ICCJ. Decizia nr. 4509/2012. Contencios. Alte cereri. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4509/2012
Dosar nr. 2005/1/2012
Şedinţa publică de la 1 noiembrie 2012
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. 230/36/2009, reclamanta SC E. SRL a chemat în judecată pe pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa, Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Constanţa, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 500.702 RON, reprezentând dobânda la TVA-ul rambursat în valoare de 687.777 RON şi la despăgubiri în procent de 0,1% pe zi de întârziere, calculate de la data la care ar fi trebuit soluţionată cererea şi până la data plăţii efective a dobânzii solicitate.
Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 126 din 16 martie 2009, a admis acţiunea reclamantei şi a obligat pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa, Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Constanţa la plata sumei de 500.702 RON, reprezentând dobânda la TVA-ul rambursat, precum şi la plata dobânzii în procent de 0,1% pe zi de întârziere, de la data formulării cererii, 5 septembrie 2008 şi până la data plăţii efective a sumei.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 5024 din 11 noiembrie 2009, a admis recursul declarat de pârâtă, a casat sentinţa anterior arătată şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În considerentele acestei decizii s-a reţinut de către instanţa de control judiciar faptul că judecătorul fondului a soluţionat cauza exclusiv pe baza punctului de vedere exprimat de reclamantă, fără administrarea probatoriului în condiţii de contradictorialitate.
În fond după casare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. 213/36/2010.
În raport de indicaţiile date în decizia de casare şi de dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., în cauză a fost administrată proba cu expertiză contabilă.
Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 102 din 23 martie 2011, a admis în parte acţiunea reclamantei SC E. SRL, a obligat pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa, Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Constanţa să plătească reclamantei suma de 242.367 RON, cu titlu de dobândă şi a respins ca nefondat capătul de cerere privind acordarea de dobânzi, pentru nesoluţionarea în termen a cererii înregistrată din 5 septembrie 2008.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs părţile, iar prin decizia nr. 1168 din 2 martie 2012 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa, Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Constanţa ca tardiv formulat şi a respins recursul declarat de SC E. SRL Constanţa ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că recursul declarat de recurenta-pârâtă este tardiv formulat, deoarece sentinţa atacată a fost comunicată recurentei-pârâte la data de 10 mai 2011, aşa cum rezultă din dovada de comunicare aflată la dosar, iar aceasta a declarat recurs la data de 30 mai 2011, în afara termenului de 15 zile reglementat de art. 301 C. proc. civ.
Înalta Curte a apreciat că recursul declarat de recurenta-reclamantă SC E. SRL este nefondat, că prima instanţă în mod corect a stabilit că soluţia adoptată de recurenta-pârâtă, de respingere a cererii de acordare a dobânzilor pentru suma aprobată a fi restituită, este parţial greşită.
S-a apreciat de către instanţa de control judiciar că instanţa de fond nu era ţinută de temeiul juridic indicat de partea reclamantă şi că aceasta nu putea ignora prevederile art. 117 alin. (9) C. proc. fisc., care menţionează că procedura de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget, inclusiv modalitatea de acordare a dobânzilor prevăzute la art. 124, se aprobă prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor, astfel că nu se poate susţine că prima instanţă a creat părţii pârâte o situaţie de favoare prin aplicarea acestui act normativ, sau că nu avea cunoştinţă despre faptul că acest act normativ este incident în cauză.
Înalta Curte a reţinut că recurenta-reclamantă nu a atacat la instanţa de contencios administrativ decizia prin care a fost soluţionată contestaţia părţii la nota de compensare, astfel că este irelevantă concluzia expertului contabil pe aspectul analizat, deoarece nota de compensare a rămas definitivă.
Înalta Curte a considerat că este nefondată şi cea de-a doua critică din cererea de recurs, referitoare la greşita soluţionare a celui de-al doilea petit din cererea introductivă de instanţă, constatând, în acord cu prima instanţă, că recurenta-reclamanta nu a urmat procedura specială şi obligatorie instituită prin acest act normativ.
Faţă de împrejurarea că instanţa de fond a interpretat în mod legal şi corect prevederile normative anterior indicate, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ, raportat la art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004, a respins recursul declarat de recurenta-reclamantă SC E. SRL ca nefondat.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare recurenta SC E. SRL Constanţa, întemeiată pe dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., solicitând admiterea contestaţiei, iar, pe fondul cauzei, admiterea acţiunii astfel cum a fost modificată, conform raportului de expertiză contabilă necontestat de părţi.
În motivarea căii de atac s-a arătat, în esenţă, că instanţa, respingând recursul, a omis să cerceteze toate motivele de recurs invocate, că soluţia de respingere a recursului a fost pronunţată fără a se fi cercetat cauza dedusă judecăţii sub toate aspectele.
Examinând cauza şi decizia atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că prezenta contestaţie în anulare este inadmisibilă.
Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
În conformitate cu dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 1 şi pct. 2 C. proc. civi.: „Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii, când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului”.
Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol: „contestaţia poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanţa le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond”.
Cu alte cuvinte, prin această cale de atac se urmăreşte repararea neregularităţilor evidente privind actele de procedură, în afara problemelor de fond legate de probele administrate şi a stării de fapt la care se referă litigiul.
Deci, în cadrul contestaţiei în anulare nu se analizează temeinicia soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii, ci se verifică incidenţa vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menţionate anterior.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres prevăzute de lege.
Reglementând contestaţia în anulare specială, art. 318 C. proc. civ. prevede că hotărârile instanţei de recurs mai pot fi atacate prin această cale extraordinară de atac când dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Motivele contestaţiei în anulare speciale sunt, aşadar, expres şi limitativ prevăzute de lege, iar textul care o reglementează este de strictă interpretare.
Prima ipoteză a textului vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural, care să fi condus la pronunţarea unei soluţii eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecăţii, cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deşi era ataşată dovada achitării taxei de timbru, greşita respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat, etc.
Fiind un text de excepţie, noţiunea de „greşeală materială” nu poate fi interpretată extensiv.
În orice caz, textul nu vizează stabilirea eronată a situaţiei de fapt în urma aprecierii probelor şi nici modul cum instanţa a înţeles să interpreteze prevederile legale, situaţie în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiaşi recurs, ceea ce nu este admisibil.
Pe de altă parte, omisiunea la care se referă teza a II-a a textului, invocată ca temei legal al contestaţiei, există numai atunci când realmente instanţa de recurs nu a cercetat unul din motivele de casare sau de modificare depuse în termenul legal, nu şi atunci când, procedând la sistematizarea lor, le-a examinat împreună, dispensându-se de examinarea punctuală a fiecăreia dintre acestea.
Totodată textul se referă expres numai la motivele de modificare sau de casare, nu şi la argumentele aduse în sprijinul lor, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, le sunt subsumate.
În esenţă, o atare omisiune nu poate fi reţinută, întrucât instanţa de recurs a cercetat toate criticile recurentului şi, mai mult, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., a examinat cauza sub toate aspectele.
Faţă de cele ce preced, instanţa apreciază că, în pricina de faţă, contestaţia în anulare nu îndeplineşte condiţiile expres şi limitativ prevăzute în textele legale susmenţionate, întrucât motivele invocate de contestator nu se încadrează în niciuna din ipotezele reglementate de dispoziţiile citate, acesta invocând aspecte ce ţin de fondul cauzei.
În consecinţă, pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de SC E. SRL Constanţa împotriva deciziei nr. 1168 din 2 martie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4508/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 4510/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
