ICCJ. Decizia nr. 4501/2012. Contencios. Anulare decizie Uniunea Naţionala a Barourilor din România. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4501/2012
Dosar nr. 796/39/2011
Şedinţa publică de la 1 noiembrie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 363 din 7 noiembrie 2011 Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta D.L.V., în contradictoriu cu intimaţii Baroul Suceava şi Uniunea Naţională a Barourilor din România; a anulat decizia din 24 februarie 2011, emisă de Baroul Suceava şi decizia din 8 iulie 2011, emisă de Uniunea Naţională a Barourilor din România; a obligat prim pârâtul Baroul Suceava la emiterea în favoarea reclamantei a deciziei de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, faptul că reclamanta şi-a întemeiat cererea de primire în profesia de avocat cu scutire de examen pe prevederile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, care statuează: „la cerere, poate fi primit în profesie cu scutire de examen (...) cel care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcţia de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puţin 10 ani şi dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare, care îl fac nedemn pentru profesia de avocat”.
A apreciat instanţa de fond, în conformitate cu înscrisurile depuse la dosar, că reclamanta îndeplineşte aceste condiţii şi acest fapt este de natură a crea prezumţia că o persoană, în speţă reclamanta, care a exercitat timp de 10 ani una din profesiile enumerate, a dobândit cunoştinţele necesare exercitării profesiei de avocat, termenul de 10 ani constituind şi temeiul scutirii de examen pentru intrarea în profesie, astfel că cererea sa este întemeiată.
Instanţa a reţinut, în subsidiar, că procedura aplicată reclamantei, neprevăzută de lege, nu numai că excede scopului prevăzut de legiuitor, dar încalcă şi prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, lăsând la latitudinea arbitrariului aplicarea sau nu a unor prevederi din Statutul profesiei de avocat, în speţă pe cele ale art. 21 alin. (2), funcţie numai de persoana solicitantului.
S-a mai reţinut că în aceeaşi manieră s-a pronunţat în speţe similare Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, dar şi C.E.D.O. în cauza Ştefan Şt. împotriva României.
Conform prevederilor art. 1, art. 8, art. 10, art. 11, art. 18, art. 20 din Legea nr. 554/2004, acţiunea a fost admisă în parte, cu consecinţa anulării deciziei din 24 februarie 2011 emisă de Baroul Suceava şi a deciziei din 8 iulie 2011 emisă de Consiliul Uniunii Barourilor din România, a constatării situaţiei că reclamanta îndeplineşte prevederile legale pentru primirea în profesia de avocat cu scutire de examen şi obligării prim-pârâtului la eliberarea în favoarea reclamantei a deciziei de primire în profesia de avocat cu scutire de examen.
Cererea vizând înscrierea reclamantei în tabloul avocaţilor a fost respinsă prin admiterea excepţiei prematurităţii formulării ei, instanţa reţinând că înscrierea în tabloul avocaţilor este o operaţiune ulterioară primirii în profesie şi eliberării deciziei în acest sens. Ori, conform art. 24 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, în caz de incompatibilitate, această decizie va produce efecte numai de la data încetării stării de incompatibilitate, ce trebuie rezolvată în termen de 2 luni de la emiterea deciziei.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâţii Baroul Suceava şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererilor de recurs formulate se arată, în esenţă, faptul că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu aplicarea greşită a legii.
Astfel, arată recurenţii că dispoziţia art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1985 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat are un caracter supletiv şi nu-i conferă reclamantei un drept necondiţionat de a accede la profesia de avocat, ci doar o vocaţie care trebuie corelată cu condiţia de a face dovada însuşirii corespunzătoare a condiţiilor legate de modul de organizare al acestei profesii, însă instanţa de fond a interpretat greşit aceste dispoziţii.
Se arată de către recurenţi că, în mod nejustificat, instanţa de fond a apreciat că dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat nu au relevanţă în cauză, dat fiind faptul că îşi are originea într-un act juridic inferior supremaţiei legii. Consideră recurenţii însă că acest text de lege nu vine în contradicţie cu norma supletivă consacrată în art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1985, ci doar în completarea acesteia.
Arată, de asemenea, recurenţii că în aprecierea unei cereri de intrare în profesia de avocat, cu scutire de examen, este recunoscută competenţa Consiliului unui Barou de a proceda la verificarea cunoştinţelor referitoare la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.
Se mai arată în motivele de recurs formulate că instanţa de fond a înlăturat nejustificat argumentele privind adoptarea hotărârii din 11 septembrie 2010 a Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România, care conţine norme procedurale relevante în privinţa modului de soluţionare a cererilor de intrare în profesie.
În drept cererile de recurs se întemeiază pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Reclamanta-intimată a formulat o cerere adresată Baroului Suceava, solicitând primirea în profesie cu scutire de examen în temeiul art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995.
Prin decizia din 24 februarie 2011, Consiliul Baroului Suceava a respins cererea de primire în profesia de avocat, motivând că, deşi petenta îndeplineşte condiţiile formale pentru primirea în profesie, sub aspectul vechimii în funcţia de consilier juridic, aşa cum impun dispoziţiile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, aceasta nu a făcut dovada asimilării unor cunoştinţe suficiente referitoare la legislaţia profesiei de avocat, cunoştinţe care au fost verificate în scris, sub forma unui chestionar tip grilă.
Prin decizia Uniunii Naţionale a Barourilor din România din 8 iulie 2011 s-a respins contestaţia formulată de reclamantă împotriva deciziei din 24 februarie 2011 a Consiliului Baroului Suceava.
La data formulării cererii de primire în profesie de către intimată art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat avea următorul cuprins: „(2) La cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen: b) cel care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcţia de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puţin 10 ani şi dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de avocat”.
Ulterior, prin Statutul profesiei de avocat, la art. 21 alin. (2) s-a adăugat că „în cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen, consiliul baroului poate să verifice cunoştinţele solicitantului cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat”.
Prin hotărârea din 11 septembrie 2010 a Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România, care la pct. 5 detaliază procedura de verificare a cunoştinţelor privind legislaţia specifică profesiei de avocat, se mai adaugă suplimentar şi că „Rezultatul verificării cunoştinţelor (…) poate determina respingerea cererii de primire în profesie cu scutire de examen”.
Jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în această materie, mai ales după pronunţarea hotărârii C.E.D.O. din data de 27 ianuarie 2009 în cauza Ştefan şi Ştef împotriva României, care semnala divergenţele de jurisprudenţă, a fost în sensul că impunerea unor condiţii suplimentare celor indicate în art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 precitat, conturează excesul de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 (exemplu: decizia nr. 3228 din 17 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal).
Concret, în privinţa practicii administrative de a realiza verificarea cunoştinţelor specifice profesiei pe calea unei testări scrise cu barem şi punctaj minim de promovare, care în realitate reprezintă un examen, instanţa supremă s-a pronunţat în sensul că în acest mod este golită de conţinut prevederea legală şi, contrar susţinerilor recurenţilor, această practică s-a menţinut şi după adoptarea hotărârii din 11 septembrie 2010 a Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România (ex.: decizia nr. 4777 din 4 noiembrie 2010 şi decizia nr. 233 din 20 ianuarie 2011 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal).
Referitor la motivul de recurs privind interpretarea greşită de către instanţa de fond a prevederilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, Înalta Curte reţine că sintagma utilizată de legiuitor „poate fi primit în profesie cu scutire de examen”, nu poate fi interpretată ca instituind o simplă vocaţie. Câtă vreme intimata care a formulat cererea de primire în profesie cu scutire de examen îndeplineşte condiţiile expres arătate la lit. b), respectiv a exercitat funcţia de consilier juridic peste 10 ani şi nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care să o facă nedemnă pentru profesia de avocat, în sensul explicitat la art. 13 din acelaşi act normativ, ea are un drept subiectiv de a fi primită în profesie, drept care nu poate fi îngrădit decât pentru motive temeinice, proporţionale cu scopul urmărit de recurenţi în organizarea profesiei de avocat.
Din analiza art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, republicată se constată că singurul motiv pentru care poate fi respinsă cererea ar fi neîndeplinirea condiţiei de vechime cerută de lege şi încetarea activităţii din una din funcţiile enumerate în cuprinsul său, din motive disciplinare, care îl fac nedemn pentru profesia de avocat.
Este adevărat că art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat prevede că, în cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen, Consiliul Baroului poate să verifice cunoştinţele solicitantului cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, însă această prevedere nu trebuie înţeleasă în sensul conferirii dreptului de a organiza o testare a solicitanţilor sub forma unui examen scris.
A primi o asemenea interpretare realizată de autorităţile intimate, înseamnă a goli de conţinut şi de eficienţă prevederea respinsă în art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995.
Prin hotărârea din 11 septembrie 2010 prin care s-a aprobat „Ghidul de bună practică privind procedura soluţionării transparente a cererilor de primire în profesia de avocat cu scutire de examen”, nu sunt stabilite modul de notare sau termenele, acestea fiind lăsate la latitudinea barourilor.
De altfel, trebuie precizat că practica Înaltei Curţi, secţia contencios administrativ şi fiscal în materia interpretării dispoziţiilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 şi a art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat este constantă în a aprecia că, dacă sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, respingerea cererii de primire în profesie cu scutire de examen pe motiv că nu a fost promovată cerinţa verificării cunoştinţelor solicitantului cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat sau neprezentarea la examen constituie o exercitare abuzivă a dreptului de apreciere al autorităţilor şi, de aceea, au fost anulate actele emise de Uniunea Naţională a Barourilor din România pentru acest motiv.
Faţă de această practică constantă şi în lipsa unor argumente consistente care să justifice declanşarea procedurii de schimbare a practicii judiciare s-ar ajunge la soluţii contrare care au ca efect încălcarea principiului securităţii raporturilor juridice şi a dreptului la un proces echitabil, astfel cum este el reglementat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Prin urmare, Înalta Curte reţine că prin impunerea unui test grilă pentru admiterea cererii de primire în profesia de avocat, practic cererea de primire în profesia de avocat cu scutire de examen se transformă într-una cu susţinerea unui examen scris, fiind instituită astfel o nouă condiţie în afara celor stabilite de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995.
Consideră Înalta Curte că dreptul de apreciere al barourilor nu poate fi justificat prin instituirea unor proceduri şi condiţii care adaugă la condiţiile prevăzute de legea cadru.
Această condiţie impusă de verificare a cunoştinţelor cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei este exacerbată şi disproporţionată, în raport cu condiţiile stabilite prin lege şi care, fără îndoială, sunt condiţii obiective (vechime în magistratură, consilier juridic, nu au existat motive disciplinare care să-l facă nedemn pentru profesia de avocat) şi prevalează în mod firesc unor aprecieri subiective privind verificarea cunoştinţelor despre câteva acte normative, fie ele şi despre organizarea profesiei de avocat.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurenţilor sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Baroul Suceava şi de Uniunea Naţională a Barourilor din România împotriva sentinţei nr. 363 din 7 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4498/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 4504/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
