ICCJ. Decizia nr. 4495/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4495/2012
Dosar nr. 1078/33/2010
Şedinţa publică de la 1 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantele H.E. şi V.I. au solicitat obligarea pârâtei A.N.R.P. la emiterea ofertei de despăgubire, raportat la incidenţa dispoziţiilor art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 cu modificările şi completările ulterioare.
Prin sentinţa civilă nr. 11124 din 15 octombrie 2008 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca în Dosarul nr. 8755/211/2008 s-a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Curţii de Apel Cluj, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în raport de dispoziţiile art. 19 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Ulterior, prin extinderea de acţiune formulată de reclamante a fost chemată în judecată şi pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând să se dispună obligarea pârâtei la îndeplinirea formalităţilor administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, raportate la dispoziţiunile art. 26 din O.U.G. nr. 81/2007, în sensul emiterii deciziei privind oferta de despăgubire în raport de dispoziţiile nr. X1 şi nr. X2 din 27 februarie 2008 emise de Primarul Municipiului Cluj-Napoca, pentru apartamentele nerestituite în natură.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Cluj cu privire la petitul cererii de chemare în judecată îndreptat împotriva pârâtei Primăria Municipiului Cluj-Napoca, excepţia prematurităţii petitului privind obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea ofertei de despăgubire, în raport de dispoziţiile nr. X1 şi nr. X2 din 27 februarie 2008 emise de Primăria Municipiului Cluj-Napoca.
Prin sentinţa civilă nr. 463/2009 Curtea de Apel Cluj a admis excepţia de prematuritate a cererii de chemare în judecată şi a respins cererea de chemare în judecată pentru acest considerent, împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamantele H.E. şi V.I., iar prin decizia nr. 2662 din 20 mai 2010 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosar nr. 8755/211/2008 recursul a fost admis şi sentinţa recurată a fost casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Cluj.
Prin sentinţa civilă nr. 495/2011 din 27 septembrie 2011 Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, învestită cu soluţionarea cauzei în fond după casare, a dispus următoarele:
- a luat act de renunţarea la judecată a reclamanţilor H.A., K.B.E.E. şi H.E., moştenitori ai reclamantei defuncte E.H.,
- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.N.R.P. şi, în consecinţă, a respins cererea de chemare în judecată faţă de această pârâtă,
- a admis cererea de chemare în judecată introdusă de reclamanta V.I. împotriva pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi, în consecinţă, a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să îndeplinească toate formalităţile legale preliminare necesare pentru emiterea deciziei de despăgubire şi la emiterea unei decizii reprezentând titlul de despăgubire în dispoziţiile nr. X1 din 27 februarie 2008 şi nr. X2 din 27 februarie 2008, pentru cota care revine reclamantei V.I.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, în ceea ce priveşte excepţiile invocate de către pârâtele din prezenta cauză, faptul că acestea au fost respinse în mod argumentat în primul ciclu procesual, iar prin decizia de casare Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut implicit soluţia cu privire la aceste excepţii, deoarece a trimis cauza spre rejudecare cu dispoziţie expresă de a se analiza fondul.
Instanţa a apreciat că doar excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.R.P. nu a fost soluţionată în primul ciclu procesual şi nici de către instanţa de recurs, aşa încât se impune a fi analizată în considerentele sentinţei şi soluţionată prin dispozitiv, neexistând nici o contradicţie între această abordare şi îndrumările instanţei de recurs, deoarece nici chiar o admitere a excepţiei nu împiedică analiza pe fond a pretenţiilor deduse judecăţii.
Având în vedere cererea de renunţare la judecată depusă la dosar de către reclamanţii moştenitori ai defunctei H.E., respectiv H.A., K.B.E.E. şi H.E., care au precizat faptul că nu doresc să continue demersul judiciar al antecesorului lor, în baza art. 246 alin. (1) C. proc. civ. instanţa a luat act de renunţarea la judecata cererii de chemare în judecată a acestor reclamanţi.
Cu privire la cererea de chemare în judecată introdusă de către reclamanta V.I., instanţa a apreciat că actul de dispoziţie procedurală anterior enunţat nu produce nici un efect juridic, iar cererea de chemare în judecată trebuie analizată pe fond sub aspectul temeiniciei, mai ales în condiţiile în care cele două reclamante iniţiale invocau dreptul asupra unor cote ideale de proprietate în privinţa unor imobile, iar renunţarea uneia dintre ele (sau a moştenitorilor acesteia aşa cum s-a petrecut în cazul concret analizat) nu afectează dreptul celeilalte la continuarea demersului.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.N.R.P., instanţa a constatat că aceasta este întemeiată, deoarece în cursul procedurii administrative privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv există o procedură specială, respectiv cea reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, care-i conferă calitate procesuală în emiterea deciziei conţinând titlu de despăgubire Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi nicidecum A.N.R.P., drept pentru care faţă de aceasta a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
Cu privire la fondul cererii de chemare în judecată introdusă de către reclamanta V.I., având în vedere data emiterii celor două dispoziţii cu nr. X1 şi nr. X2 din 27 februarie 2008, prin care s-a stabilit în favoarea reclamantei dreptul la despăgubiri aferente unor apartamente din imobilele situate în Cluj-Napoca, strada H. şi respectiv din Cluj-Napoca, Piaţa U., data sesizării comisiei centrale, motivele neîntemeiate invocate de către pârâtă pentru tergiversarea soluţionării dosarului (aspect reţinut şi de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în decizia din recurs), data introducerii cererii de chemare în judecată, dar mai ales data soluţionării acesteia, caracterul neprocedural şi total neîntemeiat al restituirii dosarului, Curtea a reţinut că cererea de chemare în judecată este întemeiată, reclamanta fiind lezată în dreptul acesteia de a încasa despăgubiri pentru imobilele care fac obiectul dispoziţiilor anterior enunţate prin neemiterea deciziei în termen rezonabil.
S-a reţinut în considerentele hotărârii atacate că, în speţă, reclamanta a atacat actul administrativ atipic constând în refuzul nejustificat al autorităţii administrative de a elibera actul administrativ în termenul prevăzut de dispoziţiile generale aplicabile în materie, acela de 30 de zile de la data înregistrării cererii, că întârzierea nepermisă a soluţionării cererii nu este întemeiată, necesară, legală şi proporţională cu scopul urmărit, că şi dacă, conform celor relevate de Comisia Centrală, caracterul aleatoriu de soluţionare a dosarelor a fost înlocuit printr-un criteriu obiectiv constând în ordinea înregistrării dosarelor, acest fapt nu înlătură obligaţia autorităţii administrative de a soluţiona dosarele înregistrate într-un termen rezonabil.
A apreciat instanţa că, prin decizia de casare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut expres faptul că motivele invocate de către autoritatea publică pentru nesoluţionarea dosarului, sau mai mult, pentru restituirea acestuia către autorităţile locale sunt pretexte neîntemeiate care au ca unic scop tergiversarea, deoarece documentaţia este completă şi permite o justă şi legală soluţionare a cererii de emitere a deciziei de despăgubire şi că prin nesoluţionarea într-un termen rezonabil a cererii privitoare la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire autoritatea administrativă încalcă reclamantei dreptul la respectarea bunurilor sale.
De aceea, Curtea în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, corelat cu art. 2 alin. (1) lit. g), lit. h) şi lit. m) din aceeaşi lege, raportat la dispoziţiile de ansamblu ale Titlului VII al Legii nr. 247/2005, în vederea restabilirii dreptului subiectiv civil încălcat reclamantelor prin refuzul nejustificat, a obligat autoritatea pârâtă să emită în 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii o decizie reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul descris în dispozitivul sentinţei.
Reţinând că întreaga procedură se finalizează prin emiterea deciziei, iar aceasta presupune consumarea etapei numirii evaluatorului, instanţa a apreciat necesar să stabilească o obligaţie expresă în acest sens în sarcina pârâtei, conform prevederilor art. 16 alin. (7) şi alin. (8) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările ulterioare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului declarat se arată că instanţa de fond în mod netemeinic şi nelegal a obligat pârâta să îndeplinească toate formalităţile legale preliminare necesare pentru emiterea deciziei de despăgubire şi la emiterea unei decizii reprezentând titlul de despăgubire în dispoziţiile nr. X1 din 27 februarie 2008 şi nr. X2 din 27 februarie 2008 pentru cota care revine reclamantei V.I.
Astfel, arată recurenta că în cauza dedusă judecaţii procedura administrativă nu a fost declanşată, în sensul că dosarul aferent dispoziţiei nr. X2 din 27 februarie 2008 nu a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale, că prin procesul-verbal din 16 aprilie 2009, depus în prezenta cauză, Instituţia Prefectului Judeţului Cluj a transmis Secretariatului Comisiei Centrale mai multe dosare aferente dispoziţiilor emise de Primăria Municipiului Cluj-Napoca, inclusiv dosarele aferente dispoziţiilor nr. X1 din 27 februarie 2008, respectiv nr. X2 din 27 februarie 2008, ce formează obiectul prezentului dosar, însă în privinţa dosarului aferent dispoziţiei nr. X2 din 27 februarie 2008, modificată prin dispoziţia nr. X3 din 20 februarie 2009, face precizarea că acesta a fost remis Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, întrucât s-a constatat că nu există avizul de legalitate pentru dispoziţia nr. X3 din 20 februarie 2009, lipsind şi înscrisuri din care să reiasă dacă pentru partea din imobil, pentru care s-a dispus restituirea în natură, petenţii au restituit valoarea actualizată a despăgubirilor încasate în temeiul Legii nr. 112/1995.
Referitor la dosarul aferent dispoziţiei nr. X1 din 27 februarie 2008, recurenta arată că acesta a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 43748/CC, fiind analizat sub aspectul respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat, cu menţiunea că s-a constatat necesitatea completării dosarului cu înscrisuri privind situaţia despăgubirilor încasate, în condiţiile Legii nr. 112/21995, pentru apartamentele, pentru care au fost propuse măsuri reparatorii, din suma totală încasată de petente în baza ordinului de plată, emis ca urmare a actualizării sumei stabilite pentru acest imobil prin hotărârea nr. 12/2000 a Comisiei Judeţene pentru aplicarea Legii nr. 112/1995.
Se mai arată în motivele de recurs faptul că Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor a revenit cu adresa din 23 noiembrie 2011, prin care a solicitat Primăriei Municipiului Cluj Napoca, precum şi Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Cluj, completarea dosarelor cu înscrisurile mai sus amintite.
Referitor la etapa evaluării şi emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire, recurenta subliniază faptul că această etapă este condiţionată de respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor, aşa cum s-a stabilit prin decizia din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar în ceea ce priveşte dosarul ce conţine dispoziţia nr. X2 din 27 februarie 2008 arată că acesta nu a fost retransmis instituţiei recurente de către Primăria Municipiului Cluj-Napoca în vederea parcurgerii procedurii prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, astfel că solicitarea reclamantului privind obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea titlului de despăgubire este neîntemeiată.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele art. 304 sau art. 3041C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii, prima instanţă reţinând în mod corect situaţia de fapt, având în vedere materialul probator administrat în cauză şi realizând o încadrare juridică adecvată.
După cum se constată din înscrisurile existente la dosar, în favoarea autorilor intimaţilor au fost emise dispoziţiile nr. X1 din 27 februarie 2008 şi nr. X2 din 27 februarie 2008 de către Primăria Municipiului Cluj-Napoca, în calitate de entitate notificată, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilele în litigiu.
Dosarele de despăgubire, astfel cum s-a solicitat a fi completate, nu au fost înaintate Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor până la data pronunţării sentinţei atacate.
Din actele dosarului rezultă că în cauza dedusă judecăţii, procedura administrativă nu a fost declanşată, în sensul că dosarul aferent dispoziţiei nr. X2 din 27 februarie 2008 nu a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale şi că prin procesul-verbal din 16 aprilie 2009 Instituţia Prefectului Judeţului Cluj a transmis Secretariatului Comisiei Centrale mai multe dosare aferente dispoziţiilor emise de Primăria Municipiului Cluj-Napoca, inclusiv dosarele aferente dispoziţiilor nr. X1 din 27 februarie 2008, respectiv nr. X2 din 27 februarie 2008, ce formează obiectul prezentului dosar.
Înalta Curte are în vedere faptul că dosarul aferent dispoziţiei nr. X2 din 27 februarie 2008, modificată prin dispoziţia nr. X3 din 20 februarie 2009, a fost remis Primăriei Municipiului Cluj-Napoca întrucât s-a constatat că nu există avizul de legalitate pentru dispoziţia nr. X3 din 20 februarie 2009, lipsind şi înscrisuri din care să reiasă dacă pentru partea din imobil pentru care s-a dispus restituirea în natură petenţii au restituit valoarea actualizată a despăgubirilor încasate în temeiul Legii nr. 112/1995, iar dosarul aferent dispoziţiei nr. X1 din 27 februarie 2008 a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 43748/CC, fiind analizat sub aspectul respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat, cu menţiunea că s-a constatat necesitatea completării dosarului cu înscrisuri privind situaţia despăgubirilor încasate, în condiţiile Legii nr. 112/21995, pentru apartamentele, pentru care au fost propuse măsuri reparatorii, din suma totală încasată de petente în baza ordinului de plată, emis ca urmare a actualizării sumei stabilite pentru acest imobil prin hotărârea nr. 12/2000 a Comisiei Judeţene pentru aplicarea Legii nr. 112/1995.
Admiţând acţiunea formulată de intimata-reclamantă V.I., instanţa de fond a reţinut, în mod corect, că în speţă reclamanta a atacat actul administrativ atipic constând în refuzul nejustificat al autorităţii administrative de a elibera actul administrativ în termenul prevăzut de dispoziţiile generale aplicabile în materie, acela de 30 de zile de la data înregistrării cererii, că de la emiterea actului prin care s-a recunoscut dreptul reclamantei la despăgubiri a trecut un interval de peste 3 ani, total nerezonabil, că întârzierea nepermisă a soluţionării cererii nu este întemeiată, necesară, legală şi proporţională cu scopul urmărit şi că prin nesoluţionarea într-un termen rezonabil a cererii privitoare la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire autoritatea administrativă încalcă reclamantei dreptul la respectarea bunurilor sale.
Astfel, Legea nr. 247/2005 stabileşte procedura administrativă şi etapele din cadrul acesteia care trebuie parcurse în vederea emiterii unei decizii reprezentând titlul de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Astfel fiind, în speţă sunt aplicabile prevederile art. 16 Titlul VII din Legea nr. 247/2005, conform cărora:
- alin. (1): „Deciziile/dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administraţiei publice centrale învestite cu soluţionarea notificărilor şi în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoţite, după caz, de situaţia juridică actuală a imobilului obiect al restituirii şi întreaga documentaţie aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcţii demolate depuse de persoana îndreptăţită şi/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe judeţe, conform eşalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.”,
- alin. (2): „ Notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare care nu au fost soluţionate în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoţite de deciziile/dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinelor conducătorilor administraţiei publice centrale conţinând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz, de situaţia juridică actuală a imobilului obiect al restituirii şi de întreaga documentaţie aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcţii demolate depuse de persoana îndreptăţită şi/sau regăsite în arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziilor/dispoziţiilor sau după caz, a ordinelor.”
- alin. (21): „Dispoziţiile autorităţilor administraţiei publice locale vor fi centralizate pe judeţe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoţite de referatul conţinând avizul de legalitate al instituţiei prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta.”
- alin. (22): „Deciziile/dispoziţiile sau, după caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi însoţite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii, în compensare, total sau parţial, a unor alte bunuri sau servicii disponibile, deţinute de entitatea învestită cu soluţionarea notificării.
- alin. (3): „În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Biroul Central constituit prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1329/2003 va proceda la predarea, pe bază de proces-verbal de predare-primire, către Secretariatul Comisiei Centrale a tuturor documentaţiilor depuse de către titularii deciziilor/dispoziţiilor motivate prin care s-a stabilit ca măsură reparatorie acordarea de titluri de valoare nominală şi care nu au fost soluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi.”
- alin. (4): „Pe baza situaţiei juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi alin. (2) în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură.”
- alin. (5): „Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi alin. (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.”
- alin. (6): „După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate, şi va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisie Centrale. Acest raport va conţine cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.”
Legiuitorul a menţionat în mod detaliat şi procedura care urmează după efectuarea raportului de evaluare de către evaluatorul numit.
În mod expres, în art. 16 alin. (7) al acestui act normativ, se menţionează că „în baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.”
În alin. (8) se arată că dispoziţiile alin. (1)-alin. (2) şi alin. (7), care reglementează procedura de emitere a titlului de despăgubire se aplică în mod corespunzător şi deciziilor/ordinelor emise în temeiul art. 6 alin. (4) şi art. 31 din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, în care s-au consemnat/propus sume care urmează a se acorda ca despăgubire, iar în cazul prevăzut la alin. (8), titlul de despăgubire se va emite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor până la concurenţa sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor consemnate/propuse, actualizate cu indicele de inflaţie.
În cauză, este necontestat că reclamanta a solicitat ca, în baza Legii nr. 10/2001, să i se acorde măsuri reparatorii pentru imobilele în litigiu, că prin dispoziţiile nr. X1 şi nr. X2 din 27 februarie 2008 Primăria Municipiului Cluj-Napoca a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilele în litigiu, că dosarele aferente celor două dispoziţii au fost restituite în vederea completării acestora.
Astfel, în cauză nu s-a efectuat nici verificarea legalităţii măsurii de respingere a cererii de restituire în natură şi evaluarea imobilelor, deci nu a fost finalizată nici procedura administrativă prin emiterea titlului de despăgubire.
Admiţând acţiunea formulată de intimata-reclamantă împotriva pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, instanţa de fond a apreciat că cererea acesteia nu a fost soluţionată într-un termen rezonabil, având în vedere că procedura de soluţionare a cererii de acordare a despăgubirilor nu este finalizată nici după aproximativ 10 ani, astfel că se justifică pe deplin admiterea acţiunii reclamantei, soluţie pe care instanţa de recurs o apreciază ca fiind legală şi temeinică.
Este adevărat că Titlul VII, Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, nu prevede nici un termen limită pentru soluţionarea dosarelor privind emiterea titlurilor de despăgubire, termen care nu se regăseşte nici în Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, precum nici în decizia din 16 septembrie 2008 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, dar această situaţie nu poate constitui un argument pentru ca durata de soluţionare să fie lăsată la voia autorităţii competente.
Astfel, în primul rând, este unanim acceptat că, unul dintre principiile care trebuie să guverneze activitatea organelor administraţiei publice, este principiul operativităţii, care obligă orice structură administrativ ca, în scopul realizării interesului general, dar şi a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor particulare, să acţioneze în mod prompt, eficace şi eficient.
În acest sens, trebuie menţionată Recomandarea CM(2007/7) privind buna administrare, prin care Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei cere guvernelor statelor membre, prin art. 7 din Codul bunei administrări (administraţii), ca administraţiile publice să acţioneze şi să-şi execute obligaţiile într-un termen rezonabil, în raport cu complexitatea cauzei şi cu interesele care există în cauza respectivă.
Într-adevăr, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană şi intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, care, prin art. 6 Titlul I din versiunea consolidată din T.V.E., recunoaşte drepturile, libertăţile şi principiile prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000, cetăţenii români sunt beneficiarii unui drept la o bună administrare ca drept fundamental, în raport cu statutul lor de cetăţeni europeni.
Astfel, potrivit art. 41.1 din Cartă, orice persoană are dreptul ca problemele sale să fie rezolvate în mod imparţial, corect şi într-un termen rezonabil.
Or, având în vedere dispoziţiile art. 20 din Constituţie, prevederile legale interne, atât cele cuprinse în legislaţia primară, Legea nr. 247/2005, în cazul de faţă, cât şi în reglementările secundare, H.G. nr. 1095/2005 şi Decizia nr. 2815/2008, în cazul de faţă, referitoare la procedura de soluţionare a cererilor care au ca scop acordarea despăgubirilor pentru imobilele trecute în proprietatea Statului Român, nu pot fi nici interpretate şi nici aplicate cu ignorarea dreptului la o bună administrare şi cu încălcarea termenului rezonabil de soluţionare a cererilor respective, ca element component al dreptului la o bună administrare.
Pe de altă parte, trebuie menţionat şi faptul că, în jurisprudenţa sa constantă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a statuat că termenul rezonabil, ca garanţie a unui proces echitabil, în sensul art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, este pe deplin aplicabil şi în cadrul procedurilor administrative reglementate pentru soluţionarea oricăror cereri de către organele administraţiei publice centrale sau locale.
În raport cu data declanşării procedurii administrative şi cu data înregistrării dosarelor la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, precum şi în raport cu importanţa cauzei pentru intimata-reclamantă, dar şi cu atitudinea de tergiversare manifestată de autorităţile administrative competente, rezultă că instanţa de fond a apreciat în mod întemeiat încălcarea termenului rezonabil de către autorităţile respective, ceea ce reprezintă un refuz nejustificat în sensul dispoziţiilor Legii nr. 554/2004.
Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat este definit ca atitudinea de a nu soluţiona cererea unei persoane, manifestată cu exces de putere.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. n) din aceeaşi lege, prin exces de putere se înţelege exercitarea de către autorităţile publice a dreptului de apreciere prin încălcarea limitelor competenţei legale sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.
Or, în cauză, aşa cum s-a argumentat mai sus, autorităţile administrative competente sesizate cu soluţionarea cererii formulate de intimata-reclamantă, şi-au exercitat dreptul de apreciere cu privire la intervalul de timp în care erau datoare să rezolve cererea în litigiu, cu încălcarea termenului rezonabil, ca element al dreptului fundamental la o bună administrare de care beneficiază intimata-reclamantă.
Astfel fiind, în mod întemeiat a reţinut instanţa de fond refuzul nejustificat în sarcina autorităţii publice recurente, pe care a obligat-o să emită decizia de stabilire a cuantumului despăgubirilor cuvenite intimatei-reclamante.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a apreciat că prin nesoluţionarea într-un termen rezonabil a cererii privitoare la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire autoritatea administrativă încalcă reclamantei dreptul la respectarea bunurilor sale şi, în consecinţă, a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală sub acest aspect.
Emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, ca atribuţie ce îi incumbă autorităţii pârâte în cadrul procedurii administrative prealabile, nu a fost îndeplinită nici în momentul pronunţării instanţei de fond şi nici până în momentul pronunţării deciziei de recurs.
Este binecunoscut în doctrină şi practica administrativă că o autoritate publică nu se poate apăra şi nu poate justifica legal întârzierea în emiterea unui act administrativ pe motiv că cererile adresate sunt prea numeroase pentru a fi rezolvate într-un interval de timp rezonabil.
În speţă, faţă de situaţia de fapt expusă anterior, instanţa de recurs apreciază că atitudinea autorităţii pârâte nu respectă noţiunea de termen rezonabil, astfel cum aceasta rezultă din interpretarea art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a jurisprudenţei C.E.D.O.
Este de altfel cunoscut că la calcularea termenului rezonabil este luată în considerare toată perioada în care contestaţia unei persoane se află în faţa unei autorităţi administrative, aceasta neavând, în principiu, dreptul la un proces jurisdicţional, fiindu-i suspendat în această perioadă dreptul de acces la instanţă.
Ţinând seama de faptul că autorii intimatei-reclamante au demarat procedura prevăzută de legile în materia restituirii bunurilor în anul 2001, de importanţa cauzei pentru aceasta, dar şi atitudinea de tergiversare manifestată de autorităţile administrative competente, rezultă că instanţa de fond a apreciat în mod întemeiat existenţa refuzului nejustificat în sensul dispoziţiilor Legii nr. 554/2004.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală.
În consecinţă, din cele anterior expuse, rezultă că este nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar în speţă nu există motive de ordine publică care să poată fi reţinute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei civile nr. 495/2011 din 27 septembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4492/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4496/2012. Contencios → |
|---|
