ICCJ. Decizia nr. 4218/2012. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4218/2012
Dosar nr. 8601/2/2010
Şedinţa publică de la 18 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea atacată cu recurs
Prin Decizia civilă nr. 2240 din 17 octombrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins contestaţia în anulare formulată de contestatoarea B.D.E. prin mandatar B.D.A., împotriva Deciziei nr. 1955 din 23 septembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a, în contradictoriu cu intimaţii J.Ş. - Preşedintele Comisiei Judeţene Călăraşi pentru Reconstituirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor şi D.E.C. - Secretar al Instituţiei Prefectului Călăraşi, ca inadmisibilă.
Totodată, Curtea de apel a redat în dispozitivul deciziei menţiunea "irevocabilă".
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei în anulare, a reţinut că, în cauză, contestatoarea nu a invocat, nici prin cererea introductivă de instanţă şi nici prin concluziile scrise depuse la dosar pe parcursul cercetării judecătoreşti, niciunul dintre motivele anume prevăzute de art. 317 sau art. 318 C. proc. civ. Mai mult, contestatoarea nu a adus nicio critică pe care Curtea din oficiu să o încadreze într-unul dintre motivele instituite de C. proc. civ., rezumându-se doar la a expune situaţia de fapt şi nemulţumirile pe care le are în raport de hotărârile judecătoreşti ce au fost pronunţate în ce o priveşte. Or, problemele pe care le ridică contestatoarea ţin de fondul cauzei, se soluţionează pe calea apelului şi/sau recursului în condiţiile legii şi nu se pot invoca şi verifica greşeli de judecată şi alte probleme ce ţin de fondul pricinii pe calea contestaţiei în anulare, cale extraordinară de atac de retractare.
În speţă, a constatat instanţa de control, ceea ce se critică este o decizie pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti prin care s-a respins recursul formulat de contestatoare împotriva Deciziei civile nr. 121/R din 10 februarie 2010 pronunţată de Tribunalul Călăraşi, secţia civilă, în Dosarul nr. 152/269/2009.
Prin această hotărâre, criticată pe calea prezentei contestaţii, a fost respins respectivul recurs ca inadmisibil, Curtea apreciind cu acea ocazie că, faţă de dispoziţiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., deciziile pronunţate de instanţa de recurs nu mai pot fi supuse căii de atac a recursului, ci numai căilor extraordinare de atac, respectiv contestaţia în anulare şi revizuirea, în cazurile şi pentru motivele expres prevăzute de art. 317 - 318 şi respectiv, de art. 322 C. proc. civ.
Reţinând şi dispoziţiile art. 129 din Constituţie, s-a mai arătat în Decizia nr. 1955 din 23 septembrie 2010 că legea nu prevede posibilitatea recurării unei decizii pronunţate în recurs, astfel că un recurs exercitat totuşi apare ca fiind inadmisibil.
Curtea de apel a apreciat ca fiind reale cele statuate prin Decizia nr. 1955 din 23 septembrie 2010, în sensul că, împotriva unei decizii pronunţate în recurs, nu mai poate fi exercitată calea de atac a recursului, ci doar căile de atac extraordinare - contestaţia în anulare şi revizuirea. Cu toate acestea, prin aceste din urmă căi de atac, nu se mai pot pune în discuţie problemele ce ţin de fondul cauzei, ci ele pot fi exercitate numai în cazurile şi doar pentru motivele anume prevăzute de legiuitor.
Curtea a observat că, deşi a formulat contestaţie în anulare, contestatoarea evocă fondul şi pune în discuţie nelegalitatea modului de soluţionare a cererilor deduse judecăţii, fără a se încadra în cazurile şi în motivele prevăzute de lege.
Pe de altă parte, instanţa de control judiciar a avut în vedere faptul că legislaţia internă este conformă cu practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, pronunţându-se în cauza Mitrea contra României, 26105/03 la 29 iulie 2008, a apreciat că o cale extraordinară de atac, fie ea şi introdusă de una din părţile procesului, nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanţa a cărei hotărâre este atacată a apreciat greşit probele sau a aplicat greşit legea, în absenţa unui "defect fundamental" care poate conduce la arbitrariu. Faptul că instanţa care soluţionează contestaţia şi instanţa a cărei hotărâre este contestată au două puncte de vedere diferite cu privire la admisibilitatea şi relevanţa probatoriului este un caz tipic în care nu se justifică desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.
2. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, a declarat recurs contestatoarea B.E., prin mandatar B.D.A.
3. Procedura în faţa instanţei de recurs
Aşa cum rezultă din practicaua prezentei decizii, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de contestatoarea B.E.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, excepţie de procedură peremptorie şi absolută care face de prisos expunerea şi analiza criticilor din cererea de recurs, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, drept pentru care va respinge recursul ca inadmisibil, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Împotriva hotărârilor judecătoreşti se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga.
Conform dispoziţiilor art. 299 alin. (1) din C. proc. civ., pot fi atacate cu recurs "hotărârile definitive date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională."
Aceste dispoziţii delimitează, expres şi exclusiv, categoria hotărârilor judecătoreşti ce pot face obiectul căii de atac a recursului.
Înalta Curte constată faptul că hotărârea atacată cu recurs - Decizia civilă nr. 2240 din 17 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti - a fost pronunţată într-o contestaţie în anulare şi are caracter irevocabil, întrucât contestaţia a fost formulată împotriva unei hotărâri pronunţate în soluţionarea unui recurs - Decizia nr. 1955 din 23 septembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 152/269/2009, aceasta fiind o hotărâre judecătorească irevocabilă, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 din C. proc. civ.
În raport cu dispoziţiile art. 320 alin. (3) din C. proc. civ., în conformitate cu care "hotărârea dată în contestaţie este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată", rezultă fără putinţă de tăgadă faptul că Decizia nr. 2240 din 17 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal nu se încadrează în categoria hotărârilor judecătoreşti susceptibile a fi atacate pe calea recursului.
Pe de altă parte, Înalta Curte constată că instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei în anulare, Curtea de Apel Bucureşti, în mod corect, a redat în dispozitivul deciziei atacate menţiunea "irevocabilă".
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauza dedusă judecăţii este inadmisibil şi, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., îl va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.E., prin mandatar B.D.A. împotriva Deciziei civile nr. 2240 din 17 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 octombrie 2012.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 4203/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4244/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
