ICCJ. Decizia nr. 4364/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4364/2012
Dosar nr. 6289/2/2011
Şedinţa publică de la 26 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 7452 din 8 decembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta SC „A&S I." SRL, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Domeniilor Statului şi SC „V." SRL, prin care solicita suspendarea executării actului intitulat „notă de informare şi decizie" nr. 84217 din 27 mai 2011, emisă de autoritatea pârâtă A.D.S., precum şi a efectelor acestui act, respectiv încheierea Contractului de concesiune nr. 11 din 27 mai 2011 încheiat între ADS şi SC V. SRL, până la pronunţarea instanţei de fond cu privire la anularea acestor acte administrative; de asemenea, instanţa de judecată a respins cererea de suspendare a cauzei conform art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., formulată de pârâta Agenţia Domeniilor Statului, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
În ceea ce priveşte cererea de suspendare a cauzei formulată de pârâta Agenţia Domeniilor Statului, se reţine că potrivit dispoziţiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. instanţa poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii atârnă în totul sau în parte de existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi.
În speţa de faţă, s-a solicitat suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea în mod irevocabil a Dosarului nr. 1281/2/2008 aflat în prezent pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Pe de altă parte, se observă că obiectul prezentei cauze este format din cererea de suspendare a efectelor notei de informare şi Decizia nr. 84217 din 27 mai 2011 emisă de ADS, dosar ce presupune soluţionarea de urgenţă şi cu precădere, conform art. 14 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. De asemenea, se reţine că, în acest cadru procesual, actul ale cărui efecte se solicită a fi suspendate nu este verificat pe fond sub aspectul legalităţii, ci se face o analiză a îndeplinirii condiţiilor speciale prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, fără a se antama fondul cauzei.
În raport de aceste considerente, s-a apreciat că nu se impune suspendarea judecării prezentei cauze până la soluţionarea în mod irevocabil a Dosarului nr. 1281/2/2008 aflat în prezent pe rolul Înaltei Curţi de casaţie şi Justiţie.
Pe fondul cauzei, s-a apreciat necesar, anterior verificării îndeplinirii condiţiilor de formă şi de fond prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv formularea plângerii prealabile în condiţiile art. 7, existenţa cazului bine justificat şi a pagubei iminente, să se stabilească dacă nota de informare şi Decizie nr. 84217 din 27 mai 2011 emisă de ADS reprezintă un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
Conform art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 actul administrativ reprezintă „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte categorii de contracte administrative supuse competenţei instanţelor de contencios administrativ;", iar art. 2 alin. (1) lit. b) prevede că „autoritate publică - orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public; sunt asimilate autorităţilor publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică”.
Pe de altă parte, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 335/2007 prevede că „Se înfiinţează Agenţia Domeniilor Statului, instituţie de interes public cu personalitate juridică, cu caracter financiar şi comercial, finanţată din surse extrabugetare, în subordinea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.”
În raport de aceste dispoziţii legale, Curtea observă că actul administrativ, pentru a fi supus cenzurii instanţelor judecătoreşti, trebuie să producă efecte juridice, să creeze, să modifice sau să suprime o situaţie juridică subiectivă sau obiectivă. Însă actul contestat, intitulat „notă de informare şi decizie" nr. 84217 din 27 mai 2011, nu are trăsăturile caracteristice unui act administrativ, chiar dacă emană de la o autoritate administrativă, scopul emiterii acestuia nefiind producerea de efecte juridice de sine stătătoare, specifice dreptului administrativ, ci doar de a prezenta evoluţia litigiilor derulate în faţa instanţelor de judecată între SC V. SRL, ADS şi SC A&S I. SRL cu privire la contractul de concesiune având ca obiect terenul în suprafaţă de 8.546 ha aflat în exploatarea SC A. SA Stelnica, judeţul Ialomiţa, în vederea valorificării informaţiilor cu ocazia soluţionării cererii formulate de SC V. SRL, înregistrată la ADS sub nr. 236 din 17 mai 2011.
Împrejurarea că acest act nu produce efecte de-sine-stătătoare rezultă şi din menţiunile cuprinse în secţiunea a 4-a, unde se arată că se supune, spre analiză şi decizie, preşedintelui ADS nota de informare şi decizie în vederea punerii în aplicare a Sentinţei civile nr. 7786 din 9 iunie 2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Comercială în Dosarul nr. 1178/2004.
Aşadar, în speţă nu se atacă un act administrativ în sensul dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 554/2004, prin actul atacat nefiind dispusă vreo măsură de natură să producă consecinţe juridice şi care să lezeze vreun drept subiectiv al reclamantei.
2. Cererea de recurs formulată de SC „A&S I.” SRL.
Împotriva acestei soluţii, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamanta, fără a-şi încadra criticile formulate în motive de recurs.
Recurenta combate soluţia primei instanţe sub mai multe aspecte, corespunzătoare condiţiilor cerute de lege pentru acordarea suspendării executării.
Astfel, recurenta afirmă că:
- actul atacat este un act administrativ prin care se pune în executare o hotărâre judecătorească cu ignorarea dispoziţiilor acesteia dar şi a indiciilor de nelegalitate reţinute de DNA;
- prima instanţă nu a ţinut seama, în privinţa cazului bine justificat şi a pagubei iminente, de investiţia majoră constând în plantaţii de foarte mari dimensiuni pe terenul concesionat, de care ar urma să profite societatea intimată dar şi de împrejurarea că situaţia litigioasă o împiedică pe recurentă să acceseze subvenţia legală pentru culturile înfiinţate în acest an, pe care statul român o remite prin intermediul APIA;
- scopul actului atacat, nu a fost observat de prima instanţă care nu a sesizat că, de fapt, nu s-a atacat nota provenind de la Comisia de Conciliere, ci nota aşa cum a fost aprobată de Preşedintele Agenţiei Domeniilor Statului. Or odată aprobată, în mod evident, nota a produs efecte juridice, „achiziţia solicitată prin intermediul său urmând a fi negreşit efectuată”.
3. Apărările intimaţilor
Ambii intimaţi au formulat întâmpinare solicitând respingere recursului ca nefondat.
În timp ce intimata Agenţia Domeniilor Statului, prin întâmpinare, trimite la apărările formulate la prima instanţă cealaltă intimată SC „V." SRL analizează punctual toate susţinerile recurentei, conchizând în sensul că nu există nici un motiv pentru modificarea sau casarea sentinţei.
În esenţă, această intimată contestă, la rândul său, dreptul recurentei de a beneficia de contractul de concesiune, subliniind că prin Decizia nr. 3932 pronunţată în Dosarul nr. 20367/2/2004 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit irevocabil calitatea „V.” de persoană îndreptăţită la concesionarea terenului ce a aparţinut SC A. SA.
Referitor la nota de informare şi decizia atacată, intimata subliniază natura sa premergătoare încheierii contractului de concesiune prin atribuire directă nr. 11 din 27 mai 2011 încheiat cu Agenţia Domeniilor Statului, precum şi faptul că raporturile dintre părţi sunt incluse în sfera dreptului privat, iar nu a celui public.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa recurată prin prisma recursului declarat şi a apărărilor cuprinse în întâmpinări, precum şi sub toate aspectele, potrivit art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu există motive pentru modificare ori casarea acesteia.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
În memoriul de recurs este prezentată pe larg situaţia litigiilor dintre părţi care au debutat în anul 2003, pe fondul intrării fostei administratoare a terenului agricol de 8546 ha din judeţul Ialomiţa sub incidenţa Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului. Odată cu decizia ADS de a-l scoate la licitaţie în vederea concesionării, cele două societăţi comerciale din litigiul de faţă au fost competitori în respectiva procedură dar şi-au contestat reciproc demersurile administrative şi judiciare, la acest moment nefiind încă limpede modul în care s-au tranşat nenumăratele litigii dintre acestea aflate pe rolul instanţelor comerciale.
Inclusiv Contractul de concesiune prin atribuire directă nr. 11 din 27 mai 2011, considerat ca fiind efectul notei de informare şi Decizie nr. 84217 din 27 mai 2011 a cărei suspendare se solicită în cauza de faţă, a fost contestat la Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, Dosar nr. 56067/3/2011, instanţă în faţa căreia s-a cerut şi suspendarea executării sale.
În aceste coordonate, prima instanţă a stabilit cu claritate că este învestită doar cu soluţionarea unei cereri de suspendare a executării notei de informare şi Decizie nr. 84217 din 27 mai 2011 emisă de Direcţia Administrare Patrimoniu din cadrul Agenţiei Domeniilor Statului, cerere formulată în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, luând act totodată, prin încheierea pronunţată în şedinţa publică de la 13 octombrie 2011, de renunţarea reclamantei la judecarea petitului privind contractul comercial.
Din întreaga economie a dispoziţiilor art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ rezultă că situaţia premisă reclamă existenţa unui act administrativ unilateral, individual sau normativ.
Or, în speţa de faţă, nu ne regăsim într-o atare ipoteză pentru că nota vizată nu întruneşte elementele necesare pentru a reprezenta un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din lege, citat la pct I.1 din această decizie.
După cum bine a punctat judecătorul de la Curtea de apel, nota prezintă situaţia la zi a numeroaselor litigii pe care le-au purtat cele două societăţi comerciale, reflectând punctul de vedere al autorilor asupra stadiului procedurii şi direcţia de acţiune pentru a genera un impact pozitiv asupra activităţii instituţiei publice ADS.
Acest act nu generează, prin el însuşi, modificări în realitatea juridică şi, deci, nu are aptitudinea de a reprezenta un act administrativ. Ca o consecinţă imediată, recurenta nu poate afirma că a suferit vreo vătămare prin faptul formulării unor constatări, propuneri şi sugestii prin actul incriminat.
În realitate, actul vătămător este decizia preşedintelui ADS de a aproba încheierea contractului de concesiune prin atribuire directă, materializată prin menţiunea aplicată pe nota în discuţie, în sensul arătat.
Deşi considerentele expuse satisfac în planul raţionamentului juridic rigorile unei motivări punctuale, adaptate la limitele învestirii prin calea de atac exercitată, totuşi Înalta Curte consideră necesar a mai învedera două aspecte care exclud, în mod evident, incidenţa condiţiei „pagubei iminente”.
Astfel, cu toate că potrivit contractului de concesiune încheiat între intimaţi la data de 27 mai 2011, intimata SC V. avea dreptul să exploateze de îndată terenul agricol, acest lucru nu a fost posibil întrucât recurenta-reclamantă a refuzat să-l predea, situaţie de fapt consemnată în procesul-verbal încheiat de reprezentantul ADS la data de 24 mai 2012. Acelaşi proces-verbal, semnat şi de directorul departamentului agricultură din cadrul SC A&S I. SRL atestă împrejurarea că „pe teren comisia a constatat faptul că SC „A&S I.” exploatează terenul agricol (arabil, livada) în incinta îndiguită a Bălţii Ialomiţei, teren ce s-a aflat în administrarea SC A. SA Stelnica (…)”.
Nici prejudiciul ce l-ar înregistra recurenta prin neplata subvenţiilor alocate nu a fost dovedit. Dimpotrivă, din Decizia de plată în avans nr. 1518279 din 20 octombrie 2011 emisă de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Feteşti rezultă că recurenta a încasat deja peste 1 milion RON cu acest titlu.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Conchizând, Înalta Curte reţine că în limitele procedurii sumare de faţă, fără a dezlega fondul cauzei ce reprezintă apanajul judecătorului acţiunii în anulare, nu au fost identificate argumente care să justifice acordarea suspendării executării.
Ca atare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC „A&S I.” SRL împotriva Sentinţei nr. 7452 din 8 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 26 octombrie 2012.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 4366/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4340/2012. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
