ICCJ. Decizia nr. 4510/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4510/2012
Dosar nr. 2879/1/2012
Şedinţa publică de la 1 noiembrie 2012
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2935 din 13 aprilie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 1897/2006, formulată de reclamantul C.D., în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei şi Guvernul României şi a respins ca lipsită de obiect excepţia de nelegalitate a Ordinului Ministerului Justiţiei nr. 3042/2007.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că excepţia de nelegalitate a Ordinului Ministerului Justiţie nr. 3042/2007 este lipsită de obiect, întrucât, aşa cum a arătat chiar reclamantul şi cum reiese din art. 21 al Ordinului Ministerului Justiţiei nr. 2714/2008, la data intrării în vigoare a acestui act normativ (cu mult înainte de sesizarea instanţei de contencios administrativ cu excepţia de nelegalitate), s-a abrogat expres Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 3042/C/2007.
Nefiind constatate aspecte de nelegalitate a actului administrativ contestat, Curtea de apel, în baza art. 4 alin. (1), alin. (2) din Legea nr. 554/2004, a respins şi excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 1897/2006 ca neîntemeiată.
Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamantul C.D. a formulat declaraţie de recurs, fără a preciza motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., iar, prin decizia nr. 529 din 3 februarie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a constatat nul recursul declarat de C.D., împotriva sentinţei civile nr. 2935 din 13 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a constatat că cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 3021alin. (1) lit. c) C. proc. civ. şi că în cauză nu există motive de ordine publică, ce ar fi putut fi invocate din oficiu, de către instanţă.
Astfel fiind, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 306 alin. (1) şi art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., în raport cu faptul că cererea de recurs formulată nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se sprijină şi nici dezvoltarea acestora, instanţa de control judiciar a constatat nulitatea recursului.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare recurentul C.D., întemeiată pe dispoziţiile art. 317 alin. (2) şi art. 318 C. proc. civ., solicitând, în esenţă, admiterea contestaţiei în anulare, anularea deciziei atacate, rejudecarea recursului şi admiterea acestuia, arătând că instanţa de recurs nu a cercetat fondul cauzei şi a respins recursul fără să judece fondul şi fără să cerceteze înscrisurile doveditoare depuse la dosar de către recurent, precum şi faptul că susţinerile sale nu au fost consemnate în decizia pronunţată.
Mai învederează contestatorul faptul că nu a ridicat, susţinut, motivat nici o excepţie de nelegalitate a Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 3042/2007 sau a H.G. nr. 1897/2006 la termenul din 11 ianuarie 2011, aceasta fiind o gravă eroare judiciară comisă cu rea credinţă de judecător.
Examinând cauza şi decizia atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că prezenta contestaţie în anulare este inadmisibilă.
Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
În conformitate cu dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 1 şi pct. 2 C. proc. civ.: „Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii, când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului”.
Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol: „contestaţia poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanţa le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond”.
Cu alte cuvinte, prin această cale de atac se urmăreşte repararea neregularităţilor evidente privind actele de procedură, în afara problemelor de fond legate de probele administrate şi a stării de fapt la care se referă litigiul.
Deci, în cadrul contestaţiei în anulare nu se analizează temeinicia soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii, ci se verifică incidenţa vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menţionate anterior.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres prevăzute de lege.
Reglementând contestaţia în anulare specială, art. 318 C. proc. civ. prevede că hotărârile instanţei de recurs mai pot fi atacate prin această cale extraordinară de atac când dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Motivele contestaţiei în anulare speciale sunt, aşadar, expres şi limitativ prevăzute de lege, iar textul care o reglementează este de strictă interpretare.
Prima ipoteză a textului vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural, care să fi condus la pronunţarea unei soluţii eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecăţii, cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deşi era ataşată dovada achitării taxei de timbru, greşita respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat, etc.
Fiind un text de excepţie, noţiunea de „greşeală materială” nu poate fi interpretată extensiv.
În orice caz, textul nu vizează stabilirea eronată a situaţiei de fapt în urma aprecierii probelor şi nici modul cum instanţa a înţeles să interpreteze prevederile legale, situaţie în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiaşi recurs, ceea ce nu este admisibil.
Pe de altă parte, omisiunea la care se referă teza a II-a a textului, invocată ca temei legal al contestaţiei, există numai atunci când realmente instanţa de recurs nu a cercetat unul din motivele de casare sau de modificare depuse în termenul legal, nu şi atunci când, procedând la sistematizarea lor, le-a examinat împreună, dispensându-se de examinarea punctuală a fiecăreia dintre acestea.
Totodată textul se referă expres numai la motivele de modificare sau de casare, nu şi la argumentele aduse în sprijinul lor, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, le sunt subsumate.
În esenţă, o atare omisiune nu poate fi reţinută, întrucât instanţa de recurs a cercetat toate criticile recurentului şi, mai mult, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., a examinat cauza sub toate aspectele.
Faţă de cele ce preced, instanţa apreciază că, în pricina de faţă, contestaţia în anulare nu îndeplineşte condiţiile expres şi limitativ prevăzute în textele legale susmenţionate, întrucât motivele invocate de contestator nu se încadrează în niciuna din ipotezele reglementate de dispoziţiile citate, acesta invocând aspecte ce ţin de fondul cauzei.
În consecinţă, pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de C.D. împotriva deciziei nr. 529 din 3 februarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4509/2012. Contencios. Alte cereri.... | ICCJ. Decizia nr. 4526/2012. Contencios. Anulare hotărâre... → |
|---|
