ICCJ. Decizia nr. 4496/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4496/2012
Dosar nr. 1620/2/2011
Şedinţa publică de la 1 noiembrie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanţii M.L.R., N.T.L.E., N.A.S. şi S.N.C.M. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Universitatea S.H. Bucureşti, obligarea acesteia la eliberarea diplomelor de licenţă şi a suplimentelor de diplomă, în termen de 30 de zile de la pronunţarea sentinţei.
De asemenea, reclamanţii au chemat în garanţie pe Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului pentru recunoaşterea diplomelor de licenţă.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că sunt absolvenţi ai Universităţii S.H., Facultatea de Drept şi Administraţie Publică, specializarea Drept, promoţia 2009, au susţinut şi promovat examenul de licenţă în sesiunea iulie 2009, recunoscându-li-se titlul de licenţiaţi prin adeverinţele de studiu eliberate.
Ulterior, în cauză au formulat cereri de intervenţie în interes propriu G.F., C.V.N., G.C.D.V., C.S.A., N.O.A., C.P.I., T.G.A., F.P.A.D., solicitând obligarea pârâtei la eliberarea diplomelor de licenţă şi a suplimentelor de diplomă, în termen de 30 de zile de la pronunţarea sentinţei şi obligarea chematului în garanţie Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului la recunoaşterea diplomelor de licenţă.
În motivarea cererilor, intervenienţii au arătat că au urmat cursurile organizate de pârâtă şi au promovat examenul de licenţă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, în calitate de chemat în garanţie, a invocat excepţia prematurităţii cererii de chemare în garanţie, arătând că nu se poate cere recunoaşterea unui document, iar respectivul document nu poate produce efecte juridice, câtă vreme nu este întocmit, că nu se poate cere recunoaşterea valabilităţii unei diplome de licenţă până când respectiva diplomă nu este emisă, căci doar după emitere se poate verifica dacă acea diplomă este emisă în mod valabil, fiind completată în conformitate cu prevederile legale.
Chematul în garanţie a apreciat că cererea de chemare în garanţie a reclamantelor este prematură, eventualul drept de a solicita recunoaşterea valabilităţii diplomei născându-se abia după întocmirea şi eliberarea respectivei diplome.
Pe fondul cauzei, chematul în garanţie a solicitat respingerea cererii de chemare în garanţie ca fiind neîntemeiată, arătând că nu poate fi obligat să emită formulare tipizate pentru diplome, dacă specializările urmate nu s-au desfăşurat conform prevederilor legale, respectiv dacă în urma verificărilor se constată că forma de învăţământ şi specializarea urmate nu existau şi că nu se poate vorbi de o culpă a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului în organizarea de către Universitatea S.H. a unor specializări şi forme de învăţământ nelegale.
Prin sentinţa civilă nr. 4850 din 5 septembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a dispus următoarele:
- a respins acţiunea formulată de reclamanţii M.L.R., N.T.L.E., N.A.S. şi S.N.C.M., în contradictoriu cu pârâta Universitatea S.H. Bucureşti, ca neîntemeiată,
- a respins cererea de chemare în garanţie a Ministerului Educaţiei, Cercetării Tineretului şi Familiei, ca neîntemeiată;
- a respins cererile de intervenţie în interes propriu, formulate de C.V.N., G.C.D.V., C.S.A., N.O.A., C.P.I., T.G.A., F.P.A.D., ca nefondate.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut în esenţă următoarele:
În fapt, atât reclamanţii,cât şi intervenienţii în interes propriu au urmat cursurile Universităţii S.H., promovând examenul de licenţă în specializarea drept şi administraţie publică, specializarea drept, în perioada 2006-2009.
Reclamanţii au susţinut şi promovat examenul de licenţă în sesiunea iulie 2009, eliberându-se adeverinţă în acest sens, arătând că şi-au îndeplinit toate obligaţiile ce le reveneau potrivit contractelor de studii încheiate cu pârâta Universitatea S.H. şi Regulamentul privind activitatea profesională a studenţilor.
Reclamanţii au arătat că până la data formulării cererii de chemare în judecată actele solicitate nu le-au fost eliberate, astfel încât în temeiul art. 7, coroborat cu art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, au solicitat pârâţilor să le elibereze diplomele de licenţă aferente studiilor absolvite.
Instanţa de fond a apreciat susţinerile reclamanţilor ca fiind neîntemeiate, reţinând că actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenţi care au promovat examenele de licenţă şi care au urmat o specializare la o forma de învăţământ acreditată sau autorizată să funcţioneze provizoriu conform legislaţiei în vigoare la momentul înscrierii în anul 1 de facultate (în cazul reclamanţilor anul 2006). Prin urmare, instanţa a constatat că universitatea nu are dreptul să elibereze acte de studii pentru absolvenţii unor programe de studii şi forme de învăţământ neautorizate/neacreditate, chiar în situaţia în care examenul de finalizare a studiilor-licenţa ar fi susţinut în cadrul unei facultăţi autorizată să funcţioneze la zi.
A mai reţinut instanţa de fond că în cazul Universităţii S.H. din Bucureşti, specializările/programele de studii de la forma de învăţământ la distanţă au fost organizate şi desfăşurate în cazul reclamanţilor fără a se face dovada că au fost respectate prevederile legale, respectiv dispoziţiile Legii nr. 88/1993, ale O.U.G. nr. 75/2005, în special faptul parcurgerii procedurii prevăzută de către legiuitor în vederea desfăşurării procesului de învăţământ, răspunsurile la interogatoriu nefiind apreciate ca relevante sub acest aspect.
Curtea a constatat că este responsabilitatea fiecărei instituţii de învăţământ superior de a organiza proces de învăţământ în limitele legii, iar lipsa de răspundere şi acţiunea în afara cadrului legal nu poate fi imputat altor subiecte de drept.
Prin urmare, instanţa a apreciat că Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nu poate fi obligat să avizeze emiterea unor diplome, iar pârâta Universitatea S.H. nu poate fi autorizată să emită în favoarea reclamanţilor o astfel de diplomă, dacă în urma verificărilor se constată că forma de învăţământ şi specializarea urmată nu au fost autorizate/acreditate, considerente care coroborate conduc în temeiul art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 554/2004 la respingerea atât a cererii principale, cât şi a cererii de chemare în garanţie, urmare a soluţiei adoptată în privinţa acţiunii introductive.
Pentru considerentele expuse şi în raport de dispoziţiile legale enunţate, instanţa de fond a respins ca neîntemeiate şi cererile de intervenţie în interes propriu formulate de C.V.N., G.C.D.V., C.S.A., N.O.A., C.P.I., T.G.A., F.P.A.D., precum şi cererea de chemare în garanţie a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, motivat de faptul că nu se poate opune contractul încheiat de reclamanţi şi intervenienţi cu Universitatea S.H. de vreme ce au fost încălcate prevederi legale imperative cu privire la organizarea formei de învăţământ pe care au urmat-o absolvenţii, reclamanţi şi intervenienţi în cauză.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii M.L.R., N.T.L.E., N.A.S., S.N.C.M. şi intervenienţii în nume propriu G.F., C.V.N., G.C.D.V., C.S.A., N.O.A., C.P.I., T.G.A., F.P.A.D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursurilor declarate în cauză, reclamanţii şi intervenienţii invocă netemeinicia hotărârii recurate prin contradicţia acesteia cu faptele stabilite de instanţă, arătând că sunt îndreptăţiţi la eliberarea diplomei de licenţă şi a suplimentului de diplomă, dat fiind faptul că au absolvit cursurile Facultăţii de Drept şi Administraţie Publică a universităţii, specializarea Drept, în perioada 2006-2009, au susţinut şi promovat examenul de licenţă în sesiunea iulie 2009, astfel cum rezultă din adeverinţele eliberate de intimata Universitatea S.H., că termenul de valabilitate al acestor adeverinţe este, potrivit art. 38 din Regulamentul privind regimul actelor de studii din sistemul de învăţământ superior, aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei cercetării, tineretului şi sportului nr. 2284/2007, de maxim 12 luni şi că, potrivit art. 20 alin. (1) din Regulament, la împlinirea termenului de 12 luni Universitatea S.H. trebuia să elibereze documentele de studii.
Arată recurenţii că Universitatea S.H. a răspuns că a întreprins în mod repetat demersurile necesare pentru obţinerea de la Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a aprobărilor legale pentru tipărirea formularelor de diplomă de licenţă pentru absolvenţii promoţiei 2009.
În realitate, arată recurenţii, Universitatea nu şi-a îndeplinit obligaţia de a trimite o adresă completă către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului în vederea eliberării diplomelor de licenţă, respectiv obligaţia de a efectua demersurile necesare ca în acest interval de 12 luni să obţină avizele necesare şi să completeze actele de studii care să ateste absolvirea de către recurenţi a studiilor, în speţă diploma de licenţă şi suplimentul de diplomă.
Recurenţii solicită admiterea recursului, modificarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii şi obligarea intimatei la eliberarea diplomei de licenţă şi a suplimentului de diplomă, urmare a absolvirii cursurilor Facultăţii de Drept şi Administraţie Publică, specializarea Drept, din cadrul Universităţii S.H., promoţia 2009 şi a susţinerii şi promovării examenului de licenţă în sesiunea iulie 2009 şi, de asemenea, obligarea chematului în garanţie Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului la recunoaşterea diplomei de licenţă şi a suplimentului de diplomă.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta Universitatea S.H. învederează faptul că recursul promovat de recurenţii-reclamanţi este fondat, însă solicită înlăturarea motivării formulate de aceştia în legătură cu reţinerea greşită a vreunei culpe a universităţii, făcând trimitere la obligaţii pe care instanţa fondului nu le-a avut în vedere în considerente.
Pârâta arată că prin corespondenţa purtată de Universitatea S.H. şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului s-au îndeplinit toate obligaţiile derivate din adresa normativă din 25 iunie 2009 emisă de minister către toate instituţiile de învăţământ superior de stat şi particulare acreditate, fiind depusă integral macheta 2, anexă la corespondenţa purtată.
Mai arată pârâta că instanţa de fond a analizat speţa depăşindu-şi limitele investirii de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, pentru că ministerul nu a formulat cerere care să aibă drept obiect analizarea de către instanţă a legalităţii acreditării/autorizării formei de învăţământ urmată de recurenţii-reclamanţi, încălcând astfel principiul disponibilităţii părţilor.
Pârâta Universitatea S.H. arată că instanţa a analizat greşit speţa dedusă judecăţii, prin invocarea unor reglementari legale neaplicabile situaţiei recurenţilor-reclamanţi, că aceasta a plecat de la o analiză juridică greşită, încălcând principiul „tempus regit actum”, în sensul că a făcut trimitere la H.G. nr. 749/2009 inaplicabilă reclamanţilor, întrucât aceasta a operat după momentul absolvirii de către aceştia.
Apreciază pârâta că se justifică obligarea în solidar atât a pârâtei, cât şi a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, de a realiza drepturile subiective ale recurenţilor-reclamanţi, întrucât s-ar ajunge la imposibilitatea executării unei hotărâri câtă vreme nu sunt antrenate ambele copârâte în consorţiul procesual şi că reclamanţii justifică calitatea procesuală activă în demersul procesual în contradictoriu cu ambele intimate, motiv pentru care se cuvine a fi respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, ca fiind nefondată.
În ceea ce priveşte recursul formulat de recurenţii-intervenienţi în interes propriu, pârâta apreciază că se cuvine a fi admis, faţă de împrejurarea că instanţa a avut în vedere considerente contradictorii, care au condus la o soluţie susceptibilă de a fi modificată. Raţiunile pentru care se solicită acest lucru au în vedere împrejurarea că deşi din practicaua sentinţei civile recurate rezultă indubitabil faptul că instanţa a respins cererile de intervenţie în interes propriu ca lipsite de interes, ulterior, în considerente, a omis această dezlegare dată şi le-a respins ca fiind neîntemeiate, iar în dispozitivul hotărârii a respins cererile ca fiind nefondate, existând astfel contradicţii între practicaua sentinţei, considerente şi dispozitivul acesteia.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, chematul în garanţie Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului invocă excepţia prematurităţii cererii de chemare în garanţie, arătând că ar fi în imposibilitate obiectivă de a recunoaşte valabilitatea unei diplome, atâta vreme cât aceasta nu a fost completată şi emisă conform prevederilor legale.
Cu privire la recunoaşterea diplomei de licenţă a reclamantelor chematul în garanţie arată că, în calitate de organ de specialitate al administraţiei publice centrale, raportat la atribuţiile şi competenţele sale în domeniul educaţiei, respectiv a învăţământului superior, recunoaşte fără nicio altă formalitate diplomele eliberate în conformitate cu prevederile legale de către instituţiile de învăţământ superior acreditate şi că printre atribuţiile şi competenţele acestuia, care sunt reglementate în H.G. nr. 81/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, cu modificările ulterioare, în coroborare cu prevederile art. 216 şi urm. din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, nu se regăseşte şi aceea de recunoaştere a unei diplome eliberată de o instituţie de învăţământ superior care face parte din sistemul naţional de învăţământ.
Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurenţi, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, în limitele şi pentru considerentele în continuare arătate.
În raport de probele administrate în cauză, Înalta Curte are în vedere faptul că reclamanţii şi intervenienţii au urmat cursurile Universităţii S.H. şi au promovat examenul de licenţă, fiind eliberată o adeverinţă care atestă faptul că sunt absolvenţi ai acestei facultăţi şi licenţiaţi şi că, în acest context, aceştia au făcut demersurile necesare în faţa pârâtei pentru eliberarea diplomelor, pârâta comunicându-le că până la data solicitării lor a întreprins demersuri necesare pentru obţinerea de la Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a aprobărilor legale, pentru tipărirea formularelor de diplomă de licenţă pentru absolvenţii promoţiei 2009.
Universitatea avea obligaţia de a elibera diplomele de licenţă, potrivit Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învăţământ superior, aprobat prin Ordinul nr. 2284/2007.
Astfel, potrivit art. 38 din acest Regulament, după finalizarea completă a studiilor, la cerere, absolvenţilor li se eliberează adeverinţa de absolvire a studiilor, al cărei termen de valabilitate este de maxim 12 luni.
Potrivit art. 2 din acelaşi Regulament, actele de studii din sistemul naţional de învăţământ superior, care confirmă studiile de învăţământ superior efectuate şi titluri sau calităţi dobândite şi conferă titularilor acestora drepturi şi obligaţii ce decurg din Legea nr. 84/1995, republicată, şi din celelalte reglementări legale în vigoare, sunt diploma, certificatul şi atestatul. Foaia matricolă sau suplimentul la diplomă sunt anexe la actele de studii.
Potrivit art. 5, instituţiile de învăţământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu potrivit legii, pot gestiona, completa şi elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condiţiile legii.
Potrivit art. 11, activitatea de completare a formularelor actelor de studii se efectuează în termen de maxim 12 luni de la finalizarea studiilor.
Potrivit art. 20, titularii au dreptul să solicite eliberarea actelor de studii completate, după termenul aprobat de Senatul instituţiei, care poate fi cel mult de 12 luni de la finalizarea studiilor.
Potrivit Capitolului VII din Metodologia organizării şi desfăşurării examenelor de finalizare a studiilor emisă de Universitatea S.H. şi înregistrată în data de 12 mai 2009, universitatea respectivă, ca instituţie organizatoare a examenelor de licenţă, s-a obligat să elibereze diplomă de licenţă, însoţită de suplimentul la diplomă, în cel mult 12 luni de la încheierea examenului de licenţă, până la eliberarea diplomei de licenţă, facultăţile putând elibera, la cerere, adeverinţe prin care să se certifice promovarea examenului de licenţă, precum şi rezultatele la examenul de licenţă şi valabilitatea adeverinţei până la elaborarea diplomei.
Pârâta Universitatea S.H. a fost înfiinţată prin Legea nr. 443/2002, ca persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ, iar prin H.G. nr. 693/2003 şi H.G. nr. 676/2007 au fost acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu, pentru forma de învăţământ la zi, domeniile de licenţă: drept, sociologie, psihologie, management, ştiinţe ale educaţiei, informatică, şi altele, că pârâta şi-a îndeplinit obligaţia legală de a emite Adeverinţa de studiu pentru reclamanţi şi intervenienţi şi a făcut demersuri către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, în vederea comunicării necesarului de materiale tipizate pentru actele de studiu destinate absolvenţilor pentru anul 2009, spre a putea comanda la societatea de tipărire SC R. SA aceste formulare, în scopul livrării lor, concretizate în mai multe adrese emise către Minister, care însă au fost soluţionate în parte, fără a se aproba tot necesarul de formulare tipizate şi, pe cale de consecinţă, pârâta s-a aflat în imposibilitate să le elibereze tuturor absolvenţilor.
Atâta vreme cât au fost respectate dispoziţiile legale aplicabile, dreptul reclamanţilor la obţinerea actului de recunoaştere al studiilor este un drept câştigat, opozabil oricărui subiect de drept şi nu se pot face discriminări între reclamanţi şi alţi absolvenţi, câtă vreme în cazul tuturor au fost respectate dispoziţiile aplicabile formei de învăţământ urmate şi nu este posibilă crearea unei situaţii discriminatorii, atâta vreme cât pentru alţi absolvenţi chematul în garanţie Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a aprobat formularele tipizate de diplomă.
Finalizarea cursurilor universitare organizate de Universitatea S.H. Bucureşti, în cadrul formei de învăţământ la distanţă, prin susţinerea examenului de licenţă şi obţinerea în urma acestuia a unei diplome este o consecinţă a recunoaşterii formei de învăţământ urmată de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
În ceea ce priveşte obligaţiile ce revin Universităţii S.H., prin prisma celor expuse anterior, Înalta Curte constată că instituţia de învăţământ superior nu a rezolvat în termenul legal cererea de eliberare a diplomelor de licenţă şi a suplimentelor la diplome, acţiunea reclamanţilor fiind, sub acest aspect, întemeiată.
Înalta Curte apreciază că instanţa de fond, în mod greşit a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamanţilor, pe motiv că au fost încălcate prevederi legale imperative cu privire la organizarea formei de învăţământ pe care au urmat-o absolvenţii, reclamanţi şi intervenienţi în cauză, atâta timp cât nu a fost învestită cu soluţionarea unei cereri privind legalitatea acreditării formelor de învăţământ la distanţă.
Înalta Curte constată că reclamanţii şi intervenienţii au susţinut toate examenele în conformitate cu legislaţia în vigoare a învăţământului şi planul de învăţământ, conform actelor depuse la dosarul cauzei şi că nu există nici un act normativ sau hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă prin care să se fi anulat aceste examene susţinute.
Pentru aceste considerente, în baza art. 1 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursurile declarate şi va modifica sentinţa atacată, în sensul că va admite în parte acţiunea reclamanţilor şi cererile de intervenţie în interes propriu formulate în contradictoriu cu pârâta Universitatea S.H. Bucureşti şi va obliga pârâta să elibereze reclamanţilor şi intervenienţilor diplomele de licenţă şi suplimentele la diplome.
Înalta Curte va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate, în sensul respingerii cererii de chemare în garanţie a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, apreciind că instanţa nu poate obliga ministerul să recunoască nişte diplome care nu au fost încă completate şi emise conform prevederilor legale.
De asemenea, Înalta Curte va respinge ca neîntemeiată cererea formulată de recurenţi în baza dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., privind obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată, în raport de dispoziţiile art. 275 C. proc. civ. şi de poziţia intimatei-pârâte Universitatea S.H. Bucureşti, care a solicitat admiterea recursurilor declarate în cauză.
Având în vedere toate considerentele expuse anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi al art. 312 alin. (1)-alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate şi va modifica în parte sentinţa recurată, în sensul arătat anterior.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de M.L.R., N.T.L.E., N.A.S., S.N.C.M., C.V.N., G.C.D.V., C.S.A., N.O.A., C.P.I., T.G.A., F.P.A.D. şi G.F., împotriva sentinţei civile nr. 4850 din 5 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că admite în parte acţiunea reclamanţilor M.L.R., N.T.L.E., N.A.S. şi S.N.C.M. şi cererile de intervenţie în interes propriu formulate de C.V.N., G.C.D.V., C.S.A., N.O.A., C.P.I., T.G.A., F.P.A.D. şi G.F., în contradictoriu cu Universitatea S.H. Bucureşti.
Obligă Universitatea S.H. Bucureşti să elibereze reclamanţilor şi intervenienţilor diplomele de licenţă şi suplimentele la diplome.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Respinge cererea recurenţilor de obligare la plata cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4495/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 4498/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
