ICCJ. Decizia nr. 4366/2012. Contencios

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 4366/2012

Dosar nr. 735/64/2011/a1

Şedinţa publică de la 26 octombrie 2012

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea din 7 noiembrie 2011, Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamanta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Braşov, în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României şi Camera de Conturi a Judeţului Braşov, dispunând suspendarea executării Deciziei nr. 30 din 30 iunie 2011, emisă de această din urmă pârâtă, precum şi a Încheierii nr. 63 din 27 iulie 2011, emisă de prima pârâtă, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii de anulare a acestor două acte administrative.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, reţinând, în esenţă, următoarele:

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură - Centrul Judeţean Braşov a fost supusă, în perioada 4 aprilie - 29 aprilie 2011, misiunii de audit al performanţei privind implementarea, administrarea şi gestionarea programului de identificare şi înregistrare a animalelor şi utilizării bazei de date în acordarea subvenţiilor şi a altor forme de sprijin din partea statului. Rezultatele activităţii de audit au fost cuprinse în Procesul-verbal de constatare încheiat la data de 29 aprilie 2011 înregistrat la pârâta Camera de Conturi a Judeţului Braşov.

S-a reţinut prin actele contestate că în urma controlului de audit fost constatate abateri de la legalitate şi regularitate în ceea ce priveşte: 1. acordarea primelor pe exploataţia de bovine şi a primelor pe cap de animal (ovine/caprine); 2. evaluarea sistemului de control intern al entităţii auditate. Abaterile de la legalitate şi regularitate din procesul-verbal de constatare au fost preluate în Decizia nr. 30 din 30 iunie 2011 emisă de pârâta Camera de Conturi a Judeţului Braşov iar prin aceasta s-a reţinut în sarcina reclamantei o serie de încălcări a actelor normative aplicabile, în vederea stopării şi, implicit, a aprobării la plată a cererilor de finanţare care nu întrunesc condiţiile legale de eligibilitate, termenul de realizare fiind 28 octombrie 2011.

Dintr-o verificare sumară a actelor administrative contestate rezultă că, în esenţă, măsurile dispuse în urma auditului efectuat de Curtea de Conturi sunt urmarea constatării faptului că, la verificarea îndeplinirii condiţiilor de eligibilitate de către solicitanţii-fermieri a primelor din cadrul plăţilor naţionale directe complementare, funcţionarii din cadrul Centrului judeţean Braşov al A.P.I.A., nu au întreprins măsuri de control a veridicităţii şi realităţii datelor înscrise de solicitanţi în declaraţiile pe propria răspundere; totodată, exercitarea unui control financiar preventiv formal asupra aceloraşi cereri a determinat la aprobarea unor cereri care nu îndeplineau condiţiile de eligibilitate. Auditul a vizat anul 2010, iar prin decizia sus-menţionată s-a dispus o serie de măsuri în sarcina reclamantei şi cu termen de realizare la 9 septembrie 2011, termen prelungit apoi la 15 decembrie 2011.

În raport cu dispoziţiile cuprinse în O.U.G. nr. 125/2006 şi în Ordinul nr. 295/2007, actele administrative contestate se impun a fi analizate şi verificate pe fondul cauzei, privind legalitatea şi temeinicia acestora raportat la dispoziţiile Legii nr. 554/2004 şi, evident, la dispoziţiile legale incidente în cauză.

În speţă se reţine o îndoială asupra legalităţii şi temeiniciei acestora, astfel încât în ceea ce priveşte cererea de suspendare se consideră că este întrunită condiţia cazului bine justificat, astfel cum este acesta definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, respectiv dovedirea de către reclamant a unor „împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ”.

Condiţia pagubei iminente este, şi ea, îndeplinită în raport de teza a II-a a art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 - perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi - întrucât verificarea de către reclamantă a tuturor cererilor considerate eligibile pentru anii 2007 - 2010, în condiţiile în care totalul acestora este de 28.038, este de natură a bloca activitatea curentă a acesteia.

Nu în ultimul rând, se reţine şi faptul că prin punerea în aplicare a măsurilor dispuse de către pârâte, reclamanta s-ar afla în situaţia de a exercita atribuţii care nu sunt cuprinse în nici un text normativ şi prin urmare s-ar efectua o adăugare la lege, atribut care este prevăzut exclusiv în sarcina legiuitorului, reclamanta fiind doar o instituţie care aplică legile aflate în aria sa de competenţă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Curtea de Conturi a României, susţinând că este netemeinică şi nelegală în raport cu prevederile de art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ. şi arătând, în esenţă, că prima instanţă a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004.

Examinând încheierea atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

În cauză, sunt aplicabile dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond”.

Rezultă, aşadar, că suspendarea executării unui act administrativ este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor trei condiţii: iniţierea procedurii de anulare a actului administrativ (care se poate afla fie în faza administrativă prealabilă, fie în faza judiciară), existenţa unui caz bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube care, astfel, poate fi prevenită.

Referindu-se la noţiunile sus-menţionate, art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 defineşte „paguba iminentă” ca fiind - „prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public” (lit. ş) iar „cazuri bine justificate” - „împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ” (lit. t).

În speţă, s-a făcut dovada că intimata-reclamantă a sesizat, în condiţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, autoritatea publică emitentă a actului administrativ a cărui executare se solicită a fi suspendată, contestaţia fiind soluţionată prin încheierea Curţii de Conturi a României.

De asemenea, având în vedere gradul de complexitate pe care îl prezintă fondul cauzei, ce presupune verificarea condiţiilor legale şi a împrejurărilor de fapt şi de drept în care au fost emise actele administrative contestate, verificare pe care nu o poate face instanţa sesizată cu cererea de suspendare, precum şi îndoiala serioasă ce poartă asupra legalităţii actelor respective, în raport de argumentele de fond şi formă invocate de intimata-reclamantă şi întemeiate pe documentele prezentate instanţei de judecată, în mod corect a reţinut prima instanţă că, în cauză, este îndeplinită şi condiţia existenţei unui caz bine justificat.

În ceea ce priveşte existenţa celei de-a treia condiţii, referitoare la paguba iminentă, se va reţine că şi aceasta este îndeplinită în cauză, având în vedere atât cuantumul în sine al sumei prevăzute în actele contestate, cât mai ales consecinţa imediată şi directă pe care punerea în executare a acestora ar avea-o asupra activităţii desfăşurate de autoritatea intimată.

Este adevărat că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate dar la fel de adevărat este că cel ce se consideră vătămat prin emiterea unui astfel de act, tocmai pentru a preîntâmpina eventualele consecinţe grave în ce-l priveşte, se poate adresa instanţei pentru a obţine suspendarea executării actului.

În acest sens sunt, de altfel, şi prevederile cuprinse în Recomandarea nr. R(89)8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniştrii al Consiliului Europei cu privire la protecţia juridică provizorie în materie administrativă, prin care se solicită autorităţii jurisdicţionale competente ca - atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave, dificil de reparat, persoanelor cointeresate de această decizie - să ia măsuri de protecţie provizorii corespunzătoare, în limitele competenţei sale şi fără ca, astfel, să influenţeze în vreun fel soluţia asupra fondului, cu atât mai mult atunci când există un argument juridic aparent valabil în raport cu elementele de legalitate ale actului administrativ contestat.

Or, tocmai acestei categorii de măsuri de protecţie provizorie îi aparţine şi măsura suspendării executării actelor administrative contestate în cauză, pe care prima instanţă a dispus-o prin hotărârea recurată, în mod corect apreciind şi suficient motivând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Faţă de considerentele arătate, constatând că nu sunt întemeiate criticile recurentei, în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Curtea de Conturi a României împotriva Încheierii din 7 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 26 octombrie 2012.

Procesat de GGC - LM

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4366/2012. Contencios