ICCJ. Decizia nr. 4137/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4137/2012
Dosar nr. 1375/57/2011
Şedinţa publică de la 16 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC V. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Hunedoara, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 87 din 26 septembrie 2011 privind suma de 4.369.775 RON, până la pronunţarea instanţei de fond, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi art. 215 din O.U.G. nr. 92/2003.
În motivarea cererii, reclamanta a susţinut că sunt întrunite în cazul său cerinţele art. 14 din Legea nr. 554/2004 sub aspectul cazului bine justificat întrucât există împrejurări legate de stare de fapt şi de drept, care creează o serioasă îndoială în privinţa legalităţii Deciziei de impunere nr. 87 din 26 septembrie 2011.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 54 din 24 februarie 20123 Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. 87/2011 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Hunedoara, formulată de reclamanta SC V. SRL.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut că în speţă este întrunită condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv aceea de a exista o contestaţie care reprezintă plângerea prealabilă, cât şi aceea a achitării cauţiunii impusă potrivit art. 215 C. proc. fisc.
Verificând îndeplinirea celor două condiţii de fond impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, raportat la motivele invocate de reclamantă şi la probele administrate în cauză, instanţa de fond a apreciat însă că cererea reclamantei este nefondată.
În aprecierea instanţei de fond, nu sunt întrunite în speţă, cumulativ, condiţiile cazului bine justificat, ca o aparenţă a văditei nelegalităţi a actului de control fiscal, şi a pagubei iminente.
Instanţa de fond a considerat că motivele şi susţinerile invocate de reclamantă nu fac dovada îndeplinirii condiţiei cazului bine justificat, ci necesită o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecăţii, care este atributul instanţei care va soluţiona eventuala cerere referitoare la anularea Deciziei de impunere. Reclamanta susţine că nu a cunoscut despre starea de insolvenţă a societăţii de la care a cumpărat combustibil - P.D., astfel că nu a ştiut că trebuie să aplice măsuri de simplificare conform art. 160 alin. (2) lit. b) C. fisc., dar la o cercetare sumară, aparentă, această apărare nu poate fi primită în condiţiile în care, potrivit art. 61 alin. (1) şi (3) Legii nr. 85/2006, informaţiile privind intrarea în insolvenţă se comunică Registrului Comerţului şi se publică în Buletinul Insolvenţei.
3. Motivele de recurs înfăţişate de recurenta SC V. SRL
Împotriva hotărârii instanţei de fond, în termen legal a declarat recurs reclamanta SC V. SRL Brad.
Apreciind că hotărârea primei instanţe este netemeinică şi dată cu greşita aplicare a legii, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a înfăţişat, în esenţă, următoarele critici faţă de sentinţa atacată:
- instanţa de fond a reţinut în mod nelegal că motivele invocate nu fac dovada îndeplinirii condiţiei cazului bine justificat, necesitând o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecăţii, deşi actele dosarului demonstrează că s-a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 160 din C. fisc., în ceea ce priveşte achiziţiile de motorină efectuate în perioada noiembrie 2008 - septembrie 2009 de la SC P. SRL, societatea reclamantă nefiind în insolvenţă;
- dreptul său de deducere al TVA nu poate fi afectat pentru că nu au avut cunoştinţă de intrarea în insolvenţă a societăţii furnizoare, aspectele reţinute în acest sens de prima instanţă fiind irelevante întrucât Legea nr. 85/2006 (art. 61 alin. (1) şi (3)) nu prevăd obligaţia beneficiarului livrării mărfurilor de a se interesa dacă furnizorul se află sau nu în insolvenţă;
- actele dosarului demonstrează efectuarea de livrări intracomunitare de bunuri către D.E. Cipru, iar astfel de livrări sunt scutite de TVA conform art. 143 alin. (2) din C. fisc., în forma în vigoare la acea dată iar faptul că societăţii din Cipru i-a fost anulat Codul de TVA de autoritatea fiscală pârâtă nu atrage pierderea scutirii, neexistând obligaţia informării nici sub acest aspect;
- nici impozitul pe profit nu este datorat, cheltuielile aferente tranzacţiilor efectuate cu numitul J.D. fiind deductibile fiscal conform art. 21 alin. (1) din Legea nr. 571/2003;
- şi condiţia pagubei iminente este îndeplinită fiind evident că executarea silită a obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar, deja începută, va bloca activitatea societăţii.
4. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs
Recursul nu este fondat.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor şi a susţinerilor recurentei raportat la actele şi lucrările dosarului şi faţă de prevederile legale incidente din materia supusă verificării Înalta Curte reţine că nu este incident în cauză motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în considerarea celor în continuare arătate.
Sesizată cu cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. 87 din 26 septembrie 2011, formulată de societatea reclamantă în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond a reţinut motivat şi judicios argumentat că în cauză, raportat la aspectele invocate, nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile cazului bine justificat, ca o aparenţă a văditei nelegalităţi a actului de control fiscal contestat şi a pagubei iminente.
Înalta Curte, contrar celor susţinute de recurentă, apreciază că instanţa de fond a realizat în cauză o corectă aplicare şi interpretare a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată.
Cele două condiţii expres enunţate în norma legală arătată, prin tonul lor restrictiv-imperativ, demonstrează caracterul de excepţie al măsurii suspendării executării actului administrativ, presupunând, aşadar, dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil, de natură a demonstra, în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului îndoiala serioasă asupra legalităţii actului.
În cauză, după cum bine a reţinut şi judecătorul fondului, aparenţa de nelegalitate a actului atacat nu a fost demonstrată prin aspectele invocate, reiterate şi prin motivele de recurs.
Independent de împrejurarea că toate argumentele de fapt dar şi de drept invocate vizează practic fondul cauzei şi reclamă o rezolvare efectivă a modalităţii de aplicare şi interpretare a unor prevederi din Codul fiscal, ceea ce nu este posibil în cadrul unei atare proceduri sumare, Înalta Curte reţine că recurenta nu a combătut prin argumente valabile constatările judecătorului fondului, ce nu au depăşit cu nimic limitele impuse de o atare procedură de examinare.
În mod eronat recurenta susţine ca nu este obligaţia beneficiarului livrării mărfurilor de se interesa dacă furnizorul se afla sau nu în insolvenţă; faptul ca nu a cunoscut starea de insolvenţă a unei societăţi comerciale şi nu a ştiut că trebuie să aplice măsuri de simplificare conform art. 160 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal nu este relevant, întrucât conform art. 61 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 85/2006 informaţiile privind intrarea în insolvenţă se publică în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. De asemenea, verificarea codului valid de TVA al unui partener de afaceri dintr-un stat membru al UE în vederea derulării unei operaţiuni intracomunitare este posibilă prin accesarea sistemului VIES, iar menţiunile de pe factura privind datele de identitate ale furnizorului condiţionează calitatea de document justificativ.
Ca atare, raportat la cele de mai sus, cele susţinute de recurent cu privire la cazul bine justificat sunt netemeinice, de unde rezultă că nu este întrunită una dintre condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 ce trebuie îndeplinite pentru a se acorda de către instanţă suspendarea solicitată.
O altă condiţie care trebuie îndeplinită pentru a se obţine suspendarea executării actelor administrative fiscale este paguba iminentă, definită ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
Nici cu privire la această cerinţă recurentul nu a prezentat argumente solide şi temeinice care să conducă instanţa la concluzia că prin executarea actelor administrative fiscale ar putea suferi o pagubă iminentă, în sensul art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004, republicată.
Faţă de cele mai sus arătate în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ. se va respinge aşadar ca nefondat recursul de faţă, nefiind incidente motivele de nelegalitate invocate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC V. SRL Brad, împotriva sentinţei nr. 54 din 24 februarie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4115/2012. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 4166/2012. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
