ICCJ. Decizia nr. 4503/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4503/2012
Dosar nr. 259/42/2012
Şedinţa publică de la 1 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 28/CC din 24 aprilie 2012 Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, soluţionând conflictul negativ de competenţă ivit între Judecătoria Târgovişte şi Tribunalul Dâmboviţa, a stabilit competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanţii Unitatea Administrativ Teritorială - Oraşul Pucioasa, prin primar şi Primarul Oraşului Pucioasa, prin care au solicitat obligarea pârâtei Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Reabilitarea Colectării, Transportului, Depozitării, Prelucrării Deşeurilor Solide în Judeţul Dâmboviţa” la comunicarea Hotărârii A.D.I. nr. 12/2010, a proiectului hotărârii, a documentelor de fundamentare şi a procesului-verbal al Adunării Generale a A.D.I. din data de 17 septembrie 2010, precum şi anularea în totalitate a Hotărârii A.D.I. nr. 12/2010, în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că în cauză sunt incidente prevederile art. 51 (31) din Legea nr. 51/2006, conform cărora: ”Soluţionarea litigiilor dintre unităţile administrativ-teritoriale sau, după caz, dintre asociaţiile de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice şi operatori în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea, modificarea şi încetarea contractelor de delegare a gestiunii, precum şi a celor privind acordarea de despăgubiri se realizează potrivit prevederilor Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Cererea se introduce la secţia de contencios administrativ a tribunalului în a cărui competenţă teritorială se află sediul operatorului”.
Curtea de Apel, coroborând prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, art. 8 din Legea nr. 554/2004 şi art. 51 (31) din Legea nr. 51/2006, a constatat că hotărârea A.D.I. nr. 12/2010 este un act administrativ în sensul legii şi, pe cale de consecinţă, a apreciat că este atrasă competenţa Tribunalului şi nu a judecătoriei, astfel că raţionamentul Tribunalului Dâmboviţa, potrivit căruia în cauză sunt incidente dispoziţiile O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, este eronat, întrucât cererea cu care a fost învestită instanţa a fost întemeiată pe prevederile art. 51 (31) din Legea nr. 51/2006, coroborate cu dispoziţiile art. 1 şi 8 din Legea nr. 554/2004.
Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat recurs pârâta Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Reabilitarea Colectării, Transportului, Depozitării, Prelucrării Deşeurilor Solide în Judeţul Dâmboviţa”, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că Hotărârea nr. 12 din 17 septembrie 2010 adoptată de Adunarea Generală a Asociaţiei priveşte aprobarea antetului Asociaţiei, în speţă nefiind vorba de un litigiu dintre asociaţie şi operatori în legătură cu un contract administrativ.
Astfel, în speţă nu poate fi invocat ca temei juridic art. 51 (31) din Legea nr. 51/2006, acesta neavând legătură cu cauza.
Recurenta-pârâtă arată că s-a trecut cu uşurinţă peste Încheierea nr. l/A din 17 ianuarie 2001, pronunţată de Judecătoria Târgovişte în Dosarul nr. 645/2001, care prevede că Asociaţia a fost înfiinţată în baza O.G. nr. 26/2000, Statutul şi Actul Constitutiv fiind conform prevederilor acestui act normativ, iar în baza art. 23 alin. (3) din O.G. nr. 26/2000 „Cererea de anulare se soluţionează în camera de consiliu de către Judecătoria în circumscripţia căreia Asociaţia îşi are sediul. Hotărârea instanţei este supusă numai recursului".
Se mai arată în motivele de recurs că nici motivarea, potrivit căreia în speţă se aplică prevederile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, nu este legală, câtă vreme prevede că „instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum şi orice litigii legate de încheierea, modificarea, interpretarea şi încetarea contractului administrativ".
Se mai susţine de către recurentă că nici art. 51 (31) din Legea nr. 51/2006 şi nici art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu-şi găsesc aplicabilitatea în prezenta cauză, obiectul acţiunii nefiind constatarea nulităţii unui contract administrativ.
Recurenta consideră că în cauză, sunt aplicabile prevederile art. 23 alin. (2) din O.G. nr. 26/2000, asociaţia fiind înfiinţată în baza acestui act normativ, potrivit căruia „Hotărârile adunării generale, contrare legii, actului constitutiv sau dispoziţiilor cuprinse în statut, pot fi atacate în justiţie de către oricare dintre membrii asociaţi care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat împotrivă şi au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal de şedinţă, în termen de 15 zile de la data când au luat la cunoştinţă despre hotărâre sau de la data când a avut loc şedinţa, după caz".
Faţă de aceste considerente, recurenta apreciază că motivarea instanţei, întemeiată pe prevederile Legii nr. 51/2006 şi Legii nr. 554/2004, este total nelegală.
Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.
Competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal este reglementată de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, noţiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice”.
Potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 ”Două sau mai multe unităţi administrativ teritoriale au dreptul ca, în limitele competenţelor autorităţilor lor deliberative şi executive, să coopereze şi să se asocieze, în condiţiile legii, formând asociaţii de dezvoltare intercomunitară, cu personalitate juridică, de drept privat şi de utilitate publică. Asociaţiile de dezvoltare intercomunitară sunt de utilitate publică, prin efectul prezentei legi, prin derogare de la prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005”.
Totodată, potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, sunt asimilate autorităţilor publice, în sensul legii menţionate, persoanele de drept privat care, potrivit legii, au statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.
Faţă de împrejurarea că pârâta Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară este o autoritate publică şi, totodată, este emitentă a actului administrativ contestat, respectiv Hotărârea nr. 12 din 17 septembrie 2010 privind aprobarea antetului Asociaţiei, Curtea de Apel Ploieşti a aplicat în mod corect regula prevăzută de art. 51 (31) din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, stabilind competenţa în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.
Potrivit textului de lege menţionat ”Soluţionarea litigiilor dintre unităţile administrativ-teritoriale sau, după caz, dintre asociaţiile de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice şi operatori în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea, modificarea şi încetarea contractelor de delegare a gestiunii, precum şi a celor privind acordarea de despăgubiri se realizează potrivit prevederilor Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Cererea se introduce la secţia de contencios administrativ a tribunalului în a cărui competenţă teritorială se află sediul operatorului”.
În cauza de faţă, este atacată Hotărârea nr. 12 din 17 septembrie 2010 emisă de A.D.I., prin care s-a aprobat antetul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Reabilitarea Colectării, Transportului, Depozitării, Prelucrării Deşeurilor Solide în Judeţul Dâmboviţa”, hotărâre adoptată de pârâtă în calitatea acesteia de structură de cooperare cu personalitate juridică de drept privat şi statut de utilitate publică recunoscut prin efectul legii, în vederea îndeplinirii scopului pentru care a fost înfiinţată.
Pârâta în cauză a fost înfiinţată şi funcţionează nu doar potrivit O.G. nr. 26/2000, act normativ ce constituie reglementarea cu caracter general în ceea ce priveşte asociaţiile şi fundaţiile, ci mai ales potrivit dispoziţiilor speciale incluse în prevederile art. 1, alin. (2) lit. c) şi art. 11 - 13 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, în art. 10 din Legea nr. 51/2006 vizând serviciile comunitare de utilităţi publice, în art. 6 alin. (3) din Legea nr. 101/2006 vizând serviciul de salubrizare al localităţilor şi în H.G. nr. 855/2008 vizând stabilirea formei actului constitutiv-cadru, cât şi statutului-cadru al unei astfel de asociaţii.
Prin urmare, instanţa constată incidenţa în cauză a unor dispoziţii exprese imperative în ceea ce priveşte înfiinţarea şi funcţionarea unei astfel de asociaţii de dezvoltare intercomunitară, dispoziţii care, prin derogare de la dispoziţiile de drept comun reprezentate de prevederile O.G. nr. 26/2000, atribuie instanţei de contencios administrativ competenţa de a soluţiona litigiul promovat de reclamanţii în cauză pentru anularea Hotărârii nr. 12/2010 adoptată de pârâtă.
Ori potrivit acestor prevederi legale speciale, hotărârile adoptate de o astfel de asociaţie cu statut special au un evident caracter de act administrativ, acestea fiind luate în cadrul asociaţiei, fie în temeiul mandatului direct primit de la membrii asociaţiei, respectiv de la unităţile administrativ-teritoriale prin autorităţile deliberative ale acestora, fie ca urmare a votului exprimat în limitele mandatului primit de la aceleaşi autorităţi deliberative, de către fiecare reprezentant al unităţilor administrativ teritoriale astfel asociate, prin exercitarea în acest mod în comun a autorităţii publice a fiecăreia dintre autorităţile publice asociate.
Înalta Curte apreciază că susţinerea recurentei-pârâte potrivit căreia în cauză sunt incidente prevederile art. 23 alin. (3) din O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii este neîntemeiată.
Asociaţiile de dezvoltare intercomunitară sunt de utilitate publică, prin efectul Legii nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, prin derogare de la prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 - art. 11 din Legea nr. 215/2001, iar persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică (cum este A.D.I.) sunt asimilate autorităţilor publice, potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Faţă de împrejurarea că pârâta Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară este o autoritate publică şi, totodată, emitentă a actului administrativ contestat, Curtea de apel a aplicat în mod corect regula prevăzută de art. 51 (31) din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, stabilind competenţa în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că în mod corect Curtea de apel a apreciat că instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze pricina de faţă.
Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Reabilitarea Colectării, Transportului, Depozitării, Prelucrării Deşeurilor Solide în Judeţul Dâmboviţa, împotriva Sentinţei nr. 28/CC din 24 aprilie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 noiembrie 2012.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 4500/2012. Contencios. Litigii Curtea de... | ICCJ. Decizia nr. 4518/2012. Contencios → |
|---|
