ICCJ. Decizia nr. 4505/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4505/2012
Dosar nr. 150/32/2012
Şedinţa publică de la 1 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta G.D., soţia supravieţuitoare a defunctului G.G., a formulat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bacău, contestaţie împotriva hotărârii din 16 ianuarie 2012.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că la 20 iulie 2010 soţul acesteia, G.G., a solicitat pârâtei acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, că în susţinerea acestei cereri solicitantul a arătat că familia sa locuia în comuna A., judeţul Durostor, iar la data de 7 septembrie 1940 a fost strămutată în România, iniţial în Călăraşi, iar apoi în Bacău, Buzău şi Bucureşti, că acesta s-a născut la 19 octombrie 1943 în Buzău, în perioada strămutării şi că strămutarea familiei acestuia se datora etniei acestuia şi s-a realizat în baza Tratatului de la Craiova dintre România şi Bulgaria. A susţinut reclamanta că defunctul său soţ şi familia acestuia au suferit persecuţii etnice în perioada prevăzută de lege, 6 septembrie 1940-6 martie 1945, că persecuţiile s-au răsfrânt asupra fostului soţ care s-a născut în perioada strămutării.
Reclamanta a invocat practica C.E.D.O., care a sancţionat România pentru divergenţele de jurisprudenţă (cauza Beian), arătând că legile adoptate trebuie puse în practică cu o coerenţă şi claritate rezonabilă, precum şi faptul că a formulat cerere de acordare a drepturilor cuvenite soţiei supravieţuitoare, având în vedere că soţul său a decedat la 19 octombrie 2011.
Pârâta, prin întâmpinare, a arătat că a emis hotărârea contestată ca urmare a executării sentinţei nr. 163/2010 a Curţii de Apel Bacău, că a avut în vedere cererea din 30 decembrie 2011 formulată de reclamantă, că la data refugiului defunctul soţ al reclamantei nu era născut sau conceput, că din interpretarea dispoziţiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 putea beneficia de prevederile legii doar persoana strămutată în altă localitate dacă strămutarea s-a realizat pe criterii etnice, că această interpretare rezultă şi din dispoziţiile H.G. nr. 127/2002, iar din actele depuse de solicitant nu rezultă că acesta a fost strămutat din motive etnice, deoarece nu era născut la data strămutării.
Prin sentinţa nr. 78/2012 din 3 aprilie 2012 Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta G.D., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bacău, a anulat hotărârea din 16 ianuarie 2012 emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bacău şi a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să stabilească defunctului G.G. calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, începând cu data de 1 august 2010 şi până la data decesului şi pentru reclamanta soţie supravieţuitoare, potrivit art. 3 din O.G. nr. 105/1999, începând cu 1 ianuarie 2012.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, faptul că părinţii solicitantului G.G. au fost persecutaţi din motive etnice, persecuţie realizată în forma strămutării, începând cu data de 23 decembrie 1940, că, deşi soţul reclamantei nu era născut, sau conceput, la data la care au fost strămutaţi părinţii săi, acesta, la naşterea sa din 19 octombrie 1943, a preluat regimul de persecutat etnic pe care îl aveau părinţii săi, de la data naşterii sale şi până la împlinirea termenului prevăzut de lege (6 martie 1945), perioadă în care s-au răsfrânt în mod direct asupra sa consecinţele strămutării impuse de regimul instaurat, începând cu 7 septembrie 1940, în sudul Dobrogei.
Instanţa de fond a apreciat că cererea formulată de soţul reclamantei şi înregistrată din 20 iulie 2010 de pârâtă este fondată, hotărârea contestată fiind nelegală sub acest aspect, instanţa reţinând îndreptăţirea acestuia de a beneficia de drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999 pentru perioada 19 octombrie 1943-6 martie 1945.
S-a mai reţinut în considerentele hotărârii atacate că potrivit art. 5 alin. (1) din acelaşi act normativ, persoanele prevăzute de alin. (1) vor beneficia de prevederile ordonanţei cu începere de la data de 1 a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea, iar cum cererea a fost formulată la 20 iulie 2010, drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999 au fost acordate începând cu 1 august 2010 şi până la data de 19 octombrie 2011, dată la care solicitantul a decedat.
S-a mai reţinut că reclamanta a formulat cerere de acordare a acestor drepturi la data de 30 decembrie 2011 şi a făcut dovada că este soţul supravieţuitor al defunctului G.G., care beneficiază de prevederile O.G. nr. 105/1999 şi, având în vedere modul de soluţionare a capătului de cerere privind contestarea hotărârii din 16 ianuarie 2012, instanţa a admis şi cererea reclamantei, aceasta urmând să beneficieze de drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999 pentru soţul supravieţuitor, în condiţiile art. 3 din acest act normativ, respectiv de la data de întâi a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea, respectiv începând cu 1 ianuarie 2012.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bacău, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului declarat se arată că hotărârea instanţei de fond este nelegală şi netemeinică sub două aspecte:
- acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 defunctului G.G.;
- acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 soţiei supravieţuitoare, G.D.
Recurenta-pârâtă arată că G.G. s-a născut la data de 19 octombrie 1943, astfel încât la data refugiului părinţilor şi bunicilor acesta nu era conceput sau născut, iar din actele depuse de către G.G. nu rezultă că acesta a suferit o persecuţie pe criterii etnice, cauzată de împrejurările istorice din perioada sus-menţionată, deoarece nu era născut la momentul refugiului părinţilor şi bunicilor săi, ci după 3 ani de la data refugiului familiei sale.
Apreciază recurenta că instanţa de fond în mod nelegal s-a pronunţat asupra acordării G.D. a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, acesta fiind atributul Comisiei de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 din cadrul Casei Judeţene de Pensii Bacău, potrivit dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 189/2000, că abia după ce Comisia de acordare a Legii 189/2000 ar fi emis o hotărâre pe numele doamnei G.D., de admitere/respingere a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, aceasta putea să se adreseze instanţei de judecată, iar aceasta din urmă putea să se pronunţe asupra temeiniciei şi legalităţii hotărârii emise de Comisie.
Având în vedere aspectele menţionate anterior, apreciază recurenta că instanţa de fond nu putea să se pronunţe asupra acordării sau neacordării G.D. a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, deoarece numai Comisia de aplicare a Legii nr. 189/2000 din cadrul Casei Judeţene de Pensii Bacău se poate pronunţa printr-o hotărâre asupra admiterii sau respingerii drepturilor prevăzute de această lege.
Mai arată recurenta că defunctul G.G. nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru a putea beneficia de prevederile acestei legi şi, pe cale de consecinţă, solicită admiterea recursului, casarea sentinţei civile din 3 aprilie 2012 şi, rejudecând fondul cauzei, instanţa să respingă contestaţia promovată de către G.D., ca nefondată.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Astfel, Înalta Curte are în vedere faptul că potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 3 din acelaşi act normativ, soţul supravieţuitor al celui decedat, din categoria persoanelor prevăzute de art. 1, beneficiază la rândul său de o indemnizaţie lunară, în cuantumul prevăzut de lege, începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea, cu condiţia de a nu se fi recăsătorit.
Din conţinutul textelor legale sus menţionate, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuţii în perioada precizată, fără a se face nici o diferenţiere de tratament între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate şi cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, şi copiii născuţi în perioada refugiului, aceştia împărtăşind aceeaşi situaţie cu cea a părinţilor refugiaţi, al căror statut l-au dobândit.
Totodată, potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că soţul reclamantei, defunctul G.G., în urma Tratatului Româno-Bulgar de la Craiova dintre România şi Bulgaria, semnat la 7 septembrie 1940, au fost strămutaţi la data de 23 decembrie 1940 din comuna A., judeţul Durostor, în România, iniţial în Călăraşi, apoi în Bacău, Buzău şi Bucureşti, în anul 1943 aceştia aflându-se în judeţul Buzău.
Aceste aspecte au fost reţinute de către pârâtă în hotărârea din 16 ianuarie 2012, nefiind contestate de părţi, iar strămutarea părinţilor defunctului G.G. a fost consemnată şi în tabloul cu evacuaţi din 18 decembrie 1940.
Aşadar, înscrisurile pe care reclamanta le-a invocat în susţinerea acţiunii respectă cerinţele prevăzute de lege, iar aceasta a făcut dovada că soţul său defunct se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
Fiind născut după strămutarea părinţilor săi, soţul intimatei-reclamante a împărtăşit situaţia părinţilor strămutaţi, suportând consecinţele morale şi materiale ale acestei strămutări, care, începând cu data naşterii sale, s-au răsfrânt şi asupra sa, situaţie faţă de care acesta este îndreptăţit să i se recunoască calitatea de beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999 şi, în consecinţă, să i se acorde drepturile ce i se cuvin.
Astfel, în mod corect a reţinut instanţa de fond că cererea formulată de soţul reclamantei, şi înregistrată din 20 iulie 2010 de pârâtă, este fondată, că hotărârea contestată este nelegală sub acest aspect, iar soţul reclamantei este îndreptăţit a beneficia de drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999 pentru perioada 19 octombrie 1943-6 martie 1945, precum şi faptul că, în raport de dispoziţiile art. 5 alin. (1) din acelaşi act normativ, cum cererea a fost formulată la 20 iulie 2010, aceste drepturi vor fi acordate începând cu 1.08.2010 şi până la data de 19 octombrie 2011, dată la care solicitantul a decedat.
De asemenea, în mod corect a reţinut instanţa de fond, în raport de prevederile art. 3 din O.G. nr. 105/1999, că reclamanta a formulat cerere de acordare a acestor drepturi la 30 decembrie 2011 şi a făcut dovada că este soţul supravieţuitor al defunctului G.G., care beneficiază de prevederile O.G. nr. 105/1999.
Având în vedere modul de soluţionare a capătului de cerere privind contestarea hotărârii din 16 ianuarie 2012, în mod corect instanţa de fond a admis şi cererea reclamantei, aceasta urmând să beneficieze de drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999 pentru soţul supravieţuitor, în condiţiile art. 3 din acest act normativ, respectiv de la data de întâi a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea, respectiv începând cu 1 ianuarie 2012.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Bacău împotriva sentinţei nr. 78/2012 din 3 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4504/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 4506/2012. Contencios. Ordonanţă... → |
|---|
