ICCJ. Decizia nr. 4544/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4544/2012
Dosar nr. 25/35/2012
Şedinţa publică de la 2 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de suspendare a executării
Prin cererea de suspendare înregistrată la Curtea de Apel Oradea reclamantul H.L.A. a chemat în judecată pârâtul I.G.P.F., solicitând suspendarea actului administrativ, respectiv a dispoziţiei din data de 2 decembrie 2011, prin care au încetat raporturile sale de muncă urmare a reorganizării/reducerii de activitate, până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii de fond.
În motivarea cererii de suspendare, reclamantul a arătat că i-au încetat raporturile de serviciu ca urmare a reorganizării I.G.P.F. Bihor, prin Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 1/652/2011.
A mai arătat că în luna august şi septembrie 2011 nu i s-a oferit o alternativă de ocupare a altei funcţii, nu s-au publicat nici un fel de funcţii vacante pe site-ul I.G.P.F.; mai mult, a depus cereri la mai multe unităţi pentru participarea la examene sau concursuri de ocupare a unei funcţii de agent de poliţie, fără a primi vreun răspuns, deşi existau funcţii vacante şi au fost încadraţi 7 colegi de la I.P.J. Bihor.
Ulterior încetării raporturilor de serviciu, pe data de 7 octombrie 2011, s-a emis un ordin al ministrului administraţie şi internelor prin care „funcţiile vacante” se blochează pentru încadrarea absolvenţilor promoţiei 2011 din şcolile de agenţi şi Academia de Poliţie.
Astfel, în privinţa cazului bine justificat, a precizaat că lipseşte preavizul, iar potrivit art. 99 alin. (3)-alin. (5) din Legea nr. 188/1999 unitatea angajatoare era obligată la acordarea preavizului; punerea la dispoziţie nu echivalează cu acordarea dreptului la preaviz, aşa cum susţine pârâtul, fiind clar vorba de două instituţii juridice diferite.
Un alt motiv de nelegalitate constă în faptul că nu s-a indicat instanţa competentă sau autoritatea căreia i se adresează plângerea prealabilă, simpla trimitere la prevederile Legii nr. 554/2004 nefiind suficientă, regula generală fiind cea prevăzută de art. 62 alin. (3) din noul C. muncii.
Alte argumente prezentate de reclamant pentru dovedirea cazului bine justificat s-au referit la faptul că până la data concedierii nu a fost emisă şi publicată decât Procedura-cadru de departajare între poliţişti în cazul reducerii posturi, aprobată prin Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 129/2011, în aplicarea art. 100 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 şi că nu s-a emis un act normativ (hotărâre a Guvernului) de modificare a organizării Ministerului Administraţiei şi Internelor, aprobată prin O.U.G. nr. 30/2007, în care să se stabilească numărul de posturi aprobat pentru fiecare structură.
Î n privinţa existenţei cerinţei din art. 14 din Legea nr. 554/2004 „pentru prevenirea unei pagube iminente”, a susţinut reclamantul că prin încetarea raporturilor de serviciu i s-au adus importante pagube materiale care afectează grav familia sa; ajutorul prevăzut de O.U.G. nr. 54/2011 încă nu i se acordă, puţinele venituri ale soţiei nu îi permit cheltuielile normale pentru creşterea şi educarea copiilor, plata ratelor la bancă, întreţinerea locuinţei pe timp de iarnă, plata taxelor şi impozitelor, hrana, plata unor datorii, deplasarea pentru căutarea unui nou loc de muncă, etc.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin sentinţa civilă nr. 126/CA din 27 martie 2012, Curtea de Apel Oradea a admis cererea formulată de reclamantul H.L.A., în contradictoriu cu pârâtul I.G.P.F.; a dispus suspendarea executării efectelor dispoziţiei din 2 decembrie 2011 emisă de I.G.P.F., până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a constatat următoarele:
- La data de 2 decembrie 2011, reclamantului i-au încetat raporturile de serviciu ca urmare a reorganizării I.G.P.F. Bihor prin Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 1/652/2011, emiţându-se în acest sens dispoziţia inspectorului general din 2 decembrie 2011.
- Potrivit art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazul bine justificat constă în împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
În ceea ce priveşte prima condiţie, a apreciat prima instanţă că îndeplinirea ei rezultă din modul în care a fost făcută reorganizarea la nivelul I.G.P.F., de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii dispoziţiei de încetare a raporturilor de serviciu emise pe numele reclamantului.
A doua condiţie care trebuie îndeplinită, vizează existenţa unei pagube iminente, prin aceasta înţelegându-se prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public. [art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004].
În ceea ce priveşte această condiţie, curtea de apel a apreciat-o ca fiind îndeplinită, întrucât, prin nesuspendarea executării dispoziţiei atacate, se creează în sarcina reclamantului o pagubă materială, ca urmare a privării lui de drepturile salariale cuvenite prin exercitarea funcţiei, cu repercusiuni grave şi iremediabile asupra situaţiei personale a acestuia. Astfel, din actele depuse la dosar rezultă că este singurul întreţinător al familiei. De asemenea, s-a reţinut că soţia sa suferă de anevrism rupt al ACOA, motiv pentru care a fost operată în cursul anului trecut, necesită tratament medical în permanenţă şi are un copil în întreţinere, elevă la liceu, astfel cum rezultă din adeverinţa depusă la dosar.
3. Recursul declarat de I.G.P.F.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul I.G.P.F., invocând interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Recurentul a susţinut că niciunul dintre aspectele invocate de reclamant şi reţinute de instanţă nu are aptitudinea de a răsturna prezumţia de legalitate de care se bucură actul administrativ atacat.
Cât priveşte paguba iminentă, recurentul a arătat că această condiţie nu poate fi socotită ca fiind îndeplinită, devreme ce în ipoteza admiterii acţiunii intimatul şi-ar recupera drepturile salariale de care a fost lipsit, neputându-se reţine existenţa unei pagube dificil de reparat.
4. Apărările intimatului H.L.A.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând toate motivele de nelegalitate invocate în faţa primei instanţe.
Intimatul a punctat îndeosebi lipsa preavizului; existenţa unor posturi vacante finanţate care nu au fost alocate în vederea redistribuirii; lipsa avizului Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, în condiţiile în care în niciunul dintre cele 75 dosare ale ofiţerilor şi agenţilor disponibilizaţi nu s-a făcut dovada existenţei acestui document; lipsa consultării organizaţiilor sindicale; lipsa oricărei fundamentări, analize, justificări pentru măsurile dispuse.
În legătură cu condiţia pagubei iminente, intimatul a arătat, în esenţă, că are o situaţie familială foarte dificilă, amplificată îndeosebi din cauza stării precare de sănătate a soţiei, aflată în recuperare neuropsihică şi neurologică după o intervenţie chirurgicală complicată.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor recurentului, a apărărilor din întâmpinare, cât şi sub toate aspectele, potrivit art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Prin dispoziţia I.G.P.F. din 2 decembrie 2011, intimatului-reclamant H.L.A., agent şef de poliţie i-au încetat raporturile de serviciu, fără drept la pensie, începând cu data de 28 noiembrie 2011. Actul administrativ individual a fost emis, în principal, în temeiul dispoziţiilor art. 69 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului şi ale Legii nr. 284/2010 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, fiind invocate restricţiile bugetare determinate de necesitatea reducerii cheltuielilor şi încadrării în limitele fondurilor aprobate. S-a indicat, de asemenea, în motivarea actului a cărui suspendare se solicită, că la nivelul instituţiei publice s-au redus posturi de natura celui ocupat de poliţist şi nu sunt posibilităţi pentru a fi încadrat într-o funcţie similară în aceeaşi unitate sau în alte unităţi.
Fără a intra în analiza aprofundată a numeroaselor motive de nelegalitate invocate de reclamant, prima instanţă a reţinut cu temei, în limitele procedurii sumare de faţă, că există mai multe elemente legate de modul în care s-a realizat reorganizarea la nivelul I.G.P.F. care conturează existenţa „cazului bine justificat”.
Astfel, pentru a se verifica efectivitatea desfiinţării posturilor era necesar ca recurentul să prezinte o analiză comparativă a statelor de funcţionare, respectiv cel în vigoare până la data de 6 iulie 2011 şi cel intrat în vigoare după acest moment, mai ales că intimatul a invocat un document postat pe site-ul Ministerului Administraţiei şi Internelor: Evaluarea activităţii desfăşurate de Ministerul Administraţiei şi Internelor în anul 2011, potrivit căruia la data de 31 decembrie 2011, în sectorul Ordine Publică şi Siguranţă Naţională erau 130.520 angajaţi şi 131.647 posturi finanţate, degajându-se concluzia că existau 1127 posturi vacante şi finanţate, pe care se putea asigura redistribuirea personalului afectat de reorganizare.
De asemenea, pentru ca instanţa să poată verifica dacă reducerea unor posturi nu s-a realizat cu exces de putere, era necesar ca întreaga operaţiune să fie precedată de realizarea unor analize şi studii de impact. Or, cel puţin la nivel de aparenţă, rezultă că abia după reorganizare, în raport de noua situaţie creată s-au modificat regulamentele de organizare şi funcţionare, respectiv fişele posturilor poliţiştilor rămaşi, care au preluat şi atribuţiile celor eliberaţi din funcţie.
Şi în privinţa „pagubei iminente” concluziile curţii de apel sunt la adăpost de orice critică.
Situaţia personală a intimatului este foarte dificilă, el fiind unicul întreţinător al familiei sale, în condiţiile în care soţia este grav bolnavă (după cum rezultă din ampla documentaţie medicală depusă la dosar), fiica este elevă de liceu şi, în plus, este debitor la Banca X. (conform contractului de credit şi garanţie din 29 august 2007).
Împrejurarea că în eventualitatea câştigării procesului pe fond, repararea pagubei nu ar ridica nicio problemă din perspectiva recurentului I.G.P.F., nu poate conduce la concluzia neîndeplinirii acestei condiţii impuse cumulativ prin dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, câtă vreme consecinţele grave, ireparabile, ce le-ar putea genera lipsa unui venit constant sunt previzibile cu evidenţă.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate de instanţa de recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 312 alin. (1)-alin. (3) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de I.G.P.F. împotriva încheierii din 20 martie 2012 şi a sentinţei civile nr. 126/CA din 27 martie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 2 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4532/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 4552/2012. Contencios. Litigii Curtea de... → |
|---|
