ICCJ. Decizia nr. 4175/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4175/2012
Dosar nr. 4791/2/2011
Şedinţa publică de la 17 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, intimatul-reclamant F.A.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea acesteia la analizarea cu prioritate a dosarului său înregistrat sub nr. 24937/CC în privinţa legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului situat în Bucureşti, str. T.A., sector 2, la desemnarea unui evaluator şi predarea dosarului către acesta în vederea întocmirii raportului de evaluare, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, precum şi la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire în termen de 60 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin Dispoziţia nr. 6.023 din 19 iunie 2006, modificată prin Dispoziţia nr. 12.628 din 07 mai 2010, emise de Primarul Municipiului Bucureşti, s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în Bucureşti, str. T.A. nr. 40, compus din 6 apartamente vândute în baza Legii nr. 112/1995 precum şi pentru cotele de teren aferente în suprafaţă de 200,79 mp, imobil imposibil de restituit în natură.
Dispoziţiile nr. 6.023 din 19 iunie 2006 şi nr. 12.628 din 07 mai 2010 au fost verificate de Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti care a comunicat întreaga documentaţie Secretariatului Comisiei Centrale, dosarul fiind înregistrat la comisie sub nr. 24937/CC, precizând că a solicitat emiterea cu prioritate a deciziei reprezentând titlul de despăgubire şi a titlului de plată, motivat de vârsta sa înaintată şi de starea de sănătate, însă autorităţile au refuzat să soluţioneze cererile sale.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat faptul că primul capăt al acţiunii a rămas fără obiect, în rest solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 5.994 din 18 octombrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de obligare la analizarea legalităţii deciziei ca rămasă fără obiect, a admis în parte acţiunea formulată de reclamant, obligând pârâta la desemnarea evaluatorului şi înaintarea dosarului în vederea întocmirii raportului de evaluare în maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii şi la emiterea deciziei în maxim 60 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, precum şi la plata sumei de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată admise în parte.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
În ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect obligarea la verificarea legalităţii respingerii cererii de restituire în natură, prima instanţă a constatat că acesta a rămas fără obiect, având în vedere că dispoziţia Primăriei Municipiului Bucureşti privind acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent a fost analizată sub aspectul legalităţii respingerii cererii de restituire în natură, constatându-se legalitatea acesteia.
Referitor la susţinerea pârâtei în sensul că în şedinţa din 26 mai 2011 a fost desemnat un evaluator, se reţine că aceasta nu este dovedită.
Prima instanţă a reţinut că prin Legea 247/2005 nu au fost stabilite termene speciale de soluţionare a cererilor, devenind aplicabile astfel dispoziţiile de drept comun, prevăzute de Legea contenciosului administrativ.
Totodată, prima instanţă a reţinut depăşirea termenul legal de 30 de zile de soluţionare a cererii, dar şi a termenului rezonabil justificat de încărcătura autorităţii competente în emiterea titlului, întrucât propunerea acordării de despăgubiri este emisă în iunie 2006, modificată în mai 2010.
În fine, prima instanţă a făcut aplicabile dispoziţiile 274 C. proc. civ., obligând pârâta la plata sumei de 1.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată, admise în parte, având în vedere complexitatea cauzei şi prin urmare munca depusă de avocat.
3. Recursul exercitat în cauză
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând prevederile art. 304 pct. 9 şi ale art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susţinut, în esenţă, că în mod netemeinic prima instanţă a obligat autoritatea pârâtă la emiterea deciziei conţinând titlul de despăgubire conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, reţinând încălcarea principiului procesului rezonabil, fără a ţine cont de aspectele obiective ale soluţionării dosarului de despăgubire al reclamantei.
În cadrul acestei proceduri sunt parcurse mai multe etape: etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor, etapa analizării dosarelor sub aspectul posibilităţii restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării şi etapa evaluării, etapă în care, dacă după analizarea dosarului se constată că, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi transmis, evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnată întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire şi valorificarea acestui titlu în condiţiile prevăzute de pct. 26 din O.U.G. nr. 81/2007.
În speţă, etapa transmiterii şi înregistrării dosarului a fost parcursă, în sensul că dosarul aferent Dispoziţiei nr. 12.628 din 07 mai 2010 a fost înregistrat sub nr. 24937/CC, fiind analizat în privinţa legalităţii cererii de respingere a cererii de restituire în natură a imobilului notificat.
Totodată, a susţinut că dosarul a fost selectat pe caz special în şedinţa Comisiei Centrale din 26 mai 2011, fiind desemnat evaluator, astfel că cererea reclamantului de obligare la desemnarea unui evaluator a rămas fără obiect, dosarul urmând să fie transmis în vederea întocmirii raportului de evaluare, iar decizia privind emiterea titlului de despăgubire va fi emisă numai după parcurgerea procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Recurenta a arătat astfel că în mod netemeinic a fost obligată la înaintarea dosarului pentru efectuarea raportului de evaluare în maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii şi la emiterea deciziei în 60 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, neţinându-se cont de procedura prevăzută de legea sus-menţionată, pentru că nu se poate trece peste etapele administrative prevăzute de Legea nr. 247/2005
Referitor la obligarea autorităţii la plata cheltuielilor de judecată, recurenta a susţinut că în cauză sunt incidente prevederile art. 275 C. proc. civ., iar în cazul în care instanţa apreciază că nu se impune respingerea acestui capăt de cerere solicită aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., având în vedere că pentru soluţionarea litigiului a fost necesar doar un termen de judecată.
În plus, autoritatea pârâtă reprezintă Statul Român în litigiile ce vizează aplicarea Titlului VII din Legea nr. 247/2005 şi, în consecinţă, nu poate fi obligată să plătească în nume propriu cheltuieli de judecată, iar acest aspect nu vizează o împotrivire din partea autorităţii la acţiune, ci doar faptul că nu există un buget pentru plata acestor cheltuieli care, faţă de obiectul pricinii, sunt nejustificat de mari, aşa încât se impune reducerea lor corespunzătoare.
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea şi concluziile scrise formulate în cauza pornită de intimatul-reclamant F.A.M. şi continuată de moştenitoarea acestuia, C.T.M.B., s-a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii atacate, fiind legală şi temeinică.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, cât şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Intimatul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune vizând refuzul derulării etapelor procedurii administrative de stabilire a despăgubirilor, reglementate în art. 16 alin. (5), (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, respectiv analizarea dosarului de despăgubire, desemnarea unui evaluator şi emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Bucureşti, str. T.A., sector 2, calitatea de persoană îndreptăţită la despăgubiri fiindu-i recunoscută prin Dispoziţia nr. 12.628 din 07 mai 2010 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti.
Potrivit susţinerilor recurentei, dosarul aferent dispoziţiei a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor cu nr. 24937/CC şi a fost analizat cu prioritate, în baza art. 3 din Decizia nr. 2.815/2008 privind ordinea soluţionării dosarelor, conform aprobării date în şedinţa Comisiei din data de 26 mai 2011, dar de la acea dată nu a fost nici întocmit raportul de evaluare, nici emisă decizia reprezentând titlul de despăgubire, potrivit art. 16 alin. (5) şi următoarele din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Înalta Curte constată astfel că sunt nefondate criticile formulate de recurenta-pârâtă în justificarea refuzului său de parcurgere a etapelor procedurii administrative cu care a fost învestită, reţinând că, în mod corect, în raport cu dispoziţiile art. 16 din Cap. V din Titlul VII "Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea specială nr. 247/2005, prima instanţă a obligat pârâta să desemneze un evaluator şi să transmită dosarul pentru întocmirea raportului de evaluare pentru imobilul în litigiu, iar ulterior finalizării etapei de evaluare să procedeze la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubiri în favoarea reclamantului.
Instanţa de control judiciar constată că reclamantul a început procedurile de recuperare a bunului sau contravalorii acestuia, iar dosarul cu dispoziţia de acordare a despăgubirilor, împreună cu documentaţia aferentă, a fost înregistrat sub nr. 24937 /CC la Comisia Centrală.
Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparaţiilor pentru imobilul preluat abuziv, de aproximativ 9 ani, conferă consistenţă concluziei la care a ajuns instanţa de fond, în sensul încălcării principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Dispoziţiile art. 20 din Constituţia României şi normele interne cuprinse în legislaţia primară şi secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate şi aplicate într-un sens care să nu concorde cu dreptul la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 paragraful 1 din Convenţie ca o garanţie a dreptului la un proces echitabil, principiu aplicabil nu numai procedurii judiciare, ci şi celei administrative.
Aşadar, complexitatea procedurii administrative prevăzute în Titlul VII al Legii nr. 247/2005 constituie un criteriu de apreciere a termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite de pasivitate a autorităţii publice, principiul soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil constituind o garanţie a caracterului echitabil al procedurii, în sensul art. 6 parag. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi o componentă a dreptului la o bună administrare, statuat în art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.
Cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată, Înalta Curte constată că prima instanţa a aplicat corect prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. care, admiţând acţiunea în parte, a obligat pârâta la plata acestor cheltuieli, culpa sa procesuală constând în nederularea procedurii prevăzute de Legea nr. 247/2005 înăuntrul unui termen rezonabil.
Totodată, constată că suma de 1.000 RON nu poate fi considerată excesiv de mare în raport cu valoarea litigiului şi cu demersurile procedurale efectuate în scopul recunoaşterii dreptului subiectiv al reclamantului, motiv pentru care, în speţă, nu se impunea aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 304 pct. 9 sau art. 3041C. proc. civ., şi va obliga recurenta-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.000 RON, către C.T.M.B., moştenitoare a intimatului-reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei nr. 5.994 din 18 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta-pârâtă la 2.000 RON cheltuieli de judecată, către intimata-reclamantă C.T.M.B.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 octombrie 2012.
Procesat de GGC - AM
| ← ICCJ. Decizia nr. 4112/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 4203/2012. Contencios → |
|---|
