ICCJ. Decizia nr. 4422/2012. Contencios

Decizii ICCJ 2012 (Contencios administrativ)

I. Circumstanțele cauzei

1. Cadrul procesual

La data de 29 aprilie 2011, s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel Brașov, sub nr. 423/64/2011, cererea formulată de SC C. SRL în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului prin care s-a solicitat anularea Deciziei C.N.A. nr. 283/2011 și suspendarea executării acesteia.

La data de 27 mai 2011, reclamanta a formulat o precizare de acțiune în sensul că solicită și anularea Deciziei C.N.A. nr. 346/2011 și suspendarea executării acesteia.

Cererea de suspendare a Deciziei C.N.A. nr. 346/2011 și a Deciziei C.N.A. nr. 283/2011 a fost soluționată de instanță prin încheierea de ședință din data de 15 iunie 2011.

2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 183/F din 7 octombrie 2011 a Curții de Apel Brașov a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta SC C. SRL Brașov, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului și, în consecință, instanța a dispus anularea Deciziei C.N.A. nr. 283/2011 și a Deciziei C.N.A. nr. 346/2011, cu obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 8,3 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin Decizia nr. 283/2011, SC C. SRL în calitate de radiodifuzor, a fost sancționată în legătură cu postul de televiziune X.2 din Brașov, cu o amendă în cuantum de 10.000 RON pentru încălcarea dispozițiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, ale art. 66 alin. (1) lit. a) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, astfel cum au fost preluate din Decizia nr. 187/2006 art. 71 alin. (1) lit. a), în vigoare la data săvârșirii faptelor, ulterior abrogată prin Decizia nr. 220/2011,art. 35 și art. 39 din Decizia nr. 220/2011 (art. 38 și 41 din Decizia nr. 187/2006 în vigoare la data săvârșirii faptei), art. 47 alin. (1) din Decizia nr. 220/2011 (art. 47 din Decizia nr. 187/2006 în vigoare la data săvârșirii faptei), art. 40 alin. (1) și alin. (2) din Decizia nr. 220/2011 și art. 139 din Decizia nr. 220/2011.

în partea introductivă a deciziei, pârâtul, în urma analizări rapoartelor de monitorizare, a constatat că, în unele dintre emisiunile de știri și dezbateri difuzate de postul X.2 în perioada 7 februarie 2011-31 martie 2011, radiodifuzorul a încălcat o serie de dispoziții din Legea audiovizualului și din Codul audiovizualului referitoare la informarea corectă, la asigurarea imparțialității și a pluralismului de opinii, dreptul la imagine și demnitate umană. De asemenea, s-au constatat încălcări ale prevederilor legale și în privința informării corecte a publicului și ale respectării principiului imparțialității și pluralismului.

Prin Decizia nr. 346 din 10 mai 2011 s-a decis modificarea Deciziei nr. 283/2011, în sensul că pentru faptele reținute prin decizie, cuantumul amenzii se diminuează de la 10.000 RON la 5.000 RON, celelalte prevederi menținându-se.

în motivarea acestei decizii, se arată că, urmare a contestației formulate de SC C. SRL, prin care se solicită reanalizarea măsurii luate prin Decizia nr. 283/2011 și anularea sancțiunii aplicate, C.N.A. a reanalizat situația de fapt reținută în decizia de sancționare și, față de argumentele invocate, s-a decis modificarea sancțiunii în sensul diminuării cuantumului amenzii de la 10.000 RON la 5.000 RON, cu menținerea celorlalte prevederi. Totodată, referitor la argumentele invocate în contestație, s-a apreciat că acestea sunt de natură a clarifica unele aspecte, dar că nu sunt în măsură să înlăture întrutotul situația de fapt stabilită prin decizia contestată, astfel încât a fost menținută măsura sancționării cu amendă, modificându-se numai cuantumul acesteia.

Instanța de primă jurisdicție a reținut că prin Decizia nr. 283/2011, s-a constant încălcarea de către radiodifuzor a următoarelor dispoziții legale:

- prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 și ale art. 66 alin. (1) lit. a) din Decizia nr. 220/2011 [fost art. 71 alin. (1) lit. a) din Decizia nr. 187/2006 în vigoare la data săvârșirii faptelor]; Consiliul a constatat încălcarea acestor prevederi într-o serie de emisiuni de știri, precum: "Știrile X TV", de la ora 20:00, din 10 februarie 2011, "Știrile X TV", de la ora:20:00, din 3 martie 2011, "Știrile X TV de la ora 20:00, din 7 martie 2011 și într-o serie de emisiuni de dezbateri, precum: "X.A.", de la ora 14:00, din 7 februarie 2011, "X.A." de la ora 14:00, din 8 februarie 2011, "X.A." de la ora 14:00, din 23 februarie 2011, "F.G." de la ora 20:22, din 11 martie 2011.

Cu ocazia descrierii modului în care, în cadrul emisiunilor mai sus individualizate, au fost încălcate articolele menționate, s-a făcut referire și la ediția de știri din 9 martie 2011 ora 20:00.

- prevederile art. 35 și art. 39 din Decizia nr. 220/2011 (fost art. 38 și 41 din Decizia nr. 187/2006 în vigoare la data săvârșirii faptei); Consiliul a constatat încălcarea acestor prevederi în edițiile din 9 martie și 11 martie 2011 ale emisiunii "Știrile X TV" și emisiunea "B." din 20 martie 2011;

- prevederile art. 41 alin. (1) din Decizia nr. 220/2011 (fost art. 47 din Decizia 187/2006 în vigoare la data săvârșirii faptei); Consiliul a constatat încălcarea acestor prevederi în edițiile din 2 martie și 3 martie 2011 ale emisiunii "Știrile X TV";

- prevederile art. 40 alin. (1), alin. (2) din Decizia nr. 220/2011; Consiliul a constatat încălcarea acestor prevederi în emisiune "X.A." din 16 și 17 martie 2011, de la ora 21:30, din datele de 22 februarie 2011 și 3 martie 2011 și "X.A." din 31 martie 2011;

- prevederile art. 139 din Decizia nr. 220/2011, Consiliul a constatat încălcarea acestor prevederi în emisiunea "X.A." din 31 martie 2011. Față de constatarea acestor încălcări ale prevederilor legale menționate, în temeiul dispozițiilor art. 90 alin. (1) lit. h) și alin. (2) și art. 91 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 504/2002, Consiliul Național al Audiovizualului a adoptat decizia atacată prin care reclamanta a fost sancționată cu o amendă în cuantum de 10.000 RON pentru încălcarea dispozițiilor legale menționate.

Astfel, s-a făcut vorbire în mod generic despre mai multe emisiuni, în mod concret despre câteva dintre acestea, aplicându-se o singură amendă și făcându-se referire la dispozițiile legale mai sus menționate.

Potrivit art. 88 alin. (1) din Legea nr. 504/2002, sancționarea încălcării prevederilor acestei legi, precum și a deciziilor și instrucțiunilor cu caracter normativ emise în baza și pentru aplicarea acestora, revin Consiliului.

Instanța a reținut faptul că prevederile art. 90 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 504/2002, dispun că reprezintă contravenție nerespectarea prevederilor art. 3 din lege, restul dispozițiilor reglementate de lit. h), nefiind dintre cele apreciate drept încălcate prin decizia atacată, iar potrivit alin. (2) al acestui articol, această faptă se sancționează cu amendă de la 10.000 RON la 200.000 RON.

Conform art. 91 alin. (1) din Legea nr. 504/2002, constituie contravenție nerespectarea de către furnizorii sau distribuitorii de servicii a dispozițiilor deciziilor având caracter normativ emise de Consiliu.

Consiliul face trimitere în decizia contestată și la alin. (3) al art. 91 potrivit cu care, în cazul în care furnizorul sau distribuitorul de servicii nu intră în legalitate: în termenul și condițiile stabilite prin somație ori încalcă din nou aceste prevederi, se aplică o amendă contravențională de la 5.000 RON la 100.000 RON.

Astfel, instanța a reținut că din interpretarea deciziei, ar rezulta că, pentru încălcarea art. 3 din Legea audiovizualului, s-a făcut referire la art. 90 alin. (1) lit. h) și alin. (2), iar pentru încălcarea dispozițiilor din deciziile C.N.A., la art. 91 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 504/2002.

Instanța de primă jurisdicție a constatat că se impune a se avea în vedere dispozițiile alin. (4) ale art. 90, care prevăd faptul că individualizarea sancțiunii în cazul săvârșirii uneia dintre contravențiile prevăzute în prezenta lege, se face ținându-se seama de gravitatea faptei, de efectele acesteia, precum și de sancțiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an.

De asemenea, potrivit art. 91 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, în situația încălcării deciziilor C.N.A., Consiliul emite o somație conținând condiții și termene precise de intrare în legalitate. Acesta este primul pas permis de lege în sancționarea încălcării deciziilor C.N.A. și numai în situația în care persoana sancționată nu intră în legalitate, în condițiile art. 90 alin. (3), se aplică o amendă contravențională.

Astfel cum Consiliul a făcut minimele mențiuni referitoare la individualizarea sancțiunii aplicate, respectiv prin trimitere la dispozițiile art. 90 alin. (1) lit. h) și alin. (2) și art. 91 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 504/2002, instanța a concluzionat că doar pentru încălcarea art. 3 din Legea nr. 504/ 2002 putea aplica o amendă, în cazul încălcării deciziilor C.N.A., Consiliul trebuia să emită întâi o somație.

De altfel, a reținut instanța de fond că nici aplicarea în timp a Deciziei nr. 187/2006 abrogată prin Decizia nr. 220/2011, privind Codul de reglementare a conținutului audiovizualului nu este clar stabilită de C.N.A., fiind incertă aplicarea deciziei mai vechi pentru constatările privind unele emisiuni și aplicarea deciziei mai noi pentru alte emisiuni, deși, uneori, pentru aceleași date de desfășurare.

Prin art. 144 din Decizia C.N.A. nr. 220/2011, se reglementează faptul că nerespectarea unor articole din cuprinsul acestei decizii, singurul prevăzut în decizia atacată, fiind art. 47, precum și nerespectarea prevederilor legale privind acordarea dreptului la replică, se sancționează conform dispozițiilor art. 90 alin. (2) din Legea audiovizualului, adică cu amendă.

Nerespectarea prevederilor celorlalte articole ale deciziei, se sancționează conform art. 91 din Legea audiovizualului, cu somație și, în caz de refuz de intrare în legalitate, cu amendă.

Și prin acest Cod de reglementare a conținutului audiovizualului, se prevede [art. 144 alin. (3)] că la individualizarea sancțiunii, Consiliul va ține cont, după caz, de gravitatea faptei și efectele acesteia, sancțiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an, și modul în care furnizorul de serviciu s-a raportat la acestea, ziua din săptămână și intervalul de difuzare a emisiunii în cauză, durata emisiunii, audiența înregistrată.

în prezenta cauză a reținut instanța de fond că sancțiunea amenzii a fost aplicată di încălcarea art. 91 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 pentru o serie dintre constatările privind încălcarea dispozițiilor din Codul de reglementare a conținutului audiovizualului, întrucât nu a fost descrisă în concret fiecare faptă, în unele cazuri făcându-se doar referire la emisiunile în care s-a apreciat că s-au realizat încălcări ale dispozițiilor legale, nu s-a conturat "fapta" prin prisma dispozițiilor art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului și nu s-a realizat o individualizare a sancțiunii, nefiind clar dacă amenda a fost aplicată pentru una sau mai multe fapte.

în aceste condiții, a apreciat instanța de primă jurisdicție că nu se poate proceda la verificarea temeiniciei constatărilor C.N.A., cu atât mai mult cu cât, ulterior, prin Decizia nr. 346/2011 de modificare a Deciziei nr. 283/2011, C.N.A. a diminuat cuantumul amenzii la 5.000 RON, urmare a aprecierii din partea membrilor Consiliului, în sensul că argumentele invocate în contestație sunt de natură a clarifica unele aspecte, dar nu sunt în măsură să înlăture întrutotul situația de fapt stabilită prin decizia inițială.

Această a doua decizie întărește convingerea că stabilirea faptelor și individualizarea sancțiunii nu s-a realizat cu respectarea dispozițiilor legale, neputându-se proceda la coborârea amenzii sub minimul prevăzut de lege și la "diminuarea" unei stări de fapt în ansamblul ei.

Pentru toate aceste considerente se constată că, în lipsa stabilirii în conformitate cu dispozițiile legale, a stării de fapt, a fiecărei contravenții ce ar fi putut conduce la aplicarea unei sancțiuni, în lipsa individualizării sancțiunii în conformitate cu dispozițiile legale în materie, nu se poate proceda la verificarea temeiniciei deciziei.

3. Recursul declarat de Consiliul Național al Audiovizualului

Recurentul a criticat hotărârea instanței de fond ca netemeinică și nelegală. A prezentat pe larg situația de fapt a cauzei. A precizat că, în sarcina reclamantei s-a reținut faptul că în perioada 7 februarie-31 martie 2011, postul de televiziune X2 a difuzat o serie de emisiuni infirmative și de dezbatere cu încălcarea prevederilor privind principiile echilibrului și imparțialității, condițiile de difuzare a materialelor înregistrate cu camera ascunsă și a facilității politice, dreptul la imagine a persoanei, precum și a difuzării mesajelor cu caracter xenofob în programele audiovizuale, care sunt interzise în programele audiovizuale.

Recurentul a precizat că încălcarea dispozițiilor privind asigurarea unei informări corecte, echilibrate și imparțiale a publicului a fost constatată în emisiunile informative: "Știrile X TV" de la ora 20 din 10 februarie 2011, "Știrile X TV de la ora 20 din 3 martie 2011, "Știrile X TV" de la ora 20 din 7 și 9 martie 2011, precum și în emisiunile de dezbateri "X.A." de la ora 14, din 7 februarie 2011 "X.A." de la ora 14 din 8 februarie 2011, "X.A." de la ora 14 din 23 februarie 2011 și "F.G." de la ora 20:22, din 11 martie 2011.

A fost prezentată cu titlu de exemplu, ediția informativă din 7 martie 2011, de la ora 20:00, când a fost difuzată, cu încălcarea prevederilor privind asigurarea unei informări echilibrate și imparțiale, o știre cu privire la un proiect despre construirea celei mai mari stațiuni turistice montane din estul Europei, prin asocierea Primăriei Brașov cu Primăria Săcele, fără ca postul X.2 să prezinte și punctele de vedere ale inițiatorilor acestui proiect respectiv ale Primăriei Brașov și ale Primăriei Săcele, având în vedere că știrea era de interes public.

Procedând astfel, reclamanta nu a prezentat o informație imparțială și echilibrată, astfel încât publicul să-și poată forma liber opinia cu privire la subiectul abordat.

Obligația difuzării unei informații echilibrate, obiective și imparțiale incumbă oricărui radiodifuzor, iar faptul că "anumite persoane ce fac obiectul materialelor de presă sancționate de C.N.A. refuză constant să participe la emisiunile realizate de postul X.2 sau să discute cu reporterii postului subiecte de interes pentru brașoveni, nu o absolvă pe reclamantă de respectarea dispozițiilor legale din domeniul în care își desfășoară activitatea, având în vedere că legiuitorul a oferit radiodifuzorului posibilitatea ca în astfel de situații sa ofere publicului informații potrivit cărora în cazul în care persoana în cauză refuză să-și exprime un punct de vedere sau să participe la emisiune, acest fapt să fie menționat pe post. Absența punctului de vedere al uneia dintre părți nu-l absolvă pe realizatorul/moderatorul emisiunii de asigurarea imparțialității.

în programele de știri și dezbateri, informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială sau culturală trebuie să respecte asigurarea imparțialității, echilibrului și favorizarea liberei formări a opiniilor, prin prezentarea punctelor de vedere aflate în opoziție, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică, astfel cum prevăd dispozițiile art. 66 alin. (1) lit. a) din Decizia nr. 220/2011 [art. 71 alin. (1) lit. a) din Decizia nr. 1897/2006, în vigoare la data săvârșirii faptei].

Pentru că emisiunile pe care le difuzează să se desfășoare conform prevederilor legale, recurenta a arătat că intimata-reclamantă avea obligația de a solicita anticipat punctele de vedere ale persoanelor la adresa cărora au fost făcute acuzațiile, ținând cont de faptul că informațiile prezentate au fost de interes public.

Obținerea unor puncte de vedere aflate în opoziție cu privire la problemele de interes public puse în dezbatere sau a unor informații pertinente era o obligație legală ce trebuia avută în vedere de reclamantă la momentul la care a difuzat respectivele emisiuni, indiferent dacă subiectele emisiunilor difuzate au avut ca sursă articole preluate din presa scrisă.

Deși anterior difuzării emisiunilor, reclamanta cunoștea conținutul subiectelor pe care le va dezbate, recurentul a apreciat că intimata nu a respectat dispozițiile legale cu privire la obligativitatea asigurării unei informări echilibrate și imparțiale a publicului prin prezentarea punctelor de vedere ale persoanelor la adresa cărora au fost aduse acuzațiile, fie invitându-le în studioul emisiunii, fie oferindu-le posibilitatea de a-și exprima opinia prin orice mijloc de comunicație, dată fiind natura subiectelor de interes public dezbătute, iar, în cazul în care aceștia refuzau, reclamanta avea obligația de a informa publicul despre acest fapt, potrivit art. 66 alin. (2) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual [art. 71 alin. (3) din Decizia nr. 187/2006, în vigoare la data săvârșirii faptei].

1. Cu privire la nelegalitatea Deciziei nr. 283/2011 reținută de instanța de fond, recurentul a precizat că primul motiv de nelegalitate reținut de instanță a fost cel potrivit căruia art. 47 din Codul audiovizualului (art. 46 din Decizia nr. 187/2006 în vigoare la data săvârșirii faptei) adaugă la lege, "prin suplimentarea situațiilor în care Consiliul poate aplica sancțiunea amenzii".

Recurentul a precizat că pornind de la neobservarea situațiilor reglementate distinct de Codul audiovizualului, instanța de fond, în mod greșit a apreciat că posibilitatea prevăzută de art. 144 alin. (1) din Codul audiovizualului pentru încălcarea dispozițiilor art. 47 sau a încălcării dreptului la replică, ar reprezenta o adăugare la art. 3 din Legea audiovizualului, situație care să-i permită Consiliului să poată aplica direct amenda, fără îndeplinirea somării prealabile.

Recurentul precizează că art. 3 din Legea audiovizualului și art. 47 din Codul audiovizualului reglementează două situații total diferite, în sensul că art. 3 din Legea audiovizualului reglementează obligația radiodifuzorilor de a sigura o informare corectă și obiectivă a publicului în programele pe care le difuzează, în timp ce art. 47 din Codul audiovizualului, care este emis în aplicarea art. 40 din Legea audiovizualului reglementează interzicerea discriminării în programele audiovizuale, prevederi care nu se pot asocia sub nicio formă într-un scop comun, dat fiind conținutul distinct al acestora. S-a arătat că legiuitorul a prevăzut la art. 90 alin. (1) din Legea audiovizualului faptul că pentru faptele cuprinse în acest articol, pe care le-a considerat mai grave, se aplică direct amenda contravențională, fără a fi necesară îndeplinirea somării prealabile.

Printre aceste fapte se regăsește și art. 40 din Legea audiovizualului care reglementează discriminarea și, pe cale de consecință, prin reglementarea instituită la art. 144 alin. (1) din Codul audiovizualului a prevăzut că nerespectarea art. 47 din Cod se sancționează conform dispozițiilor art. 90 alin. (2) din Legea audiovizualului.

Al doilea motiv care a format convingerea instanței de fond să anuleze actul atacat, a precizat recurentul că este cel referitor la faptul că sancțiunea amenzii a fost aplicată cu încălcarea art. 91 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, în sensul că C.N.A. a aplicat sancțiunea amenzii prin Decizia nr. 283/2011, fără îndeplinirea unei somații prealabile pentru constatările privind încălcarea dispozițiilor din Codul audiovizualului.

Recurentul a arătat că argumentele reținute de instanță sunt nelegale, întrucât dispozițiile art. 91 alin. (1) din Legea audiovizualului reglementează faptele pentru care se aplică somația publică de intrare în legalitate, iar dispozițiile alin. (3) ale aceluiași articol prevăd că în cazul în care furnizorul de servicii nu intră în legalitate în termenul și în condițiile stabilite prin somație ori încalcă din nou aceste prevederi, se aplică o amendă contravențională de la 5.000 RON la 100.000 RON.

S-a susținut că scopul urmărit de legiuitor în aplicarea acestor sancțiuni îl constituie conținutul dispozițiilor încălcate în ceea ce privește asigurarea informării corecte a publicului și a respectării dreptului la imagine a persoanei, nefiind necesară somarea pentru fiecare faptă în parte, această interpretare având ca obiectiv descurajarea unei asemenea conduite.

Referitor la interpretarea instanței în sensul că C.N.A. nu ar fi procedat la individualizarea sancțiunii aplicate prin Decizia nr. 283/2011 în funcție de fiecare faptă în parte, recurentul a precizat că intimatei-reclamante i-a fost aplicată sancțiunea amenzii minime stabilită de legiuitor prin dispozițiile art. 90 alin. (2) pentru încălcarea prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului și ale art. 47 din Codul audiovizualului, iar la aplicarea acestei sancțiuni Consiliul a procedat la individualizarea acesteia, astfel încât nu există nicio îndoială cu privire la corectitudinea aplicării sancțiunilor din punct de vedere al legalității actului emis.

Recurentul a criticat reținerea de către instanța de fond a dispozițiilor din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, în condițiile în care prevederile normei nu sunt aplicabile sancțiunilor contravenționale din domeniul audiovizualului.

2. Cu privire la nelegalitatea Deciziei nr. 346/2011, reținută de instanța de fond, recurentul a precizat că prin această decizie, Consiliul a decis modificarea deciziei inițiale, diminuând cuantumul amenzii aplicate prin Decizia nr. 283/2011, de la 10.000 RON la 5.000 RON, menținând faptele săvârșite pentru încălcarea dispozițiilor privind dreptul la imagine a persoanei, a asigurării principiului audiatur et altera pars și a unei informări corecte, echilibrate și imparțiale a publicului.

Recurentul a precizat că decizia indicată mai sus a fost motivată atât în fapt cât și în drept, astfel încât instanța de fond a făcut o greșită interpretare a legii.

Recurentul a criticat interpretarea instanței de fond potrivit căreia aplicarea în timp a Deciziei nr. 187/2006 abrogată prin Decizia nr. 220/2011 nu este clar stabilită de C.N.A., fiind incertă aplicarea deciziei mai vechi pentru constatările privind unele emisiuni și aplicarea deciziei mai noi pentru alte emisiuni; arătând că faptele pentru încălcarea dispozițiilor privind nerespectarea dreptului la imagine a persoanei, a asigurării principiului audiatur et altera pars, a unei informări corecte, echilibrate și imparțiale a publicului, a condițiilor de difuzare a materialelor înregistrate cu camera ascunsă, a mesajelor cu caracter xenofob la adresa minorității maghiare din România, precum și a materialelor cu caracter publicitar la adresa unui partid și/sau a unor oameni politici, se regăseau în aceeași formulare în conținutul Deciziei nr. 187/2006, acestea fiind preluate de actul abrogator, respectiv Decizia nr. 220/2011, însă sub o altă numerotare.

II. Decizia instanței de recurs

înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează.

Obiectul acțiunii introductive de instanță îl constituie anularea deciziilor nr. 283 și respectiv nr. 346 emise de recurenta-pârâtă C.N.A. la 14 aprilie 2011 și respectiv 10 mai 2011, instanța de contencios administrativ fiind investită cu controlul de legalitate privind emiterea celor două decizii contestate.

Sub acest aspect, Curtea reține că atât Decizia nr. 283/2011, cât și Decizia nr. 346/2010 (aceasta din urmă modificând prima decizie în sensul reducerii cuantumului amenzii aplicate intimatei-reclamante de la 10.000 RON la 5.000 RON) au fost emise cu încălcarea dispozițiilor art. 91 din Legea nr. 504/2002 legea audiovizualului, care reglementează obligativitatea emiterii în prealabil a unei somații .

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 91 alin. (1) din Legea audiovizualului "Constituie contravenție nerespectarea de către furnizorii sau distribuitorii de serviciu a dispozițiilor prevăzute la art. 3 alin. (1) și alin. (2), art. 22 alin. (1) și alin. (2), art. 261 alin. (1), art. 31 alin. (1), alin. (3), alin. (4) și alin. (5), art. 391,art. 98".

Alin. (2) al aceluiași text de lege prevede în mod expres că "în cazurile prevăzute la alin. (1) Consiliul va emite o somație conținând condiții și termene precise de intrare în legalitate".

Rolul emiterii acestei somații este bine determinat de legiuitor, așa cum rezultă din alin. (3) al art. 91 din Legea audiovizualului care prevede că "numai în cazul în care furnizorul sau distribuitorul de servicii nu intră în legalitate în termenul și condițiile stabilite prin somație sau încalcă din nou aceste prevederi, se aplică o amendă contravențională de la 2.500-50.000 RON".

Ori, din materialul probator administrat în cauză rezultă că o astfel de somație nu a fost emisă pentru niciuna din deciziile contestate, susținerile recurentei în sensul că somația nu trebuia emisă, urmând a fi înlăturate ca nefondate, în raport de dispozițiile legale mai sus invocate.

Tot astfel, Curtea va înlătura ca nefondate și susținerile recurentei în sensul că cele două decizii emise cuprind individualizarea faptelor ce constituie contravenții. Sub acest aspect, rezultă fără echivoc că potrivit dispozițiilor art. 91 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 și art. 144 alin. (3) din Decizia nr. 220/2011, la aplicarea unei sancțiuni se impune a se proceda la individualizarea acesteia în funcție de fiecare faptă.

în speță însă, sancțiunea amenzii a fost aplicată (în cazul ambelor decizii contestate) cu încălcarea dispozițiilor art. 91 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, întrucât nu a fost descrisă în concret fiecare faptă, ci doar referiri generice la anumite emisiuni cu privire la care s-a "apreciat" că s-au realizat cu încălcarea Legii audiovizualului, împrejurări ce rezultă din chiar cuprinsul Deciziilor nr. 283/2011 și nr. 346/2011.

De altfel, prin Decizia nr. 346/2011 recurenta-pârâtă a procedat ea însăși la modificarea primei decizii prin care se sancționau contravențional "faptele" reținute generic în sarcina intimatei-reclamante (Decizia nr. 283/2011), fără însă a specifica motivele reținute pentru diminuarea amenzii inițial aplicabile, ceea ce întărește convingerea că stabilirea faptelor și individualizarea sancțiunii, nu s-au realizat cu respectarea dispozițiilor legale.

în consecință, în raport de cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 312 alin.(1) din C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat, soluția recurată fiind în deplină concordanță cu dispozițiile legale aplicabile în materie.

← ICCJ. Decizia nr. 4437/2012. Contencios  ICCJ. Decizia nr. 4433/2012. Contencios →

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4422/2012. Contencios