redată sunt menţionate limitativ funcţiile care ar fi trebuit să fie exercitate cel puţin 10 ani pentru a îndeplini condiţia de vechime necesară pentru a beneficia de intrarea în profesia de avocat cu scutire de examen.
Problema care se impune a fi soluţionată în prezenta cauză este aceea dacă funcţia de şef Birou Recuperări creanţe se circumscrie funcţiei de consilier juridic, în sensul normei legale mai sus citate, în condiţiile în care, în lipsa unei dispoziţii legale exprese, nu este permisă o echivalare sau asimilare a unor funcţii cu implicare juridică.
În acest context, Înalta Curte constată că funcţia de consilier juridic/jurisconsult, ca şi funcţie juridică de execuţie, se identifică în statul de funcţii al unei persoane juridice prin denumirea sa, spre deosebire de funcţia juridică de conducere, care, dat fiind faptul că poate purta diverse denumiri (director, şef serviciu, şef birou etc.) implică o analiză a atribuţiilor, competenţelor şi responsabilităţilor înscrise în fişa postului.
A accepta susţinerile recurentei-pârâte şi a califica o funcţie juridică, indiferent că este de conducere sau de execuţie, doar prin prisma denumirii sale, respectiv consilier juridic/jurisconsult, făcând abstracţie de atribuţiile şi responsabilităţile concrete, ar însemna să acredităm ideea că funcţiile juridice de conducere, care poartă diverse denumiri şi care presupun ca şi condiţie de bază calitatea de consilier juridic, nu ar intra sub sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, ceea ce nu poate fi permis în condiţiile în care ar reprezenta o interpretare restrictivă a respectivei norme legale şi implicit o îngrădire a interesului legitim al persoanelor care ocupă funcţii juridice de conducere, interes regăsit în vocaţia recunoscută de lege.
Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa de fond a interpretat şi aplicat în mod corect dispoziţiile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, atunci când a conchis că intimata-reclamantă îndeplineşte condiţia de vechime în funcţiile juridice expres şi limitativ prevăzute în dispoziţia legală mai sus indicată, prin luarea în considerare şi a perioadei în care intimata-reclamantă a exercitat funcţia de Şef Birou Recuperări Creanţe, fiind vorba de o funcţie juridică de conducere de sine stătătoare în cadrul Oficiului Juridic din cadrul SNTFM C.M. SA - Sucursala Braşov, şi nu de o funcţie cu implicaţie juridică, care să impună o operaţiune de echivalare, aşa cum în mod greşit se susţine prin cererea de recurs.
Aşadar, în mod just instanţa de fond a calificat funcţia de şef Birou Recuperare Creanţe ocupată de intimata-reclamantă în perioada 1 iulie 2003 - 1 decembrie 2008, ca fiind o funcţie juridică prin raportare la conţinutul şi nu la denumirea funcţiei, văzând contractul individual de muncă din 1 iulie 2003, organigrama, statul de funcţii şi regulamentul cadru de organizare şi funcţionare al societăţii comerciale la care intimata-reclamantă şi-a desfăşurat activitatea, atribuţiile Biroului Recuperări Creanţe, fişa postului de şef birou recuperări creanţe, aşa încât va înlătura criticile recurentei referitoare la interpretarea şi aplicarea greşită a legii.
Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 16 din Statutul profesiei de avocat, calitatea şi vechimea în funcţia de consilier juridic sau jurisconsult se probează în condiţiile Codului muncii şi numai cu carnetul de muncă, prin urmare în mod corect instanţa de fond a stabilit vechimea în funcţia de consilier juridic a intimatei-reclamante în baza carnetului de muncă, din conţinutul căruia rezultă îndeplinirea, în persoana acesteia, a condiţiei de vechime impusă de art. 16 alin. (2) lit. b), respectiv cel puţin 10 ani în funcţia de consilier juridic.
Aşa fiind, după cum cu justeţe a reţinut şi prima instanţă, statutul de consilier juridic al intimatei-reclamante, dobândit prin efectul legii, independent de denumirea funcţiei de conducere exercitate, corespundea cerinţelor şi exigenţelor art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, în forma aplicabilă la data cererii, în sensul că intimata-reclamantă putea fi primită în profesia de avocat, la cerere, cu scutire de examen, dacă a îndeplinit funcţia de jurisconsult timp de cel puţin 10 ani, legea nefăcând în mod evident distincţie între diferite categorii de funcţii (de conducere sau de execuţie) ce pot fi exercitate de consilierii juridici.
Aşa fiind, Înalta Curte arată că motivele reţinute şi invocate de recurenta-pârâtă prin actele administrative contestate, sus-arătate, în mod legal nu puteau fi primite şi menţinute de prima instanţă pentru că, în esenţă, nu făceau decât să impună condiţii suplimentare celor indicate în art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995.
Aşadar, câtă vreme intimata-reclamantă care a formulat cererea de primire în profesie cu scutire de examen îndeplineşte condiţiile expres arătate la lit. b), respectiv, a exercitat funcţia de consilier juridic peste 10 ani şi nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care să o facă nedemnă pentru profesia de avocat, în sensul explicitat la art. 13 din acelaşi act normativ, ea are un drept subiectiv de a fi primită în profesie, drept care nu poate fi îngrădit decât pentru motive temeinice, proporţionale cu scopul urmărit de recurenţi în organizarea profesiei de avocat.
În acest context, refuzul recurentei-pârâte de a o primi pe intimata-reclamantă în profesie fără examen, pentru motivele arătate şi apreciate ca nelegale, apare ca nejustificat şi în mod corect a fost sancţionat de prima instanţă prin admiterea acţiunii.
Toate considerentele expuse converg către concluzia că soluţia pronunţată de instanţa de fond este temeinică şi legală, motiv pentru care recursul va fi respins, ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
3.2 În conformitate cu prevederile art. 11 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi art. 3 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, aprobată prin Legea nr. 106/1995, cu modificările şi completările ulterioare, pentru calea de atac exercitată se plătesc taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar, dovada achitării acestora ataşându-se, potrivit art. 3021 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs.
În raport cu dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., înainte de a proceda la analiza cererii de recurs, Înalta Curte constată că, deşi a fost citat cu menţiunea de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 2 RON şi timbrul judiciar în valoare de 0,15 RON, conform dovezii anexate la dosarul de recurs, recurentul Baroul Sibiu nu şi-a îndeplinit această obligaţie legală.
Cum dovada timbrării nu a fost ataşată cererii de recurs, conform dispoziţiilor legale sus-menţionate, iar recurentul Baroul Sibiu nu şi-a îndeplinit această obligaţie legală nici ulterior - deşi a fost citat cu menţiunea timbrării - devin aplicabile dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi art. 9 din O.G. nr. 32/1995, în temeiul cărora recursul va fi anulat ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de Baroul Sibiu, împotriva Sentinţei nr. 175/F/2011 din 26 septembrie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.
Respinge recursul declarat de Uniunea Naţională a Barourilor din România împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3895/2012. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 3899/2012. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
