ICCJ. Decizia nr. 4508/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4508/2012
Dosar nr. 284/1/2012
Şedinţa publică de la 1 noiembrie 2012
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea de şedinţă din data de 29 decembrie 2010, a suspendat judecarea recursului cu care era învestit, până la soluţionarea excepţiei de nelegalitate a prevederilor art. 125 din H.G. nr. 479/2003, pentru aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea O.U.G. nr. 28/1999, excepţie invocată de recurenta SC M.R. SRL la termenul din 17 decembrie 2010, sens în care a trimis dosarul Curţii de Apel Cluj în vederea soluţionării acestei excepţii.
Prin sentinţa civilă nr. 290 din 16 mai 2011 Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia de nelegalitate ca nefondată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că din analiza comparativă a textelor legale enunţate rezultă fără echivoc faptul că O.U.G. nr. 28/1999 prevede drept contravenţie, la art. 11 alin. (3), fapta de a continua livrarea de bunuri sau prestarea de servicii după suspendarea activităţii operatorilor economici şi o sancţionează cu amendă contravenţională, precum şi cu confiscarea sumelor astfel obţinute, prevederile existente în H.G. nr. 479/2003, art. 125, reiterând practic dispoziţiile legale existente.
Instanţa a mai arătat că dispoziţiile cuprinse în normele de aplicare nu contravin celor existente în actul normativ cu putere juridică superioară, astfel că excepţia de nelegalitate invocată de către reclamantă apare ca fiind nefondată.
Prin decizia nr. 5320/2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins recursul declarat de SC M.R. SRL Baia Mare împotriva sentinţei nr. 290/2011 din 16 mai 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de recurs a reţinut, la fel ca judecătorul fondului, că, a nalizând comparativ textul atacat cu excepţia de nelegalitate cu dispoziţiile cu forţă juridică superioară cuprinse în ordonanţa de urgenţă în baza căreia a fost emis, se constată că nu a fost încălcat principiul ierarhiei forţei juridice a actelor normative, consacrat în art. 1 alin. (5) din Constituţie şi art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Instanţa de control judiciar a apreciat că teza recurentei privind crearea unei contravenţii noi printr-un act normativ de forţă inferioară ordonanţei de urgenţă, peste sau contra prevederilor acesteia, este complet lipsită de suport.
S-a apreciat ca fiind evident faptul că suspendarea activităţii operatorilor economici, dispusă cu titlu de sancţiune, potrivit art. 14 din ordonanţa de urgenţă, pentru faptele enumerate (neîndeplinirea obligaţiei de a se dota cu aparate de marcat electronice, neutilizarea acestora ori neemiterea bonurilor fiscale) nu exonerează de răspundere contravenţională pe aceia care în această perioadă continuă să încalce prevederile art. 10 din ordonanţă, deşi între timp activitatea lor a fost suspendată.
Instanţa de control judiciar a avut în vedere faptul că potrivit art. 10 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, dreptul comun în materie de contravenţii, săvârşirea repetată a unor fapte contravenţionale atrage aplicarea unor sancţiuni corespunzătoare.
Înalta Curte a apreciat că soluţia adoptată în această cauză este conformă cu jurisprudenţa acestei instanţe în privinţa excepţiei de nelegalitate a textului normativ examinat, reliefată exemplificativ prin decizia nr. 4272 din 18 august 2005 .
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare recurenta SC M.R. SRL Baia Mare, întemeiată pe dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., solicitând anularea deciziei atacate şi rejudecarea recursului, deoarece judecata s-a înfăptuit fără a se vedea lipsa de apărare a recurentei.
Examinând cauza şi decizia atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că prezenta contestaţie în anulare este inadmisibilă.
Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
În conformitate cu dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 1 şi pct. 2 C. proc. civ.: „Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii, când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului”.
Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol: „contestaţia poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanţa le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond”.
Cu alte cuvinte, prin această cale de atac se urmăreşte repararea neregularităţilor evidente privind actele de procedură, în afara problemelor de fond legate de probele administrate şi a stării de fapt la care se referă litigiul.
Deci, în cadrul contestaţiei în anulare nu se analizează temeinicia soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii, ci se verifică incidenţa vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menţionate anterior.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres prevăzute de lege.
Reglementând contestaţia în anulare specială, art. 318 C. proc. civ. prevede că hotărârile instanţei de recurs mai pot fi atacate prin această cale extraordinară de atac când dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Motivele contestaţiei în anulare speciale sunt, aşadar, expres şi limitativ prevăzute de lege, iar textul care o reglementează este de strictă interpretare.
Prima ipoteză a textului vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural, care să fi condus la pronunţarea unei soluţii eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecăţii, cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deşi era ataşată dovada achitării taxei de timbru, greşita respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat, etc.
Fiind un text de excepţie, noţiunea de „greşeală materială” nu poate fi interpretată extensiv.
În orice caz, textul nu vizează stabilirea eronată a situaţiei de fapt în urma aprecierii probelor şi nici modul cum instanţa a înţeles să interpreteze prevederile legale, situaţie în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiaşi recurs, ceea ce nu este admisibil.
Pe de altă parte, omisiunea la care se referă teza a II-a a textului, invocată ca temei legal al contestaţiei, există numai atunci când realmente instanţa de recurs nu a cercetat unul din motivele de casare sau de modificare depuse în termenul legal, nu şi atunci când, procedând la sistematizarea lor, le-a examinat împreună, dispensându-se de examinarea punctuală a fiecăreia dintre acestea.
Totodată textul se referă expres numai la motivele de modificare sau de casare, nu şi la argumentele aduse în sprijinul lor, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, le sunt subsumate.
În esenţă, o atare omisiune nu poate fi reţinută, întrucât instanţa de recurs a cercetat toate criticile recurentei şi, mai mult, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., a examinat cauza sub toate aspectele.
Faţă de cele ce preced, instanţa apreciază că, în pricina de faţă, contestaţia în anulare nu îndeplineşte condiţiile expres şi limitativ prevăzute în textele legale susmenţionate, întrucât motivele invocate de contestatoare nu se încadrează în niciuna din ipotezele reglementate de dispoziţiile citate, aceasta invocând aspecte ce ţin de fondul cauzei.
În consecinţă, pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de SC M.R. SRL Baia Mare împotriva deciziei nr. 5320 din 11 noiembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4507/2012. Contencios. Asigurare dovezi. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4509/2012. Contencios. Alte cereri.... → |
|---|








