ICCJ. Decizia nr. 3899/2012. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3899/2012
Dosar nr. 11377/2/2009
Şedinţa publică de la 3 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura în faţa primei instanţe
Prin acţiunea înregistrată la 2 decembrie 2009, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat să se constate calitatea pârâtului B.M. de colaborator al securităţii, dat fiind că acesta îndeplineşte funcţia de consilier local în cadrul Consiliului local a comunei Argetoaia, Judeţul Dolj şi este supus verificării din oficiu sub aspectul constatării calităţii de colaborator sau de lucrător al securităţii, conform dispoziţiilor art. 3 lit. g) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată prin Legea nr. 293/2008.
Acţiunea formulată de consiliul reclamant s-a întemeiat pe Nota de constatare nr. S/DI/1/1974 din 1 iulie 2009 şi pe înscrisurile ataşate acesteia, din care rezultă că pârâtul B.M. a fost recrutat la data de 29 februarie 1988 în calitate de gazdă a casei de întâlniri „L.” şi a semnat angajamentul de colaborare cu organele de securitate, astfel că sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 2 lit. b) teza a IV-a din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea sa de colaborator al securităţii.
2. Soluţia instanţei de fond
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat Sentinţa civilă nr. 3406 din 11 mai 2011, prin care a respins acţiunea formulată de reclamant ca neîntemeiată, cu motivarea că, prin probele administrate nu s-a dovedit calitatea pârâtului de colaborator al securităţii, astfel cum aceasta a fost definită în dispoziţiile art. 2 lit. b) teza finală din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată prin Legea nr. 293/2008.
În sensul actului normativ sus-menţionat s-a reţinut că, pentru constatarea calităţii de colaborator al securităţii este necesar ca înlesnirea activităţii de informaţii de la reţeaua informativă să se facă prin punerea în mod voluntar la dispoziţia securităţii a locuinţe sau a unui alt spaţiu deţinut.
Din materialul probator administrat în cauză s-a constatat ca nefiind îndeplinită această condiţie legală, întrucât pe parcursul perioadei în care s-a susţinut că pârâtul a colaborat cu organele securităţii, în locuinţa acestuia nu s-au organizat asemenea activităţi, finalizate prin obţinerea unor date sau informaţii de natură să suprime drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
Astfel, s-a avut în vedere că, din tabelul întocmit de I.J. Caraş-Severin la data de 23 februarie 1988 rezultă că, în casa de întâlniri au fost introduse persoane anterior semnării angajamentului de către pârât.
Apărarea reclamantului că, pentru constatarea calităţii de colaborator al securităţii, este suficientă simpla punere la dispoziţia organelor de securitate a unui spaţiu în mod voluntar, a fost respinsă de instanţa de fond, considerându-se că dispoziţiile legale invocate ca temei juridic al acţiunii impun ca această permisiune să aibă ca scop înlesnirea activităţii de culegere de informaţii de la reţeaua informativă, ceea ce nu s-a realizat în cauză, în condiţiile în care nu a fost administrată nicio probă privind existenţa unui asemenea scop în acţiunea de punere voluntară la dispoziţie de către pârât a apartamentului deţinut.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, solicitând ca, în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul admiterii acţiunii şi constatării calităţii pârâtului de colaborator al securităţii.
Recurentul a susţinut că instanţa de fond a dat o interpretare greşită dispoziţiilor art. 2 lit. b) teza ultimă din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată prin Legea nr. 293/2008, conform cărora, colaborator al securităţii este şi persoana care a înlesnit culegerea de informaţii de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziţia securităţii a locuinţei sau a unui alt spaţiu pe care îl deţinea, precum şi cei care, având calitatea de rezidenţi ai securităţii, coordonau activitatea informatorilor.
Recurentul a învederat că soluţia legislativă se justifică prin aceea că, în angrenajul securităţii, gazdele caselor conspirative aveau un rol mai important decât cel al informatorilor, iar categoria gazdelor nu permite subclasificări pe criterii morale, la fel ca în cazul informatorilor, a căror activitate este analizată în funcţie de conţinutul delaţiunilor furnizate securităţii.
Interpretarea dată de instanţa de fond dispoziţiilor legale în baza cărora s-a solicitat să se constate calitatea intimatului-pârât de colaborator al securităţii a fost criticată în recurs, arătându-se că aceasta nu corespunde scopului legii, deoarece gazdei nu i se permitea nici măcar să asiste la întâlnirile organizate şi în ipoteza punerii la dispoziţie a spaţiului deţinut, nu s-a urmărit ca activitatea celui verificat de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii să depindă exclusiv de acţiunile unor terţe persoane, cu totul necunoscute. Prin această interpretare, s-a susţinut că sunt discriminate persoanele care au avut acelaşi conduită şi anume, acelea care au pus la dispoziţia securităţii un spaţiu să beneficieze de un tratament diferit faţă de informatorii şi lucrătorii securităţii care intrau în spaţiul respectiv.
Îndeplinirea scopului de a înlesni organelor de securitate culegerea de informaţii, considerată de prima instanţă ca o condiţie de constatare a calităţii de colaborator al securităţii, se realizează în opinia recurentului prin însăşi punerea la dispoziţia securităţii a spaţiului deţinut, indiferent de împrejurarea că securitatea folosea sau nu, ulterior acel spaţiu.
Chiar în ipoteza admiterii interpretării restrictive date de instanţa de fond, s-a învederat că trebuia avut în vedere beneficiul efectiv dobândit de securitate după ce i se punea la dispoziţie un spaţiu, pentru că în sistemul de colectare a informaţilor, existenţa numărului de case conspirative stabilit potrivit planificărilor dădea posibilitatea funcţionării întregului angrenaj al poliţei politice, indiferent de gradul de folosire a fiecărei case conspirative.
Referitor la proba testimonială administrată în cauză şi prin care instanţa de fond a înlăturat prezumţia de veridicitate a înscrisurilor depuse în susţinerea acţiunii, recurentul a susţinut că aceasta nu este verosimilă, nu prezintă situaţii plauzibile şi nu are un minim suport raţional, întrucât intimatul-pârât a fost recrutat de un alt ofiţer decât cel care a propus abandonarea sa, iar abandonarea casei conspirative în 1990 nu a fost motivată de caracterul efectiv al recrutării gazdei, ci de un impediment obiectiv şi anume, plecarea din localitate a gazdei.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând actele şi lucrările dosarului, în raport şi cu dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente:
1. Aspecte de fapt şi de drept relevante
Cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 2 lit. b) teza finală din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată prin Legea nr. 293/2008, potrivit cărora, colaborator al securităţii este şi persoana care a înlesnit culegerea de informaţii de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziţia securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu pe care îl deţinea, precum şi cei care, având calitatea de rezidenţi ai securităţii, coordonau activitatea informatorilor.
În sensul legii sus-menţionate, pentru reţinerea calităţii de colaborator al securităţii este necesar ca înlesnirea activităţii de culegere de informaţii de la reţeaua informativă să se facă prin punerea la dispoziţia securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu deţinut şi ca punerea la dispoziţia securităţii a spaţiului respectiv să se fi făcut în mod voluntar.
Interpretând corect această reglementare, care a constituit temeiul juridic al acţiunii, instanţa de fond a constatat în mod judicios lipsa de relevanţă a documentelor depuse pentru dovedirea calităţii intimatului-pârât de colaborator al securităţii, întrucât nu a existat un angajament al acestuia din care să rezulte în mod neechivoc consimţământul pentru punerea voluntară a locuinţei la dispoziţia organelor securităţii cu scopul de a le înlesni culegerea de informaţii de la alte persoane.
Angajamentul semnat de intimatul-reclamant la data de 29. februarie 1988 nu are semnificaţia juridică a unui asemenea consimţământ, întrucât intenţia de a colabora cu organele de securitate a fost exprimată în termeni foarte generali, fără indicarea în concret a scopului punerii la dispoziţie a locuinţei şi fără menţionarea unui minimum de date pentru identificarea acesteia.
Conţinutul acestui angajament, coroborat cu toate înscrisurile care au stat la baza întocmirii Notei de constatare nr. DJ/1974 din 1 iulie 2009, justifică aprecierea făcută de prima instanţă materialului probator şi concluzia din hotărârea atacată privind caracterul fictiv al casei conspirative de întâlniri, având ca gazdă pe intimatul-reclamant.
Instanţa de fond a constatat corect că punerea locuinţei sau a altui spaţiu la dispoziţia organelor de securitate nu poate fi echivalată de drept cu activitatea de colaborare cu securitatea decât sub condiţia realizării acesteia în scopul definit expres de lege şi anume, înlesnirea culegerii de informaţii de la alte persoane, ceea ce nu s-a dovedit în cauză.
Din Nota de constatare nr. DJ/I din 1 iulie 2009 întocmită de Direcţia de investigaţii din cadrul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi din declaraţia martorului audiat de instanţă, rezultă că intimatul-pârât a fost recrutat de Inspectoratul Judeţean de Securitate Caraş-Severin în calitate de gazdă a casei de întâlniri în problema „Foşti condamnaţi politic”, dar la locuinţa respectivă nu s-a deplasat niciun informator, astfel că, angajamentul de punere la dispoziţie a spaţiului deţinut a fost formal şi nu a produs niciun fel de consecinţe.
Nefiind dovedit scopul prevăzut de lege pentru calificarea drept colaborare cu securitatea a punerii la dispoziţie a locuinţei sau a altui spaţiu deţinut, instanţa de fond a înlăturat în mod întemeiat ca fiind lipsite de relevanţă apărările prin care recurentul-reclamant a susţinut că, gazdei nu i se permitea nici măcar să asiste la întâlniri, astfel că intenţia legiuitorului a fost ca stabilirea calităţii de colaborator al securităţii în ipoteza punerii la dispoziţie a locuinţei, să nu depindă de activitatea unor terţe persoane.
Nefondată este şi susţinerea recurentului-reclamant privind caracterul discriminatoriu al interpretării date de instanţa de fond dispoziţiilor art. 2 lit. b) teza finală din O.U.G. nr. 24/2008, întrucât cele două modalităţi de colaborare cu securitatea, prin furnizarea de informaţii şi prin punerea voluntară la dispoziţia securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu deţinut pentru înlesnirea culegerii de informaţii, nu au ca subiect persoane aflate în aceeaşi situaţie, cel puţin sub aspectul laturii subiective, astfel că se justifică în mod obiectiv aplicarea unui tratament juridic diferit.
Nefondată se dovedeşte a fi ultima critică din recurs privind adevăratul motiv al abandonării casei conspirative în anul 1990, dar fiind că, indiferent care ar fi fost acest motiv, nu poate fi determinant pentru stabilirea caracterului real sau fictiv al utilizării spaţiului respectiv pentru casă conspirativă şi pentru recrutarea intimatului-reclamant în acest scop în calitate de gazdă.
În consecinţă, soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, urmând a fi menţinută prin respingerea recursului ca nefondat.
2. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia
Pentru considerentele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, în baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii împotriva Sentinţei civile nr. 3406 din 11 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3897/2012. Contencios. Anulare decizie Uniunea... | ICCJ. Decizia nr. 3901/2012. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
