ICCJ. Decizia nr. 4244/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4244/2012
Dosar nr. 2908/2/2010
Şedinţa publică de la 19 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Acţiunea judiciară
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul C.S.C., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Naţională Anticorupţie, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Ordinului nr. 403/2009 emis de procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, prin care s-a dispus încetarea detaşării sale în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie ca urmare a expirării perioadei de detaşare de 6 ani.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (5) din O.U.G. nr. 43/2002, a fost transferat în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie prin Ordinul nr. 1792/2003, pentru un interval de 6 ani, conform comunicării din 10 decembrie 2003. Anterior expirării acestui termen, la data de 16 septembrie 2009, a formulat cerere de prelungire a detaşării, care a primit aviz favorabil conform referatului întocmit la 16 septembrie 2009, ulterior, cererea fiind înaintată spre soluţionare, conform adresei nr. 894/VI-4 din 17 septembrie 2009.
Reclamantul a susţinut că cererea de prelungire a detaşării a fost aprobată de către Direcţia Naţională Anticorupţie prin decizie a Consiliului de conducere, astfel că în aceste condiţii, emiterea Ordinului nr. 403/2009 de încetare a detaşării pe motiv că termenul ar fi expirat, nu poate fi decât rezultatul unei erori, cât timp detaşarea acestuia în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie expiră la data de 1 ianuarie 2015.
Reclamantul a mai arătat că a învederat această situaţie prin plângerea prealabilă pe care a formulat-o, însă nu a primit niciun răspuns.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 2756 din 6 aprilie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul C.S.C. ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut în esenţă următoarele:
În conformitate cu art. 5 alin. (5) din O.U.G. nr. 43/2002, "Detaşarea ofiţerilor şi a agenţilor de poliţie judiciară în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie se face, la propunerea nominală a procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor, iar numirea acestora în funcţii se face prin ordin al procurorului şef al acestei direcţii."
Potrivit alin. (6) al aceluiaşi articol, "Ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară sunt detaşaţi în interesul serviciului pe o perioadă de 6 ani, cu posibilitatea prelungirii detaşării în funcţie, cu acordul, acestora", iar alin. (61) prevede că "Detaşarea ofiţerilor şi a agenţilor de poliţie judiciară în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie încetează înaintea împlinirii perioadei prevăzute la alin. (6) prin revocarea din funcţie dispusă prin ordin motivat al procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie."
Astfel, s-a reţinut că din interpretarea dispoziţiilor legale menţionate rezultă că prelungirea detaşării în funcţie a ofiţerilor de poliţie judiciară, după expirarea termenului de 6 ani, poate avea loc numai cu acordul ofiţerilor de poliţie în cauză, dar şi cu îndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 10 alin. (5), respectiv la propunerea nominală a procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Curtea a constatat că dispoziţiile art. 5 alin. (6) din O.U.G. nr. 43/2002 instituie posibilitatea prelungirii detaşării în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, aceasta fiind însă un atribut exclusiv al procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, prin raportare la prevederile alin. (5) al aceluiaşi articol. Astfel, în cazul în care nu există acordul procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, operează de drept încetarea detaşării, chiar şi în situaţia în care ar fi existat acordul ofiţerului de poliţie judiciară pentru continuarea activităţii.
De asemenea, s-a reţinut că prevederile legale menţionate nu conferă nicio atribuţie Colegiului de conducere al Direcţiei Naţionale Anticorupţie în ceea ce priveşte numirea ofiţerilor de poliţie judiciară sau prelungirea detaşării acestora.
Pe de altă parte, s-a apreciat că la încetarea numirii reclamantului în funcţia de ofiţer de poliţie judiciară, ca urmare a expirării perioadei detaşării, s-a avut în vedere şi calificativul "satisfăcător" primit de reclamant la evaluarea activităţii profesionale pentru anul 2009.
Contestaţia formulată de reclamant împotriva acestui calificativ a fost respinsă prin Hotărârea din 18 martie 2010 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Comisia de evaluare, avându-se în vedere nota Comisiei de soluţionare a contestaţiei din 18 martie 2010, în care s-a propus menţinerea calificativului "satisfăcător".
În consecinţă, Curtea a constatat că încetarea numirii reclamantului ca ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie a operat de drept, la expirarea termenului prevăzut de art. 10 alin. (6) din O.U.G. nr. 43/2002 şi nu reprezintă o revocare din funcţie înainte de expirarea detaşării, în sensul prevăzut art. 10 alin. (61) din actul normativ menţionat, reclamantul urmând să-şi continue activitatea specifică în cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administraţiei.
3. Recursul declarat de către C.S.C.
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs C.S.C., invocând dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
După prezentarea istoricului raporturilor litigioase dintre părţi, recurentul formulează următoarele critici concrete la adresa sentinţei:
- s-au interpretat şi aplicat greşit prevederile legale ce reglementează detaşarea iar nu prelungirea detaşării, respectiv a dispoziţiilor art. 10 alin. (5) şi (6) din O.U.G. nr. 43/2002;
- au fost ignorate prevederile art. 15 lit. h) din Regulamentul de ordine interioară al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2184/C/2006 şi implicit, votul unanim asupra cererii sale;
- s-a constatat nulitatea hotărârii Consiliului de Conducere din 23 septembrie 2009, deşi instanţa de fond nu fusese învestită cu un atare petit;
- a fost reţinut un argument lipsit de relevanţă, respectiv calificativul acordat pentru anul 2009.
4. Procedura derulată în recurs
Deşi legal citată, intimata Direcţia Naţională Anticorupţie nu a formulat întâmpinare ori concluzii scrise, neexprimându-şi în niciun mod punctul de vedere cu privire la recursul de faţă.
În cadrul probei cu înscrisuri, admisibilă în recurs potrivit art. 305 C. proc. civ., recurentul a prezentat un extras de pe portalul instanţelor, potrivit căruia, după pronunţarea sentinţei din această cauză, la data de 6 decembrie 2011, s-a soluţionat în primă instanţă acţiunea având ca obiect anularea calificativului (Dosar nr. 3094/2/2010). Acţiunea a fost admisă în parte, cu consecinţa obligării pârâtei Direcţia Naţională Anticorupţie de a proceda la reevaluarea activităţii desfăşurate de reclamant în perioada 1 ianuarie 2009 - 31 decembrie 2009.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor recurentului, cât şi sub toate aspectele, după cum permit dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte nu a identificat motive de modificare ori casare a acesteia.
Prima instanţă, analizând Ordinul nr. 403/2009 emis de procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a ajuns la concluzia că este legal, concluzie adoptată şi de instanţa de control judiciar pentru argumentele expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Recurentul-reclamant C.S.C. a fost detaşat la Direcţia Naţională Anticorupţie, nivel central, în funcţia de ofiţer de poliţie judiciară, prin Ordinul nr. 1792/2003 al Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru o perioadă de 6 ani.
Prin actul administrativ atacat, Ordinul nr. 403/2009 al procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie s-a constatat "expirarea de drept a detaşării" comisarului şef C.S.C., cu consecinţa încetării numirii sale în funcţia de ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, începând cu data de 1 ianuarie 2010.
Potrivit recurentului, în lipsa unui text legal care să prevadă expres competenţa procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie în materia prelungirii detaşărilor ofiţerilor de poliţie în această structură, revine Colegiului de conducere al Direcţiei Naţionale Anticorupţie o atare atribuţie, în virtutea art. 15 lit. h) din Regulamentul de ordine interioară al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2184/C/2006. În condiţiile în care acest colegiu a fost de acord cu prelungirea detaşărilor unui număr de 19 ofiţeri de poliţie judiciară, inclusiv a recurentului-reclamant, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie nu ar putea - mai susţine recurentul - să adopte o conduită contrară.
Această teză nu poate fi primită.
Contrar opiniei recurentului şi în acord cu prima instanţă, Înalta Curte reţine că sediul materiei îl reprezintă dispoziţiile art. 10 alin. (5) şi (6) din O.U.G. nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, modificată şi completată, texte legale care se aplică corespunzător, citate la pct. I.2 din această decizie.
Este evident că atât la momentul iniţial al modificării raportului de serviciu prin detaşare, cât şi ulterior, în etapa analizei condiţiilor pentru prelungirea detaşării în funcţie, trebuie să coexiste cele două voinţe: a procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi a persoanei vizate.
Împrejurarea că în şedinţa Colegiului de Conducere al Direcţiei Naţionale Anticorupţie din data de 23 septembrie 2009 s-a discutat şi nota nr. x/2009 a Serviciului de studii, resurse umane şi perfecţionare profesională privind situaţia ofiţerilor de poliţie cărora le expiră detaşarea la Direcţia Naţională Anticorupţie până la 1 ianuarie 2010 şi membrii colegiului au fost de acord cu prelungirea detaşării unui număr de 19 ofiţeri de poliţie judiciară, inclusiv recurentul, nu poate conduce la concluzia scontată de acesta, câtă vreme organul colectiv menţionat nu are atribuţii în materia detaşărilor ori a prelungirii acestora.
Textul din Regulamentul de ordine interioară invocat de recurent: art. 15 lit. h) care stabileşte că intră în atribuţiile colegiului de conducere "hotărârile cu privire la orice alte probleme importante în legătură cu exercitarea atribuţiilor ce revin Direcţiei Naţionale Anticorupţie potrivit legii", nu poate fi interpretat într-un sens care să contrazică dispoziţia din ordonanţa de urgenţă anterior examinată.
Pe de altă parte, chiar dacă s-ar accepta, într-o interpretare mai extensivă, că asupra cererilor de prelungire a detaşărilor trebuie să se pronunţe şi Colegiul de conducere, opinia acestuia nu ar putea reprezenta decât un aviz consultativ pentru procurorul şef care este îndrituit de lege să dispună asupra acestora.
Cât priveşte critica punctuală potrivit căreia instanţa de fond a constatat nulitatea hotărârii Colegiului de Conducere din 23 septembrie 2009, deşi nu fusese învestită cu un atare petit, Înalta Curte remarcă lipsa oricărui suport al acestei susţineri, câtă vreme instanţa s-a limitat a reţine în considerente lipsa de atribuţii în materia examinată.
În fine, contrar opiniei recurentului, argumentul referitor la calificativul acordat pentru activitatea profesională în anul 2009 nu este nerelevant. Este real că abia ulterior încetării detaşării care s-a dispus prin ordinul examinat în cauza de faţă, activitatea recurentului pentru anul 2009 a fost apreciată cu calificativul satisfăcător, însă, la stabilirea acestuia a fost avută în vedere, între altele, o stare de fapt rezumată prin raportul din 17 noiembrie 2009 care a fost înaintat procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, tocmai "în vederea încetării detaşării la expirarea termenului".
Prin urmare, în limitele acestei cauze, fără a antama aspecte care privesc un alt litigiu aflat în etapa recursului (Dosar nr. 3094/2/2010) Înalta Curte reţine că nu există elemente care să contureze exercitarea abuzivă a dreptului de apreciere de către procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, atunci când a considerat că prelungirea detaşării recurentului-reclamant în interesul serviciului, nu se mai justifică.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul de faţă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.S.C. împotriva Sentinţei nr. 2756 din 6 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2012.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 4218/2012. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4247/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
