ICCJ. Decizia nr. 3976/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3976/2012
Dosar nr. 1340/2/2011
Şedinţa publică de la 5 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul I.M.P. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională Pentru Restituirea Proprietăţilor şi Statul Român, prin Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor:
- obligarea pârâtei Autoritatea Naţională Pentru Restituirea Proprietăţilor la emiterea unui răspuns complet cu privire la cererea transmisă acesteia la data de 15 decembrie 2010 şi înregistrată sub nr. RG/70558,
- obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea Titlului de Despăgubire care i se cuvine potrivit Dispoziţiei Primarului General al Municipiului Bucureşti din 30 noiembrie 2007 (în situaţia în care până la primul termen de judecată acordat, nu i se va comunica numărul de înregistrare al dosarului la pârâta Autoritatea Naţională Pentru Restituirea Proprietăţilor)
- obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că prin Dispoziţia din 30 noiembrie 2007, emisă de Primarul Municipiului Bucureşti, s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în Bucureşti, str. R.B. (în prezent str. P.A.), sector 2, compus din teren în suprafaţă de 1.639 mp din care 936 mp preluaţi conform Decretului nr. 33/1982, iar diferenţa fără titlu, şi construcţie demolată în suprafaţă construită desfăşurată de 483 mp, imposibil de restituit persoanelor îndreptăţite I.M.P., S.N.E., I.I., T.M.M., T.T.P., R.F., T.P.Ş., T.F.
Arată reclamantul că, după efectuarea controlului de legalitate de către Instituţia Prefectului, dosarul a fost înaintat Autorităţii Naţionale Pentru Restituirea Proprietăţilor în vederea parcurgerii ultimelor etape prevăzute de lege, însă, nici până la data formulării acţiunii, nu a aflat numărul dosarului.
În drept, reclamantul a invocat art. 1, art. 8 alin. (1) şi art. 18 alin. (31) din Legea nr. 554/2004, art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, Decizia nr. XX din 12 decembrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, O.U.G. nr. 81/2007.
2. Apărările formulate în cauză
Pârâta Autoritatea Naţională Pentru Restituirea Proprietăţilor, prin întâmpinarea formulată, a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în ceea ce o priveşte iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
3. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 5400 din 27 septembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul I.M.P., în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională Pentru Restituirea Proprietăţilor şi Statul Român, prin Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor şi, în consecinţă, a obligat pârâta Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită titlul de despăgubire aferent Dosarului nr. 43698/CC
Totodată, a respins cererea de comunicare a numărului dosarului ca rămasă fără obiect.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond reţinut următoarele:
Referitor la primul capăt de cerere privind obligarea pârâtei Autoritatea Naţională Pentru Restituirea Proprietăţilor la emiterea unui răspuns complet cu privire la cererea transmisă acesteia la data de 15 decembrie 2010 şi înregistrată sub nr. RG/70558, instanţa a constatat că această obligaţie a fost îndeplinită astfel încât cererea a rămas fără obiect.
În ceea ce priveşte cererea de obligare la emiterea unei decizii conţinând titlul de despăgubire instanţa a reţinut că, atât în raport de data formulării notificării, cât şi în raport de data la care a fost emisă Dispoziţia de primar din 30 noiembrie 2007, autorităţile statului au depăşit termenul rezonabil de soluţionare a unei cereri iar întârzierea este de natură să aducă atingere dreptului de proprietate garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
4. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor, formulând critici pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În cadrul motivelor de recurs, recurentul-pârât a invocat nulitatea Dispoziţiei din 30 noiembrie 2007, emisă de Primarul Municipiului Bucureşti în aplicarea Legii nr. 10/2001, arătând, în esenţă, că în urma analizării Dosarului de despăgubire nr. 43698/CC s-au constatat unele neconcordanţe care nu au fost clarificate până la soluţionarea cauzei. Aceste neconcordanţe privesc, pe de o parte, suprafaţa terenului, aşa cum apare în contractul de vânzare-cumpărare ce constituie titlul autorilor persoanelor care au formulat notificare, în masa succesorală a defunctului B.I. şi în nota de reconstituire a dreptului de proprietate şi, pe de altă parte, suprafaţa construcţiei demolate, în condiţiile în care, potrivit fişei tehnice a imobilului, în suprafaţa construită desfăşurată de 483 mp, pentru care s-au propus despăgubiri, sunt incluse şi cazuri de clădire edificate după preluarea imobilului, expres indicate.
De asemenea, recurentul-pârât a menţionat lipsa dovezilor privind calitatea de succesori a persoanelor care au formulat notificare în raport cu două dintre moştenitoarele proprietarului iniţial al imobilului, I.G. şi M.C.
Sub aspectul termenului rezonabil, recurentul-pârât a arătat că instanţa de fond a reţinut greşit încălcarea acestui principiu, fără să ţină seama de etapele procedurale parcurse în temeiul art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi de necesitatea clarificării elementelor expuse mai sus, în vederea căreia dosarul a fost remis Primăriei Municipiului Bucureşti, cu adresa nr. 43698/CC din 26 septembrie 2011.
Recurentul-pârât a criticat sentinţa şi prin prisma obligării sale la emiterea directă a deciziei reprezentând titlul de despăgubire, în condiţiile în care parcurgerea fiecăreia dintre etapele procedurii administrative necesita un interval de timp care să permită îndeplinirea tuturor operaţiunilor prevăzute de lege, în succesiunea lor.
Prin notele scrise depuse ulterior la dosar, recurentul-pârât a arătat că evaluarea imobilului notificat şi emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire nu pot fi dispuse dacă entitatea care a emis dispoziţia de soluţionare a notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001 nu înaintează dosarul conţinând toate înscrisurile enumerate în pct. 16.5 din Normele de aplicare a Legii nr. 247/2005, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, astfel încât conduita Comisiei Centrale se înscrie în limitele atribuţiilor conferite prin lege, fără a se putea reţine că analizează aspecte legate de dreptul reclamantului la despăgubiri, respectiv calitatea de persoană îndreptăţită.
Totodată, a arătat că în vederea conformării la obligaţiile stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea pilot pronunţată în cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României a fost adoptată O.U.G. nr. 4/2012, privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziţii din Titlul VII, "Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv", al Legii nr. 247/2005, privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, potrivit căruia, se suspendă pe o perioadă de 6 luni emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de Titlul VII "Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente.
În contextul în care emiterea titlului de despăgubire a fost suspendată pe perioada menţionată, prelungită până la data de 15 mai 2012 prin Legea nr. 117/2012, de aprobare a O.U.G. nr. 4/2012, Comisia Centrală nu poate acţiona în afara cadrului legal în vigoare.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurentul-pârât şi a prevederilor art. 3041C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Intimatul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune vizând, în esenţă, refuzul emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul în Bucureşti pentru imobilul situat în Bucureşti, str. R.B. (în prezent str. P.A.), sector 2, conform propunerii consemnate în Dispoziţia din 30 noiembrie 2007, emisă de Primarul Municipiului Bucureşti în temeiul art. 26 din Legea nr. 10/2001.
Curtea de apel a admis în parte acţiunea şi a obligat Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire cu o motivare sumară, referitoare la încălcare termenului rezonabil de soluţionare a unei cereri, de natură să aducă atingere dreptului de proprietate garantat de art. 1 Protocolul nr. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, fără a avea, la dosar, dovezi privind stadiul concret al procedurii administrative derulate în cauza reclamantului (Dosarul nr. 43698/CC) şi un minim de elemente probatorii referitoare la conţinutul dosarului administrativ, în raport cu prevederile art. 16 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi ale pct. 16.5 din Normele de aplicare a Titlului VII al Legii nr. 247/2005, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005.
În condiţiile în care singurele înscrisuri pe care reclamantul le-a anexat cererii de chemare în judecată au fost copia Dispoziţiei din 30 noiembrie 2007 a Primarului General şi cererea prin care a solicitat Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (iar nu Comisiei Centrale, cu atribuţii în aplicarea art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005) informaţii privind stadiul şi numărul de înregistrare al dosarului, pentru examinarea reală a încălcării termenului rezonabil ca efect al conduitei Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor ar fi fost necesar ca instanţa să dispună citarea acesteia cu menţiunea de a depune la dosarul instanţei documentaţia necesară pentru soluţionarea cauzei, în temeiul art. 13 alin. (3) raportat la alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Or, după cum se relevă în motivarea recursului, dosarul transmis de Primăria Municipiului Bucureşti nu întrunea cerinţele stabilite prin art. 16 alin. (1) din Legea nr. 247/2005 şi prin pct. 16.5 din Normele de aplicare, împrejurare care, în măsura în care s-ar fi confirmat prin probele administrate, ar fi prezentat relevanţă în aprecierea încălcării termenului rezonabil în derularea procedurii de stabilire a despăgubirilor.
Este real că modul în care a fost soluţionată cauza a fost determinat şi de conduita procesuală a recurentului-pârât care, deşi a primit citaţia pentru termenul fixat de Curtea de Apel la 27 septembrie 2011 încă din data de 24 martie 2011, nu s-a conformat obligaţiei de a formula întâmpinare cu cel puţin 5 zile înainte de termen, conform art. 118 alin. (1), corelat cu art. 1141 alin. (2) C. proc. civ., întâmpinarea întocmită de parte la data de 26 iulie 2011 fiind înregistrată la instanţă abia în ziua şedinţei de judecată, la ora 15:35.
Soluţionarea cauzei în condiţiile descrise mai sus lipseşte însă de conţinut controlul exercitat de instanţa de contencios administrativ, pentru că nu este aptă să asigure stabilirea pe deplin a împrejurărilor de fapt de natură să permită încadrarea conduitei Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în ipoteza nerezolvării culpabile a unei cereri, echivalând cu o necercetare a fondului cauzei, ce impune reformarea sentinţei.
Instanţa de control judiciar are în vedere şi jurisprudenţa de dată recentă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a stabilit că statele trebuie să asigure, prin măsuri legislative şi administrative adecvate, respectarea dreptului de proprietate al tuturor persoanelor aflate într-o situaţie similară cu cea a reclamantului; punerea în balanţă a drepturilor în cauză şi a câştigurilor şi pierderilor persoanelor afectate de procesul de transformare a economiei şi a sistemului juridic al statului constituie un exerciţiu de o dificultate deosebită, astfel că statul trebuie să aibă la dispoziţie o marjă largă de apreciere pentru a alege măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale, asigurând, în acelaşi timp, menţinerea unui just echilibru între diferitele interese în cauză (cauza Atanasiu c. României, Hotărârea pilot din data de 12 octombrie 2010, parag. 232, 233).
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele astfel reţinute, în temeiul art. 20 alin. (3), teza a II-a, din Legea nr. 554/2004, corelat cu art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va casa sentinţa, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, care urmează a avea în vedere, ca apărări de fond, împrejurările arătate în motivarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei civile nr. 5400 din 27 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 3972/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 405/2012. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
